Tag Archives: Domnul

“Nu te răzbuna și nici nu păstra ranchiună”

Tora, Leviticul, 19:18: ”Nu te răzbuna și nici nu păstra ranchiună copiilor poporului tău, ci iubește aproapele tău ca pe tine însuți: Eu sunt Domnul”. Poruncile cu privire la ceea ce ar trebui făcut trebuie să fie citite de la final și nu de la început: ”Eu sunt Domnul și așez înaintea voastră toate încercările vieții, pentru ca depășindu-le, să învățați cum să atingeți o stare de iubire și dăruire. Nu accepta nimic ca și cum ar fi rezultatul a ceva.

Ar trebui să înțelegeți că toate stările în care sunteți, indiferent cât de teribile vi s-ar părea, vin doar de la Mine și trebuie să vă construiți pe voi înșivă cu privire la Mine deasupra lor. Prin urmare, nu poate exista răzbunare, nici represalii, cu privire la mesagerii și mediatorii prin care Eu vă conduc. Trebuie să-i atribuiți pe toți Mie.

Vedeți cum toate problemele pe care vi le aduc în viață vă ajută să revelați acțiunile Mele, și dăruirea mea în ele și vă ajută să deveniți mai puternici și deci să vă schimbați. Să vedem cum vă concentrați constant asupra Mea prin diferite resentimente externe și cum vă corectați constant. Astfel, vă veți transforma în ceva”.

Acestea este întreg studiul.

Întrebare: Este spus: ”Nu te răzbuna și nici nu păstra ranchiună membrilor poporului tău…” Cum pot păstra mereu asta în minte? De unde provine asta?

Răspuns: Este prima fază numită Hafetz Hessed, atunci când nu vreau nimic pentru mine și când exist în manieră neutră, când poate părea că nu exist deloc.

”Nu te răzbuna și nici nu păstra ranchiună membrilor poporului tău…” este o stare în care o persoană nu percepe și nici nu absoarbe ceva interior. Este vorba despre o mare corectare deoarece interior, este o mare egoistă, cu o senzație clară și ascuțită a tot ce acționează asupra ei. Ea simte cum este amestecată, împinsă, supărată din toate părțile. Totuși, atunci când se ridică deasupra ego-ului ei, efectuează astfel de corecții că simte plăcere și o bucurie enormă.

Prin urmare, este spus la final: ”Eu sunt Domnul”, adică atributul de plăcere infinită.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 09.04.2014

Nu există muncă mai importantă decât diseminarea

Baal HaSulam, garanția reciprocă: Munca în Tora și porunci este exprimată în cuvintele: ”Și veți fi pentru mine o împărăție de preoți”, adică voi toți, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân, sunteți precum preoții. La fel, nu au averi în această lume materială, pentru că Domnul este averea lor, atunci întreaga națiune va fi organizată astfel ca întreg pământul și tot ce-i aparține se vor dedica Domnului. Și nici un om pe pământ nu va munci pentru altceva decât pentru a respecta poruncile Domnului și a satisface nevoile aproapelui său, astfel că nici o persoană nu-și va face griji niciodată cu privire la ea.

Astfel, chiar și munca câmpului precum recoltarea, însămânțarea și altele sunt la același nivel de sacrificiu pe care preotul îl efectuează în Templu, pentru că, de ce am nevoie de porunca de a aduce sacrificii Domnului și, de ce să îndeplinesc porunca de ”Iubește aproapele ca pe tine însuți”? Faptul este că, cel care seceră pământul său pentru a hrăni pe aproapele său, seamănă cu cel care aduce sacrificii Domnului. Mai mult, se pare că porunca ”Iubește aproapele ca pe tine însuți” este mai importantă decât a aduce sacrificii, după cum am văzut mai sus.

Cu cât acțiunile omului sunt pregătite pentru a satisface nevoilor fizice ale celorlalți,  cu atât mai înaltă este munca sa. Dacă am cusut sandale pentru un prieten cu loialitate și iubire, ca Rabbi Yohanan, cizmarul, prin asta am făcut o muncă mai mare și mai importantă decât munca pe care Marele Preot o face în Templu, în Sfânta Sfintelor de Yom Kippur (Ziua Judecății). Mai ales că, dacă ies din calea mea, din mediul meu, spre publicul larg pentru a explica oamenilor scopul creației și a-i atrage la el, să le dau un pic de cunoaștere despre aceasta, pentru a le oferi sprijin, pentru a da o mână de ajutor, atunci nu există muncă mai importantă decât asta. Este imposibil să comparăm importanța acestei munci cu restul activităţilor.

Din partea a 5-a a Lecției zilnice de Cabala, 18.06.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Pierzându-te în scopul de a găsi

O persoană trece prin diferite faze până când ajunge la prima corecţie spirituală, echivalenta de formă cu Creatorul. Cuvântul “loc” este des folosit ca referinţă pentru Creator. De ce Creatorul este numit “loc”?

Locul este dorinţa. Locul care a primit calitatea de dăruire este imaginea Creatorului. Deci toate intenţiile, toată munca unei persoane ar trebui să fie îndreptate către un singur loc: a corecta dorinţele sale pentru a fi de dăruire. Imaginea Creatorului care este revelată în locul potrivit, ceea ce înseamnă în vasele corectate, este deja influenţa celor două linii.

Prima fază a corectării este atunci când încetează a se mai gândi la el şi deja înţelege şi simte că doar prin conectare este împlinit. Deja înţelege că trebuie să fie într-un grup care este considerat acelaşi cu Creatorul. Gradual începe să înţeleagă conceptul de conectare şi nu se vede ca fiind parte separată a grupului. Aşa cum e scris : “…căci Eu Domnul, locuiesc în mijlocul copiilor lui Israel.”

Graţie muncii sale în grup pentru a obţine garanţia reciprocă, gândurile prietenilor şi influenţa Luminii care este atrasă de eforturile noastre comune, persoana ajunge la acea stare în care priveşte totul din centrul grupului. Apoi simte o nouă întărire a inimii şi trebuie să atingă “locul” potrivit din nou şi din nou. După un timp, începe să înţeleagă că a trecut prin schimbări care nu păreau importante înainte. Opinia publică, starea grupului, îi devin foarte dragi.

Oamenii din grup îi devin dragi, importanţi şi începe să le poarte de grijă mai mult decât copiilor lui. Este aşa pentru că îşi simte familia  la nivel fizic în timp ce prietenii săi îi simte la nivel spiritual. Înţelege că are o obligaţie faţă de familia sa, dar în acelaşi timp începe să intre în inimile prietenilor săi, vrea să trăiască acolo şi să le garanteze tot ce este mai bun. Starea prietenilor îi determină toate gândurile şi acţiunile sale, îi dictează ce griji să aibă, ca o mamă care se îngrijorează doar pentru copilul său. Aşa începe o persoană să îşi trateze grupul.

Gradual, conceptul de Creator este clarificat în grup potrivit eforturilor de a aranja imaginea vasului general, a minţii şi a inimii generale. Prin durerea care este simţită în momentul în care nu poate să atingă asemenea unitate, imaginea Creatorului începe să devină clară în acest grup unit.

Lumina Înconjurătoare îl inflenteaza prin dorinţele sale pentru centrul grupului, pentru dorinţele sale de a vedea pe toţi corectaţi şi încântând Creatorul care este revelat potrivit eforturilor depuse în grup. Aşadar persoana se apropie de Creator prin grup.

În acest moment nu putem înţelege ce înseamnă a te pierde pe tine în grup şi în acelaşi timp să şi exişti, să şi acţionezi. Din perspectiva egoului, sinele dispare complet, dar din perspectiva dăruirii el creşte până când ajunge la nivelul Creatorului revelat în grup. Baal HaSulam spune: “Este normal, atunci când Lumina generală se aprinde, individul este anulat în ceea ce priveşte sinele,” dar simte grupul şi Creatorul în el!

Din lecţia zilnică de Cabala 1/12/14