Ultima dezamăgire înaintea unei minunate întâlniri

Atunci când Creatorul ne trimite suferinţă, este modalitatea în care El ne dă indici şi ne arată că suntem incapabili să primim plăcerea în mod direct. De fapt, scopul creaţiei este de a-l face pe om egal Creatorului, perfect ca El şi nu doar un simplu primitor!

Numai aceia care apartin nivelurilor mineral, vegetal şi animal primesc în mod simplu de la El, nimic mai mult decât ceea ce au nevoie pentru viaţă. Dar omul, Adam, înseamnă similar cu Creatorul (Dome). Deci, nivelele mineral, vegetal şi animal îşi trăiesc simplu viaţa lor, iar toate suferinţele pe care le experimentează câteodată reprezintă greşeala omului care nu îşi îndeplineşte scopul său.

Cât despre om, el suferă întotdeauna… Este incapabil să se satisfacă şi întreaga lui dezvoltare este o creştere constantă a dorinţei de a primi plăcere, care continuă să crească din ce în ce mai mult, forţându-l pe om să caute tot timpul noi modalităţi de împlinire.

Speră tot timpul că este pe cale să primească împlinirea, dar de fiecare dată este lăsat cu nimic. Iar în final devine complet dezamăgit şi, deodată, înţelege că nu mai este capabil să continue în acest fel! Încetează să mai creadă că este capabil să primească ceva în această viaţă dacă are o abordare egoistă şi caută încontinuu plăceri.

Iar toate acestea au fost aranjate dinainte, cu intenţia de a-l face pe om să se întoarcă şi, în loc să caute o modalitate de a-şi satisface dorinţele, să înceapă să caute o modalitate de a obţine forma Luminii, forma Gazdei, asta este, în loc să vrea să primească Lumina să vrea să obţină calităţile Ei – calităţile Creatorului.

Dar forma Gazdei, forma dăruitorului, trebuie să se îmbrace în dorinţa creaturii. Şi din acest motiv, aspiraţia către dăruire, această formă de dăruire care se îmbracă în dorinţa de a primi plăcere, se numeşte ecran şi Lumină Reflectată. Această este o abordare nou, non-egoistă, la care trebuie să ajungă omul după ce a devenit complet dezamăgit în încercarea sa de a se împlini în mod egoist.

Pentru asta, trebuie să îşi schimbe întreaga abordare a vieţii şi, în loc să caute plăcere să înceapă să caute imaginea Creatorului, care se va îmbrăca în el. În acest caz, dorinţa de a primi plăcere, care a restricţionat egoismul şi s-a înarmat cu un ecran şi cu Lumina Reflectată, va obţine aceaşi formă cu Creatorul, dorinţa de a dărui. Iar apoi Lumina superioară se va îmbrăca în dorinţa egoistă în forma dăruirii în partea omului, direcţionată înapoi la Creator.

Acolo, înăuntrul dorinţei de a primi plăcere, înăuntrul omului însuşi, întălnirea lor va avea loc – întâlnirea dintre om şi Creator. De aceea Creatorul este numit Boreh (vino şi vezi). De fapt, îl revelezi pe El în tine şi nicăieri altundeva.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 7/8/2011, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed