Un profet vinde în piaţă pepeni verzi

Noi avem în interiorul nostru, constant, două simţiri: una este „punctul din inimă” şi cealaltă este externă lui. Noi toţi vedem o lume „dublă”. Această percepţie ne este dată cu scop, astfel ca noi să fim capabili să ne corectăm pe noi înşine şi lumea.

Dacă tu ai vedea lumea unidimensional, ca un om obişnuit care percepe lumea doar la nivel corporal, atunci tu nu ai fi în stare să o gestionezi. Dacă în urcarea ta pe scara spirituală ai percepe doar forma spirituală, care este revelată la nivelul următor de fiecare dată, aceasta ar fi de asemenea o problemă, fiindcă tu nu ai fi în stare să serveşti drept legătură între lumea spirituală şi această lume.

Astfel, aceia care urcă scara spirituală, sunt dotaţi şi cu percepţia acestei lumi, ca „Şimon din piaţă”, şi cu percepţia lumii spirituale. Ei percep o dublă realitate, dar asta nu-i deranjează.

Până când este obţinută răscumpărarea completă a lumii din egoism, pe care noi trebuie să o aducem, adică corectarea finală, în care toate sufletele sunt conectate, noi vom continua să trăim în această lume.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/2/12

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: