Tag Archives: congres

Triplul atac al creatorului

Întrebare : În timpul Congresului  Arava, cum  putem să ne simţim responsabili faţă de prieteni, la fel ca echipaj unui submarin care nu-şi vor abandona prietenii ci preferă să se înece cu ei,dacă numai jumătate din echipaj poate fi salvat?

Răspuns: Ei nu simt că sunt pe punctul de a muri, căci adevărata moarte pentru ei înseamnă detaşarea de prieteni. Ei s-au ridicat la un nivel mai ridicat faţă de viaţă şi de moarte, şi deşi acest lucru este o coajă ( Klipa ), este totuşi o legătura spirituală faţă de prieteni .

Puteţi atinge o astfel de stare numai cu ajutorul Creatorului.  Aveţi nevoie de Lumina Superioară pentru acest lucru pentru că singuri nu o puteţi obţine. Dacă aţi organizat un comando în submarin, veţi reuşi. Dacă aveţi de gând să organizaţi un comando de garantare reciprocă, nu puteţi face nimic deoarece vi se dau intenţionat probleme, interferenţe şi căderi, astfel încât să aveţi nevoie de Creator .

În cele din urmă, trebuie să avem de a face cu El. Sufletul general a fost spart, astfel încât prin această spargere să îl puteţi cunoaşte pe Creator. Ne uităm la cioburile de sticlă şi înţelegem că trebuie să le culegem, dar cum putem reface acest puzzle ?

Noi încercăm de lipim aceste piese în tot felul de moduri  dar nimic nu funcţionează ! Noi încă nu ştim cum să conectăm două piese : 1 +1, deoarece Creatorul trebuie să fie în interiorul acestor lucruri pentru a ne conecta. Acest lucru se întâmplă numai atunci când vom ajunge la o echivalenţă de forme cu El, în anumite atribute.

Dar nu avem aceste atribute . Nu avem atributul de dăruire! Acesta este motivul pentru care nu putem face nici măcar un singur pas. Vedem că în lume oamenii se organizează în adevărate comandouri  în care toată lumea este dispusă să se sacrifice pentru binele prietenilor. Nici măcar nu putem însă ca să gândim la aşa ceva!  Înainte de toate avem nevoie de Creator să fie cu noi, în fiecare gând  al nostru în această direcţie. Aceasta este diferenţa .

Acesta este motivul pentru care coaja ( Klipa ) este atât de mândră înaintea sfinţeniei : „Vezi ce pot face eu! Totul este în regulă cu mine, toată lumea este fericită , totul este frumos şi tu ce ai? ” La urma urmei, conexiunea egoista se bazează pe  minte,  în timp ce dăruirea cere credinţa deasupra raţiunii. Astfel, o persoană care vrea să atingă adevărata dăruire, se confruntă cu mari dificultăţi .

Putem realiza unitatea ca într-un submarin, dar ca să facem acest lucru avem nevoie să realizăm o cerere reală pentru Creator. Acest lucru înseamnă că legătura nu este scopul, obiectivul este de a adera la Creator şi acţiunea finală trebuie să fie în gândul iniţial. Acesta este motivul pentru care acţionăm şi ne conectăm .

Avem nevoie să verificăm dacă toate acţiunile noastre şi legăturile dintre noi sunt necesare  pentru revelarea Creatorului, care ar trebui să fie obiectivul în fiecare cerere, în fiecare acţiune. Nu putem fi confuzi şi să credem că avem nevoie de El pentru a ne conecta. Avem de fapt nevoie să ne conectăm pentru a-l revela pe Creator şi a-L mulţumi.

Trebuie să construim formula în mod corect, de fiecare dată, fără a uita că totul este pentru binele Creatorului şi nu pentru binele conexiunii în sine sau mingea de zmeură sau corectarea umanităţii. Noi trebuie să ne concentrăm în mod constant pe Creator .

Deci, în timpul Congresului Arava, trebuie să aspirăm în mod constant către Creator,  deoarece acesta este capul Partzuf-ului. Trebuie să ne menţinem constant în acelaşi gând, în aceeaşi intenţie, în acelaşi plan care este aţintit către Creator .

Fiecare întrebare în atelier este ca o enigmă care nu poate fi rezolvată decât numai dacă vom  şti să construim fraza corect, atunci când Creatorul este scopul, când tot ceea ce este destinat pentru revelarea Creatorului va locui printre noi. Avem nevoie de Creator nu pentru că el ar trebui să ne lipească împreună, vrem să ne lipească pentru a-L revela şi astfel a-I aduce mulţumire.

Totul  trebuie să se termine cu El, mulţumindu-I Lui, deoarece oaspetele vrea să îşi mulţumească gazda. Congresul Arava este conexiunea dintre noi de dragul Lui. Va urma Congresul de educaţie integrală, care va fi conexiunea dintre noi pentru  dezvoltarea educaţiei integrală. Apoi vom realiza conexiunea integrală  în practică, cu ajutorul Cărţii  Zohar, la congresul final: Congresul Mondial Zohar.

Prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 07/01/14, Lectia cu  tema : „Pregătirea pentru Congres „

Unde ne duce punctul din inimă?

Întrebare: Care este diferenţa pe care o facem  relativ la cine construim o intenţie de dragul de a dărui: prieteni sau  persoanele care nu aparţin procesului spiritual?

Răspuns: Ideea este că tu nu simţi dăruire pentru străini. Ei nu te vor ajuta, dar se vor comporta cu tine, să o spunem pe bune, ca cineva care este nebun. Dacă te vei purta ca o păpădie divină care nu vrea decât binele lor, ei nu te vor înţelege. Pentru ca ceva să fie bine, trebuie să existe o cooperare reciprocă între voi, să dezvoltaţi această reciprocitate, să fii pentru ei ceea ce ei sunt pentru tine: vă sprijiniţi reciproc, vă stimulaţi unii pe alţii, discutaţi despre probleme voastre şi aşa mai departe. Este posibil să faci asta numai într-un grup de persoane ce împărtăşesc aceleaşi idei.

Într-un grup, cooperăm reciproc între noi, ne susţinem unii pe alţii şi aspirăm să realizăm fuziunea inimilor noastre, garanţia reciprocă, Arvut. Cu cine ai intenţia să faci asta? Cu cei care merg pe stradă şi cu cineva ce nu-şi face griji deloc? O persoană nu ştie unde este mutată, deoarece totul se petrece într-un câmp general. Oamenii sunt precum sarcinile electrice care se deplasează într-un câmp general de lumină, ei ating punctul de echilibru cel mai de jos şi se concentrează acolo. Aşa şi noi, suntem la fel , reuniţi într-un grup în lumea noastră.

Brusc, începi să simţi cum eşti mişcat şi cu cine este necesar să te conectezi.  Acest lucru se datorează faptului că sarcina ta, “punctul tău din inimă”, se deplasează într-un câmp de lumină şi ajunge la această stare.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, a doua zi, 14.12.2013, Lecţia 2

 

A fi sau a nu fi împreună, asta-i întrebarea

Există o luptă constantă în grup: a fi sau a nu fi împreună. Un membru poate fi într-o stare de urcare şi un altul într-o stare de coborâre şi unul îl influenţează mutual pe celălalt. Dar, trebuie să rămânem conectaţi, să ne strângem şi să ne întărim, indiferent de ce, în ciuda tuturor obstacolelor, interne sau externe, care constituie „carnea” nivelului următor.

Obstacolele externe provin de la persoanele care ne sunt aproape sau departe şi din lumea întreagă. În general, este vorba despre tot ceea ce se întâmplă la nivelurile mineral, vegetal şi animal ale naturii şi fiinţele umane. Totul funcţionează asupra noastră ca vasele noastre externe şi totul ne aparţine.

Pentru a adera la punctul nostru din inimă, îndepărtăm hainele, carnea, caracteristicile individuale şi lăsăm doar punctele goale în inimă, ignorând restul şi aşa aderăm la celălalt. Apoi, vom câştiga formele pe care le-am respins anterior: această lume.

Nu este altă alegere. Este vasul nostru şi noi trebuie să-l folosim. La finalul corecţiei, lumea întreagă, tot ceea ce percep, simt şi văd, va deveni un corp. Toate acestea se întorc la mine sub forma diferitelor obstacole şi trebuie să mă conectez, în ciuda interferenţelor.

Într-o stare de coborâre, adică ascundere, prietenii par nepoliticoşi şi severi şi nu am nici un chef de a mă conecta. Într-o stare de urcare, adică dezvăluire, ei îmi par perfecţi şi vreau să-i îmbrăţişez şi să nu-i mai las. Apoi, cad din nou în ascundere şi îmi este teamă: În ce fel de grup am căzut? Trebuie să fug cât mai curând posibil.

Astfel, urc şi cobor constant. Astfel îl văd prin atributele mele din interiorul vaselor. Mişcarea între urcări şi coborâri determină nivelul meu superior. Dacă accept urcările şi coborârile în acelaşi mod şi nu îmi fac griji de starea în care sunt, cât timp ader, sunt conectat în garanţie reciprocă, încercând să mă menţin cât mai mult timp posibil atât în urcare, cât şi în coborâre, eforturile mele vor construi următorul nivel în această amplitudine.

Când vreau să rămân conectat la prieteni în timpul urcării şi coborârii, este o stare numită dorinţă arzătoare sau întărire deoarece vreau, cu adevărat, să mă conectez. Atunci când vom termina măsura eforturilor noastre şi vom depăşi toate obstacolele, acţiunea luminii va avea loc în faza finală care va umple conexiunea dintre noi şi va comprima garanţia noastră reciprocă.

Aici, va trebui să luăm în calcul problema distanţei: există un motiv pentru a continua munca şi pentru a fi dezorientat. Toate acţiunile în această lume sunt foarte speciale. Trebuie să înţelegem şi să realizăm că, garanţia reciprocă este punctul de conexiune în care ne aflăm deja pe aceeaşi scară care vine din şi urcă în lumea Infinitului.

Ne dezbrăcăm de tot prin eforturile noastre reciproce şi nu lăsăm decât punctele noastre din inimă şi începem să ne conectăm. Acum, încercăm să facem asta deasupra tuturor obstacolelor, atunci când suntem împreună şi mai ales atunci când ne îndepărtăm unii de alţii şi simţim că suntem împrăştiaţi peste tot, separaţi de distanţă şi lipsa conexiunii.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a depăşi toate aceste interferenţe. Deci, ne reunim în congrese şi evenimente speciale pentru a resimţi ce înseamnă să fii împreună atunci când nu există distanţă între noi. Se pare că testăm în ce măsură distanţa fizică acţionează asupra noastră şi cum putem stabili starea care nu produce schimbări în sentimentul nostru şi în conexiunea reciprocă dintre noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 31.12.2013, Lecţie pe tema: Pregătire pentru Congres

Completare la prima lectură – Congresul centrului de studiu de la Moscova

Lumea va veni oricum la starea completă finală, prestabilită, dar, conform programului de gestionare a naturii,  este posibil să ajungem la această stare nu fiind forţaţi prin suferinţă, ci motivându-ne independent, conştient. Totuşi, în acest caz, trebuie să precedem natura noastră, egoismul, intenţia de sine în toate acţiunile noastre şi să acţionăm împotriva egoismului, spre intenţia de a urmări binele altora, dăruirea în toate acţiunile noastre.

Este imposibil, deoarece natura noastră nu este decât egoism, dorinţa de a acţiona pentru sine, în tot. Dar, ni s-a dat această lume pentru a corecta natura noastră  şi chiar fiind în această lume, putem acţiona, înşelând egoismul nostru.

Putem dărui prietenilor, chiar dacă intenţia noastră este de a dărui de dragul nostru. Putem să ne unim cu ei, chiar dacă intenţia noastră, obiectivul nostru este doar în interesul nostru. Dar, dacă acţionăm astfel în timp ce studiem starea de “dăruire, iubire, pentru beneficiul altora”, care este descrisă în sursele cabalistice, vom atrage şi vom trezi în noi înşine, proprietatea iubirii şi dăruirii, care este numită Lumina Superioară.

Prin urmare, noi avem nevoie de prieteni care aspiră la acelaşi obiectiv şi trebuie să-i apreciem în măsura în care acest obiectiv este important pentru noi, deoarece nu se poate realiza fără ei. Astfel, sarcina noastră principală este de a forma un astfel de mediu, care ne dă aspiraţii bune, în loc să ne împingă de la spate prin suferinţe, durere, inconştienţă, aşa cum este pentru întreaga omenire, deoarece ea se deplasează spre acelaşi scop.

Există lucruri care nu trec prin firele electrice

Întrebare: A rămas puţin timp până la congresul din Moscova, pentru absolvenţii Academiei de Cabala din Moscova. Cum putem ajuta prietenii care studiază, să recunoască marele avantaj al contactului fizic în timpul congresului?

