Intrebare: Atat cat inteleg, trebuie sa ne dezvoltam al saselea simt, care sa ne permita sa intelegem unitatea dintre noi. Aceasta sansa este pentru toata lumea? Isi poate dezvolta oricine al saselea simt?

Raspuns: Sunt oameni care aspira sa obtina aceasta dezvoltare, care se intreaba pentru ce traiesc si de ce, care este sensul vietii, unde este sursa sa, cum se invart lucrurile in realitate, ce se intampla de fapt. Nu se pot linisti fara un raspuns la aceste intrebari.

Acesti oameni ajung la studiul Cabalei pentru ca simt ca trebuie sa inteleaga, altfel nu are rost sa traiasca. Nu pot trai ca si animalele. Dar sunt putini acesti.

Dorinta omeneasca este impartita in sase dorinte. Trei dorinte sunt legate de corpul nostru: dorinta de a manca, de sex si familie. Trei dorinte sunt legate de societate: dorinta de prosperitate, de faima si cunoastere. Acestea sunt cele sase dorinte de baza. Daca oamenii pot gasi singuri rostul vietii in ele, traiesc in felul acesta.

Tu intrebi despre o dorinta mai inalta, aceea de a cunoaste sursa vietii. Aceasta dorinta apare doar la cateva persoane in aceasta lume, dar numarul lor a inceput sa creasca.

Acum in jur de patruzeci de ani, cand eu am inceput sa studiez intelepciunea Cabalei, erau doar cativa astfel de oameni, foarte putini. Asa cum scrie in The Book of Zohar, de la sfarsitul secolului 20 si dupa, multi oameni au inceput dintr-o data sa se intrebe despre esenta vietii – pentru ce traiesc, care este scopul vietii – si au ajuns sa studieze intelepciunea Cabalei. Intr-adevar, in mai putin de 15 ani numarul studentilor a ajuns la doua milioane. De fapt sunt mult mai multi; doar ca nu stim despre ei, pentru ca nu pastram liste cu cei care studiaza alaturi de noi in internet.

Cred ca, oricum, nu vor fi multi oameni in lume care sa se intrebe cu adevarat despre esenta vietii. Totusi, si ceilalti vor trebui sa se ridice deasupra egoului lor, nu pentru ca s-ar grabi inainte, spre sursa vietii, dorindu-si sa afle pentru ce traiesc, ci ca sa scape de acea suferinta care ii impinge de la spate. Astfel, ni se vor altura pentru ca nu au de ales. Asa incat speram ca toti sa obtinem o viata buna. Natura ne va sili sa ajungem la o societate integrala.

From the Lecture in Rome 5/20/2011

Filed under: Congrese, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie să mă forţez să mă unesc cu prietenii, dacă nu simt nicio dorinţă în acest sens?

Răspuns: Desigur, trebuie să te forţezi. Cum altfel îl revelăm pe Faraon, dacă nu ne exprimăm dorinţa de a ne elibera de el?

Dacă nu fac presiuni asupra mea, pentru a mă uni cu ceilalţi, nu îmi arăt dorinţa mea de a ieşi din egoism. Înseamnă că o duc foarte bine în Egipt, adică avansez pe calea suferinţei (Beito) în loc de accelerarea timpului, calea Luminii (Achishena).

A accelera timpul înseamnă a depune eforturi deasupra dorinţei, asta este, deasupra dorinţei. Nu am absolut nicio dorinţă de a mă uni cu ceilalţi, nicio dorinţă de a mă anula, nicio nevoie de Creator. Tot ceea ce vreau este o viaţă bună pentru mine şi să descopăr lumea spirituală, la modul în care eu îmi imaginez că arată aceasta. Şi asta, de asemenea, este chiar tentant, să mă ridic deasupra acestei lumi şi să plutesc împreună cu îngerii.

Totuşi, aproape evident, nu realizez încă faptul că lumea spirituală înseamnă auto-anulare şi unificare cu ceilalţi. Dacă rămând în dorinţa mea normală, umană, prin care vin să studiez şi să lucrez în diseminare, dar nu pun presiune asupra mea să mă unesc cu ceilalţi şi să mă anulez faţă de prieteni, atunci nu sunt implicat în munca spirituală. Nu este avansare pe calea accelerării timpului. Pot face o mie de lucruri în grup, pot veni la lecţii în fiecare zi, să diseminez şi să vorbesc frumos, dar niciunul dintre aceste lucruri nu însemană că eu avansez spiritual, că studiez Cabala şi urmez calea Luminii (Achisena).

Numai dacă fac presiuni asupra mea, împotriva dorinţei mele, forţându-mă să mă conectez cu grupul, să mă unesc cel puţin într-o anumită formă cu toată lumea, într-o singură inimă, chiar artificial, să fiu împreună cu toată lumea într-o anumită măsură a gândului şi dorinţei, aceste eforturi ale mele sunt numite Achishena sau munca în grup. Restul nu sunt.

De aceea avem oameni care studiază în grup de ani de zile, dar încă nu au făcut nici măcar un singur pas înainte. Dar dacă o persoană începe să facă aceşti paşi înainte, depunând eforturi pentru a se uni cu ceilalţi în dorinţele lor interioare, ea obţine ieşirea din Egipt foarte repede. Cheia aici este să te agăţi de acest punct şi să îl influenţezi.

Câteva lovituri solide în acest punct şi vom reuşi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/14/2011, Shamati 90

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea, unde este punctul din care o persoană poate determina dacă se îndreaptă spre primirea plăcerii din egoism sau din dăruire? Vrea o persoană să fie sclavul Faraonului sau al Creatorului?

Principala noastră sarcină este de a obţine punctul în care cerem schimbarea conducătorului nostru, astfel încât să ne conducă forţa dăruirii, în loc de cea a primirii. Studiem Cabala şi urmăm toate recomandările Cabaliştilor, pentru a fi capabili să facem această alegere.

Putem ajunge la această alegere fie pe calea suferinţei, prin trecerea normală a timpului (Beito) sau pe calea Luminii (Achishena). Pe calea dezvoltării naturale, ne aşteaptă numai lovituri. Pe această cale, Creatorul îi ia toate plăcerile posibile Faraonului.egoismul nostru, sau dorinţa de a primi pentru sine şi astfel noi experimentăm suferinţe. De aceea suntem gata să ieşim de sub conducerea Faraonului şi să ne distanţăm de el. De fapt, natura însăşi ne forţează să evităm ceea ce ne face să suferim.

Şi mai este calea Luminii, accelerarea timpului (Achishena). Asta se întâmplă când dorinţa noastră egoistă ne permite totuşi să primim plăcere, dar noi facem diferite acţiuni pentru a ne construi o nouă atitudine către dorinţa de dăruire. Şi chiar dacă primesc plăcere egoistă şi sunt sub conducerea Faraonului, nu simt asta ca pe ceva negativ: Mă bucur de viaţă. Totuşi, încep să caut căi de a mă ridica deasupra lui şi de a nu mai depinde de el, de a începe să preţuiesc calitatea de dăruire.

Asta înseamnă că încerc să merg pe calea Luminii, astfel încât calitatea dăruirii să mă afecteze şi să îmi dea înţelegerea faptului că Faraonul este un conducător rău. Răul lui nu se află  în plăcerea pe care mi-o dă, ci în mine, prin faptul că primesc aceste plăceri de dragul meu propriu. Acest criteriu complet nou este bazat nu pe plăceri, ci pe direcţia lor, pe cine le primeşte: eu sau ceilalţi (sau Creatorul împreună cu ceilalţi).

Iar apoi, în loc să judec calea prin senzaţii, conform cu plăcerea sau suferinţa, comut către un calcul logic a ceea ce este bine şi ceea ce este rău, sau adevăr versus fals. Încep să realizez că adevărul este dăruire, forţa superioară Creatorul şi că eu vreau acest adevăr! Şi chiar dacă mă simt bine sub conducerea Faraonului, eu totuşui vreau să ader la dăruire.

Dacă o persoană ajunge la o asemenea realizare, ea se ridica deasupra evaluării naturale sau animale (Beito) şi ia decizii la nivel Achishena, împingându-se astfel către ieşirea de sub conducerea Faraonului. Şi după aceea nu mai este nevoit să treacă prin suferinţele fizice şi să primească lovituri în dorinţa de primire prin diferite crize pe care le simţim în lume astăzi şi care numai vor creşte în viitor dacă continuăm să progresăm prin curgerea normală a evenimentelor (Beito).

Suferinţa sa devine suferinţă pe calea Achishena, suferinţa iubirii. De fapt, ea aspiră către dăruire, ceva opus iubirii de sine. Cere Creatorului, sau Luminii superioare, să îi schimbe plăcerea din egoistă în plăcere din dăruire. În acest fel avansează o persoană.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/15/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→