Tag Archives: Corectarea

Reveland Lumina Infinitatii dintre noi

A fi implinit de Lumina Infinitului depinde numai de corectarea noastra. De aceea, inainte de a citi Zohar-ul, trebuie sa ne imaginam ca ne conectam punctele noastre din inima, in dorinta de a ne uni intr-un singur suflet si sa ne contopim cu Creatorul, Unicul. Si facand asta, ultimul lucru care mai ramane ar fi: El si Numele lui ca un intreg. Nu vedem corpuri fizice, numai aspiratii individuale catre Creator care ne unesc intr-o singura dorinta. Daca ne unim in acest fel, vom descoperi Lumina Lumii Infinitului, printe noi.

Cu cat ne apropiem mai mult in conectarea noastra, cu atat mai mult accedem catre Lumea Spirituala; aceasta, pentru ca acolo nu exista inceput sau sfarsit.  Aceste cuvinte reprezinta numai atitudinea noastra catre calitatea de daruire.

Acum trebuie sa descoperim ca totul se intampla in dorinta noastra comuna si ca nu exista nimic altceva decat acest lucru. Singurul lucru care exista este Malchut din Lumea Infinitului care este impartit in Lumi, Sfirot, Partzufim si diferite stari. Dar toate astea sunt localizate in acelasi loc, in aceasi dorinta. Zohar-ul se ocupa numai cu relevarea acestei dorinte, cand noi ne dorim sa ne conectam ei si sa ne imaginam ce se intampla in el.

Conectandu-ne la dorintele altora nu inseamna ca sunt conectat la acestia prin legatura cu variatele lor caratere. Mai degraba eu incorporez dorintele lor, ca fiind ale mele si eu atunci devin intregul Malchut al Lumii Infinitului.

Este ca o mama care primeste dorintele copilului ei, cand acesta este fizic in ea, pana la nastere.  Aceasta perceptie a dorintelor aproapelui ca dorintele tale, cand intern nu poti face deosebirea intre dorintele tale si ale lui, se numeste Iubeste-ti apropele ca pe tine insuti.

Cum sa fac o mancare savuroasa din ingrediente neplacute

Chiar daca intelegem sau nu Zohar-ul, avem dorinta ca Lumina care Corecteaza sa straluceasca deasupra noastra in timpul studiului si asteptam ca un miracol sa se intample, ca rezultat al acestui lucru. Un miracol inseamna ca nu exista nicio conexiune intre rezultatul citirii si ceea ce citesc acum, inteleg si simt. Nu este nicio conexiune logica intre actiunile mele si rezultate, deoarece aceasta conexiune este ascunsa.

Putem vorbi la nesfarsit de faptul ca Zohar-ul este un Sistem Superior, care conduce Lumina catre noi si de faptul ca noi activam acest sistem, incluzandu-ne in el cu dorintele noastre, la fel cum un bebelus din aceasta lume face eforturi si creste fara a intelege cum creste. Cu toate acestea el se maturizeaza gradual si devine adult. Totusi, nu conteaza cat de mult vorbim despre asta, tot nu explica esenta miracolului care se intampla.

Imi pot imagina ca sunt in Lumea Spirituala deja, dar nu simt asta. Pot sa-mi imaginez ca realitatea este unita si ca o fac sa ma influenteze, la fel ca un copil care nu intelege ceea ce face. Totusi, exista conexiuni si influente asupra mea care sunt imposibil de transpus in cuvinte. Tot ceea ce ne ramane este sa o luam ca un medicament.

Este scris ca Creatorul a creat dorinta egoista in om si a creat Tora ca un condiment pentru ea. Tora este mijlocul de a corecta dorinta egoista, pentru ca Lumina este continuta in ea. Condimente ca sarea, piperul si mustarul sunt neplacute cand sunt gustate simple, dar combinate cu dorinta egoista, natura noastra, creaza o implinire placuta.

Similar, este imposibil sa folosim natura noastra egoista, deoarece in loc de o implinire placuta ne aduce suferinte. De aceea trebuie sa conectam dorinta cu intentia si atunci viata noastra va deveni eterna si perfecta, in Lumina Torei.

Atat timp cat nu putem folosi aceste doua ingrediente impreuna corect, vom suferi din cauza egoimului  si a mirodeniilor din el. Aceasta stare este numita Lo Lishma-Nu in Numele Lui; este timpul prepararii, inainte ca hrana si mirodeniile sa se conecteze in noi corect, placut si suficient.  Adaugam constant mai multe mirodenii mancarii si o gustam pentru a vedea cat de placuta este pentru noi; asa, in linia mijlocie, putem manca si a ne bucura.

Totusi, atata timp cat nu am atins acest minunat rezultat, trebuie sa asteptam cu rabdare ca mancarea sa se gateasca si sa se mixeze cu mirodeniile. Dupa aceea vom simti gustul placut al studiului. Cartea Zohar vorbeste numai despre “mancarea” cu adevarat sanatoasa si gustoasa.

Toti oamenii sunt perfect egali

In timpul procesului de corectare ni se pare ca fiecare dintre noi are un grad diferit de importanta. Totusi, aceasta nu este decat o iluzie. Ni se pare numai ca este astfel deoarece omitem un lucru elementar din calculele noastre: fiecare om a primit totul din partea Creatorului. Toate caracteristicile individuale ele unei persoane, educatia si anumite conditii particulare ii sunt date de Sus. Aceasta inseamna ca nimic nu depinde de persoana, in afara de propriile eforturi, care sunt evaluate cu conditiile date de Sus.

Daca excludem toti acesti factori dati de Sus, care nu depind de persoana, si observam numai lucrurile care se gasesc in puterea sa individuala, vom vedea ca toti oamenii sunt absolut egali. Fiecare are aceeasi oprtunitate de a discerne, libertatea alegerii, si corectarea cu privire la ceea ce li s-a dat sau le lipseste.

Extrage Corectarea din fiecare cuvant al Zohar-ului

Zohar, Capitolul Bamidbar -In desert, Paragraful 36: … la sud este Hesed, o apuca spre est si depinde de el asa cum ramura depinde de radacina. Este asfel deoarece ascunsul Daat este inceputul soarelui, a carui esenta este Tiferet, numit soare si rasarit. Insa odata cu urcusul sau spre Iod-Hei, devine Daat. La inceput lui Daat in AVI superior, lui Hesed ii este revelata o radacina prin intermediul careia AVI superior se imperecheaza si aduce la iveala Hesed (Iubirea si Mila).

Trebuie sa extragem corectarea si remediul din fiecare cuvant al Zohar-ului. Lumina ne va transforma proprietatile potrivit sursei sale. Aceasta ar trebui sa fie atitudinea noastra in timp ce citim. Pe de alta parte trebuie sa incercam sa intelegem ceea ce citim, cat se poate de clar. Totul se trage din primul HaVaYah (Iod-He-Vav-Hei). Structura fundamentala este din patru stadii ale Luminii Directe si intreaga imbracaminte a acestor stadii: cele patru litere, cele trei linii si Malchut care provine din ele. Totul purcede din aceasta conexiune.

Inainte de toate trebuie sa aspiram la corectarea rupturii din noi insine astfel incat in fiecare moment si cu fiecare cuvant din Zohar sa fim patrunsi ca de un balsam sau un leac de vindecare. La urma urmei, Torah este creata ca o asezonare a dorintei (tavlin-condiment), un leac pentru indreptarea ei. Atunci cand vreau sa ma conectez cu textul pentru a-l revela, acesta se deschide si ma conecteaza cu intregul.

Sa miscam lumea prin corectia noastra

Intrebare: Dupa Conventia Zohar 2010, am primit dorinta de a ajuta oamenii. Cum verific daca fac absolut tot ce imi sta in putere pentru asta?

Raspunsul meu: Ajutorul extrem este atunci cand o persoana isi petrece toate orele existentei sale incercand sa se gandeasca la corectia sa si a lumii.