Răspuns: Dacă o persoană locuieşte într-un loc izolat şi nu întâlneşte fizic prietenii de drum, ea nu are nici o şansă de a descoperi lumea spirituală. La urma urmei, lumea superioară este revelată în legătura dintre noi.

Conexiunea virtuală nu este suficientă. Acest tip de conexiune nu este suficient, chiar şi pentru oamenii din această lume. Chiar şi cu mijloacele minunate de comunicare de astăzi, oamenii de ştiinţă merg la convenţii de mai multe ori pe an. De ce nu este suficient să comunici prin videoconferinţă ? De ce este atât de important să se întâlnească şi să vorbească în persoană, cel puţin o dată la câteva luni ?

Lucrul principal în aceste colocvii este, de fapt, interviul personal, comunicarea în direct. Nu sunt prelegerile care sunt date de la un stadiu care contează, ci, mai degrabă, contactul personal interpersonal care transmite spiritul evenimentului. Nu este vorba despre informaţie, ci de spirit, de atmosferă. Este motivul pentru care ei se întâlnesc în convenţii: un cuvânt aici, mai multe comentarii acolo, discuţii faţă în faţă şi chiar mondenităţile sunt importante.

Mai ales atunci când este vorba despre convenţiile noastre. Dacă nu ne vom conecta atunci când toată lumea este acolo fizic, atunci este inutil să ne pierdem timpul cu studiul în faţa ecranelor, nu va duce la nimic. Trebuie să existe un contact personal, deoarece, prin acest tip de contact, nevoia de spiritual este transmisă.

Deci, noi toţi trebuie să ne întâlnim la Moscova la 13 decembrie. Toţi prietenii noştri din lumea întreagă se conectează la congres şi unii vor veni efectiv. Asta îmi place foarte mult. Ne conectăm mai puternic şi aderăm la celălalt în acest fel. Să sperăm că, Creatorul se va revela în această conexiune reciprocă.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam, “Învăţătura Cabala şi esenţa ei”

Noi suntem, deja, în lumea spirituală

O coborâre se produce deoarece nu putem menţine starea atinsă anterioră, deoarece, de fiecare dată, există o împovărare a inimii. Noi nu am primit această împovărare a inimii, pentru că ni se arată milă de sus.

Dar, nu este bine dacă această împovărare a inimii este o consecinţă a problemelor materiale externe. La urma urmei, de acum putem rămâne numai în munca spirituală şi să interpretăm toate perturbaţiile materiale neplăcute, ca spirituale.

Nu vedem nimic material în aceste tulburări, chiar şi în loviturile cele mai severe. Brusc, vor începe să aibă o formă fantastică, lucrul cel mai important este să ne menţinem la acelaşi nivel. Dacă continăm să rămânem la acelaşi nivel deasupra tuturor tulburărilor, vom începe să înţelegem acest nivel mai profund.

Am atins, deja, un nou nivel şi acum avem nevoie de a merge mai departe în el, pentru a vedea cele 10 Sefirot în el, noi proprietăţi. Şi atunci, vom vedea dintr-o dată, că suntem în măsură să rămânem în această stare şi că suntem în lumea spirituală! Noi am abordat, deja, această stare în forma exterioară.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scirerile lui Rabash

 

Un punct care include întregul univers

Întrebare: Există grade în cursul perioadei de pregătire sau este vorba de un grad în total şi doar intrând în lumea spirituală vom începe să urcăm cele 125 grade?

Răspuns: Chiar şi la gradul zero de unde plecăm, trecem prin diferite stadii. Fiecare grad se compune din zece Sefirot, nici mai mult, nici mai puţin. Şi fiecare Sefira are propriile 10 Sefirot şi aşa mai departe, până la Infinit.

Nu există o altfel de condiţie care să fie complet solidă şi să includă toate elementele, întreaga realitate. Nu există decât o singură imagine a Universului, dar ea este văzută la o altă rezoluţie, ca în cazul unei hărţi cu scară diferită.

De exemplu, mergem la congres la St Petersburg. Dacă priviţi harta Rusiei, oraşul este doar un punct. Dar, dacă vă apropiaţi şi creşteţi scara, atunci acest punct se transformă într-un oraş mare. Vă apropiaţi şi vedeţi toate străzile, fiecare clădire, etc.

Astfel, starea noastră actuală ne pare numai un punct. Dar, în realitate, include întregul univers. Totul depinde de scara la care privim şi vedem toate detaliile din interior. Dezvăluirea tuturor detaliilor este ascensiunea celor 125 de grade.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Ganduri Pe Scurt Despre Shamati, “Cum anume Devine In Munca Obiceiul A Doua Natura”

Atunci cand ne crestem copiii, noi incercam sa ii obisnuim cu anumite actiuni astfel incat acestea sa devina un obicei, ca de exemplu, sa se spele, sa isi perieze dintii, sau sa curete masa dupa ce au mancat. Noi insistam asupra acestor lucruri, zi dupa zi, pana cand persoana nu mai poate trai fara ele- incepe sa nu se simta confortabil in lipsa lor. In final, aceste obiceiuri il scutesc de efort.

Mama mea imi amintea de multe ori sa ma spal pe dinti. Voiam sa scap de asta dar ea nu ma lasa. Acum, sunt dependent de asta, chiar fara ca mama sa imi aminteasca, m-am obisnuit.

Asta inseamna ca noi putem crea obiceiuri care vor deveni naturale si nu vor mai solicita un efort din partea noastra. Dimpotriva, va fi dificil sa nu le urmam pentru ca au devenit parte a naturii noastre. Toate acestea sunt rezultatul unor actiuni pe care le repetam in mod constant pana cand devin obiceiuri.

Cum devine aceasta lege a obiceiurilor a doua natura? Noi primim o forta a corectiei de fiecare data cand facem un efort pentru a repeta o actiune astfel incat aceasta ramane intiparita in noi. In acest fel un obicei devine a doua natura.

De aceea o persoana se poate obisnui cu orice. Persoana poate ajunge sa simta lucruri pe care nu le-a mai experimentat inainte. In acest fel, va deveni obisnuita cu Lumina superioara pe care nu a mai simtit-o inainte. Chiar acum, noi ne aflam intr-un ocean de Lumina, insa cine percepe asta? Deci, ce ne lipseste? Noi trebuie sa devenim obisnuiti cu aceasta.

Noi trebuie sa incercam sa devenim intotdeauna sensibili la Lumina. Unde este? Cum actioneaza? O simtiti? Este deja aici? Ea se apropie din ce in ce mai mult astfel incat simtim ca este aici. Ce trebuie sa fac in interiorul meu pentru a incepe sa o simt? Ce trebuie sa schimb? Ce imi trebuie pentru a deveni mai sensibil la ea?

Atunci cand o persoana incearca sa reveleze Lumina in acest el, el incepe sa se intrebe:” Cum o pot simti? Imi lipseste proprietatea daruirii, un pic mai multa sensibilitate decat cea care exista in afara mea, si apoi percep aceste vibratii pana cand Lumina se revelaza, nu temporar, ci in mod constant.”

Totul se materializeaza prin obicei si de aceea munca noastra consta in a dobandi obiceiuri. Toate sfaturile date de Cabalisti sunt indreptate spre a ne obisnui cu actiuni indreptate catre prietenii nostri si catre studiu. De ce?

Incercat sa iesiti din pielea „bestiei” voastre. Incepeti sa deveniti obisnuiti cu faptul ca existati in afara voastra. De indata ce veti dobandi aceasta inclinatie, veti percepe Lumina. Nu o veti revela in voi, ci in afara voastra.

Din lectia 6 Congresul din Toronto 9/18/11

Haideţi să ne conectăm la lume

Niciun om nu s-a născut fără motiv şi, desigur, niciun om nu a primit trezirea spirituală pentru propriile scopuri. În lumea spirituală nu este considerat un om, ci întregul sistem.

De aceea fiecare om trebuie totdeauna să se întrebe pe sine: ”cum pot eu să ajut la fixarea interacţiunii comune? Cum să transmit trezirea mea prietenilor? Cum să particip la căutarea programului comun pentru a-L dezvălui pe Creator între noi? Cum ne conectează El?”

La sfârşit, vom descoperi că suntem într-un singur sistem, într-o singura conectare, o singură funcţie, iar forţa superioară există în interiorul nostru în mod egal în toate condiţiile. Apoi, vom atinge o stare sănătoasă şi perfectă a lumii. Împreună, ne vom uni cu această forţă specifică fiindcă ea ne implică egal şi simultan.

Defectele care sunt descoprite în vieţile noastre sunt defectele programului universului care trebuie acum să se manifeste. Descoperim răul, durerea, confuzia şi dezordinea în întunericul care o acoperă. Acest lucru ne permite să punem un diagnostic corect, ca şi doctorul care diagnostighează o boală. Creatorul dezvăluie simptomele în faţa noastră prin dezastre şi probleme.

Aşa că, haideţi să avem destulă judecată şi simţire, destulă pregătire şi în special suport reciproc să recunoaştem esenţa acestor evenimente. Cand simt durere, când simt supărare pe cineva şi nu vreau să-l vad, când mă justific eu însumi, dovedindu-mi că am dreptate şi toţi ceilalţi greşesc, atunci trebuie să înţeleg că sunt confuz în aceleaşi dorinţe şi gânduri care nu sunt, încă, corectate pentru conexiunea cu sistemul comun.

Nu trebuie să fug de ele. Trebuie să lucrez cu ele în mod adecvat, până când creez o atitudine complet corectată faţă de alţii, începând cu prietenii apropiaţi şi cu rudele şi terminând cu oamenii pe care îi urăsc cel mai mult, aceia care sunt distanţi şi opuşi mie.

Aşa cum e scris: „iubirea acoperă toate greselile”. Strigăm „iubeşe-ţi aproapele” nu fiindcă suntem inimi iubitore. Iubirea adevărată este incluziunea reciprocă între noi, fără nicio diferenţă, cu scopul alăturării la forţa care ne activează, programul care trebuie să reveleze între noi este o formă analogă afară din timp şi spaţiu, care ne conectează pe toţi într-unul singur. Trebuie sa folosim toate metodele disponibile pentru a explica lumii acest lucru. Aceasta este munca noastră în şi în afara congreselor.

Eu sper că vom fi mai mult uniţi în timpul lecţiilor. Recomand din inimă citirea blogului indiferent de repetări. Acolo, eu transmit opiniile multor oameni de ştiinţă şi profesionalişti, şi asta face treaba. Ne permite să ne conectăm la lume. Avem nevoie de asta.

Astăzi noi trebuie să simţim dorinţele şi durerea lumii, părerile şi ceea ce simt despre criză şi să le folosim totdeauna pentru pentru căutarea unor explicaţii, influenţe şi încet, să îndulcim suferinţa lumii, fără să-i sedăm, ci în schimb, să le arătăm felul corect în care să-şi privească problemele. Această muncă va cere mult timp şi noi trebuie să o facem.

Din Lecţia 7 de la Convenţia din Toronto 9/18/2011

Alaturati-va muncii

Este un timp mare pentru noi sa cream prima noastra versiune a „declaratiei de intentii. Vom coopta diferiti oameni de stiinta care sa lucreze la ea si sa explice umanitatii necazurile curente si corectia.

Cand vorbeam despre criza, in urma cu cinci, sapte ani in urma, nimeni nu era de acord cu mine. Chiar si de curand, oamenii au ras de „speculatiile” de acest gen. Cu un an in urma „s-a decis” ca a fost depasita criza, insa foarte curand, a devenit clar ca nu acesta era adevarul. Colapsul continua si chiar SUA incepe sa se scufunde.

De aceea, noi trebuie sa pregatim o declaratie clara a viziunii noastre asupra lumii, sa aratam ca esenta necazurilor este egoismul uman, si ca tratamentul este unitatea si garantia mutuala. Natura ne forteaza sa fim impreuna intr-o singura dorinta dupa cum se manifesta si ea in realitatea integrata actuala.

Noi trebuie sa explicam clar celorlalti, pasii nostri pe aceasta cale. Noi construim o societate prospera incepand cu aceasta organizatie mica, si care se extinde din ce in ce mai mult, transformandu-se intr-o uniune gigantica, mondiala, una foarte diversa, dar foarte unita. In acest fel ne vom trata pe noi insine de necazurile noastre.

Cer la toti prietenii nostri: daca aveti pregatiri speciale sau idei, daca sunteti capabili sa exprimati acest mesaj in scris, video clipuri, cantece, arta, si altele, va rog sa ne trimiteti ceea ce lucrati pentru ca astfel sa putem folosi forta unitatii garantiei mutuale pentru a crea metoda.

In afara de dragostea noastra pentru umanitate, noi trebuie sa incercam prin toate puterile noastre  sa le prezentam remediul inainte ca sa izbucneasca necazurile. Fiecare din noi trebuie sa lucreze din greu ca sa ajute lumea sa inteleaga ce se intampla.

Din partea a treia de la Conventia din Germania 8/6/2011