Totul se schimbă sub influența Luminii

Rabash, „În ceea ce privește importanța prietenilor”: Dar cum poate cineva să-și considere prietenul ca fiind mai mare decât el însuși, atunci când poate să vadă că propriile sale merite sunt mai mari decât ale prietenului, că este mai talentat și că are calități mai naturale?

Asta este corect. Egoismul ne întinde o capcană. Dar sub influența Luminii totul se schimbă.

Noi suntem doar ființe egoiste. Nu este nimic în mine, decât 100% egoism. În măsura în care Lumina mă influențează, ea slăbește un pic egoismul în mine și eu încep să simt că ceilalți sunt deasupra mea.

Încep să înțeleg că ceea ce am văzut anterior, față de acum, este diferit și depinde numai de intensitatea prin care mă influențează Lumina. Și nu există niciun alt adevăr.

Prin urmare, dacă vreau să fiu mai aproape de Creator și să devin precum El, atunci eu vreau ca Lumina să acționeze asupra mea pe cât de mult posibil. În același timp, înțeleg că eu voi arata ca cea mai mică și lentă persoană, care nu înțelege nimic. Dar nu îmi pasă; din contră, mă încântă, deoarece eu revelez adevărul, că nu este nimic în mine, cu excepția egoismului.

Astfel, prima acțiune a Luminii este sentimentul că totul din mine vorbește despre egoism. Iar a doua este că în loc de egoism, proprietatea Luminii începe să ia formă în mine.

De pe KabTV „Ultima generație” 5/30/18

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: