Tag Archives: Aaron

Carausii chivotului

Midrash Raba, Korach: Korach a fost văr cu Moise și Aaron. El a fost ales pentru a fi unul dintre purtătorii sfantului chivot. Mai mult, Korach a fost un om foarte educat si invatat .
Fiind  purtător al chivotului menit să mentina dorința de Creator in aer, fără a o lăsa să atingă pământul, adică, ego-ul. Chivotul simbolizează sufletul corectat în care este revelat Creatorul.
Până în acel moment, numai zona dintre heruvimi este descoperita, păsări-înger  care sunt pe fatada chivotului. Vocea Creatorului se aude de acolo, ceea ce înseamnă că atributul lui Binah este atins. Prin urmare, oricine a carat chivotul trebuie să aibă acest atribut.
Întrebare: Dar cine poartă chivotul se sprijină pe sol și ridică chivotul, transportandu-l astfel deasupra solului.
Răspuns: Aceasta inseamna ca doar carausii chivotului il ridica,De fapt, chivotul ii ridică deasupra solului, deoarece este atributul lui Binah. Chivotul ii desprinde de ego, fiind ca și cum ar pluti deasupra solului. Acest lucru înseamnă că, atunci când o persoană lucrează cu intenția , (în scopul) de a darui Creatorului lui, el ascensioneaza de fapt.

Din lui KabTV „Secretele din Cartea Etern” 5/20/15

Punctul de contact cu Creatorul

Numeri 9: 6-8: Dar au fost niște oameni, care au fost necurați din pricină că se atinseseră de un mort, așa că nu puteau ține Paștele în ziua aceea. Ei s-au înfățișat înaintea lui Moise și înaintea lui Aaron. 

Și oamenii aceia au zis lui Moise: „Noi suntem necurați din pricină unui mort; de ce să fim nevoiți să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?” 

 Și Moise le-a răspuns: „Așteptați să văd ce va poruncește Domnul.” 

„Care au fost necurați din cauza că se atinseseră de un mort”, înseamnă conectarea – activitatea lor intern-cu dorințele lor moarte, care au că scop auto-satisfacția, și nu intenția de a dărui altora.

O persoană care se scufundă brusc în aceste dorințe, nu poate fi purificată de ele și corectată. În acest caz, nu numai că nu intră în țara lui Israel, dar nu poate avansa nici în ascensiunea să spirituală.

Și Moise le-a zis: „Așteptați să văd ce va poruncește Domnul.” Moise nu decide nimic pe cont propriu, pentru că este pur și simplu un punct în noi care tânjeste după Creator. Atunci când primește o dorintă de a dărui, trebuie să găsească contactul cu Creatorul. Spre asta se îndreaptă funcția și acțiunile lui Moise.

El este loial atât oamenilor, cât și Creatorului, deoarece el este punctul de contact dintre ele, adică dintre toate atributele necorectate și proprietatea superioară a iubirii și dăruirii.

El nu are nici un șine, și, prin urmare, este numit sclav al Domnului, după cum se spune: „Nu a fost nici un profet la fel de mare că Moise”. Cu alte cuvinte, este dăruire absolută în ambele direcții.

Din emisiunea KabTV „Secretele Cărții Eterne” 04/02/15

Sarcina omlui: să devină un canal pentru Lumină

Să iei la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii lui cu el, ca dintre fiii lui Israel să-Mi fie preoţi chiar şi Aaron, Nadav, Avihu, Eleazar şi Ithamar. (Exodul 28:1)

“Aaron, fratele tău, şi pe fiii lui” sunt părţi ale dorinţei superioare ale omului pe care acesta trebuie să le ridice şi să le dea o formă în el însuşi astfel încât cu ajutorul lor să reînnoiască contactul cu restul caracteristicilor lui şi Creatorul.

Creatorul vorbeşte numai cu Moise care devine un canal între El şi Aaron şi fiii săi, iar aceştia sunt la rândul lor folosiţi ca un canal de la Moise către toată lumea. Totul se face în mod ierarhic, de sus în jos.

Întrebare: Când devine o persoană un canal pentru Lumină?

Răspuns: O persoană devine un canal atunci când este revelat punctul de interes axat numai pe conexiunea cu ceea ce este sus şi ceea ce este jos. Adică, dacă o persoană are suflet, este împărţit în două părţi, iar în mijlocul dintre acestea se află libera sa alegere.

Liberul arbitru al unei persoane este acela că tot ce se află deasupra acestui punct trebuie dat în sus, iar tot ce se află sub el, îl dă în jos. Şi este implicată numai în asta, fără să aştepte ceva pentru ea. Şi aceasta este structura numită Adam (om).

De fapt, corpul nostru fizic nu este un om în sens spiritual ci, în cuvintele lui Frederick Engels, o formă proteică a existenţei.

În cele din urmă, rolul fiecărei persoane din această lume este de a deveni un canal pentru Lumină. Iar asta pentru că numai în acest el adună întreaga lume într-un singur întreg, în care nimic nu este lăsat în afară, doar o decizie de a aparţine trecutului şi viitorului. Prin această conexiune, toţi oamenii se formează într-o nouă stare a naturii numită suflet. Şi ceea ce îl umple se numeşte Lumina Superioară sau Creatorul.

Din emisiunea de Kab TV „Secretele Cărţii Eterne din 19.08.2013

Gardienii sistemului spiritual

Tora ne spune cum organizează omul treptat sistemul spiritual în care Lumina și dorința, care au fost create de către Creator, se topesc în conexiunea dintre ele, cum Bina intră în Malchut, Malchut în Bina, și un sistem comun se formează.

Când Malchut intră în Bina, adică atunci când dorința penetrează Lumina, slăbește treptat Lumina, ceea ce se traduce prin apariția de niveluri diferite. Când Malchut primește Lumina, construiește simultan toate sistemele care o vor ajuta să realizeze nivelul Luminii în viitor.

Tora descrie cadrele în care Lumina se poate propaga prin dorință și dorința poate să fie asemenea Luminii.

De exemplu, ce simbolizează moartea lui Nadav și Avihu, fiii lui Aaron? Aaron este marele preot și simbolizează unul din gardienii sistemului Providenței, GAR de Bina, care nu este autorizat să transmită Lumina de Hochma prin el.

Fiii lui Aaron, Nadav și Avihu, care simbolizează atributele acestui sistem, au dorit să adauge Lumina de Hochma în el, dar nu au putut să o suporte și au fost rupți de Lumină. În același timp, nu este moartea sistemului, ci crearea unui gardian, în care va traversa doar forța Luminii pe care Aaron o poate transmite.

Asta se numește moartea fiilor lui Aaron, adică să nu primească în această dorință, ocolind acest gardian al Luminii de Hochma, deoarece o Lumină mai mare decât Lumina nivelului lui Aaron nu poate să treacă în jos.

Se pare că Aaron este un filtru care taie intrarea Luminii în jos, deoarece inferiorul nu o poate accepta și percepe. Dacă cineva vrea să urce la nivelul Luminii de Hochma, el trebuie să urce la nivelul lui Aaron.

Întrebare: Asta înseamnă că nu poate exista o altă spargere?

Răspuns: Nu este o spargere, ci o adaptare a conexiunii dintre Lumină și dorință. Aceste două forțe ale creației trebuie să stabilească o simbioză de acțiuni reciproce între ele pentru ca ele să filtreze corect Lumina și dorința de Sus și de jos, pentru a permite sufletelor să urce corect de jos în sus, să se extindă, să se dezvolte, și astfel să fie umplute cu Lumină.

Astfel, Nadav și Avihu sunt sistemele care sunt create special pentru a organiza cadrele în care Lumina se poate propaga în interiorul dorinței și prin care dorința poate să fie asemenea Luminii.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 19.03.2014

O binecuvântare în jos și în sus

Este spus în Cartea Zohar, că Moise a cerut mila Domnului după moartea fiilor lui Aaron…dacă cei care trăiesc în această lume se vor pocăi și se întorc la Tine, cine îi va binecuvânta? Sfântul, binecuvântat fie El, i-a răspuns: ”Ce Îmi spui tu? Spune asta fratelui tău Aaron, deoarece el a fost recompensat cu binecuvântarea de sus și de jos, deoarece el este elementul realizării milei”.

De fapt, contactul cu Creatorul se face prin atributul numit un preot (Cohen Aron) al unei persoane.

O binecuvântare este coborârea Luminii Superioare pentru a corecta o persoană. Lumina nu poate trece decât prin Aaron, preotul, ceea ce înseamnă prin această ierarhie. Nu poate să fie altfel. Este imposibil să se vină în contact cu Creatorul în altă manieră.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 06.03.2014

A se apropia de Creator

Tora, Leviticul, (Shemini), 9:5-9:7: Au luat tot ceea ce a poruncit Moise, înaintea Cortului Întâlnirii; întreaga adunare s-a apropiat și a stat înaintea Domnului. Moise a spus: ”Asta este ceea ce a ordonat Domnul; realizați aceasta pentru ca să vi se arate slava Domnului”.

Și Moise îi spune lui Aaron: ”Apropie-te de altar, oferă jertfa de ispășire și arderea ta, obține ispășire pentru tine și poporul tău; apoi, oferă sacrificiul poporului și oferă ispășire pentru el, cum a poruncit Domnul”.

Este vorba de corectarea unei persoane la nivel de altar. Cuvântul ”altar” în ebraică vine din cuvântul ”sacrificiu” și rădăcina a se apropia, care se apropie de Creator începând să corecteze dorințele sale cu intenția ”pentru mine” spre intenția ”pentru societate, omenire și Creator”. Atunci, El se dezvăluie în dorințele sale corectate.

Întrebare: Ce ar trebui să facă oamenii pentru ca Aaron să reușească?

Răspuns: ”Oamenii” se referă la componenta Aaron (acest atribut la o persoană) care trebuie să adere la el, adică toate dorințele mele mici și atributele care trebuie să participe la activitatea spirituală, împreună cu dorința superioară numită ”Aaron”.  Cu alte cuvinte, trebuie să mă trag în totalitate pentru a mă apropia de Creator. În același timp, trebuie, de asemenea, să implic întreaga națiune prin acțiunea de a oferi jertfă, pentru că eu trebuie să verific și să descopăr toate înclinațiile, dorințele, trebuie să le cer în interiorul meu, să le adun pe toate și să le concentrez pe realizarea nivelului care este acum, revelarea Creatorului.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 18.12.2013

Structura spirituală a dorinţelor

“Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a spus: Să faci un lighean de aramă, cu suportul său de aramă, pentru spălat; îl vei aşeza între cortul de întâlnire şi altar şi-i vei pune apă. Aaron şi fii săi îşi vor spăla mâinile şi picioarele. Pentru a intra în Cortul de întâlnire, ei se vor spăla cu această apă, pentru ca să nu moară; la fel, când ei se vor apropia de altar pentru sarcinile lor, pentru arderea unui sacrificiu în onoarea Domnului, ei îşi vor spăla mâinile şi picioarele, pentru ca să nu moară.” (Exodul 30:17-20)

În munca spirituală, o persoană trebuie să se purifice în toate dorinţele sale.

Aceasta vorbeşte despre structura spirituală a dorinţelor noastre. Dorinţele, precum corpul nostru, sunt compuse din cap şi corp. Lucrul principal este între mâinile noastre şi picioarele noastre, ceea ce luăm şi spre ce ne îndreptăm. Prin urmare, este necesar să le spălăm, deoarece ele constituie un instrument pentru avansarea noastră, a cooperării noastre mutuale cu celălalt.

Şi corpul în sine nu este decât Sefira Tifferet, care este pasivă în raport cu mâinile şi picioarele. Deoarece, acolo unde vă poartă picioarele şi ceea ce luaţi în mâinile voastre, este responsabilitatea capului. Dar înainte, capul trebuie să facă gradul (măsura) şi numai atunci este posibil să se spele mâinile şi picioarele, adică pentru a purifica dorinţele de o intenţie egoistă.

“Ei îşi vor spăla mâinile şi picioarele pentru a nu muri” simbolizează faptul că, după purificarea dorinţelor, persoana nu mai este detaşată de Lumina Superioară, ea nu primeşte pentru ea însăşi, pentru că este moarte spirituală.

Din kab.tv, “Secretele Cărţii Eterne”

Hainele unei persoane se gasesc in expresia lui interioara

Torah, “Exodul,” 28:2: Vei face vestminte sfinte pentru fratele tau, Aron, pentru onoare si glorie.

A imbraca (Levush) simbolizeaza corectia ce trebuie facuta asupra dorintei unei persoane. Daca am dorinte egoiste, dorinte distincte puternice sau chiar si cele mai slabe dintre ele, trebuie sa le imbrac, cu alte cuvinte sa le investmantez cu intentia de dragul altora, de dragul Creatorului.

Cu cat mai clara, mai agresiva si mai serioasa este o dorinta, cu atat mai mari sunt corectiile ce trebuiesc facute, ceea ce inseamna “vestminte ale splendorii”. Deci, corectia ce nu este facuta, Aaron, este cea mai grava.

Se spune ca: “Atunci cand Israel decade, el se prabuseste mai jos decat orice alta natiune din lume, iar atunci cand Israel se inalta, urca toata calea pana la Cer”. Acest lucru este posibil, datorita unei dorintei imense egoiste, in forma sa revizuita, de a face orice este necesar, in drumul catre nivelul Creatorului. Atunci, fiecare va fi influentat de splendoarea lui Israel, deoarece este imposibil sa compari corectia pe care o natiune obisnuita o are de facut, cu dorintele obisnuite pe care oamenii le au.

De aceea, Moise si ulterior fiii lui Aaron si alti preoti, reprezinta cele mai clare si mai dezgustatoare dorinte egoiste care ar putea exista, daca nu ar fi corectate. Deci vedem astfel, atitudinea omenirii fata de evrei, iar in stadiile corectate, vedem exact opusul. Astfel, natiunile lumii asteapta ca evreii sa obtina investmantarea, sa se inalte si sa inceapa munca in scopul daruirii, cu toate calitatile lor speciale.

Deci, “investmantarea lui Aaron” nu este doar un simplu concept. Ce ii deosebeste de fapt pe oamenii din lumea noastra? Este imbracamintea lor. Poate fi o haina, o casa, orice inconjoara persoana, orice indica nivelul sau, inaltarea sa deasupra celorlalti, sau caderea lui. Asta inseamna ca este o exprimare a statutului persoanei.

Intrebare: Se pare ca moda actuala are radacini foarte puternice?

Raspuns: Bineinteles, ea provine din aceeasi natura. Egoul se foloseste de semnificatia aceasta, pentru ascensiunea sa.

In lumea spirituala, hainele semnifica ascensiunea interioara a persoanei deasupra lumii; nivelul de daruire al cuiva, iubirea si auto anularea. In concordanta cu anularea proprie, deasemenea poti sa te inalti. In lumea noastra, procesul este de fapt opus si este ca si cum te-ai decora in fata unei oglinzi, precum o maimuta.

Aceasta va continua pana cand vom intelege ca hainele sunt o exprimare interioara a persoanei. Faptul ca purtam haine moderne, nu reprezinta o corectie ci dimpotriva, o distorsiune.

Dupa pacatul cunoscut sub numele de copacul cunoasterii, Creatorul i-a spus lui Adam ca are nevoie sa isi puna haine, ceea ce inseamna ca trebuie sa corecteze egoul sau, astfel incat sa-l ajute sa se autodepaseasca si sa atinga iubirea si daruirea. Tora spune ca Creatorul a cusut aceste haine pentru ei, adica le-a dat Lumina Superioara prin care Lumina ce se Intoarce, care inseamna intentia de dragul daruirii, a fost imbracata in ego.

Din emisiunea Kab TV “Secretele Cartii Eterne” 8/19/13