Tag Archives: băţ

Cea mai mare valoare a mediului

Întrebare: Pentru a păstra bățul în mână și a nu lăsa să se transforme într-un șarpe, este necesar să lucrăm asupra mediului nostru constant?

Răspuns: Este adevărat, dar este necesar să se lucreze asupra mediului nu pentru a ține bățul în mână, ci pentru că văd viitoarea mea stare corectată în el. Asta înseamnă că mediul nu este un mijloc, ci o valoare în sine; este vorba despre un sistem superior.

În mediu, ”bățul” și ”șarpele” se dezvăluie și astfel, forma Creatorului care este numită ”BO – RE (vino și vezi)”. În conexiunea corectă între prieteni, Lumina Superioară începe să se dezvăluie și să ilumineze și noi descoperim vasul cu Lumina.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 20.04.2014, Shamati 59, ”Despre băț și șarpe”

Legea echilibrului dintre bine şi rău

În cele din urmă, a venit timpul pentru noi să înţelegem şi să admitem. În măsura în care există rău, există şi bine şi, în măsura în care există bine există şi rău.

Trebuie să le respectăm şi să le apreciem pe cele două, să le acceptăm cu recunoştinţă şi să îmbrăţişăm băţul care ne loveşte şi pe cei care ne urăsc. Trebuie doar să ştim cum să echilibrăm stările noastre şi să aspirăm mereu spre o direcţie mai echilibrată, pentru conexiunea cu Creatorul.

Cineva care nu înţelege acest principiu este pe o singură linie. Sunt cei care trăiesc în lumea noastră, în care toată lumea este atrasă de bine şi fuge şi se ascunde de rău. Şi, viaţa cabaliştilor este de a accepta răul ca bine, ca o componentă obligatorie şi să se comporte cu cele două ca provenind de la Creator. Noi trebuie doar să le echilibrăm astfel că, binele şi răul să fie complet echivalente pentru noi.

O persoană trebuie să fie recunoscătoare şi să binecuvânteze răul ca binele, deoarece înţelege că cele două sunt doar pentru a o ridica la un nivel spiritual superior. Şi, nu există nici un alt motiv pentru existenţa răului, ci doar pentru a permite creaturii să existe. Deoarece, dacă nu exista decât bine, nu am fi putut să-l discernem, deoarece binele este Creatorul. Pentru a-l simţi, trebuie să fie compus dintr-un caracter opus, forţa care este în faţa lui, adică răul.

Apoi, între răul meu şi binele Lui, asamblez un punct pe care-l numim punctul de adeziune. Astfel vom ajunge la o stare de echilibru. Şi echilibrul este realizat tocmai prin legătura dintre noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 27.12.2013, Shamati 72, “Încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumină”

Nu poţi să adormi şi să te trezeşti la sfârşitul corecţiei

Întrebare: Din câte înţeleg, Creatorul se joacă un joc cu noi şi acest joc are un anume scop. Dar fiecare joc se termină şi asta înseamnă că acest joc se va termina în aproximativ 200 de ani. Este adevărat?

Răspuns: De fapt, eu sper să se termine mai devreme. Vă spun cu toată încredere că îl putem completa în câţiva ani. Nu sunt obstacole.

Continuare întrebării: Dacă acest joc se va termina şi vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem oricum, adică ne vom corecta sufletul, atunci care este diferenţa între liniile stânga şi dreapta? Şi ce se va întâmpla dacă vom alege calea liniei stângi?

Răspuns: Scopul creaţiei este pentru fiecare dintre noi, cu fiecare dintre noi fiind un mic punct din Kli-ul comun sau dorinţa comună, de a obţine perfecţiunea, adică acelaşi tip de unitate cu celelalte punct ale acestui Kli ca aceea dintre celulele unui organism sănătos, perfect.

Pentru a obţine acest scop, trebuie să înţelegem, să simţim şi obţinem acest sistem uriaş comun, pentru că noi, în esenţă, suntem un singur organism în care suntem cu toţi uniţi unul cu celălalat. Chiar şi corpul nostru fizic funcţionează fiind pătruns de un anumit câmp informaţional. Nu este doar un sistem limfatic, un sistem cardivascular, un sistem nervos, ş.a.m.d, ci un anumit sistem comun informaţional. De aceea, îmi este imposibil să iau un somnifer şi să adorm sau să mă congelez pentru următorii 200 de ani, după care cineva să mă trezească şi eu să fiu la sfârşitul corecţiei. Este imposibil!

Trebuie să îmi dezvolt mintea şi inima, abilitatea mea de a înţelege, realiza şi obţine. Într-un interval de o oră nu pot să introduc într-un copil cunoştinţele pe care el trebuie să le obţină în 20 de ani de studiu. Şi exact în acelaşi fel, nu putem învăţa dintr-odată o persoană care a crescut în junglă timp de câteva decenii. Avem exemple în acest caz.

În alte cuvinte, fiecare persoană trebuie să urmeze propria calea de dezvoltare, ridicându-se gradual şi în mod persistent. Singura diferenţă este dacă va fi mânată de un bâţ sau va înainta mânată de propria dorinţa.

Trebuie să trecem prin anumite faze de corecţie şi fiecare dintre noi trebuie să treacă prin ele una după alta. Şi, cu fiecare pas, sunt ca un copil care este forţat de părinţii lui să citească un cuvânt, după care încă unul, şi aşa mai departe. Sufăr enorm pentru că sunt forţat să studiez, până când înţeleg că trebuie până la urmă sa fac asta.

Dar daca sunt deştept, atunci înţeleg că îmi pot dezvolta dorinţa de a citii. De exemplu, atunci cânt mă uit la un prieten care deja a învăţat să citească, începe să îmi fie ruşine de inabilitatea mea şi încep să îmi doresc să îl prind din urmă. Apoi nu mai am nevoie de cineva să mă scuture şi avansez eu însumi.

Asta este diferenţa între liniile stânga şi dreapta – calea suferinţei, când loviturile vina asupra ta din toate direcţiile şi calea dulce, unde eşti în mediul corect, care trezeşte sentimentul de invidie din tine. Te uiţi la ei şi îi invidiezi pentru că ei au ceva ce tu nu ai. Şi această forţă te mişcă.

Din lecţia a treia de la Congresul  WE! din 4/1/11