Stabilitatea legilor naturii

 M.Weisman, cartea Midrash, „Shemini:” Nadav și Avihu si-au pierdut viata, deoarece ei considerau legile Sfântei Sfintelor lumina a cunoasterii. Națiunea a fost șocata de pedeapsa gravă. A fost un indiciu că Creatorul nu va permite modificarea sau nici macar cele mai mici inovații în cadrul ceremoniei care i-a fost dedicata.

Totul se face în conformitate cu legile naturii și, prin urmare, oricine greșeste, chiar si în sensul bun, din dorința de a sluji Creatorului și încearcă să intensifice anumite acțiuni în special la nivelurile ridicate, comite un păcat și, de fapt, cade imediat de la acest nivel.

Mai mult, căderea sa este identică cu ridicarea sa. Este moarte spirituală și detașare absolută de la nivelul anterior. Aceasta este o cădere la un nivel foarte scăzut,  în care spargerea începe, urmată de corectarea începuta din nou prin conexiune și unitate.

Aceasta este dorința noastră spirituală, Nadav și Avihu, dorința de a progresa și de a ne ridica pe toate nivelurile cât mai repede posibil.

Fiii lui Aaron, Nadav și Avihu, au trebuit să se înalțe mai mult decât Aaron, și au făcut asta, dar a fost înainte de timpul corect pentru a face acest lucru.

Din emisiunea KabTV „Secretele Cartii Eterne” 22/01/1

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: