Tag Archives: Animale

Într-o lume a efectelor

Întrebare: Ce se întâmplă dacă facem acţiuni care nu sunt îndreptate către Creator?

Răspuns: Dacă nu îndreptăm acţiunile noastre către Creator, atunci ne închidem în cel mai mic cerc. Apoi Creatorul nu este în nici unul dintre cercurile acestei lumi iar noi trăim pe acest Pământ: aceleaşi naţiuni, aceeaşi oameni, natura minerală, vegetala şi animala, acelaşi univers şi nu vedem nimic altceva decât aceste lucruri.

Nu vedem motivul pentru care trăim, iar asta este problema noastră principală. Nu ştim pentru ce există viaţa, de unde vine şi unde ne duce. Ce se întâmplă înainte de naştere şi ce se întâmplă după moarte? Suntem comprimaţi într-un clişeu foarte îngust.

Animalele nu ştiu nici ele nimic despre viaţa lor. Omul vine la ele, vrea să le omoare şi să le mănânce, dar ele nu suspectează nimic şi trăiesc conform cu ceea ce le este alocat. Dacă nu aspirăm să ieşim din acest clişeu al acestei lumi, atunci atitudinea noastră faţă de viaţă nu este diferită în niciun fel. Trăim pur şi simplu şi continuăm să trăim şi să căutăm constant ce este mai bun pentru noi, la fel ca animalele.

Animalul se comportă aşa pentru a-şi găsi un loc care este cel mai confortabil, în fiecare moment al vieţii sale. Şi noi căutăm constant lucruri care sunt mai bune pentru noi şi nu ne gândim mai departe de asta. Nu ne putem ridica deasupra acestor lucruri, aşadar şi noi suntem la nivelul animal, doar că avem un sistem de clarificare mai dezvoltat. Caut locuri unde lucrurile sunt mai bune pentru mine conform cu multe criterii: este important pentru mine ce spun alţii despre mine, ce este nou în modă, etc.

La animale totul este simplu, iar cu oamenii totul este mult mai complex şi mai complicat. Dar în principiu, este aceeaşi abordare primitivă: o aspiraţie pentru plăcerea materială maximă a vieţii, iar asta este tot.

Toată lumea este condusă de aceeaşi abordare, cu excepţia acelor oameni care primesc o dorinţă de a-şi deschide ochii şi de a ieşi din graniţele lor fizice. Apoi trebuie să îşi îndrepte atenţia tuturor simţurilor în afară, în loc de înăuntrul lor.

Şi asta este ceea ce învăţăm noi: cum este posibil să mă detaşez de abordarea anterioară, să încetez să mă concentrez la material, să îndepărtez ochelarii egoişti şi să văd lumea într-un mod diferit, ca efect a tot ceea ce se întâmplă.

Din Congresul din Franţa, ziua a doua, 5/11/14, Lecţia 4

 

Secretul esenţial al evreilor, partea 53

Din cartea Secretul esenţial al evreilor, M. Brushtein

 Relațiile animale

Plantele nu au libertatea individuală. Prin urmare, relațiile sociale ale plantelor sunt limitate. Extindem studiul nostru la urmatoarea etapa naturală de dezvoltare –la animale.

Animalele sunt organisme care alcătuiesc unul dintre regnurile naturii; spre deosebire de plante,  ele consumă compuși organici, sunt active şi mobile. (sbio. Informații, Proiectul „Biologie)

Aşa cum rezultă din definiție, animalele sunt mobile și active. Acest lucru nu poate afecta  relatia dintre membri singuratici și  grupuri întregi ale regnului animal.

Să ne uităm la unitatea socială majoră a faunei sălbatice – un grup,o turmă sau un grup de balene.

Un grup, o turmă, sau un grup de balene sunt grupuri sistematice, structurate de mamifere, pești sau păsări, de obicei, de același tip, care sunt într-o stare biologică similară,  care îşi menţin în mod activ contactul reciproc și coordonarea acțiunilor lor.

Un grup este format din persoane care efectuează o serie de functii importante, vitale, fiind membri ai unui grup pentru o mare parte din viata lor.

Există o opinie care spune că un grup (nu o turma) de oamenii primitivi au servit drept bază pentru crearea societății umane. (Wikipedia)

Un grup – este un lucru serios.. De exemplu, relațiile într-o haită de lupi, în multe privințe sunt similare cu relațiile din societatea umană, iar prin unele măsuri chiar le depășesc, în special, cu respect pentru lupii-veterani. Lupii au grijă de bătrânii lor și le dau suficientă  mâncare. Sincer, aceast lucru nu se observă întotdeauna printre oameni.

Și totuși, care este principala diferență între animale și plante? În ce sunt ele mai „avansate”? Din nou, răspunsul se găsește în Cabala.

„Vedem că fiecare animal are propriile sale caracteristici; ele nu sunt limitate la mediul înconjurător, dar fiecare dintre ele are propria senzație și caracteristică. … Mai degrabă, ele au propriile lor vieți iar vitalitatea lor nu depinde de viața prietenilor lor. „(Baal HaSulam, Shamati # 115)

Care este diferența dintre un animal și o fiinţă umană?

„Cu toate acestea, ei nu pot simți mai mult decât propria lor ființă. Cu alte cuvinte, ei nu au nici o senzație din altă parte. Și, bineînțeles, nu poate avea grijă de celălalt. „(Baal HaSulam, Shamati # 115)

Această definiție necesită o explicație. La prima vedere se pare că nu este destul de corectă. Știm cu toții că animalele simt starea de spirit a stăpânului lor, stările și atitudinea lui. Mai mult decât atât, este cunoscut faptul, animalelor le pasă de frații lor ca în exemplul cu lupii. Există cazuri chiar de sacrificiu de sine. Toate acest lucruri sunt adevărate, dar ele sunt instinctuale.

Un caine se simte rău atunci când stăpânul nu se simte bine, dar animalul nu înțelege ce este rușinea. Un câine nu roșeşte atunci când  ridică mâncarea de pe podea si ne este jenat să meargă fără haine. Animalul nu va sta sub cuțit în mod voluntar să-și piardă piciorul afectat de gangrenă. Animalul nu înțelege că este posibil astăzi să îi dai cuiva o bucată, în scopul de a-i lua două mâine. Este chiar imposibil să ne imaginăm că animalul înțelege ce înseamnă „de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”, etc.

Aceatea sun caracteristici ale ființei umane și nu este deloc tipic animalelor,.

Încercați  să ajungeţi pe stradă  orice trecător și continuaţi să vă mişcaţi în spatele lui. După ceva timp, se va întâmpla următorul lucru: trecătorul va începe să se uite în lateral, apoi peste umăr, îşi va verifica buzunarele, va deveni nervos și îngrijorat. Dar te poți întinde aproape de un străin pe plajă, poţi sta lângă el la teatru, poţi să vorbeşti cu el când stai la coadă sau oriunde altundeva. Un paradox.

Apropo, această observație abilă nu aparține autorului. Această observație aparţine scriitorului de satire Mihail Zhvanetsky.

Stiinta in locul instinctelor

Contrar animalelor, noi ne dezvoltam cu ajutorul stiintei. Totusi, acesta inca nu este liberul arbitru inca. Stiinta doar ne impinge putin inainte. Animalele sunt conduse de instinct, dar deoarece noi nu prea avem nici un fel de instinct, ne dezvoltam prin lovituri si stiinta.

Dezvoltarea stiintei ne permite sa vedem si sa rezolvam problemele in avans. De exemplu, radiografiile ne permit sa identificam o boala si sa incepem sa o tratam fara sa asteptam ca ea sa apara. Fara radiografie, doar durerea ne poate arata faptul ca acolo este o problema.

Asadar stiinta ne ajuta sa suferim mai putin, si platim scump pentru asta. Totusi, exista aceeasi tendinta animalica: dorinta de a ne elibera de probleme. Stiinta nu ne ridica la stadiul de om deoarece este o parte a stadiului animat. Folosind-o, compensam lipsa instinctului, atata tot.

Animalele se descurca foarte bine fara doctori. Ele stiu cum sa manance corespunzator, cum sa nasca  si cum sa isi construiasca adapostul. Animalele fac totul din instinct, in timp ce noi inlocuim instinctul cu stiinta. Acesta este de fapt rolul stiintei – sa serveasca egoismului nostru, astfel incat noi sa suferim mai putin.

Asadar noi ne examinam si dezvoltarea la stadiul animat. Chiar si cand oamenii devin constienti de necesitatea de a se uni si conecta, nu stiu cum sa faca asta.
Din partea a 5a a  Lectiei zilnice de Cabala  10/4/2011, “Pacea in lume”