Tag Archives: Arvut

Invenţia cea mai practică

Întrebare: Înţeleg că este necesar să fiu integrat într-un grup şi să îmi îndrept toate gândurile către acesta. Dar cum pot să obţin puterea să fac asta atunci când sunt aruncat din această stare? Ce se poate face pentru a avea această forţă?

Răspuns: Cel mai bun lucru care a fost inventat pentru asta este un mediu care mă poate stimula cumva.

Altceva în afara de asta, este posibil să folosesc o alarmă de ceas sau a telefonului care să pornească automat, să mă trezească printr-o melodie. Totuşi, principalul lucru sunt prietenii cu care voi comunica din când în când şi voi începe să fiu interesat în ceea ce fac. Nu vreau de fapt să le răspund, dar sunt forţat să păstrez conversaţia să continue, iar asta mă scoate dintr-o stare rea.

Numai mediul ne salvează. În general, ce există în univers? Sunt eu sau lumea. Asta înseamnă că dacă eu nu o fac, lumea o face.

Aşadar, când simt goliciune, relaxare, un cap înţeţoşat, lipsă de inspiraţi şi un spirit elevat, nu aud sau nu îmi amintesc ce s-a întâmplat ieri, înseamnă că este necesar să umplu aceste lucruri cu măreţia grupului şi a Creatorului.

De unde este posibil să obţin această măreţie? Exact aici pot să verific cât de mult sunt conectat cu grupul, cât de mult le datorez ceva.

Să presupunem că am febră. Nu mă simt bine, iar în camera alăturată, copilul plâng . Mă ridic sau nu? Mă duc la el? Da. Fac tot ce este necesar pentru el? Da. Gradual, mă refac? Da. Ce pot să fac? Este obligaţia mea.

M-am conectat în aşa fel la grup, cu aceleaşi obligaţii? De fapt, nu trebuie să mă ridic, să mă duc la bucătărie şi să îi ajut cumva pe prieteni? Mă trezesc dimineaţa să vin la lecţie şi să stau acolo, chiar dacă sunt adormit? Vorbesc serios! Am trecut eu însumi prin toate acestea.

Fără asta, nu va reuşi nimic! Aşa cum au spus, „Dacă doctorul spune operaţie, atunci este necesar să te operezi.”

La fel este şi în ceea ce priveşte grupul. Grupul mă trage de ureche către el? Mă trag afară din mlaştină? Trebuie să facă asta dacă am semnat un contract cu ei. Altfel, pentru ce suntem împreună? Numai pentru asta. Şi asta a fost scris: „Un prizonier nu se poate elibera singur din închisoare.” (Berachot 5b). Numai grupul, mediul, puterea mediului.

Trebuie să fiu obligat grupului la fel cum sunt unui copil de care am grijă, chiar dacă mă simt rău, iar grupul, în schimb, trebuie să aibă grijă de mine la fel cum ar avea grijă de un copil, chiar dacă dispar din câmpul lor de viziune, „Ceva i s-a întâmplat, pare să fie tăcut.” Este necesar să ne facem acest gen de griji, la fel cum părinţi îşi fac griji pentru copilul lor.

Dacă nu construim acest gen de relaţii, nu va rezulta nimic! Trecem prin toate aceste situaţii numai pentru a întări conexiunea dintre noi.

Din Congresul de educaţie integrală, ziua a treia din 04.02.2014, Atelierul 5

Avraam este proprietatea de dăruire

Întrebare: Care a fost apelul făcut de Avraam către babilonieni?

Răspuns: Avraam este proprietatea dăruirii (Hesed), calitatea iubirii la un grad (nivel) mic. Avraam s-a adresat babilonienilor și le-a cerut să-și amintească cât de bine cooperau când egoul lor era mai mic. El i-a sfătuit să se ridice peste egoul care îi desparte și să trăiască în iubire și prietenie.

Totuși, această muncă a fost pentru ei imposibilă, fiindcă implica faptul că oamenii trebuie să se ajute reciproc și să atragă Lumina Reformatoare, cerându-i Creatorului să le-o acorde pentru a trăi după legea „iubește aproapele ca pe tine însuți”.

Se presupunea că fiecare dintre ei era câte un „obiect diferit” despărțit unul de celălalt prin egoism. Era posibil să se construiască un pod între ei? Este o misiune foarte grea.  Ea poate fi îndeplinită numai cu ajutorul calității „Avraam”, Hesed (milă/dăruire), atunci când, în ciuda egourilor noastre, încercăm totuși să ne corectăm pentru a obține o fază în care aproapele nostru ne este atât de important și de prețios pe cât ne suntem noi nouă. În acest fel este implementat în viață principiul iubirii aproapelui ca pe tine însuți.

Avraam și-a adunat susținătorii și i-a condus afară din Babilon, în țara Canaan. Azi este aproape imposibil de imaginat cum au putut să reziste la o astfel de traversare istovitoare prin deșert. Dar ea nu a fost o traversare fizică ci a însemnat că el și-a ridicat oamenii de la dorința egoistă numită „Babilon” la nivelul numit „țara Canaan”, azi pământul lui Israel.

Cu alte cuvinte, a fost o trecere interioară prin care oamenii au avansat treptat de la dorințale și calitățile lor anterioare, mai departe de Babilon și mai aproape de țara Canaan. Mergând mai departe, ei s-au înălțat.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 31/12/2014

Legea creației

Întrebare: Înțelepciunea Cabalei vorbeşte despre forţa unică ce conectează toate forțele naturii în cadrul acesteia, care gestionează acest joc întreg numit viața noastră. Cum este această lege atunci când o persoană începe să o recunoască și să o atingă?

Răspuns: Această lege generală se numește Arvut (garanția reciprocă). Toate părțile naturii, mineral, vegetal, animal, și vorbitoare, toate forțele, toată natura în plinătatea și integralitatea ei sunt conectate într-un singur sistem, iar toate părțile se sprijină reciproc pentru a construi o formă completă.

Întrebare: Această lege acționează, de asemenea, la nivel uman?

Răspuns: Da. Dar problema este că omenirea trebuie să îşi umple nişa. Acest lucru se face în mod intenționat, astfel că vom atinge nivelul acestei puteri unice, devenind partenerii săi.

Această putere exclusivă conține toată realitatea în ea, toate timpurile și toate lumile, cu excepția lumii noastre. Este mai sus de timp, loc, mișcare și mai sus de conștiința noastră, ca o sferă imensă în care funcționează o singură forță.

Noi nu numai că putem descoperi această forță, dar, de asemenea, ne putem ridica la nivelul său. Trebuie să atingem acest obiectiv aici, în viața noastră.

Apoi vom deveni liberi de toate limitările de timp și de distanță, viață și moarte; pentru noi, nimic din toate astea nu există.

Vom obţine lumea noastră în această viaţă.

De la Programul israelian Radio 103FM, 1/18/15

Asamblând „puzzle-ul” creaţiei

Întrebare: Din câte înţeleg, în timpul vieţii sale omul trebuie să descopere ceva etern, forţa superioară. Cum simţim asta?

Răspuns: Omul simte că a descoperit o reţea care ne conectează pe toţi împreună, adică oamenii şi lucrurile de jos, nivelul naturii minerale, vegetale şi animale, toată realitate care ne este cunoscută şi necunoscută nouă, sistemul şi sectoarele întregii creaţii, natura în întregul ei. Descoperă cum realitatea există conform cu singura lege a echivalenţei de formă, reciprocităţii, unităţii, Arvut (garanţie reciprocă), ca un singur sistem. Iar legea care operează în acest sistem se numeşte Creatorul.

Aceasta este o descoperire cu adevărat ştiinţifică şi nu este vorba despre nicio credinţă, aşa cum este printre oamenii religioşi, nu este vorba despre închinarea la o forţă superioară care ne domină şi asta este tot. Dimpotrivă, trebuie să o recunoaştem şi să o obţinem.

Forţa superioară care ne-a creat vrea ca noi să o găsim în mod ştiinţific şi conştient, astfel încât să devenim partenerii Săi la creaţie. Ne-a lăsat de muncă în sistemul imens şi puternic pe care îl descoperim, astfel încât să îl completăm prin eforturile noastre

Este similar cum noi dăm unui copil un puzzle. Asamblăm imaginea împreună cu el, fâcand posibil ca el să adauge părţi la ea. Iar apoi, apare în faţa noastră o imagine completă.

Tot aşa este şi cu Creatorul, forţa comprehensivă a naturii ne lasă acest „puzzle”, cu câteva locuri goale. Pe măsură ce le completăm, începem să înţelegem adâncimea întregii creaţii, esenţa sa şi eternitatea. Acesta este cel mai de bază lucru: ne ridicăm deasupra existenţei temporale şi a mizeriei noastre, către un nivel al vieţii perfect şi infinit.

Exact asta ne învaţă înţelepciunea Cabala, cum să devenim conştienţi şi să obţinem forţa superioară, să devenim partenerii cu El.

Din programul israelian 103FM din 18.01.2015

 

600.000 de prieteni loiali

Baal HaSulam, în Arvut (Garanția reciprocă): „Prin această responsabilitate colectivă, fiecare membru al poporului era eliberat de grijă nevoilor propriului corp, și putea îndeplini Mitzva ‘Iubeste-ți prietenul că pe ține insuti’ în cea mai mare măsură, și dădea tot ce avea fiecărei persoane nevoiașe, fiindcă el nu mai avea grijă existenței corpului sau, căci el știa cu siguranță că era înconjurat de 600.000 de prieteni loiali, care erau gata să îl aprovizioneze.”

Voi reuși să ajung la garanția reciprocă, doar cu condiția că voi simți securitate personală. Această siguranță vine de la mediul care îmi arată că are grijă de mine așa de mult încât neutralizează în mine orice nevoie de a mă gândi la asigurarea existenței mele. Deci, depind de mediu. Lucrul cel mai important este să găsesc un mediu care mă va influența prin puterea garanției reciproce, astfel anahiland egoul meu și forțându-mă să uit de mine însumi și să îi iubesc pe ceilalți.

Asta înseamnă că totul este în mâinile societății care poate să mă transforme în prietenul tuturor oamenilor, doar dacă eu vreau asta. Este posibil să iei cel mai rău și indisciplinat om, și dacă noi toți îl înconjurăm cu garanție reciprocă, el va fi forțat să ajungă la iubirea celorlalți.

O persoană depinde de mediu 100%. Dar, muncă lui este să oblige mediul să îl influențeze cu ajutorul puterii garanției reciproce. În măsură în care el face acest lucru, în aceeași măsură el devine receptiv să primească de la alții puterea garanției reciproce, și astfel el ajunge la iubirea celorlalți.

Însă, acesta e un cerc închis. Nici măcar cel mai bun mediu nu va reuși să transmită puterea garanției reciproce unei persoane, dacă ea este insensibilă. Noi observăm în interiorul nostru, cât suntem de insensibili la influențele exterioare. În copilărie, părinții noștri încearcă greu să ne influențeze, dar noi îi desconsideram. Deci, o persoană trebuie să influențeze societatea, și în măsură în care face asta, el devine din ce în ce mai sensibil la influența societății.

Influența trebuie să fie reciprocă. Noi nu putem luă oameni obișnuiți, și să îi înconjurăm cu puterea garanției reciproce, pentru că vor deveni și mai mari egoiști. Trebuie să îi educăm astfel încât ei să înțeleagă că asta merge doar așa: Eu a€“ față de societate, și societatea a€“ față de mine. Dar, dacă grupul mă influențează și îmi da puterea garanției reciproce, atunci, asta mă schimbă pe mine și mă direcționează spre iubirea celorlalți.

Din a treia parte a Lecției zilnice de Cabală, 5/28/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Istoria omenirii – Dezvoltarea garantării mutuale (Arvut) – partea a patra

Aventurile lui Avraam

După ce Avraam a obținut toate acestea, a început să lucreze cu oamenii. El a explicat adevărata bunăstare și cum să se trăiască pe principiul unei singure familii mai degrabă decât pe principiul „asigurării naționale”. Dar Avraam a descoperit că doar un număr mic de oameni l-au înțeles. Oamenii fuseseră loviți de egoismul aprins în ei deodată; ei au fost incapabili să înțeleagă că acest egoism nu era deloc al lor, că era de fapt o forță străină în om.

Ei au început să simtă asta ca fiind natura lor, la fel cum fac și azi. Dacă eu cred că cineva este rău, atunci el e rău și eu sunt bun; asta e. Eu nu simt că ceva mă controlerază din interiorul meu făcându-mă să gândesc rău despre cineva. Nu sunt capabil să mă văd din afară și să înțeleg cum mă mișcă această forță „străină”. Nu am un punct de vedere obiectiv. Nu pot să mă detașez de gândurile și sentimentele mele, să fac un pas în lături și să mă uit din afară la comportamentul meu, la caracterul și natura mea, la mine însumi.

Oamenii sunt incapabili să se vadă din afară obiectiv, așa cum facem cu ceilalți. Omul trebuie să se analizeze critic, să devină propriul lui judecător. Avraam le-a explicat astfel oamenilor această abordare „independentă”: ieșiți din voi înșivă și priviți la ce ni se întâmplă. Această înclinație rea, care devine din ce în ce mai evidentă, îmi arată că sunt rupt de ceilalți. Așa că, de ce să nu mă separ de mine însumi în același fel și să mă reconectez cu ceilalți? În prezent, aceste tehnici sunt adoptate de psihologia modernă.

Când el a început să-i învețe pe babilonieni ceea ce este în esență psihologia materialistă aplicată, Avraam a găsit numai câteva mii de oameni care au fost gata să-l asculte. Oamenii nu au găsit nimic rău în dezvoltarea egoului din ei; ei nu au simțit încă răul. Au văzut doar că își pot folosi egoul ca să facă bani, să aibă succes și să prospere construind o societate mai bună, mai de succes și mai progresivă, care va permite fiecăruia să aibă succes, să aibă propriul „turn Babel” până la cer.

Atunci, Avraam și discipolii lui care au împrăștiat ideea de garantare reciprocă au ieșit din Babilon și au plecat. Josefus menționează asta în marele Midraș. Maimonides (sec. Xll) spune că mii de oameni au plecat cu Avraam. Astfel au ajuns ei în Canaan, actualul Israel.

În grupul lui, Avraam a continuat să construiască garantarea mutuală. Și cu toate că egoismul lor continua să crească, ei au făcut efortul să stea conectați peste el. Ei au învățat pe copiii lor garantarea mutuală de la o vârstă fragedă. În acest fel au susținut unitatea dintre ei și echilibrul cu natura.

Acest lucru a continuat până când egoismul a crescut în ei încă o dată și asta a fost atât de brusc, că ei nu au mai putut să evite să cadă sub autoritatea lui. Acest lucru s-a numit coborârea în Egipt. Ei au coborât în Egipt fiindcă nu s-au mai putut hrăni în Canaan, nici pământul nici vitele nu le-au mai dat mâncare din cauza separării lor. Fără garantarea mutuală ei nu au mai putut să ajungă la reciprocitatea care permitea înainte dezvoltarea societății și foamea i-a condus în Egipt.

În Egipt ei au trăit o creștere în plus a egoului până la punctul în care au fost aproape să renunțe la reciprocitatea dintre ei. Cu cât s-au rupt mai mult de garantarea mutuală și s-au îndepărtat unul de altul, cu atât au simțit mai tare presiune și din partea egiptenilor și din interior. Fiecare om a simțit atât ura față de ceilalți, cât și nenorocul, fiindcă fiecare s-a simțit mai mult singur decât parte din neam și acest lucru a fost greu pentru toți fiindcă în loc de un mediu iubitor, fiecare s-a regăsit înconjurat de oameni care îl urăsc. În plus de această separare în rândurile neamului, egiptenii i-au înrobit și le-au umplut viețile cu amărăciune. Asta i-a făcut să simtă o sclavie dublă, separarea lor chinuitoare și sclavia față de egipteni.

În final, suferințele lor au devenit atât de mari, că au fost gata să plătească orice preț doar să scape de ea, să se întoarcă la garantarea mutuală, fiindcă aceasta a fost singura cale pentru ei să se simtă din nou ca o familie. Ei au știut că dacă se conectează, vor avea destulă forță ca să iasă din Egipt. Au luat această hotărâre să iasă fiindcă viața lor acolo a devenit întuneric egiptean.

Conducătorul lor a fost Moise. El a fost un om cu calitatea milei, ca și Avraam, și i-a învățat această calitate. Odată, Moise a cărat pe umeri un miel pierdut de turmă în cealaltă parte a deșertului și i-a salvat viața. Aceasta este exact calitatea pe care ar trebui să o aibă un conducător de neam.

Moise a fost crescut în casa Faraonului până la vârsta de 40 de ani și după aceea în casa lui Ietro, preot în Midian, până la vârsta de 80 de ani. El nu a avut niciun fel de motive religioase sau naționale ca să devină lider; a fost doar datorită calității milei din el. Putem vedea că această calitate a milei este de ajuns pentru a urma calea cea dreaptă și pentru a conduce poporul.

Moise a luat neamul la Muntele Sinai, adică la „Muntele de Ură”, ca să facă un legământ, o garanție reciprocă. Ei ar fi murit fiindcă erau opuși legii naturii care le cerea să-i fie egali. Ei au trebuit să creeze o „umbrelă” (ecran) pe care au avut-o la acel moment pentru a se ridica peste ura reciprocă, numai atunci viața a putut continua.

Semnând legământul, nația a început cultivarea de sine. Au făcut un angajament că devin ca un om cu o singură inimă, să asculte de legea „iubește aproapele ca pe tine însuți” în garantare reciprocă. Între timp, egoismul lor a continuat să crească. În timpul perioadei numită „40 de ani de exil”, ei au trebuit să lucreze constant la egoul lor, să se ridice peste el, să-l „acopere”.

Înclinația rea fierbe în orice om, izbucnesc dezacorduri, dar oamenii se susțin reciproc unii pe alții. În garantarea mutuală, eu trebuie să te susțin indiferent de ce se întâmplă, astfel, tu nu uiți că amândoi suntem conduși de egoul nostru și că trebuie să ne ridicăm peste el. Și tu ai grijă de mine, ca nici eu să nu uit. Așa ne ajutăm unii pe alții, fiecare face efort, dar cel mai important lucru este societatea, mediul pe care îl construim constant trebuie să aplice în noi ideea fundamentală a garanției mutuale, a preocupării pentru toți și a te gândi la toți.

Aceasta este umbrela pe care o deschidem deasupra noastră. Aceasta este singura noastră alegere liberă: să continuăm pe cale deasupra egoului sau să rămânem sclavii lui. Construirea unui mediu este singurul lucru cerut; aceasta este garantare mutuală.

Împreună formăm o forță generală care îi afectează pe toți, nu lăsăm pe niciunul din noi să piardă acest scop, acest mesaj, această metodă. Un om care rămâne în unitate cu ceilalți este ca un organ din corp care funcționează în interacțiune completă cu celelalte. Între timp, corpul crește, se dezvoltă în el noi părți și organe și fiecare trebuie să se includă în sistemul general. Sistemul trebuie să aibă grijă de fiecare om, să nu permită nimănui să se sustragă sau să cadă.

Cu toate că egoul continuă să fiarbă sub această umbrelă, nivelul nostru uman, conștiința noastră de sine și înțelegerea, există peste el. De aceea noi stăm permanent deasupra nivelului rezistenței egoului nostru și această forță este numită „ecran” (Masah).

La această fază, esența metodei este să nu ne facem rău unul altuia și să păstrăm unitatea deasupra egoului nostru în creștere. „ce ție nu-ți place, nu face aproapelui tău”. Nu te îngrijora că va trebui să faci bine fiindcă nu ești încă în stare de asta dar, cel puțin nu faci rău nimănui într-un fel pe care l-ai urî. Această corectare generală este numită „pribegie/exil de 40 de ani în deșert”.

Acum ne apropiem de țara lui Israel, următoarea fază în istoria noastră. Suntem gata să devenim o națiune. De aceea, trebuie să formăm între noi o conexiune în funcție de noul principiu. Condiția de a nu face rău celorlalți a fost obținută. Tot egoul nostru a fost corectat prin garantarea reciprocă, prin interconectarea care ne ține împreună pe toți. Fără îndoială, noi nu ne vom face rău unii altora. În pasul următor vom ajunge la țara lui Israel și o vom cuceri. Spus altfel, vom începe să lucrăm cu egoul, să-l schimbăm în bun astfel încât să putem „iubi aproapele ca pe mine însumi”.

Vom construi „Templul”, casa Sfințeniei, fiindcă obținerea calității dăruirii, a garantării mutuale, crește mulțumită acestui fapt. „Sfințenia” este dăruirea, iubirea reciprocă. În timpul unei perioade specifice în istoria noastră am obținut cu adevărat acea stare, am fost conectați unii cu alții ca un singur om, ca un singur întreg. În acea stare ne-am simțit conectați cu natura, cu eternitatea și perfecțiunea ei.

Dar programul naturii este să aducă întreaga umanitate la unitate și garantare reciprocă, la o comunitate generală. Avraam a putut să facă asta numai cu câteva mii de babilonieni, dar ceilalți babilonieni, întreaga omenire, vor fi îngrijite de națiunea care a obținut inițial garantarea mutuală.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ei trebuie să fie în același condiții în care a fost Avraam în Babilon. Asta înseamnă că ei trebuie să cadă de la gradul lor deplin corectat la gradul anterior, de la „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” la egoism. Dar chiar și în această coborâre, ei dețin scânteia lor de calitate a milei și a garantării mutuale.

Astfel, neamul trece prin distrugerea Primului Templu, prin exil, căderea de la „iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți” la nivelul de „ce ție nu-ți place nu face aproapelui tău” și, în această calitate, au construit Al Doilea Templu în ei înșiși.

Rabi Akiva, marele înțelept al perioadei celui de Al Doilea Templu, a chemat poporul să se ridice încă o dată la nivelul „iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dar el a știut că făcând asta va accelera căderea celui de Al Doilea Templu dar, și acest lucru era necesar. Egoul crescut a fost ceea ce a cauzat distrugerea Celui de Al Doilea Templu; nemul a căzut în egoism și a pierdut conexiunea dintre oameni lui. Asta este ceea ce a fost numit exil, nu un exil geografic sau istoric, ci unul interior, exilul din garantarea mutuală, de la calitatea care a conectat cândva neamul, după ce Avraam i-a construit într-un întreg.

Și, de atunci, neamul a fost în exil. Acest exil a fost să fie lung și dificil fiindcă întreaga lume trerbuie să ajungă la aceeași stare pe care a obținut-o Avraam în Babilon. Iar acum, în generația noastră, noi suntem exact în aceeași stare. Trăim în Israel, dar nu suntem încă o națiune. Acum trebuie să ne unim pentru a obține aceeași calitate ca și Avraam atunci când a adunat un neam dintre babilonieni.

Am primit toate condițiile necesare pentru obținerea garantării reciproce în conformitate cu rădăcinile noastre, să devenim din nou o națiune în locul unor străini, să devenim ca un om cu o singură inimă, să ne iubim unii pe alții ca pe noi înșine, în garanție reciprocă fiindcă acesta este exact mijlocul prin care obținem iubirea dintre noi. Garanție mutuală înseamnă că trebuie să păstrăm construirea influenței mediului astfel încât acesta să țină fiecare om deasupra egoului său. Și atunci, prin obținerea acestei calități, vom fi în stare să ne îngrijim de restul de babilonieni care s-au împrăștiat în lume și nu i s-au alăturat lui Avraam.

Nu există niciun dubiu că putem să facem asta fiindcă toate celelalate popoare se găsesc în stare de ruină și neajutorare, neștiind ce să facă. În aceste zile și ei încep să înțeleagă că drumul dezvoltării nu i-a luat departe de Babilon. Nimic nu s-a schimbat, ci doar se manifestă în adevărata formă din ce în ce mai distinct și mai clar.

Dezastre mari se apropie rapid de noi. Egoismul nostru ne omoară la propriu și noi trebuie să-l corectăm. Altfel, nu vom mai exista fiindcă omenirea se mănâncă pe sine însăși din interior în timp ce Natura presează din exterior, noi fiind ca un organ străin în corpul său. De aceea continuăm să primim zi de zi mai multe lovituri.

Nu mai este deci, niciun drum de ieșire. Trebuie să înțelegem că trebuie să realizăm între noi garantarea reciprocă. Avem mijloacele, energia și metoda transmisă nouă din timpurile lui Avraam. Să sperăm că vom fi în stare să ne îndeplinim misiunea și că lumea va înțelege care este scopul nostru și de ce suntem diferiți.

Dacă suntem urâți de alte nații, este numai fiindcă până acum nu am fost în stare să transmitem tuturor metoda de corectare. Întâi, ei trebuie să devină conștienți de rău și atunci vor avea capacitatea de a fi de acord cu asta, neavând altă alegere. De aceea a trebuit să așteptăm până în vremurile noastre ca să dezvăluim metoda garantării reciproce și să înțelegem cum să o relizăm, cum să aducem întreaga omenire la armonie cu natura sa interioară. Făcând asta, ne ridicăm cu toții peste egoul nostru general și vom obține un grad mai înalt decât cel anterior fiindcă acum, întreaga omenire va fi ca un întreg.

Ca organele unui singur corp, vom obține nivelul „uman” de existență, nivelul „om” (Adam). Vom înțelege scopul naturii, întregul proces și modul în care să ajungem dincolo de orizont, la starea perfectă. Până la urmă, ne apropiem de o viață perfectă, de simțirea eternității inerentă în natura însăși. În fața noastră e un scop frumos care dă fiecărui om oportunitatea de a se realiza perfect investind în alții, conectându-se cu ei și implementând toate calitățile și abilitățile lor naturale. Nu există nicio suprimare sau limitare ci există o singură condiție: să dăruiești totul celorlalți ca celula din corp și atunci, vei fi răsplătit cu viață în tot corpul.

Istoria omenirii – Dezvoltarea garantării mutuale (Arvut) – partea a treia

Baza Arvut este în natură

Unde putem găsi această abordare? Studiindu-ne, putem observa cât de clar am fost creați; toate organele noastre și toate sistemele din corpul nostru sunt complet interconectate. Niciun sistem, organ sau celulă din corp nu există pentru sine; toate sunt direcționate către nevoile corpului. Chiar dacă toate părțile corpului sunt la nivelul animal al existenței, prin conectarea împreună, ele crează un nivel mai înalt de dezvoltare, „homo sapiens”. Când toate aceste părți lucrează în armonie una cu cealaltă, ele se ridică mai sus de nivelul animal, deasupra unui trup viu.

Dacă ar fi să extindem această analogie la societatea umană, așa ar trebui ea să existe. Chiar dacă în interiorul corpului fiecare organ este egoist și vrea să existe pentru sine, „știe” totuși că viața este posibilă numai când toate organele interaționează împreună, când fiecare are grijă de rest. De aceea, inima alimentează cu sânge, plămânii cu oxigen, rinichii și ficatul curăță sângele și creierul „monitorizează” totul. În esență, fiecare organ este concentrat pe servirea celorlalte organe mai degrabă decât pe sine. Aceasta este „garantarea mutuală” din corpul nostru.

În corpul nostru, acest lucru se întâmplă în mod natural, dar în societate, noi trebuie să facem conștient acest tip de relație. De aceea, nu va trebui să distrugem răul din noi, trebuie doar să-l folosim în bine, în folosul întregii societăți.

Noi trebuie să arătăm fiecărui om, fiecărui grup, fiecărui sector de societate, fiecărei școli sau mișcări de gândire cum poate omul să-și folosească atributele în folosul întregii societăți și atunci oamenii vor vedea că, prin ajutarea celorlalți ei pot să se realizeze pe ei înșiși în întregime. Și atunci, diferențele și contrastele se conectează împreună; noi ne ridicăm la dimensiunea următoare și începem să înțelegem întreaga natură, scopul, și programul ei. Astfel, ni se dezvăluie știința de ordin superior.

Istoria omenirii – Dezvoltarea garantării mutuale (Arvut) – partea a doua

Rădăcinile garantării mutuale (Arvut)

Oamenii au tendința să creeze o societate unită, ca o familie. Cu toții provenim dintr-un mic trib/familie care a apărut pe parcursul evoluției și s-a dezvoltat aleatoriu și egoist până în punctul în care oamenii au încetat să mai simtă că aparțin unei singure familii.

Pentru prima dată, sentimentul de îndepărtare a apărut în urmă cam cu 3500 de ani, în Babilonul antic (Mesopotamia); oamenii s-au simțit inițial ca o singură familie și apoi, dintr-o dată, au încetat să se mai vadă unii pe alții ca fiind rude. Ei au fost ca o singură familie, o singură nație, vorbeau aceeași limbă, înțelegându-se și simțindu-se unul pe altul dar, în foarte scurt timp, au început să simtă că a apărut între ei o respingere reciprocă. Dorința lor de a construi „turnul care să atingă cerul” simbolizează egoul lor crescând.

Li s-a dezvăluit o dorință de a conduce natura în loc să se închine la idoli, pomi și la forțele naturii. Înainte de asta s-au simțit ca și cum au fost parte a naturii dar, dintr-o dată, a fost dorința puternică să aibă control asupra ei. Oamenii nu s-au mai simțit o familie, fiecare om a simțit: eu, tu, el, ea, ei, noi – străini. Această separare s-a schimbat în ură reciprocă numită „amestecarea limbilor” și astfel, ca urmare a acestui fapt, oamenii au încetat să se mai înțeleagă unii cu ceilalți. Astfel, omul a încetat brusc să se mai înțeleagă cu aproapele său și a început să aibă dorința de a-i folosi pe ceilalți pentru binele propriu.

Și atunci, unul dintre preoți, figură publică și învățător, numit Avraam, a meditat la această situație „Ce se întâmplă cu oamenii și cu întreaga societete?”. El a înțeles că a fost o perioadă de tranziție și că apare o nouă fază în dezvoltarea omenească. Înainte, oamenii au existat în interiorul naturii, conținuți în interiorul sistemului ei general. S-au simțit ca parte integrantă din nivelurile mineral, vegetal și animal din natură.

Dar, dintr-o dată, nu au mai simțit că fac parte din natură, că sunt parte a unui sistem global și integral. Oamenii s-au simțit izolați și s-au perceput ca existând separați de restul.

Ei nu au mai vrut să fie conectați. Fiecare om a început să se simtă în opoziție cu natura și nu au mai fost în stare să observe legea ei de conexiune universală.

Dar, pentru ca omenirea să existe în echilibru și în armonie cu tot ceea ce o înconjoară, această lege trebuie observată. Dacă încălcăm această lege obligatorie, atunci cădem în lupte, războaie, distrugeri și natura ne pare mai crudă.

Și atunci, Avraam a început să caute răspunsuri „Ce pot să fac? Trebuie să ne reconectăm. Cum putem să păstrăm această conexiune? Cum să facem să rămânem o singură familie, o națiune, o mică civilizație?” Și Avraam a zis „Nu trebuie să fim de acord cu ceea ce se întâmplă. Să rămânem ca o singură familie în ciuda schimbărilor din noi!”.

Atunci el a explicat oamenilor că înclinația rea în creștere a fost o nouă forță a naturii. În timpul evoluției noastre, fiindcă ne-am dezvoltat ca societate umană, ne-am separat de părțile minerală, vegetală și animală ale naturii. Nivelul uman însă, începe din momentul recunoașterii egoismului, dorințele de înălțare peste natură.

Dar, pe de altă parte, Avraam a înțeles și a explicat că creșterea egoului este folositoare, fiindcă prin ridicarea peste el, păstrând conexiunile generale cu ceilalți, ei creează o conexiune nouă și puternică cu natura. Pentru ca această unitate să reușească, este necesară o „garantare reciprocă”, Arvut. Dacă creăm respingerea reciprocă dar hotărâm că „acționăm împotriva egoismului care ne separă”, atunci ne vom uni peste el, creăm o „umbrelă” (ecran/masah), ne ridicăm peste această „umbrelă” și construim interacțiunea noastră, societatea și viața deasupra ei. În acest fel noi vom construi „turnul până la cer” corect, în locul celui egoist și ne vom ridica de fiecare dată peste egoul nostru crescător.

În timp ce facem această ascensiune, vom continua să studiem egoul nostru crescător, înclinația noatră rea și vom învăța împreună să le depășim. Mai mult decât atât, vom ajunge să cunoaștem natura însăși, forța ei generală. Vom înțelege de ce ea a cultivat și dezvoltat omenirea în acest fel, diferit de celelalte părți ale ei între care forța de separare și de ură nu cresc.

Astfel, Avraam a descoperit că există un program special în interiorul naturii care injectează în noi înclinația rea, manifestată ca respingere reciprocă, astfel ca noi să ne conectăm peste ea și să îndeplinim planul naturii. Atunci vom obține minte, devenim înțelepți ca însăși natura și vom primi forța care a creat materia, care trimite în jos o anumită cale spre un anumit scop.

Istoria omenirii – Dezvoltarea garantării mutuale(Arvut) – partea întâi

Relevanța garantării mutuale

Această discuție este dedicată temei Arvut (garantare reciprocă) prin prisma istoriei poporului lui Israel. Spunem că Arvut poate salva atât societatea israeliană cât și întreaga lume. În această discuție vom călători înapoi în trecut pentru a vedea rădăcinile situației noastre curente.

În esență, un program care ne îndreaptă către Arvut, controlează lumea noastră. Omul este diferit de nivelurile naturii mineral, vegetal și animal fiindcă el este atât de egoist încât se bucură de suferințele altora, vrea să-i conducă, „să înghită” întreaga lume. Dar treptat, pe măsură ce se dezvoltă, el ajunge la o stare în care trebuie să facă o corectare, să se schimbe, să devină ca natura, să se conecteze cu ea.

Unitatea întregii omeniri, „garantarea mutuală” dintre ei, îi conduce la conexiune cu natura. Această corectare a naturii umane se întâmplă prin revelarea răului, a egoismului nostru. Oamenii încep să simtă că relațiile lor egoiste sunt destructive pentru viața lor personală, pentru societate, pentru țara lor și pentru lume, dar nu le este clar ce să facă mai întâi cu natura lor egoistă. Și atunci, prin suferință, ei descoperă metoda care le permite să se unească și să devină asemenea naturii globale și integrale, să se conecteze precum celulele dintr-un corp viu și să se contopească într-un singur sistem complet al naturii.

În această unificare ei revelează un tip special de existență, încep să perceapă sistemul general al naturii și coeziunea tuturor părților ei. Ei văd cum forța interioară a naturii controlează totul și conduce omenirea către perfecțiune. Și astfel, ea nu se dezvoltă prin constrângerea căii „istorice” de dezvoltare, ci se dezvoltă în schimb prin înțelegere și acceptare, prin propria noastră implicare conștientă în acest proces.

Trebuie să avem propriul nostru input în dezvoltarea noastră. Trebuie să luptăm pentru unirea tuturor părților naturii și să înțelegem că acesta este gradul cel mai înalt în dezvoltarea noastră și asta ne dă forma „umană”. Făcând acest lucru, obținem forța integrantă a naturii și ghidăm societatea umană spre înflorire.

Israel şi statele lumii

Este scris în articolul „Arvut (Garanția reciprocă)” că suntem aleși din necesitatea de a fi oamenii reprezentativi din toate țările, adică să fim un grup special, „o națiune”, care este o conexiune între oamenii legați între ei prin garanție reciprocă, o forță de unitate reciprocă, ajutor reciproc, un singur corp complet. Acest corp complet poate fi egoist precum cele 70 țări ale lumii. Pentru că fiecare din cele 7 Sefirot din Zeir Anpin, este alcătuită din 10 Sefirot proprii, care sunt cele 70 de rădăcini spirituale.

Că urmare, când vasul general s-a spart, 70 semințe egoiste au fost create, care sunt răspândite în întreagă omenire. Această este sursă definiției „cele 70 de țări ale lumii”, însemnând 70 tendințe egoiste diferite.

În plus, există „poporul Israel”. Când, sub influența Luminii Superioare, are loc trierea tuturor dorințelor statelor lumii, atunci Lumina, că un magnet, scoate din egoul general dorințele care aspiră la Creator, deși ele nu sunt corectate pentru a dărui. Ele se numesc Israel (Yashar-El, direct către Dumnezeu). Iar dorințele celor 70 de țări ale lumii sunt direcționate doar propriului lor ego.

Așa este divizată forță generală sub influența Luminii. La început s-a spart în bucăți, apoi ele s-au amestecat, au fost triate, și apoi are loc separarea: o parte se înaltă, asta este „poporul Israel”, iar a două parte rămâne pe loc, ea fiind „cele 70 de țări din lume”. De fapt, ele nu sunt națiuni, ci forțe spirituale care ies în evidența în natură, iar mai târziu, treptat, sunt exprimate în oameni.

Cu mulți ani înainte, când în oamenii Babilonului antic s-a trezit o dorință de realizare de șine, o parte din babilonieni au început să aspire la Creator și s-au separat de toți ceilalți. Asta s-a întâmplat sub influența lui Abraham, care a fost primul care l-a descoperit pe Creator, singură forță a naturii care acționează în creație.

Iar cealaltă parte a oamenilor nu L-au simțit, şi sub influența lui Abraham, au simțit tendințele opuse, negative. În acest fel, naţiunile lumii au fost împrăștiate în întreagă lume, în căutarea împlinirii egoiste. De aceea, se spune: „noi am fost aleși din necesitate să fim oamenii „aleși” din toate țările”. Adică, trebuie să justificam intenția care există în noi.

Astfel, doar oamenii din Israel și-au asumat și au intrat în garanția reciprocă, și nu oamenii naţiunilor lumii, care nu au participat deloc, pentru că însăși realitatea i-a obligat să facă așa.

Înseamnă că, întregul Babilon era împărțit în două grupuri. Un grup este „poporul Israel” (care aspiră direct la Creator),și al doilea grup „naţiunile lumii” (care aspiră la propriu egoul). Fiecare grup a evoluat conform stilului propriu, mai târziu s-au amestecat, iar acum se întâlnesc. De acum înainte intrăm într-o etapă specială a evoluției omenirii.

Dar, corectarea finală a lumii va constă în a îi aduce pe toți la unirea din dorința pentru Creator, iar Creatorul se va arată tuturor oamenilor din lume, precum au spus înțelepții: „Iar Domnul va fi regele pământului, iar în această zi El și numele Lui vor fi unul”. Domnul este Lumina, Creatorul, și numele Lui este revelația celor 4 grade ale Luminii „Yod-Hey-Vav-Hey„, litere negre pe un fond alb. „El și numele Lui”, înseamnă că fiecare revelație în lumea noastră va fi bună, completă și eternă, precum însăși Lumina.

Și se va spune în acea zi: „Și pământul se va umple de cunoașterea Creatorului, și toate naţiunile o vor urmă.” Cunoașterea va fi dezvăluită dorințelor tuturor naţiunilor, și nu poporului Israel, care doar își va face rolul. Și mulțumită egoismului țărilor din lume care va fi corectat, omenii vor revela o mare cunoaștere și înțelegere a Creatorului.

Dar rolul Israelului față de întreagă lume este asemănător cu rolul strămoșilor noștri față de poporul Israel. Noi trebuie să fim învățătorii tuturor naţiunilor din lume, și să le ajutăm să se ridice la același grad că noi.

Și fiecare poruncă (corectarea dorințelor noastre) pe care oamenii din Israel o îndeplinesc cu scopul de a îl mulțumi pe Creator, fără nicio recompensa sau iubire de șine (acțiune de dăruire pură), servește că un stimul pentru evoluția tuturor oamenilor. Până la urmă, suntem cu toți conectați și transmitem virusul pozitiv de la noi la întreagă omenire, până când înclinăm balanța în favoarea noastră. Vom transmite oamenilor, prin noi, Lumina Înconjurătoare, până când îi va conecta. Exact așa, întreagă Lumina a Creatorului va fi dezvăluită în toată creația.

Așa că, avem o problemă serioasă cu conexiunea personală între noi, astfel încât să putem formă o dorință comună care se aseamănă cu singură Lumina.

Lumina este una, unică și unificată; El a creat o unică dorință, iar apoi, intenționat, a spart-o în mici bucăți.

Iar acum, noi înșine cu ajutorul influenței acestei Lumini, trebuie să ajungem la nivelul în care Lumina va face din nou dorință generală precum era înainte – una, unică și unificată.

Dar, noi trebuie să o cerem; când încercam să facem ceva în lumea noastră, observăm că nu putem reuși și noi trebuie să cerem ajutorul Luminii Superioare. Această cerința se numește „ridicarea MANi” sau rugăciune. Și dacă este corectă, nu egoistă, ci direcționată spre împlinirea acestei acțiuni, atunci Lumina o va îndeplini.

Din Conventia din Sochi 6/10/15, lectia 3