Tag Archives: AVI

Întreaga realitate este o lege

Toate articolele scrise de cabaliști privind ”garanția reciprocă” reprezintă rezultatul percepției lor cu privire la realitatea superioară și transmiterea acestor legi. Evident, aceste legi pot fi exprimate prin formule și grafice așa cum este acceptat în orice altă știință.

Totuși, deoarece echilibrează celelalte legi din natură și pot fi resimțite dar nu pot fi obținute sub forma unor cunoștințe seci, grație intelectului nostru, ele sunt scrise sub formă de povestiri, scrisori și pilde. Trebuie să ținem cont de faptul că, cabaliștii nu scriu niciodată îndemnuri morale și nici nu ne dau sfaturi, ei ne explică o lege inviolabilă, prezentată într-o manieră care ne permite să o simțim și să ne adaptăm la nivelul său.

Întreaga natură a acestei lumi (modul în care o percepem) reprezintă o anumită lege. Atunci când educăm copiii, îi familiarizăm cu această lume progresiv. Pas cu pas, le vom dezvălui această lume și vom construi sistemul lor de apărare care nu există în mod natural; nu există un astfel de lucru, precum restricțiile naturale, le creăm noi înșine.

În mod similar, ”tatăl și mama” spirituali (Aba ve Ima) lucrează cu noi în timp ce ne introduc în lumea superioară. Sistemele auxiliare care inițial ne-au fost ascunse, la un moment dat, ni se dezvăluie progresiv și ne arată că întreaga realitate este o lege.

Nu există diferență între studenți

Întrebare: Dacă toată lumea are o mamă și un tată spiritual (AVI) prin care primește puterea Luminii, cine este profesorul care transmite studentului metoda?

Răspuns: Tatăl spiritual și mama sunt sistemul superior cu care trebuie să munciți. Mai târziu veți învăța ce este acesta, că este vorba despre un nivel care este mai ridicat decât voi.

Veți învăța cum să vă conectați la profesorul vostru spiritual, la ce nivel se află, și cum se echivalează el însuși și se integrează în vasul general din care faceți parte și cu Partzuf superior care este deasupra voastră. Veți descoperi toate acestea. Noi nu vedem încă ierarhia spirituală conform căreia suntem construiți, deci toți studenții sunt egali. Nu există diferență între ei. În situația noastră actuală, nu văd diferența între sufletele lor și nu văd pe nimeni care să fie superior sau care să fie inferior.

Există oameni care nu sunt suficient de maturi să avanseze spre spiritualitate și astfel, abandonează și părăsesc grupul. Ei vin pentru o perioadă scurtă de timp și apoi pleacă. Dar, pentru moment, nu văd printre studenții rămași nici un suflet care să fie mai aproape de corectare decât altele. Toată lumea trebuie să facă un efort și apoi, va înțelege mai bine rolul său. Pentru moment, ne apropiem doar de efortul corect care se concentrează pe conexiunea dintre noi. Dacă o persoană își dedică sufletul său pentru a se conecta cu alte persoane într-un cerc, se împlinește efectiv. Apoi, funcție de împlinirea lui, am putea fi în măsură să vedem că rădăcina sufletului său este mai mare.

Dar asta este numai pentru cei care sunt, cu adevărat, ”bolnavi de iubire” cu privire la prieteni.

Din pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala, 23.06.2014