De altfel, spargerea a avut loc mai intai in lumi si apoi in sufletul comun, iar acum sufletele sparte exista intr-o lume Sparta. Corectia este posibila doar prin metoda Kabalei, care ne ajuta sa coboram Lumina Superioara, care transforma intentia noastra, dintr-una egoista, in una de daruire. Aceeasi forta, aceeasi Lumina care a creat intregul univers, este necesar sa ne influenteze si sa corecteze totul.

Astfel, noi putem sa-i ajutam pe ceilalti doar prin diseminarea stiintei Kabbalah, pana cand atingem salvarea completa. Oricum, cat timp lumea inca are nevoie de corectie, noi trebuie sa incercam sa aducem corectia in lume. In timpul Conventiei am primit o forta mare din unirea noastra reciproca pentru ca, impreuna, am atins o mai buna intelegere si o senzatie mai profunda.

Si acum prebuie sa actionam imens de mult pentru corectia generala, a noastra si a lumii. Am primit puterea de a avansa pentru acest scop precis si nu altul. Niciunul dintre noi nu ar fi primit ce am primit (o oportunitate de a participa in aceasta adunare, o intelegere a ceva sau sentimente), daca nu am fi fost capabili sa miscam lumea prin corectia noastra.

Un Drum Ingust Care Ne Conduce Pana La Sfarsitul Corectiei

Textul original al Zohar-ului nu este impartit in paragrafe, capitole sau parti numerotate. Este in totalitate un text uniform. Mai mult de atat, Tora este scrisa fara niciun fel de spatiu de la inceput si pana la sfarsit.

Atunci de unde provin impartirile din text? Cauza se datoreaza faptului ca noi suntem atat de mici ca nu suntem in stare sa acceptam ca totul este inclus in interiorul nostru. Prin urmare, cu cat avansam si ne dezvoltam generatie dupa generatie fata de vremurile cand Tora si Zohar au fost create, cu atat mai mult avem nevoie sa impartim textul in parti, paragrafe si capitole cu titluri. La urma urmei este foarte dificil pentru noi sa luam rand dupa rand din inscrisuri sa ne uitam la ele si sa devenim similari cu ele in intentia noastra. Dar asta este, intr-adevar, munca de corectare a dorintelor noastre, si oranduirea ei determina structura Cartii de Rugaciune Kabalistica.

Acesta este motivul pentru care Baal HaSulam a impartit intregul Zohar in paragrafe si capitole. In plus, el a vrut sa adauge introduceri definitii si clarificari care sa preceada textul. Facand asta el a vrut sa echilibreze Zohar-ul prin Perush HaSulam (Comentariul HaSulam) intr-un fel care nu ofera doar explicatii, ci indica linia de mijloc in textul Zohar-ului. Fara intelesurile- perush date de el, noi nu am fi in masura sa echilibram textul in interiorul nostru astfel incat el sa imbrace corect acest interior pe linia de mijloc.

Astfel, Baal HaSulam nu ne ofera simple explicatii ci ne face sa vibram in timp ce citim Cartea, astfel incat sa acutizam viziunea noastra, sa o apropiem, sa avem intr-un fel senzatia ca le facem sa mearga pe linia de mijloc, “mijlocul de aur”. De aceea trebuie sa acceptam toate aceste comentarii cu recunostinta, indiferent daca ele sunt scurte sau lungi. Trebuie sa mergem impreuna cu ele si sa intelegem ca ne construim in acest fel linia noastra de mijloc.

Aceasta este destinatia Comentariului HaSulam. Fara el Zohar-ul este in numai doua linii la fel ca Tora. Noi insine trebuie sa construim linia de mijloc si Comentariul HaSulam ne ajuta sa o facem. De aceea se numeste HaSulam (Scara). Este deja construita sub forma de trepte si tot ceea ce ne ramane de facut este sa le urcam. Scara este deja acolo, iar acum, noi trebuie sa facem efortul sa urcam pe ea. Trebuie doar sa ne impingem pe noi insine usor inainte si vom fi siguri ca urmam calea cea dreapta.

Acesta este motivul pentru care Baal HaSulam scrie ca dupa ce a creat acest Perush (Inteles/Comentariu) al Cartii Zohar este sigur ca este imposibil ca cineva sa greseasca. Omul va merge intr-o ascensiune spirituala minunata si astfel va atinge revelatia Mesianica-Lumina de Corectie.

Cum Lucreaza Comentariul HaSulam cu Zohar-ul

Comentariul HaSulam apartinand lucrarii Zohar im Perush HaSulam (Zohar cu intelesul Scarii) nu este o simpla adaugare la textul Zohar-ului. El e scris intr-o maniera speciala astfel ca noi, atunci cand citim acest Comentariu impreuna cu Zohar-ul, sa actioneze asupra noastra ca un profesor care ia materialul si il reda in diferite forme. Cu alte cuvinte, Comentariul HaSulam nu este doar o explicatie autorizata folosind termeni Kabalistici care explica mecanismul relatiilor intre Lumile Spirituale, Partzufim si Sfirot. Comentariul ajuta Zohar-ul sa se exprime pe sine ca un profesor care prezinta materialul de studiu studentilor intr-un mod mai clar si mai adecvat.

Cand ascultam Zohar-ul cu Comentariul HaSulam e ca o traducere cu informatii suplimentare pe care traducatorul le adauga pentru a ne ajuta sa simtim mai bine originalul. Este ca si cum acesta este tradus pentru noi din chineza adaugand precizari la text despre natura acestei tari. Comentariile ne ofera informatii cu privire la circumstantele ajutatoare (asemanator cu o lista de obiecte atasata unui document) pentru a ne ajuta sa percepem mai clar si sa ne simtim mai aproape de text. Aceasta explicatie este construita ca o scara-sulam.

La urma urmei, Zohar-ul este aceasta uriasa structura care contine toata creatia intinzandu-se de la noi pana la Lumea Infinita. In plus, nu am primit Zohar-ul intreg, avem doar o mica parte din el. Cu Comentariul (sensul/intelesul) sau, Baal HaSulam completeaza ceea ce ne lipseste din Zohar in afara faptului ca il organizeaza ca pe o scara. Indiferent de ordinea in care il citim, Comentariul il trece printr-o anume matrice si actioneaza prin aranjarea in interiorul nostru a unor trepte (treptele scarii) pe care noi le putem folosi sa urcam treapta cu treapta.

Tribunalul Suprem pune o singura intrebare

Intrebare: Ce trebuie sa fac, daca in cursul unei ore de citire in Zohar, eu am putut petrece numai cateva secunde gandindu-ma la Lumina Inconjuratoare care imi aduce corectarea?

Raspunsul meu: Nu e bine. Exista o legenda despre o persoana care moare si urca la Tribunalul Suprem. Aici este intrebat: “Te-ai angajat in Tora si ai asteptat salvarea?” Nu vei fii intrebat nimic altceva decat asta. Tora se refera la Lumina care Corecteaza. Pe aceasta ai dorit-o tu, sau nu? La urma urmei, acesta a fost singurul motiv pentru care ai fost trimis pe lumea aceasta. Si acesta este singurul lucru care conteaza in toata viata ta.

Poate ca tu studiezi Kabbalah si ai o dorinta arzatoare, dar asta nu e reusita ta proprie. Ti-a fost data de catre Creator. El te-a adus in grupul de kabalisti si ti-a dat mijloacele. Dar ce s-a intamplat dupa aceea? Ce ai facut tu insuti, in interiorul sistemului care te-a influentat? Ai dorit salvarea, corectarea? La asta va trebui sa raspunzi.

Dupa ce noi am terminat citirea Zohar-ului astazi, esti tu capabil sa spui ca ai fost in interiorul celor citite? E prea tarziu sa te gandesti la asta, in timpul studiului, pentru ca totul depinde de pregatire. Tu trebuie sa vii la lectie pregatit, arzand de dorinta si pretentie, ca si cum te-ai duce la doctor si i-ai cere: “doctore, da-mi un leac! Altminteri, totul s-a terminat pentru mine – asa de rau ma simt!” Cand vii la lectie, cu acest gand, tu astepti salvarea, in cursul studiului. Dar daca nu ai venit de la bun inceput cu pretentia de a primi leacul, fiindca nu simti raul, egoismul tau si incapacitatea ta, de a te uni cu prietenii, si daca nu cauti iubire pentru vecinul tau, atunci nu ai sa ti le amintesi nici in cursul studiului.

Trebuie sa descoperi aceste deficiente, inclinatia ta rea, inca inainte de a fi deschis Zohar-ul fiindca, daca l-ai deschis, deja va fi prea tarziu sa se schimbe ceva. Intreaga noastra munca are loc in timpul pregatirii. Totul depinde numai de pregatire.

Durerea trebuie deja simtita in tine, pentru ca tu sa doresti sa o alini cu ajutorul Zohar-ului, in loc sa te straduiesti sa tii minte in mod artificial, ca in acest timp tu “trebuie“ sa ceri conectare cu cel de alaturi. Pe Creator nu poti sa-L inseli. El citeste in inima ta si vede o dorinta interioara atat de adanca, ca tu nici macar nu banuiesti ca ea e acolo. Intre timp El considera: sa-ti dea raspuns la aceasta dorinta sau nu? Lumina te ajuta, daca este ca sprijin pentru progresul tau spiritual si daca creeaza in tine linia mijlocie. Dar daca nu, atunci Lumina te propulseaza inainte din partea opusa, prin suferinta, pana cand tu, finalmente, le legi pe toate in mod corect si primesti raspunsul adevarat.

Toate Cutremurele Sunt In Interiorul Nostru

Intrebare: Care este legatura intre cutremurul din Chile si corectia noastra interioara?

Raspunsul meu: Este cea mai directa conexiune care poate fi. Toate fortele naturii (pe nivel neanimat, vegetativ, animat si uman) sunt menite sa vizeze corectarea omului. Ele sunt incluse toate in interiorul omului.

Baal HaSulam scrie in numeroase articole ca nivelurile neanimat, vegetative si animat, sunt incluse in om, depind de el si descresc sau cresc impreuna cu el. Nivelurile neanimat, vegetative si animat ale naturii in lumea noastra, sunt proiectii ale unor niveluri interioare – neanimat, vegetativ, si animat, in interiorul nostru. Prin urmare, atunci cand nu ne gestionam corect fortele naturii din interior vom vedea rezultate corespunzatoare in exterior .

Este scris ca inainte ca Adam HaRishon-Primul Om sa pacatuiasca, lumea a fost minunata – un adevarat paradis. Dar, dupa pacat, ea s-a transformat in iad. Altfel, este schimbarea intentiei omului de la daruire la primire, care transforma paradisul in iad.

Asta este ceea ce ni se dezvaluie acum. Exista mari dezastre in fata noastra daca nu le impiedicam prin corectie. Sa speram ca vom reusi in acest sens.

Purim Inseamna Nasterea Unei Lumi Corectate

Orice stare noua este creata numai daca starea anterioara a disparut complet, la fel ca si o samanta plantata in sol, care trebuie sa se degradeze complet pentru a permite nasterea unui nou ciclul de viata, din starea anterioara, care este apoi perceputa ca  inutila si nedorita. De aceea este scris despre sarbatoarea Purim, ca Zeir Anpin doarme si din cauza acestui lucru Malchut devine inconjurat de intuneric. Numai din aceasta stare de intuneric o sa obtinem cea mai mare Lumina, aceasta stare este denumita Purim, care corespunde cu Sfarsitul Corectiei.

Daca Zeir Anpin nu aduce Lumina lui Malchut, simtim ca suntem in exil si nu ne putem armoniza si uni cu Malchut. Totusi, suferinta si intunericul ne obliga sa cerem putere de la Zeir Anpin pentru a implini unificarea, in scopul de a ne armoniza cu Malchut, sufletul comun. Acesta este modul prin care dam nastere nivelului urmator.