Toți trebuie să se alăture mișcării către Creator

Universul este asemănător unor cercuri concentrice, începând cu cel din mijloc alcătuit din oamenii care au primit o trezire, dorind adeziunea cu Creatorul. Ei înțeleg că este necesar să se conecteze unii cu alții pentru că doar în interiorul dorinței comune, în conexiunea noastră reciprocă, se poate revela Creatorul, de aceea totul este construit pe baza conexiunii. 

Mai întâi vin la această conexiune „punctele din inimă,” oamenii care aspiră la revelarea forței superioare și care se manifestă în conexiune. Apoi, mai există multe alte cercuri, straturi externe. Iar grupul nostru este chiar în centru, fiindcă a primit un mare dar de sus și, anume, dorința de a se apropia de Creator. De aceea, avem responsabilitatea de a îndeplini această acțiune și de a aduce mai aproape de El toate celelalte cercuri. 

Cercul cel mai interior trebuie să se auto-corecteze anulându-și egoismul, iar celelalte cercuri nu sunt obligate să-și schimbe natura. Totul depinde de cercul cel mai interior, de faptul că acesta simte obligația de a-și îndeplini rolul, dorința pe care a primit-o, de a îndeplini scopul creației. Doar el a primit o astfel de dorință, ceilalți nu, de aceea este obligat să-și îndeplinească misiunea.

Nu putem avea pretenții de la ceilalți oameni, de la alte cercuri, pentru că fiecare acționează conform cu dorința trezită în el. De aceea, suntem obligați să ne împlinim dorința internă de a ajunge la Creator, dar și să-i ajutăm pe cei din cercurile exterioare care nu au o astfel de lipsă, legându-i la scopul întregii creații.

Aceste două mișcări, una orientată spre interior și cealaltă spre exterior, trebuie îndeplinite la cele două convenții care urmează: convenția din deșert și marea convenție din Tel Aviv. Cele două acțiuni depind una de cealaltă, deoarece conexiunea noastră trebuie să fie construită cu scopul de a aduce toată umanitatea la conexiunea cu Creatorul.

Ca atare, munca de conexiune internă este doar o pregătire care are drept rezultat ieșirea către toți oamenii, pentru conectarea umanității. Nu trebuie să-i contaminăm cu dorința noastră. Vrem doar să demonstrăm în fața tuturor cercurilor din Israel și din lume modul în care acționăm și, astfel, să-i trezim într-o oarecare măsură. Iar fiecare cerc va acționa conform dorinței care s-a trezit în el.

Nu are importanță faptul că această dorință este orientată indirect spre adeziunea cu Creatorul și dobândirea echivalenței de formă cu El. Creatorul trezește crize în lume, percepute diferit de fiecare cerc în parte. Sarcina noastră este să explicăm tuturor cercurilor modul în care este posibilă ridicarea mai presus de criza globală generală, folosind dorința specială, personală, care se revelează în fiecare cerc în parte.1

Fiecare om ar trebui să se încadreze, pe cât posibil, în mișcarea generală către Creator și nu doar cei care studiază înțelepciunea cabalei, datorită dorinței lor interne. Este suficient ca oamenii care nu au o astfel de dorință să simtă criza și să înțeleagă că ea este provocată de lipsa de conexiune dintre noi și dintre noi și forța superioară. Această percepție este îndeajuns pentru a-i include în procesul general.

Fiecare cerc este obligat ca pe măsura dorinței sale să participe la conexiunea întregii umanități și la conexiunea acesteia cu forța superioară. Sarcina tuturor cercurilor este să-și îndeplinească dorința naturală a vieții și să o orienteze către conexiunea cu celelalte cercuri și cu forța superioară care controlează totul.

Cercul intern îndeplinește în interior această sarcină, cercul exterior, în acțiune, fiecare în acord cu dorința sa. Chiar și cei care se opun și manifestă rezistență față de acest proces, îndeplinesc astfel o anumită muncă, fără de care nu este posibilă atingerea scopului. În fond, prin rezistența lor ei ne ajută să determinăm cu acuratețe direcția țintei.2
Din partea întâi a Lecției zilnice de cabala 12/12/19Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar

1 Minutul 1:10
2 Minutul 12:30

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: