Scara către înălțimile creației

249.03Când începem să studiem Cabala, ne simțim încrezători, stăpâni ai vieții noastre, simțim că știm ce să facem. Dar după ce am studiat o perioadă, pierdem brusc această încredere. Și acest lucru ni se dă intenționat, nu ca o consecință directă a studierii Cabalei, ci ca rezultat al unei atitudini noi, mai serioase, a Creatorului față de noi.

Creatorul vrea să-mi conectez toată viața numai la El, adică să trec prin viață ținându-mă de două forțe. O forță este cunoașterea acestei lumi, adică abilitatea de a-ți organiza viața materială normal, așa cum ar trebui. Dar, în același timp, trebuie să merg cu forța credinței, care este spirituală.

Toată atitudinea mea ar trebui să fie împărțită în două părți distincte: atitudinea față de viața spirituală și cea față de viața materială. În ceea ce privește existența materială, trebuie să încerc să fiu cât mai calm posibil, pentru a nu transfera tensiunea și nemulțumirea pe care le simt din progresul meu spiritual.

Aceasta este munca noastră și, dacă omul știe cum să pună totul la locul său corect, va avansa foarte repede în spiritualitate. Trebuie să înțelegem că viața materială ne este dată nu numai pentru a ne asigura pâinea de zi cu zi, ci ca o completare integrală a progresului spiritual. Suntem obligați să ne dezvoltăm atât în ​​planul material cât și în plan spiritual și, în cele din urmă, să încercăm să conectăm cele două lumi împreună.

Veți vedea cât de bine se potrivește totul. Profesorul meu Rabaș a lucrat pe un șantier ca armator, betonier, apoi cizmar și lucrător de birou. A luat orice slujbă pe care o putea obține pentru că nu era ușor să obții un loc de muncă în acele zile. Omul trebuie să lucreze, să fie căsătorit, să întrețină o familie și să încerce să echilibreze totul. Echilibrând corect toate domeniilor vieții, poate avansa în mod optim.

Dar asta oricum va dura ani de zile, deoarece, aflându-ne în această lume, cea mai de jos și cea mai proastă, ne construim treptat o scară pentru a ajunge la vârful întregii creații. Și deja ai urcat puțin această scară, dar aceste trepte sunt încă  la un nivel inconștient, ca un bebeluș care trăiește, dar nu își înțelege viața, unde locuiește, pentru ce și de ce. Pentru a înțelege acest lucru, el trebuie să continue să crească. Dar într-o bună zi vom crește cu siguranță.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 15.06.2021, „Avansare prin depășire”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: