Scopul final al evoluției, programul sau, rămâne ascuns omului. Toată lumea consideră cu naivitate că știe unde se duce sau, pur și simplu, nu vrea să știe. Oamenii sunt deja dezamăgiți în toată această viață și preferă să urmeze pasiv – astăzi este ca și ieri, până când, viața se termină.

Noi dăm naștere noii generații fără să ne gândim care e menirea ei, ci pur și simplu îndeplinind programul încorporat în noi. Nimeni nu poate răspunde de ce avem nevoie de această viață care nu e ușoară și de ce această cursă? Nici un răspuns, noi preferăm să nu ne gândim la asta.

Forţa de protecție a corpului suprimă această problemă și nu ne permite să cerem prea mult. La urma urmei, această problemă ne reduce la o treapta inferioară faţă de  animale. Animalele nu au această problemă. Ele acționează în mod automat, in acord cu programul lor natural. Dar oamenii nu pot trăi așa, ei cer și nu pot găsi un răspuns.

Acesta este motivul pentru care această problemă este foarte deprimantă pentru noi, pentru că ne arată propria noastră insignifianța și inutilitate. Animalele nu pun întrebări, ele pur și simplu trăiesc. Oamenii, totuşi, încearcă să afle ce forţă ne animă si de ce suntem așa cum suntem? Noi nu știm răspunsul și totuși trebuie să continuăm să trăim și să realizam programul cuiva.

Aceasta este o formă foarte umilitoare de viață care ne aduce o mulțime de suferință. Dacă ne comparăm cu o maimuță, vom vedea că este mult mai mare decât un om. La urma urmei, un om știe că viața lui este lipsită de sens și continua totuși să trăiască. El împlinește programul naturii, care ii este impus. O maimuță nu știe nimic despre asta și totusi trăiește în armonie cu natura. Cu fiecare acțiune pe care o efectuăm, în acord cu ordinea naturii, confirm că eu sunt mai rău decât o maimuță, din moment ce nu înțeleg scopul şi totuși acționez.

Prin urmare, în prezent omul rămâne fără răbdare și întreabă: „Cât va continua  așa? De ce?  Pentru ce este aceasta suferinţa? „Dacă nu aș suferi, mi-aș trăi viața intr-un fel. Dar problema este că sufăr tot timpul, de la naștere până la moarte, iar astăzi această suferință crește tot mai mult.

Se pare că avem tot, dar întrebarea cu privire la sensul vieții ne trezește tot mai mult, forțându-ne să intram într-o depresie profundă. Sărmanii oameni patetici sunt mai mici decât furnicile, pentru ca toate creaturile acționează în mod instinctiv, fără a-si pune întrebări, în deplin acord cu natura.

Şi in noi, natura ne-a lăsat o întrebare, ca și cum şi-ar fi bătut joc. Ea ne face să o ascultăm pe deplin, ea râde și spune: „Uite ce fac cu tine și nu ai unde să scapi!” Se pare că, pur și simplu, trebuie să răspunzi la întrebarea cu privire la sensul vieții.

Un procent al diferenţei genetice între om și maimuță sunt doar diferențe externe. Întrebarea privind sensul vieții nu este în acest procent. Animalele  se deosebesc unele de altele genetic, deci aceasta nu este un motiv. Motivul este că această problemă trăieşte in om și evocă o mare nevoie de a ști ce este la baza vieții, cauzele acesteia și scopul pentru care noi trăim? Trebuie să găsim răspunsul.

Din emisiunea de pe KabTV  „O viață nouă” 09/06/16

Filed under: Criza, globalizare, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →