Toate problemele din lume

De fapt, Creatorul îmi prezintă un ”spectacol de teatru” în care totul, actori și restul, este format din păpuși, cu excepția mea. De aceea, încercând să-i aduc mai aproape de El, în esență, eu mă corectez pe mine însumi. Întreaga lume este parte din sufletul meu, vase sparte și împrăștiate, dorințe care sunt departe de mine în diferite direcții. Și acum trebuie să le aduc împreună din nou.

Dacă aș fi destul de puternic, Creatorul m-ar lăsa să le simt durerea ca fiind propria mea durere. Totuși, ca să-mi ușureze munca, El îmi trimite sentimentul problemelor ”lor” astfel încât să lucrez cu ele. Dacă neglijez totuși această muncă, voi simți că eu însumi am probleme.

De aceea încă percep întreaga lume ”dintr-o parte” ca să-mi fie mai ușor să muncesc cu asta. Într-adevăr, dacă toată nefericirea oamenilor care mor de foame, din cauza războaielor sau a altor dezastre s-ar fi manifestat în mine, dacă mi-aș fi concentrat toate vasele goale chiar la nivelul mărunt al lumii noastre, nu aș fi suportat o asemenea presiune.

Pentru a preveni asta, aceste vase au fost îndepărtate de mine și mi-a fost dat să le simt ca străine pentru ca, treptat, pe măsură ce devin mai puternic, să le aduc mai aproape de mine. Apoi, pe parcursul acestei apropieri, aflu că ele nu au probleme, și că dimpotrivă, sunt corectate și experimentează plăcerea. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul său, ”Ascunderea și Revelarea Creatorului”.

Nu există nicio altă cale. Nu sunt în stare să absorb toate bolile din lume, deși vorbim despre vasele mele, dorințele.

Noi pur și simplu nu înțelegem că mila superioară este ascunsă cu adevărat în spargerea vaselor. În final, obțin un vas capabil să cuprindă întreaga realitate, toată Lumina Creatorului, totuși, nu simt niciodată acest vas gol așa cum este pentru că este imposibil să suport această senzație.

O persoană abia face față problemelor sale la stadiul nostru mărunt. Așa că, ce putem spune despre întregul Malchut gol al lumii Infinității? Uneori o persoană primește o picătură din această stare, ”iluminarea lui Malchut”, un sentiment îngrozitor al unui abis gol…

Cu toate acestea, spargerea vaselor ne-a fost dată pentru a ne ajuta, și acum suntem capabili să trecem printr-o serie de stări, treptat să le asamblăm împreună. Și atunci când, în cadrul acestui proces, aduc mai aproape de mine orice parte exterioară, acest ”fruct” amar devine dulce, și, drept rezultat, îl așez în ”coșul” meu până când se umple cu toate fructele copacului cunoașterii.

Din partea a patra a Lecției Zilnice de Cabala, 23.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: