Un contrast care dezvăluie adevărata imagine a lumii

Tora, Exodul 20:14: “Să nu pofteşti la casa aproapelui tău, să nu pofteşti la femeia aproapelui tău, nici la robul lui, nici la roaba lui, nici la vaca lui, nici la măgarul lui, nici la orice alt lucru care aparţine aproapelui tău.”

O casă, o femeie, un servitor, un bou sau un măgar, toate reprezintă dorinţele majore ale omului, care se conectează gradual în el,  începând de la vasele externe până la dorinţele cele mai intime.

“Să nu pofteşti”, înseamnă că trebuie să lucrezi cu dorinţele tale pentru a dărui şi nu pentru tine. Dacă până acum a fost vorba de ceea ce ai şi cum ar trebui să lucrezi cu asta, acum este vorba de ceea ce are celălalt şi tu nu poţi folosi.

A folosi înseamnă a vrea. Nu este doar “să nu pofteşti” în sensul “să nu iei” ci de fapt de a nu pofti, astfel încât nu vei simţi nici cea mai mică invidie faţă de celălalt. Apoi, vei începe să înţelegi că, dacă te conectezi la el, nu vei vedea imaginea lui.

De obicei, vezi într-o persoană ceva bun şi rău şi o vei invidia puţin…Nu o poţi vedea aşa cum este în realitate, o vei vedea în raport cu tine, fie mai bună, fie mai rea, într-un fel sau altul. Dacă nu o priveşti prin prisma invidiei, etc., nu vei vedea imaginea sa.

Niciodată ea nu ţi se va arată, deoarece substratul nostru este ca un disc compact sensibil la lumină, care se află în spatele lentilei camerei care captează imaginea, o transformă în semnale electrice şi le transmite la control, astfel încât substratul nostru percepe totul numai în raport cu noi: în ce măsură pare mai bun sau mai rău cu privire la ego-ul meu.

Dacă scap de el, atunci eu nu te văd, dispari din faţa mea. Ce se întâmplă ? Se pare că lumea nu există. Nu văd decât vidul absolut.

Asta înseamnă că starea corectată implică o lipsă de invidie în mine şi a tuturor celorlalte stări cu privire la alte persoane si la umanitate. În acest caz, încep să înţeleg că nu există nimeni şi că totul dispare. Apoi, trebuie să găsesc un atribut cu totul nou, atribut care-mi va permite să văd ceea ce există.

Se pare că, dacă anulez ego-ul meu, atunci toată imaginea de ansamblu a lumii se anulează şi lumea nu există. Deci, ce există? Nimic altceva decât atributul de a dărui. Cum îl pot percepe? Încep să mă schimb în funcţie de acest atribut de dăruire şi, în măsura în care nu sunt compatibil cu el, încep să văd diferenţele si invers; în măsura în care sunt compatibil cu el, încep să simt acest atribut, deoarece un contrast a fost creat.

Se pare că o parte a lumii în care nu sunt compatibil cu atributul de dăruire este încă a mea, iar partea lumii în care sunt compatibil cu atributul de dăruire este Creatorul. Apoi, vom apărea doar eu şi Creatorul şi nu există altcineva în afară de noi.

Când ating, progresiv, corectarea completă, este ca şi cum aş dispărea şi rămâne doar sentimentul meu de unic Creator,. Astfel, ajung la recunoaşterea faptului că “nu există nimeni în afară de El”.

Din kab.tv, “Secretele cărţii eterne”, 04.03.2013

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: