Tatăl sirian care a devenit viral învățându-și fiica să râdă de ploaia de rachete (Times Of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol “Tatăl sirian care a devenit viral învățându-și fiica să râdă de ploaia de rachete

Buum! Râsete se rostogolesc de la o fetiţă care stă în braţele tatălui ei. Buum!

Acum măriți ecranul, ca să plasăm momentul luminos de bucurie, în contextul lui dezolant:

Abdullah Al-Mohammad învață pe fiica sa Salwa, în vârstă de 3 ani, să râdă de sunetul fiecărei rachete care cade și explodează în apropiere.

Ca sirian, care încearcă să supraviețuiască războiului și fără să aibă un loc unde să fugă, ce îi mai rămâne de făcut? Pentru a reduce sau elimina trauma rachetelor care cad, el o învață pe micuţa Salwa că sunetul căderilor de rachete este amuzant și că zgomotul lor este doar un joc. Viața este frumoasă (aproape)!

Videoclipul amar al lui Abdullah a devenit viral pe rețelele de socializare și l-a făcut imediat erou, pe Internet, obținând peste două milioane de like-uri și comentarii pozitive, inclusiv propuneri de adoptare a metodei, pentru a ajuta copiii din Gaza.

În realitatea haotică a Siriei sfâșiate de război, tactica disperată a acestui tată este o încercare de înțeles, de a oferi copilului său protecție psihologică împotriva atacurilor bombardamentului traumatizant. Nu a avut timpul și nici luxul să cerceteze intervenția educațională optimă pe care trebuie să o facă, atunci când schijele cad în curte. În mod clar, nu există o soluție bună sau un model de bune practici pentru calmarea terorii, ci doar de prim ajutor.

Ce formă de învăţare ar fi cea mai utilă, pentru astfel de situații tragice?

Educația trebuie să fie direcționată către fiecare membru al societății, părinți și copii deopotrivă și trebuie să fie concepută să vizeze cauza principală a problemelor, pentru a oferi un tratament de durată.

Fiecare membru al societății trebuie să înțeleagă, în funcție de nivelul lui de maturitate, că dacă dorim să oprim războaiele o dată pentru totdeauna, trebuie să încercăm să ne conectăm între noi, în conformitate cu legile unificatoare ale naturii.

În timp ce învățarea copiilor să râdă de amenințări și de pericol i-ar putea ajuta să treacă mai ușor prin situații înfricoșătoare imediate, aceasta nu are beneficii pe termen lung, deoarece o astfel de învățare poate provoca inadvertențe psihoneurotice și percepții greșite ale realității. O astfel de conexiune ieşită din context, dintre pericol și reacție, stabilește o relație incorectă în creier între amenințare și răspuns. Astfel, în momentele în care vigilența trebuie garantată, volumul de grijă și prudenţă este redus în mod necorespunzător, lăsându-i vulnerabili în faţa loviturilor.

Medical și științific, plânsul și râsul provoacă același răspuns de șoc în sistemul nervos. Deci, în timp ce emoția asociată cu râsul s-ar putea simți mai plăcut, efectul asupra corpului nu este mai sănătos decât cel al plânsului.

Atât plânsul, cât și râsul sunt o reacție de emoție care depășește capacitatea unei personae, de absorbţie la un moment dat. Prin urmare, trebuie să calmăm reacțiile faţă de temeri și doar după aceea explicăm clar situația și de ce se întâmplă.

Pas cu pas, în timp, copiii trebuie să înțeleagă că războaiele și distrugerea au loc, deoarece societatea nu a primit nicio educație pentru a dezvolta relații pozitive și că în societate nu există nicio preocupare de a învăţa cum să se conecteze pozitiv, deasupra înclinaţiilor separatoare, înnăscute, ale fiecărei persoane.

Ei trebuie să știe că pentru a opri războaiele o dată pentru totdeauna, trebuie să încercăm să ne conectăm reciproc corect și în conformitate cu legile unificatoare ale naturii.

Dacă copiii ar înțelege acest principiu, nu ar râde și nici măcar nu ar zâmbi. Dimpotrivă, ne-ar spune direct în față, în stilul lor naiv: Părinți, reparaţi-vă gândurile și comportamentele și îmbunătățiţi-vă relațiile, unii cu alții!

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: