Sfârșitul sclaviei din Egipt este aproape

Ne apropiem de ieșirea din exil numai atunci când începem să înțelegem că suntem în exil. ”Exil” simbolizează percepția mea, a tot ceea ce primesc în dorința de a primi, ca fiind neimportant și fără rost. Tot ceea ce este în egoul meu aparține Faraonului și mi se permite să primesc numai ce este necesar.

Asta nu înseamnă că trebuie să mă limitez în vreun fel, ca un călugăr care locuiește în deșert. Pur și simplu nu văd nimic material ca foarte important și accept materialul doar ca fiind necesar pentru existența mea. Toată viața mea este devotată obținerii iubirii pentru Creator, atributul general al dăruirii, prin conexiunea cu alții.

Dacă o persoană are o asemenea necesitate internă și este inclusă în grup, începe să se îndrepte spre scop în mod corect, ceea ce înseamnă că urăște tot ce primește în egoul ei, încercând să fie satisfăcută doar cu ce este esențial. În același timp, Faraonul o mituiește și îi dă totul. Asta înseamnă că ea construiește orașe minunate pentru egoul său, Pithom și Ramses.

Simte că în relație cu intenția pentru a dărui în care vrea să fie în gânduri și inimă, este în exil, pentru că nu are nicio putere să dăruie. Apoi simte că are plângeri împotriva Creatorului, pentru că nu a ajutat-o să iasă din exil, ceea ce înseamnă că El nu o lasă fie cea care dăruie.

Dar între timp, dorința persoanei este foarte mică și trebuie să treacă prin 400 de ani în exil. Asta înseamnă că trebuie să își crească dorința până când va dori cu adevărat să dăruiască.

Toată munca noastră în exilul din Egipt este în grupul în care toată lumea crește mai puternică și primește de la alți măreția scopului, dăruire pură și micimea și josnicia stării prezente în care este imposibil de obținut dăruirea reciprocă. Din punct de vedere spiritual, această stare este foarte rea.

Astfel, o persoană începe să perceapă termenul ”exil” în mod corect: exil se referă la dăruire, la abilitatea de a dăruii și astfel simte cu adevărat că este în exilul în Egipt. Până când atinge o stare în care nu mai poate să îndure. Apoi, încep cele ”zece plăgi ale Egiptului”.

O ”plagă” sau o lovitură, simbolizează faptul că ți se oferă diferite lucruri bune, corporale, dar în spiritualitate nu primești nimic, iar omul simte asta ca o lovitură.

Simte îngreunarea inimii și dorințele corporale continuă să crească. Nu are nicio șansă. Înțelege că dorința egoistă va continua să crească și să îl inducă în confuzie, distrăgându-l și atrăgându-i atenția la diferite scopuri corporale, diferite clarificări în grup, astfel că va depăși egoul corporal prin contactul cu prietenii. Numai de la ei poate învăța și aprecia mai mult drumul și scopul creației, măreția Creatorului și josnicia împlinirii egoiste.

Omul poate primi aceste valori numai de la societate, de la mediu. Apoi, în ciuda dificultăților și întreruperilor, el aderă totuși la un grup, deasupra sentimentelor și minții, pentru că numai în el găsește protecție și salvare. Înțelege că altfel este pierdut. Înțelege asta numai atunci când se uită deasupra dorinței egoiste, pentru că din punct de vedere al egoului situația poate fi minunata și îi poate aduce cunoaștere și alte beneficii.

Când interpretează întreaga situație în mod corect, descoperă că este în fața Faraonului. Asta apare din multe motive, atribute și încercări pe care le acumulează în cei 400 de ani de exil în Egipt: cele patru faze prin care a trecut în fiecare dintre dorințele sale de primire, atunci când a crescut dorința de dăruire deasupra lor, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”/

Trecerea prin aceste patru stări se numește ”perioada pregătirii”. Iar când este aproape de sfârșit, o rezistență puternică a egoului se revelează, numită ”cele zece plăgi ale Egiptului”, întuneric.

Mulțumită lor, omul crește mai puternic și în final scapă în întuneric, noaptea, simțindu-le în dorința lui de primire cu un punct are îl conduce, numit ”Moise”. Astfel își ridică egoul și obține mântuirea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Shamati

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: