Tag Archives: Creatorul

Întorcându-ne către Creator

Întrebare: Câteodată spunem că înăuntrul nostru se află Creatorul, altă dată spunem că El este în conexiunea dintre noi. Cum facem legătura între aceste două noţiuni?

Răspuns: Nu este nicio dilemă aici. Cum poate fi găsit Creatorul? Cum ne privim şi ne evaluăm pe noi înşine? Ce ne face să ne considerăm buni sau răi, puternici sau slabi? Pentru asta, ne trebuie un instrument extern, un standard cu care ne putem măsura.

Pentru a ne măsura noi înşine, ar trebui să vedem proprietăţile celor din jurul nostru şi să ne comparăm calităţile noastre cu ale lor. Pentru a ne direcţiona în mod corect, trebuie să menţinem numeroase legături: depărtare şi apropiere, ură şi binevoinţă. Ar trebui să avem de a face cu oponenţi şi cu binevoitori, adică cu întreaga umanitate.

O singură ţintă este insuficientă pentru a atinge scopul. Este esenţial să ne acordăm în conexiunea cu Creatorul. Pentru asta, trebuie să implicăm toate nivelurile minerale, vegetale, animale şi umane ale naturii. Dacă reuşim să ne setăm mintea în mod corect şi dacă comportamentul nostru este absolut corect şi pozitiv, îl vom obţine cu siguranţă pe Creator.

Toate aceste proprietăţi sunt înăuntrul nostru. Este posibil să îl obţinem pe Creator numai dacă ne relaţionăm în mod pozitiv la toate cele patru nivele ale naturii, deoarece Creatorul este suma bunătăţii, iubirii şi dăruirii.

Întrebare: Atunci când vorbeşti despre auto-orientare pozitivă, îmi imaginez imediat vastitatea umanităţii, naturii, pietrele, cerul şi întregul cosmos. Este acest lucru fezabil?

Răspuns: Atingerea unei setării a minţii corecte este foarte uşoară. Trebuie să convingi toate proprietăţile tale interne, minerale, vegetale animale şi vorbitoare, că tot ceea ce te înconjoară este saturat de iubire reciprocă şi este cea mai bună modalitate posibilă de existenţă. Dacă reuşeşti, dacă stăpâneşti corect proprietăţile care îţi par externe, vei obţine stare dorită.

Întrebare: Asta înseamnă că ar trebui să lucrez cu lucuri şi oameni care îmi sunt ostili?

Răspuns: Inamicii tăi îţi demonstrează cu siguranţă cât de imperfecte şi negative sunt proprietăţile tale. Se numeşte ajutor împotrivă. Cu ajutorul lor, avansăm.

Întrebare: Este spus în Tora: Dacă cineva vine să te omoare, omoară-l tu primul. Cum ar trebui să ne referim la acest lucru?

Răspuns: De îndată ce cineva descoperă o calitate pe care nu poate să o depăşească, oricât de ult încearcă să o trateze cu iubire, înţelegere şi un simţ al unităţii, dar totuşi eşuează, trebuie să îl omoare. Aceasta este o corecţie. Ne ucidem proprietatea pe care este imposibil să o îmbunătăţim atunci când ea se ridică împotriva noastră.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele vieţii eterne” 0810.2014

Asamblând „puzzle-ul” creaţiei

Întrebare: Din câte înţeleg, în timpul vieţii sale omul trebuie să descopere ceva etern, forţa superioară. Cum simţim asta?

Răspuns: Omul simte că a descoperit o reţea care ne conectează pe toţi împreună, adică oamenii şi lucrurile de jos, nivelul naturii minerale, vegetale şi animale, toată realitate care ne este cunoscută şi necunoscută nouă, sistemul şi sectoarele întregii creaţii, natura în întregul ei. Descoperă cum realitatea există conform cu singura lege a echivalenţei de formă, reciprocităţii, unităţii, Arvut (garanţie reciprocă), ca un singur sistem. Iar legea care operează în acest sistem se numeşte Creatorul.

Aceasta este o descoperire cu adevărat ştiinţifică şi nu este vorba despre nicio credinţă, aşa cum este printre oamenii religioşi, nu este vorba despre închinarea la o forţă superioară care ne domină şi asta este tot. Dimpotrivă, trebuie să o recunoaştem şi să o obţinem.

Forţa superioară care ne-a creat vrea ca noi să o găsim în mod ştiinţific şi conştient, astfel încât să devenim partenerii Săi la creaţie. Ne-a lăsat de muncă în sistemul imens şi puternic pe care îl descoperim, astfel încât să îl completăm prin eforturile noastre

Este similar cum noi dăm unui copil un puzzle. Asamblăm imaginea împreună cu el, fâcand posibil ca el să adauge părţi la ea. Iar apoi, apare în faţa noastră o imagine completă.

Tot aşa este şi cu Creatorul, forţa comprehensivă a naturii ne lasă acest „puzzle”, cu câteva locuri goale. Pe măsură ce le completăm, începem să înţelegem adâncimea întregii creaţii, esenţa sa şi eternitatea. Acesta este cel mai de bază lucru: ne ridicăm deasupra existenţei temporale şi a mizeriei noastre, către un nivel al vieţii perfect şi infinit.

Exact asta ne învaţă înţelepciunea Cabala, cum să devenim conştienţi şi să obţinem forţa superioară, să devenim partenerii cu El.

Din programul israelian 103FM din 18.01.2015

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 6

CAPITOLUL 9 Vorbind la plural

DE CE TREBUIE SĂ FORMĂM O SOCIETATE CARE TRÂMBIȚEAZĂ COEZIUNEA?

În capitolul 1, am discutat despre conceptul de ”echivalenţă de formă”, spunând că, dacă eşti similar cu ceva, atunci poţi să percepi acel lucru, să te identifici cu el şi să-l revelezi. Putem înţelege acest concept mai uşor, dacă analizăm modul de funcţionare al unui radio. Un asemenea aparat poate recepţiona unde, doar atunci când generează unde identice cu cele primite. În mod asemănător şi noi detectăm lucrurile care în aparenţă, există în afara noastră – dar doar în concordanţă cu ceea ce am creat în interior. În acest fel Îl descoperim pe Creator, calitatea dăruirii, alcătuind în interiorul nostru această calitate, descoperind-o astfel şi în afara noastră.

Tocmai acest principiu, al ”echivalenţei de formă”, a fost acela care a făcut ca metoda lui Abraham să aibă succes. Grupul lui Abraham a creat această calitate între membrii săi, care au descoperit astfel pe Creator. Adică, trecând de la ”eu” la ”noi”, ei au descoperit ”unul”, pe Creator, singura realitate care există.

În lumea de astăzi, realizarea coeziunii sociale este de o importanţă crucială pentru supravieţuirea noastră. Am putea considera revelarea Creatorului ca fiind auxiliară, dacă El nu ar reprezenta calitatea dăruirii, o trăsătură fără de care nu am putea nicicând dobândi unitatea şi nici nu am putea repara ruptura globală care ameninţă să arunce lumea într-o confruntare globală. De aceea este vital să grăbim diseminarea metodei lui Abraham de dobândire a unităţii prin echivalenţa de formă.

Pentru a face asta, trebuie în primul rând, să abandonăm o credinţă înrădăcinată în societatea noastră – ideea că avem ”liberă alegere”. Ştiinţa ne arată că nu există aşa ceva, sau cel puţin, nu în sensul perceput de noi – că putem face tot ceea ce dorim, după propria noastră alegere. În ultimii ani, datele strânse au dovedit dependenţa noastră faţă de societatea în care trăim. Aceste studii arată că de societate depinde nu numai subzistenţa noastră, ci şi gândurile, aspiraţiile şi şansele noastre de succes în viaţă. De fapt, însăşi definiţia succesului este doar un capriciu al societăţii. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, sănătatea noastră fizică este în mod semnificativ, afectată de către societate.

În 10 septembrie 2009, New York Times a publicat un articol intitulat, ”Prietenii tăi sunt aceia care te îngraşă?” de Clive Thompson.227 În articol, Thompson descrie un experiment fascinant desfăşurat în Framingham, Massachusetts. În experiment – publicat ulterior într-o carte extrem de apreciată, Conectaţi: Surprinzătoarea putere a reţelelor noastre sociale şi modul în care acestea ne definesc vieţile – Cum îţi influenţează prietenii prietenilor prietenilor tăi tot ceea ce simţi, gândeşti şi faci – au fost documentate şi înregistrate periodic vieţile a 15000 de oameni, pe parcursul a mai mult de cincizeci de ani. Analiza profesorilor Nicholas Christakis şi James Fowler, asupra acestor date, a condus la descoperirea uluitoare a faptului că ne influenţăm unii pe alţii, la toate nivelurile – fizic, emoţional şi mental – şi că ideile pot fi tot la fel de contagioase precum viruşii.

Christakis şi Fowler au descoperit că exista o reţea de relaţii între mai mult de 5000 de participanţi la studiu. Ei au mai aflat că oamenii erau afectaţi unii de ceilalţi, în cadrul acestei reţele. ”Analizând datele Framingham” a scris Thompson, ”Christakis şi Fowler spun că, pentru prima dată, au descoperit dovezi solide în sprijinul puternicii teorii din epidemiologie, conform căreia obiceiurile bune – cum ar fi renunţarea la fumat, sau a rămâne suplu, sau a fi fericit – trec de la un prieten la altul, aproape la fel ca şi viruşii extrem de contagioşi. Datele sugerează că participanţii experimentului Framingham, şi-au influenţat sănătatea unii altora, doar socializând. Acelaşi lucru era adevărat şi în cazul obiceiurilor proaste – grupuri de prieteni păreau că se ”infectează” unele pe altele cu obezitate, nefericire şi fumat. Se pare că a-ţi păstra sănătatea nu depinde doar de genele tale şi de dietă. Sănătatea este şi ea, în parte, un produs al apropierii de alţi oameni sănătoşi.”228

Încă şi mai surpinzătoare a fost descoperirea cercetătorilor că aceste infectări pot ”sări” peste conexiuni. Ei au descoperit că oamenii se pot influenţa unii pe alţii, chiar dacă nu se cunoşteau! Mai mult, Christakis şi Fowler au găsit dovezi că aceste efecte se manifestă chiar şi la trei niveluri distanţă (prietenul unui prieten al unui prieten). Cu cuvintele lui Thompson, ”Când un locuitor din Framingham devenea obez, prietenii lui, sau ai ei, puteau deveni la rândul lor obezi, cu o probabilitate de 57%. Ceea ce este uluitor…procesul pare că sare peste verigi. Un locuitor din Framingham era cu 20% mai predispus să devină obez, dacă un prieten al unui prieten devenea obez – chiar dacă prietenul de legătură nu se îngrăşa nici măcar un gram. Mai mult, riscul de obezitate creştea cu aproximativ 10%, dacă un prieten al unui prieten al unui prieten creştea în greutate.”229

Citându-l pe profesorul Christakis, Thompson a scris, ”Într-un anume sens, vom putea începe să explicăm emoţiile umane cum ar fi fericirea, în acelaşi mod în care studiem strechea unui taur. Nu-l întrebi pe taur, ”De ce alergi spre dreapta?” Răspunsul este acela că întreaga turmă goneşte spre stânga.”230

Există însă mai multă contagiune socială decât aceea produsă de supravegherea greutăţii sau de suferinţele inimii. Într-o prelegere din cadrul TED, prof. Christakis a explicat că vieţile noastre sociale şi prin urmare – judecând după paragraful anterior – o mare parte din vieţile noastre fizice, depind de calitatea şi forţa reţelelor noastre sociale, precum şi de ceea ce curge prin venele acelor reţele. Cu cuvintele sale, ”Formăm reţele sociale, pentru că beneficiile unei vieţi conectate întrec cu mult costurile acesteia. Dacă întotdeauna m-aş comporta violent faţă de tine … sau te-aş supăra … tu ai putea să tai legăturile cu mine şi reţeaua s-ar dezintegra. Aşa încât împrăştierea lucrurilor bune şi valoroase este absolut necesară în menţinerea şi hrănirea reţelelor sociale. În mod reciproc, reţelele sociale sunt necesare pentru dispersarea lucrurilor bune şi valoroase, cum ar fi dragostea şi bunătatea, fericirea şi altruismul şi ideile. …Consider că reţelele sociale sunt în mod fundamental legate de bunătate şi ceea ce cred este că lumea are nevoie în acest moment de tot mai multe conexiuni.”231

Noi nu suntem însă afectaţi doar de oamenii care ne înconjoară. Suntem afectaţi în mod semnificativ, de mass-media, de politica naţională dar şi internaţională, de economie. În Lumea instabilă: Cum ne schimbă vieţile globalizarea, renumitul sociolog Anthony Giddens exprimă succint, dar cu mare acurateţe, conectarea noastră, care ne umple de consternare: ”De bine de rău, suntem propulsaţi într-o ordine globală, pe care nimeni nu o înţelege pe deplin, dar care îşi face simţite efectele, asupra tuturor oamenilor”.232

În ultimii ani, lumea corporatistă a prins din zbor această noţiune, astfel încât internetul s-a umplut de cursuri şi traininguri care vor să profite de noul trend: contagiunea socială. În cartea sa, Homo Imitans: Arta infecţiei sociale: Schimbarea virală în acţiune, Dr. Leandro Herrero, psihiatru şi consultant în conducerea afacerilor, face un sumar abil al naturii umane, cu privire la influenţa mediului social asupra acesteia: ”Noi suntem nişte simple maşini de copiat, complexe, din punct de vedere intelectual, elegante din punct de vedere raţional şi extrem de instruite.”233 Şi, pentru a-şi completa ironia la adresa meritelor naturii umane, el scrie, ”Firele care alcătuiesc bogata tapiserie de comportamente ale lui Homo Sapiens, sunt formate din imitaţie şi influenţă.”234

Problema nu se găseşte însă în comportamentul nostru faţă de ceilalţi sau faţă de planeta noastră, deşi nu ne putem mândri nici cu modul în care ne purtăm cu Pământul Mamă şi nici între noi. De fapt, acest comportament este un simptom al unei schimbări mai adânci, o izbucnire de egoism la nivelul vorbitor al dorinţei, pentru care nimeni nu deţine soluţia.

Există însă mulţi oameni care au înţeles deja, că schimbarea trebuie să vină din interiorul nostru. Pascal Lamy, director general al OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), a afirmat că, ”Adevărata provocare a zilelelor noastre, este de a ne schimba modul de gândire – nu doar sistemele, instituţiile sau politicile noastre. Avem nevoie de imaginaţie pentru a surprinde imensa oportunitate – şi provocare – a lumii interconectate pe care am creat-o. …Viitorul constă dintr-o globalizare şi mai accentuată, nu una redusă, din şi mai multă cooperare, interacţiune între oameni şi culturi şi o împărţire mai largă a resposabilităţilor şi câştigurilor. Astăzi avem nevoie de unitate în diversitatea noastră globală.”235

Lamy are într-adevăr dreptate, în multe privinţe. În anii recenţi, oamenii de ştiinţă din domeniul neurologiei au făcut senzaţie prin descoperirea, relativ nouă, a neuronilor-oglindă. Pe scurt, neuronii-oglindă sunt celule localizate într-o regiune cuprinsă între lobii prefrontal şi motor ai creierului şi sunt implicaţi în pregătirea şi executarea mişcărilor membrelor. În plus, conform unui articol publicat în Psihologia astăzi, ei mai joacă şi un rol vital în legăturile noastre sociale. ”În anul 2000, Vilayanur Ramachandran, carismaticul neurolog, a făcut o predicţie importantă: ”neuronii-oglindă vor avea aceeaşi importanţă pentru psihologie, precum ADN-ul pentru biologie”. …Ei au ajuns să reprezinte pentru mulţi, tot ceea ce ne face să fim oameni.

”În cartea sa din anul 2011, Creierul care spune poveşti, Ramachandran şi-a dus mai departe afirmaţiile. … el spune că neuronii-oglindă stau la baza empatiei, ne permit să-i imităm pe ceilalţi, că ei accelerează evoluţia creierului, că ei ajută la explicarea originii limbajului şi, cel mai impresionant fapt, că ei au determinat marele salt înainte din cultura umană, care a avut loc în urmă cu 60000 de ani. ”Am putea spune că neuronii-oglindă au jucat, în istoria timpurie a evoluţiei hominizilor, acelaşi rol cu cel jucat astăzi, de internet, Wikipedia şi bloguri”, conchide el.

”Ramachandran nu este singur. Scriind pentru The Times (londonez) în anul 2009, despre interesul nostru vizavi de vieţile celebrităţilor, eminentul filozof, A.C. Grayling, a pus totul pe seama acestor neuroni-oglindă. ”Avem o mare înzestrare pentru empatie”, a scris el. ”Aceasta este o caracteristică biologică evoluată, demonstrată de funcţia ”neuronilor-oglindă”. În acelaşi ziar, Eva Simpson a comentat faptul că un număr mare de oameni au fost mişcaţi de izbucnirea în lacrimi a campionului de tenis Andy Murray. …”Dam vina pe neuronii-oglindă, celule ale creierului care ne fac să reacţionăm în acelaşi mod în care o face şi persoana pe care o privim”. Într-un articol din New York Times, din 2007, dedicat eroismului unui om care a salvat un altul, apar din nou aceste celule: ”oamenii au neuroni-oglindă, care îi fac să simtă tot ceea ce simte un alt om”, scrie Cara Buckley.”236

În conformitate cu Jarrett, s-ar părea că ”neuronii-oglindă joacă un rol cauzal (sublinierea apare în textul original) în ajutarea înţelegerii scopurilor din spatele acţiunilor altor oameni. Transpunând acţiunile altora, în planul mecanismelor din propriul creier, aşa cum procedează raţionamentul, aceste celule ne pun la dispoziţie o simulare instantanee a intenţiilor acelor oameni – aceasta constituind baza, extrem de eficientă, pentru empatie.”237

Deşi există şi câţiva dizidenţi ai teoriilor create în jurul neuronilor-oglindă, este evident că porţiuni mari ale creierului nostru sunt dedicate în mod explict, comunicării dintre noi. În acest fel, ne conectăm fizic unii cu alţii, fără să avem vreun contact fizic, ci doar văzându-ne. Într-un anume sens, aceste celule validează cuvintele lui Christakis şi Fowler, ”Marele proiect al secolului douăzeci şi unu – să înţelegem cum se face că umanitatea este mai mare decât suma indivizilor săi – abia începe. Ca un copil care se deşteaptă, superorganismul uman devine conştient de sine şi acest fapt ne va ajuta, cu siguranţă, să ne atingem scopurile noastre.”238

 

Să învăţăm limbajul Creatorului

Dacă cineva nu simte că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul său şi în toată realitatea vine de la Creator, care este singura sursă a vieţii, se numeşte pedeapsă. Iar sentimentul de detaşare vine tot de la Creator şi nu este voinţa omului. Nu există o pedeapsă mai mare decât să fii detaşat de Creator, adică să uiţi că totul vine de sus, de la El.

Omul ar trebui să îşi reînoiască continuu contactul cu Creatorul, să ia în considerare gândurile Lui şi să decidă cum să răspundă la fiecare apel care vine de la El. Ce se întâmplă cu mine nu contează. Ce este important este că totul vine de la el: atât gândurile pozitive cât şi negative. Uneori îl binecuvântez pe Creator, altădată îl blestem; uneori vreau să îmi amintesc că El este peste tot, iar altă dată nu vreau să îmi amintesc că El există şi tânjesc după plăceri corporale.

Dar toate acestea sunt trimise de El, iar noi ar trebui să examinăm toate aceste situaţii care în cea mai mare parte sunt neplăcute. Iar asta pentru că Creatorul îmi arată în ce măsură sunt scufundat în mocirla mea, în egoul meu josnic, în timp ce trebuie să găsesc răspunsul corect şi să înţeleg de ce îmi trimite Creatorul asemenea dorinţe şi gânduri şi de ce vreau să răspund în felul în care o fac şi nu cum ar trebui să o fac.

Dacă muncesc în acest fel, încep să simt că am nevoie de sprijin şi că este imposibil să rezolv ceva eu singur. Pot să scap de grup şi să mă conduc doar în viaţa corporală, ascunzându-mă de Creator şi fără să mă simt vinovat într-un fel, dar dacă vreau cu adevărat să avansez, simt imedidat că trebuie să îmi clarific relaţiile cu El.

Nu există nimeni în lume cu care să îmi rezolv problemele, decât El, deoarece El este singura sursă. De aceea, simt că trebuie să fiu într-un grup, conectat cu învăţătorul şi că am nevoie de ajutor.

În acest caz, încep deja să strâng conexiunea cu prietenii şi cu învăţătorul şi încep să ascult. Asta pentru că am nevoie de sfaturi cum să fac ca să fiu constant conectat cu Creatorul şi să nu uit de El, să văd că orice eveniment din viaţa mea vine de la El. Trebuie să îmi amintesc că şi cele mai triviale gânduri şi dorinţe corporale vin de la El. Totul vine de la El pentru a mă împinge la şi o mai mare adeziune cu El, la apropiere.

Acesta ar trebui să fie răspunsul meu. Înseamnă că vorbim aceaşi limbă. El îmi trimite diferite semnale iar eu le răspund: „Înţeleg şi mă acordez din ce în ce mai mult la Tine.”

Astfel, mă apropi de Creator şi Îl percep într-o rezoluţie mai mare. Încep să învăţ limbajul Lui. Există multe limbaje în această lume, care nu ne lasă să ne înţelegem unul pe altul. Aici învăţ limbajul Creatorului: cum se întoarce El spre mine şi cum ar trebui să îi raspund eu.

Dacă o persoană şi grupul se concetrează în acest fel, ei vor avea succes foarte repede şi vor obţine contactul cu Creatorul, pentru că El începe să ne înveţe în fiecare moment din viaţa noastră.

Toată creaţia este influenţată în acest fel de Creator şi astfel avansează şi se apropie din ce în ce mai mult pe drumul înapoi către Creator. Mai întâi, a fost răspândirea lumilor de sus înjos şi spargerea, apoi istoria umanităţii a evoluat, iar acum începem să urcăm pentru a ne întoarce în lumea Infinitului.

Din Congresul din Franţa “Unul pentru toţi, toţi pentru unul” Ziua a doua 5/10/14, Lecţia 4

 

Loc pentru facerea unui sacrificiu

Întrebare: În tranziția de la cele cinci simțuri ale noastre pentru simțirea acestei lumi, la cele cinci simțuri prin care simțim Lumea Superioară, unde este locul „de aducere a unui sacrificiu”?

Răspuns: La început, omul nu are nimic. Începem să aducem sacrificii în timpul exodului din Egipt, atunci când Creatorul ne cere să aducem ofrande, să construim Tabernacolul pentru „tablele jurământului”, etc.

Dacă omul se află deja la un anumit grad de obținere este ca și cum simțurile i-ar spune: „această dorință este egoistă pentru acest grad și cealaltă dorință pentru celălalt grad”. Asta înseamnă că ele îi arată omului în ce măsură și cu ce acomodare la alte dorințe, poate el folosi fiecare dintre dorințele lui cu intenția de dragul dăruirii.

Când un om simte cu claritate că trece de la o lume la alta, el începe să simtă un fel de detașare de această lume. Acest lucru este deja apărut la anumite grade în oamenii care vin să studieze Înțelepciunea Cabalei.

După asta, este revelată o dorință clară pentru starea următoare, descoperirea Creatorului. Dar omul încă nu înțelege ce este Creatorul, ce fel de caracteristică este aceasta – dăruire, iubire – și ce trebuie el să sacrifice pentru a-L descoperi pe Creator, ceea ce, până la urmă, își dorește foarte mult.

Desigur, el are nevoie de grup pentru a se dezvolta corect, să se uite la ceilalți și să-și întrețină în el invidia și pofta, aspirația de a merge mai departe. El trebuie să simtă că nu e singur.

El își face Țimțum (restricție) și se străduiește mai departe la fiecare nivel. Iar problemele sunt constant trezite în el, ceea ce, în aparență, îl împinge înapoi: retragere, indiferență, scuze. După asta, el face un salt mai departe, trece prin experiențe dificile primite sub forma „plăgilor din Egipt”, traversarea Mării Roșii, deșert, etc.

Dar lucrul cel mai important este că, numai atunci el primește instrucțiuni și ghidare pentru ceea ce are de făcut. La urma urmei, el nu primește imediat instrucțiuni despre cum să aducă sacrificii.

Mai întâi, înțelegem importanța detașării de această lume în care există numai trupurile noastre fizice. Iar noi, cu dorințele, speranțele și intențiile noastre ne mișcăm spre obținerea Lumii Superioare, a caracteristicii de dăruire și conexiune între toți.

Ca niște investigatori serioși, vrem să descoperim cum sunt conectate nivelurile minerale, vegetale și animale din natură, unde sunt forțele care există între ele.

Treptat, descoperim toate aceste lucruri în două faze. În prima fază nu vrem nimic pentru noi înșine, încercăm să fim complet detașați de caracteristica primirii și, în acest fel, obținem caracteristica numită „Hasadim” (milă).

În a doua fază, ne ridicăm complet de la nivelul de Hasadim, la nivelul de Bina, după ce facem corectarea în dorințele noastre, când ele se află în totală separare de primire și de orice umplere. După asta, începem să transformăm acele dorințe în caracteristici de iubire și dăruire. Aici este revelat locul de sacrificiu. Cu alte cuvinte, noi trebuie să clarificăm modul în care sfințim fiecare din dorințele noastre, tot ceea ce este în interiorul nostru: mineral, vegetal, animal și vorbitor.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne”

Ca un mănunchi de trestii – O națiune cu o misiune, partea 2

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 4

O naţiune cu o misiune

AMESTECARE ŞI INTEGRARE

Ne întrebăm totuşi, cum va curge corecţia către naţiuni? Dacă naţiunea Israelului se auto-corectează, cum va afecta această realizare, celelalte naţiuni?

Atunci când Abraham a descoperit întâia dată pe Creator, el L-a descris oricui era dispus să-l asculte şi aceia care i s-au alăturat au devenit primii oameni corectaţi. Ulterior aceşti oameni au plecat în Egipt iar în final, au părăsit Egiptul, într-un număr mult mai mare, ca o adevărată naţiune. Acea naţiune a primit Legea Corecţiei, numită Tora, corectându-se singură. Naţiunea evreiască a căpătat nivelul cel mai înalt de conectare cu Creatorul în timpul Primului Templu, după cum am demonstrat în capitolul anterior. Din acel moment, naţiunea a început să decadă, până când poporul a fost exilat în Babilon. La întoarcerea în Țara Israelului, cea mai mare parte a naţiunii evreieşti a ales să rămână în diaspora şi să fie asimilaţi.

Iată cum a început transmiterea mesajului! Când oamenii care au fost corectaţi cândva – care se ridicaseră mai presus de interesul propriu şi-L descoperiseră pe Creator – s-au amestecat cu aceia care nu nutriseră niciodată asemenea gânduri, aceste nobile idei au început să împrăştie în societatea gazdă, stârnind tot mai multe gânduri umane în minţile oamenilor. Cu toate că acestea nu erau gânduri corectate, provenind de la minţile care depăşiseră egoismul, noţiunile de universalitate şi umanism au început să se statornicească în minţile oamenilor.

Într-adevăr, în timpul Renaşterii, câţiva învăţaţi renumiţi au afirmat că grecii adoptaseră în vechime, cel puţin câteva dintre conceptele lor, de la evrei, în acest caz, tocmai din Cabala.De exemplu, Johannes Reuchlin (1455-1522), consilier al Cancelarului, a scris în De Arte Cabbalistica (Despre Arta Cabalei): ”Cu toate acestea, superioritatea lui (Pitagora) nu s-a datorat grecilor, ci tot evreilor. …El însuşi a fost primul care a transformat numele Cabala, necunoscut grecilor, în numele grec, filozofia.”102

În 1918, pastorul francez Charles Wagner, a fost citat că ar fi scris, ”Nici unul dintre numele strălucitoare ale istoriei – Egipt, Atena, Roma – nu se poate compara, în eternă grandoare, cu Ierusalimul. Căci Israelul este acela care a dat umanităţii conceptul de sfinţenie. Doar Israelul a cunoscut setea pentru justiţie socială, precum şi acea sfinţenie interioară care este sursa justiţiei.”103

Mai recent, istoricul creştin Paul Johnson, a scris în O istorie a evreilor: ”Impactul evreilor asupra umanităţii a fost unul proteic. În antichitate, ei erau marii inovatori ai religiei şi moralei. În Evul Mediu, ei erau încă un popor avansat, care transmitea, cu zgârcenie, cunoaştere şi tehnologie. Treptat, ei au cedat poziţia fruntaşă şi au rămas în urmă; în jurul perioadei de sfârşit a secolului al optsprezecelea, au ajuns să fie consideraţi ariergarda obscurantistă şi murdară, în marşul umanităţii civilizate. Dar apoi a venit un al doilea val, uluitor de creativitate. Evadând din ghetouri, ei au transformat încă o dată, gândirea umană, de această dată în sfera seculară. O mare parte din mobilierul mental al lumii moderne este de fabricaţie  evreiască.”104

În Darul evreilor: Cum un trib de nomazi din deşert, a schimbat modul în care fiecare dintre noi simte şi gândeşte, autorul Thomas Cahill, fost director pentru publicaţii religioase la Doubleday, descrie şi el contribuţia adusă lumii, de către evrei, care a început, în opinia sa, în timpul exilului din Babilon. ”Evreii au început totul”, scrie el, ”şi prin aceasta înţeleg atât de multe lucruri pe care le iubim, valorile de bază care ne definesc pe toţi, evrei şi ne-evrei, credincioşi şi atei. Fără evrei, am vedea lumea prin alţi ochi, am auzi cu alte urechi, chiar am simţi cu alte simţuri… Am gândi cu o minte diferită, am interpreta diferit toate experienţele noastre, am trage concluzii diferite din lucrurile care ni se întâmplă. Şi am da un alt curs vieţilor noastre.”105

Interesant, dar şi unii lideri evrei renumiţi au scris despre răspândirea (şi alterarea) înţelepciunii evreieşti, după ruinarea celui dintâi Templu. Rabi Şmuel Bernstein din Sochatchov, de exemplu, a scris, ”Grecii deţineau înţelepciunea filozofiei, care îşi avea originea în scrierile regelui Solomon, ajunse în posesia lor după ruina Primului Templu. Acestea au fost însă, denaturate de aceştia, prin omisiuni, adăugări şi înlocuiri, până într-acolo încât au amestecat în ele viziuni false. Deşi înţelepciunea în sine este bună, în ea s-au amestecat şi părţi rele.”106

Baal HaSulam a scris şi el în ”Înţelepciunea Cabalei şi Filozofia”: ”Înţelepţii Cabalei au cercetat teologia filozofică şi s-au plâns că aceştia au furat învelişul exterior al învăţăturii lor, pe care Platon şi predecesorii săi greci, şi-au însuşit-o în timp ce studiau cu discipolii profeţilor, în Israel. Ei au furat elementele de bază din înţelepciunea Israelului şi poartă o mantie, care nu le aparţine.”107

102 – Johannes Reuchlin, De Arte Cabbalistica (Hagenau, Germany: Tomas Anshelm, March, 1517), 126.

103 – Source: A Book of Jewish Thoughts, ed. J. H. Hertz (London: Oxford University Press, 1920), 134.

104- Paul Johnson, (Istoric creștin), O istorie a evreilor (New York: First Perennial Library, 1988), 585-6.

105 – Thomas Cahill, Darul everilor: Cum un trib de nomazi din deșert au schimbat felul în care toată lumea crede și simte  (New York: Nan A. Talese/Anchor Books (imprimată la Doubleday), 1998), 3.

106 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [Numele lui Samuel], Miketz [La sfârșit], TARPA (1921).

107- Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Înțelepciunea Cabala și filozofia” (Ashlag Research Institute: Israel, 2009), 38.

Ca un mănunchi de trestii – Corecții de-a lungul timpului, partea 2

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 3

Corecţii de-a lungul timpului

ÎNCLINAȚIA (NU ÎNTOTDEAUNA) REA

Când înţelepţii noştri scriu despre Ieţer HaRa (înclinaţia rea), ei se referă la modul în care ne folosim invidia în scopul de a-i răni pe alţii, sau pentru a beneficia de pe urma lor. Dacă însă, folosim invidia, pofta trupească şi onoarea corect, ele devin propriile noastre mijloace de corectare. Din acest motiv Sfântul Şlah a scris, ”Cele mai rele calităţi sunt invidia, ura, avariţia, pofta şi aşa mai departe, ele fiind calităţile relei înclinaţii – chiar acelea cu ajutorul cărora el îl va servi pe Creator.”64

Noi însă, inerent, folosim aceste înclinaţii în mod negativ, aşa cum este scris (Geneza 8:21), ”Înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea sa.” Tot astfel Şimon Aşkenazi a scris, ”Nu există nici un rău, ci o înclinaţie rea”65 dar şi, câteva secole mai înainte, Midraş Raba a stabilit că ”Oamenii sunt cufundaţi în înclinaţia rea, aşa cum este spus, ”Căci înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea sa.””66

Abraham a descoperit că, dintre toate creaturile, doar omul posedă o înclinaţie rea. De aceea marele Ramchal a scris, ”Nu există nici o altă creatură care să poată face atâta rău, precum omul. El poate păcătui şi se poate răzvrăti, iar înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea lui, aşa cum nu se întâmplă cu nici o altă creatură.”67

Baal HaSulam scrie că înclinaţia rea este dorinţa de a primi.68 În capitolele anterioare am afirmat însă, că dorinţa de a primi este de fapt conţinutul Creaţiei şi că omul constituie cel de-al patrulea şi cel mai dezvoltat nivel al dorinţei de a primi. Atunci de ce dorinţa noastră de a primi este sursa tuturor relelor?

Problema constă în faptul că dorinţa de a primi, la nivelul vorbitor, uman, nu este statică. Ea creşte constant şi vrea să aibă tot mai mult. Cu cuvintele înţelepţilor noştri, ”Omul  părăseşte lumea asta, fara sa deţinâ nici măcar jumătate din ceea ce-şi doreşte, căci acela care are o sută de dorinţe doreşte două sute; cel care are două sute de dorinţe, patru sute.”69 Pentru că ne dorim în permanenţă mai mult, simţim tot timpul că ne lipseşte ceva. Sfântul Şlah spune şi el, ”Acela care nu este mulţumit este întotdeauna în deficit”70 şi ca atare, este în permanenţă nefericit şi nesatisfăcut. Uitându-ne la societatea noastră de consum, putem observa că, dacă ne abandonăm acestui element al naturii noastre, vom fi aruncaţi într-o ”vânătoare de plăceri” nesfârşită, de nepotolit şi care, nici măcar nu ne poate face fericiţi.

Aşadar Abraham a înţeles că înclinaţia rea, ura şi alienarea care au apărut între babilonieni, provocau toate problemele lor şi nu exista nici o speranţă ca acest ferment să se domolească de unul singur. Cu toate acestea, el a realizat şi că a avea o dorinţă de a primi deosebit de puternică, este un lucru necesar pentru împlinirea scopului Creaţiei, pentru ca omul să realizeze Dvekut-ul (adeziunea, echivalenţa de formă) cu Creatorul. În completarea citatului de mai sus, adăugăm cuvintele lui Ramchal, ”Dar, pe de altă parte, când el (omul) este corectat şi completat, el se ridică mai presus de tot şi merită să adere (să se alipească) la El şi toate celelalte creaturi sunt dependente de el.”71

De aceea, în loc să încerce să anihileze înclinaţia rea, Abraham a dezvoltat o metodă prin care oamenii să-şi poată corecta, sau ”îmblânzi” înclinaţiile, adică ego-urile, beneficiind astfel, în urma creşterii acestora. De îndată ce şi-a dezvoltat metoda, el a început să o împărtăşească oricui, fără excepţie, aşa cum depune mărturie Maimonides, ”El a început să anunţe întreaga lume.”72

Aşa cum am menţionat în Introducere, Maimonides a scris că Abraham ”şi-a plantat învăţătura (faptul că există un singur Dumnezeu, o singură forţă în lume)  în inimile lor, a compus cărţi despre acest lucru şi l-a instruit pe fiul său, Isac.”

Metoda lui Abraham însă, era potrivită doar pentru contemporanii săi. Ea nu se adresează şi nici nu este adecvată generaţiilor următoare. Înclinaţia rea de la nivelul vorbitor – dorinţa de a primi pentru noi înşine, cunoscută şi sub numele de ”egoism” – este într-o continuă creştere şi dezvoltare, de aceea, la vremea în care poporul lui Israel a crescut, a devenit naţiune şi a părăsit Egiptul, a apărut necesitatea unei noi metode de corecţie.

Cei aproximativ trei milioane de oameni care au plecat din Egipt, erau diferiţi de cele şaptezeci de suflete care ajunseseră acolo, cu două sute de ani mai înainte. Dorinţa de a primi a Israelului aflat în Egipt, a crescut extraordinar de mult şi a necesitat un set clar de instrucţiuni, pentru a fi corectat.

64 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), În zece declarații, “Declarația șase.”

65 – Rabbi Shimon Ashkenazi, Yalkut Shimoni [Antologia lui Shimoni], Micah, Capitolul 7, continuare notificării 556.

66 – Midrash RabahShemot [Exodul], Porțiunea 30, Paragraful 17.

67 – Ramchal (Rav Moshe Chaim Lozzatto), Daat Tevunot, 154, 165.

68 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam,Shamati [Am auzit], Articolul 5, “Lishma este o trezire de Sus, și de ce avem nevoie de o trezire de jos (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 518.

69 – Midrash RabahKohelet [Ecleziastul], Porțiunea 1, Paragraful 34.

70- Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), “Poarte literelor,” Art. 60, “Satisfacție.”

71 – Ramchal (Rav Moshe Chaim Lozzatto), Daat Tevunot, 154, 165.

72 – Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea științei,” Capitolul 1, Art. 3.

Ca un mănunchi de trestii – Doresc, prin urmare exist, partea 4

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 2 – Doresc, prin urmare exist

UN PUNCT ÎN INIMĂ

Acest nivel a fost numit de Rabi Natan Şapiro, ”vorbitor cu frică de Dumnezeu”. Este acea dorinţă care ne îndeamnă să explorăm cum funcţionează această lume, ce anume o face să funcţioneze astfel şi din ce motiv. Aceasta este dorinţa pe care o numim ”Israel”, Iaşar El (direct la Creator) iar în Abraham, ea a apărut ca o necesitate de a cunoaşte ”Cum era posibil ca această roată să se învârtească, la infinit, fără un conducător? Cine o învârteşte, căci de una singură, nu se poate rostogoli?”56

Baal HaSulam a numit această dorinţă de a-L cunoaşte pe Creator, ”punctul din inimă”. În ”Introducere la Cartea Zoharului”, el arată că inima poate fi văzută ca fiind totalitatea dorinţelor unei persoane iar ”punctul din inimă”, dorinţa noastră îndreptată către Creator.57 Profesorul meu, Rav Baruch Şalom HaLevi Aşlag (Rabaş), primul fiu al lui Baal HaSulam şi succesorul său, a explicat că ”punctul din inimă” este dorinţa numită ”Israel”. Cu cuvintele sale, ”Într-o persoană mai există şi Israel … dar este numit ”un punct din inimă””.58

Acum putem înţelege de ce Abraham era atât de doritor să împărtăşească ceea ce a descoperit. El ştia că dorinţele umane evoluează şi mai ştia că, pe măsură ce evoluează, ele se vor îndrepta spre dobândirea de bogăţie, putere, dominaţie asupra altora şi cunoaştere. Pentru Abraham era clar că, fără a cunoaşte natura dorinţelor umane, oamenii nu vor fi capabili să se stăpânească şi nici să-şi conducă în mod corespunzător, societatea.

După ce Nimrod a reuşit să stăvilească eforturile lui Abraham de a face să circule cunoştinţele sale printre babilonieni, acel om înţelept i-a adunat pe toţi aceia care au dorit să-l urmeze şi a părăsit Babilonul, pentru a-şi împrăştia mesajul în alte locuri. Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Abraham spune că aceia care-i înţeleg învăţăturile trebuie să-şi împărtăşească cunoştinţele cu oricine este dispus să asculte. Sau, cu cuvintele din Cartea Zoharului, ”Abraham a săpat acea fântână (Beer Şeba). El a fondat-o pentru că i-a învăţat pe toţi oamenii din lume să-l servească pe Creator. Şi, o dată săpată, ea răspândeşte ape vii, care nu se opresc niciodată.”59

Poporul Israelului de astăzi este alcătuit din descendenţii elevilor lui Abraham, oameni cu puncte în inimile lor, purtători ai punctului lui Israel ăn interiorul lor. Deşi astăzi acel punct este îngropat sub secole de ignoranţă, el există şi aşteaptă să fie reaprins. Conform cuvintelor Sfântului Şlah, ”Israel este numit ”Adunarea Israelului”, pentru că, deşi sunt despărţiţi, deasupra, la rădăcina sufletelor lor, ei constituie o unitate şi sunt o congregaţie, fiind parte din Domnul. Ramurile (poporul lui Israel) care doresc să se întoarcă la rădăcinile lor, trebuie să urmeze exemplul rădăcinilor lor, adică să se unească şi aici, jos. Când între ei apare separaţia, în mod clar este provocată separaţia şi retezarea deasupra, atât de departe se extinde această problemă. Din acest motiv, întreaga casă a Israelului trebuie să urmărească pacea şi să fie una, în pace şi unitate, fără nici o fisură, pentru a se asemăna Creatorului lor (a fi în echivalenţă de formă cu El), căci acesta este numele Domnului, ”Pace””.60

De îndată ce Israelul se uneşte şi astfel, se corectează, ei îşi pot împlini vocaţia de a fi ”O lumină pentru naţiuni” (Isaia 42:6). Cu cuvintele lui Rabi Naftali Țvi Iehuda Berlin (NAȚIV din Volojin), ”Principalul motiv pentru care cei mai mulţi dintre noi trăim în exil, este acela că Domnul i-a dezvăluit lui Abraham, Tatăl nostru, că fiii săi urmează să fie o lumină pentru naţiuni, ceea ce este posibil de îndeplinit doar dacă ei vor fi împrăştiaţi în exil. Aşa s-au petrecut lucrurile cu Iacob, Tatăl nostru, când a ajuns în Egipt, acolo unde se aflau majoritatea oamenilor din poporul nostru. Prin aceasta, numele Lui a fost preamărit, căci ei au văzut providenţa Sa asupra lui Iacob şi a descendenţilor săi.”61

Vorbind despre evoluţia dorinţelor, rasa umană constituie cel de-al patrulea şi cel mai înalt nivel al dorinţelor, singurul care permite libera alegere. Dar, pentru a face alegerile corecte, oamenii trebuie să cunoască modul în care funcţionează totul, încă de la rădăcină. Poporul Israelian reprezintă dorinţa de a cunoaşte rădăcina, de aceea este responsabilitatea lor să studieze rădăcina şi să treacă percepţiile şi viziunile lor către restul umanităţii. În acest fel, fiecare om va şti cum să-şi facă alegerile pentru ca acestea să lucreze în beneficiul lor.

Pentru a obţine această cunoaştere, Abraham a alcătuit o metodă de studiu, pe care, de-a lungul veacurilor, înţelepţii au păstrat-o şi au dezvoltat-o. Următorul capitol va descrie evoluţia acestei metode care, încă de la scrierea Cărţii Zoharului, este cunoscută sub numele de ”Cabala”.

56 – Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea științei,” Capitolul 1, art. 1.

57 –  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar,” items 43-44 (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 444.

58 – Rav Baruch Shalom Ashlag (Rabash), Scrierile lui Rabash, “Noapte în patul meu” (Ashlag Research Institute, Israel, 2008), 129.

59 –  Rabbi Shimon Bar Yochai (Rashbi), Cartea Zohar (cu comentariul Sulam [Scara] al lui Baal HaSulam, Noul ZoharParashat Toldot, vol. 19, art. 31 (Jerusalem), 8-9.

60 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), Masechet Sukkah [Treatise,Sukkah], Capitolul, “Tora, Lumină” (13).

61 – Rabbi Naphtali Tzvi Yehuda Berlin (NATZIV al Volojin), Haamek Davar [Pătrunde adânc în problemă] about Beresheet [Geneza], Capitolul 47:28.

Într-o lume a efectelor

Întrebare: Ce se întâmplă dacă facem acţiuni care nu sunt îndreptate către Creator?

Răspuns: Dacă nu îndreptăm acţiunile noastre către Creator, atunci ne închidem în cel mai mic cerc. Apoi Creatorul nu este în nici unul dintre cercurile acestei lumi iar noi trăim pe acest Pământ: aceleaşi naţiuni, aceeaşi oameni, natura minerală, vegetala şi animala, acelaşi univers şi nu vedem nimic altceva decât aceste lucruri.

Nu vedem motivul pentru care trăim, iar asta este problema noastră principală. Nu ştim pentru ce există viaţa, de unde vine şi unde ne duce. Ce se întâmplă înainte de naştere şi ce se întâmplă după moarte? Suntem comprimaţi într-un clişeu foarte îngust.

Animalele nu ştiu nici ele nimic despre viaţa lor. Omul vine la ele, vrea să le omoare şi să le mănânce, dar ele nu suspectează nimic şi trăiesc conform cu ceea ce le este alocat. Dacă nu aspirăm să ieşim din acest clişeu al acestei lumi, atunci atitudinea noastră faţă de viaţă nu este diferită în niciun fel. Trăim pur şi simplu şi continuăm să trăim şi să căutăm constant ce este mai bun pentru noi, la fel ca animalele.

Animalul se comportă aşa pentru a-şi găsi un loc care este cel mai confortabil, în fiecare moment al vieţii sale. Şi noi căutăm constant lucruri care sunt mai bune pentru noi şi nu ne gândim mai departe de asta. Nu ne putem ridica deasupra acestor lucruri, aşadar şi noi suntem la nivelul animal, doar că avem un sistem de clarificare mai dezvoltat. Caut locuri unde lucrurile sunt mai bune pentru mine conform cu multe criterii: este important pentru mine ce spun alţii despre mine, ce este nou în modă, etc.

La animale totul este simplu, iar cu oamenii totul este mult mai complex şi mai complicat. Dar în principiu, este aceeaşi abordare primitivă: o aspiraţie pentru plăcerea materială maximă a vieţii, iar asta este tot.

Toată lumea este condusă de aceeaşi abordare, cu excepţia acelor oameni care primesc o dorinţă de a-şi deschide ochii şi de a ieşi din graniţele lor fizice. Apoi trebuie să îşi îndrepte atenţia tuturor simţurilor în afară, în loc de înăuntrul lor.

Şi asta este ceea ce învăţăm noi: cum este posibil să mă detaşez de abordarea anterioară, să încetez să mă concentrez la material, să îndepărtez ochelarii egoişti şi să văd lumea într-un mod diferit, ca efect a tot ceea ce se întâmplă.

Din Congresul din Franţa, ziua a doua, 5/11/14, Lecţia 4

 

Prima familiaritate cu Creatorul

În muncă spirituală noi înaintam pe linia dreaptă, către dăruire, apropiere și unitate. Și tot ce se trezește în noi împotrivă acesteia, este ceea ce trebuie să corectăm. Doar atât! Tot restul este făcut intenționat și nu este subiectul niciunei corectări. Noi avem toate felurile de tulburări, astfel încât să alegem mai clar ce ne e necesar. Asta este așa, pentru că noi să începem să alegem de la Providență generală, care nu e subiectul vreunei corectări, sau a unei cunoașteri individuale, personale a Creatorului. În mod special, că urmare a eforturilor noastre, ni se arată cât de nepregătiți suntem pentru asta.

De ce? Pentru că astfel să cerem ajutor de sus.

Forțele declanșate specific în acest loc al unității și care ne împing departe unii de alții, sunt o expresie a vasului spart.

În mod special, nu trebuie să ratăm aceste dorințe și caracteristici. În momentul în care șarpele se arată în interior, tu trebuie imediat să îl prinzi, să îl sufoci constant, și să nu îi dai drumul. Ți se pare că l-ai strangulat, respiri ușurat și după aceea poți să îl îmbrățișezi. Dar, după un moment, el se trezește iar. Asta se întâmplă chiar și într-o secundă, și nu este nicio întrerupere! Și așa e bine. În mod constant, noi trebuie să facem astfel de mișcări de începere și oprire.

Cunoașterea râului este primul pas, și este foarte dificil. La fiecare nivel, va fi din ce în ce mai intens, și va fi necesară o atenție mai precisă, conștientă, sensibilă și analitică. „De ce se trezește acest sentiment, în ce scop, sau e doar o respingere? De ce asta? Pentru ce? Ce vrea să îmi spună Creatorul?”

Încep să asociez cunoașterea râului cu Creatorul: „Intenționat, El mi-a pus piedică.”

Când îi dăm unui copil ceva de făcut, bineînțeles că el încearcă să îl facă, căci înstinctul îl împinge înspre asta. Iar noi suntem conduși înainte, nu prin instinct, ci prin simțirea mediului. Grupul mă susține, mă obligă și mă direcționează. Este o tensiune în aer tot timpul, și o nevoie de o constanța, metodică muncă până la finalizarea corectării.

Grupul trebuie să mă împingă constant, și noi toți facem asta unul pentru celalt. La urmă urmelor, grupul nu este o echipă de angajați externi. Grupul este ceea ce noi organizăm și susținem, și motivul pentru care ne obligăm pe noi înșine. Și fiecare dintre noi, când simte presiune și rezistentă în interior, trebuie să simtă că grupul îl susține și nu îl va lasă să se odihnească sau să iasă din limitele lui. Această situație trebuie să fie constanța.

În mod clar, noi izbucniri ale egoului, furiei, respingerii, și necazului, vor fi declanșate. Iar grupul trebuie să trezească în noi un simț din ce în ce mai sofisticat de responsabilitate și nevoia de a lucra în special la noile senzații trezite în noi. Asta este așa, pentru că nimeni să nu fugă sau să încerce să se justifice spunând: „Toate acestea sunt proștii. Nu le vreau și nu mă mai interesează.”

Aceste probleme sunt foarte sofisticate, dar exact prin acest rafinament, noi începem să fim conștienți de Creator. Special în acest fel, eu învăț despre El. Așa cum în viață, când noi locuim cu cineva, începem să îl înțelegem prin tot felul de relații bune și rele, prin dânsul nostru comun. La fel și aici. Nu avem nicio altă cale de a deveni conștienți de Creator.

În aceste stări, noi trebuie să trecem printr-o sumă specială de mișcări comune necesare. Creatorul îmi arată trăsături negative, eu încerc să le înving, El iar îmi arată, și din nou înving.

Că o statuie aurită, făcută din tencuială acoperită cu aur, așa noi trebuie să ne acoperim dorință noastră pentru plăcere, cu o dorință de a dărui plăcere, adică să o folosim cu scopul de a dărui. Așa îmi apăr constant, tot felul de dorințe egoiste, negative, care se trezesc referitor la ceilalți, iar eu trebuie să le acopăr și să le transform în caracteristici de dăruire și iubire, în loc de ură. Noi avansam conform acestui principiu.

După ce am învățat un pic și am înțeles cum Creatorul se joacă cu mine, sunt pregătit să fiu mai aproape de El. Am trecut prin prima fază. Acum sunt conștient de El, Îl înțeleg, și pot cumva să Îi rezist. Am acumulat informații și experiență, și nu mai sunt la nivelul în care era posibil să scape de mine, să mă confuze cu o mică răsuflare. Eu deja înțeleg mai mult, am mai mult autocontrol, am adunat un grup adecvat mie, și m-am înconjurat de prieteni, etc.

În cele din urmă, după ce am învățat câteva caracteristici ale Creatorului, pot să fiu într-o interacție mai complexă cu El, iar El începe atunci să mi se dezvăluie mai mult.

El mi se arată: „Eu sunt aici, și cine ești tu?” Eu sunt și mai rău și mai egoist. Dar încep să înțeleg că toate acestea sunt expresii din interiorul meu, și din asta încep să înțeleg imagina opusă, pozitivă, corectându-mi trăsăturile, care deja au devenit trăsături comune.

Din prima zi a congresului din Sf. Petersburg, 7/12/13, lecția a două