Tag Archives: Beresit

Dintr-un punct intunecat, la lumina iubirii

Comentariu: Este o întreagă discuție în Cartea Zohar, despre cu care literă trebuie să înceapă creația lumii. Până la urmă, s-a hotărât ca prima literă să fie „Bet” (Bereşit, Geneza).

Răspuns: Prima literă este foarte importantă, pentru că ea determină semnificația întregului act al creației.

În articolul „Literele Rabinului Hamnuna Saba” din „Introducere la Cartea Zohar”, este o descriere a „luptei” privind care literă ar trebui să controleze lumea, ca să aducă tot egoismul, toate însușirile opuse Creatorului, la compatibilitate cu El.

Însușirile trebuie să fie opuse una altora, pentru că doar ca rezultat al conflictului dintre forțe pozitive și negative, noi putem să începem studiul și să îl descoperim pe Creator, altfel, este imposibil. Este imposibil să descoperim orice însușire, orice în lume, dacă noi nu avem însușiri opuse Creatorului.

Dar, cum poate fi creat ceva opus Lui? În acest scop, a fost creat egoismul în creștere constantă, ca să fie comparat cu forță pozitivă, iar în contrastul lor, să se compare însușirea ființei create, și însușirea Creatorului, zi și noapte.

Un om trebuie să simtă una și alta, respectiv, și apoi împreună, aceste însușiri sunt opuse una alteia. În timpul acestei comparații, el ori Îl coboară pe Creator la nivelul întunericului, ori ridica întunericul la nivelul Creatorului.

Această muncă o ajută pe ființă creată să descopere Creatorul, prin însușirea opusă Lui, dar nu prin contrast, una împotrivă celuilalt, ca în lumea noastră. O persoană se înaltă și își îmbrăca egoul lui cu însușirile Creatorului, dându-le o formă total egoistă în interior, și opuse Creatorului, în timp ce toate însușirile Lui pozitive sunt relevate în exterior.

Atunci, ființă creată începe să obțină cele două însușiri printr-o singură acțiune, un singur gând, un singur fapt, în același timp. Înălțându-se din lumea noastră, ea însăși începe să construiască întreaga creație.

De aceea se spune că cei drepți construiesc lumi. Ca și cum Creatorul ar fi distrus lumea pe care El a creat-o (ceea ce e într-adevăr așa), și ei au construit-o și recreat-o așa cum unui copil îi este data o jucărie demontată, pentru ca el să învețe să o monteze la loc.

Astfel, o persoană se înaltă trepat la nivelul Creatorului, și devine echivalentă Creatorului. Ea parcurge toate emanațiile, și dobândește toate însușirile Creatorului în tot ce împlinește.

Întrebare: Când vorbești despre o persoană, te referi la o figură unită a omenirii?

Răspuns: Da, ea include toți oamenii; esența corectată din interiorul lor, este conectată într-o singură stare corectă, numită Adam (ființă umană) care se aseamănă Creatorului.

Comentariu: Înțelepciunea Cabala este atât de profundă și de bogată, încât cineva se poate gândi în mod constant cum poate să o stăpânească.

Răspuns: Este imposibil să o facă într-un mod teoretic. Înțelepciunea Cabala nu este o înțelepciune obișnuită, care poate fi învățată de la distanță; nu este un spectacol care poate fi jucat, și astfel simțit. Noi trebuie să penetrăm complet și să fim integrați în această figură, și asta este problema.

Aici, este o aderență absolută la nivelele ridicate, și o persoană își schimbă constant formă, de la un punct întunecat, la o figură luminată a iubirii și a dăruirii complete.

Din „Secretele cartii eterne”, KabTV, 31/12/14