Când cercetăm Natura suntem uimiți de înțelepciunea, integritatea, regularitatea și adâncimea ei infinită, care dezvăluie în fiecare celulă și atom interdependența tuturor nivelurilor ei – mineral, vegetal, animal și uman – care comunică între ele în toate colțurile îndepărtate ale universului.

Natura este atât de măreață și perfectă încât noi nici nu o putem măcar înțelege, fiindcă suntem doar o mică și nesemnificativă preocupare a ei.

Dar de ce se spune că omul ar fi coroana Creației, cel mai complex și inteligent? De ce în ciuda minții noastre foarte dezvoltate, a sentimentelor și a posibilităților noastre, suntem atât de răi, imperfecți și frivoli; de ce ne risipim viețile și le otrăvim și pe ale altora și pe ale noastre? Există o contradicție ciudată între potențialul nostru înalt și acțiunile noastre modeste.

De ce este omul atât de rău, încât se bucură când alții se simt rău? Dacă noi suntem cele mai perfecționate ființe, nu ar trebui să fim perfecți, cei mai generoși și mai nobili? Din contră, cea mai complexă creatură este cea mai rea.

Cum poate să iasă din bunul Creator o creatură rea? Este o contradicție mai ales când vedem cât de multă înțelepciune este în Natură, iar omul vine din aceeași sursă. De ce marea lui inteligență și putere sunt însoțite de un astfel de rău, egoismul și dorința de a cuceri și a călca peste ceilalți? Cum pot fi acestea legate împreună?

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 11/01/2018, Scrierile lui Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar”, cap. 26

Filed under: Criza, globalizare, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →