Tag Archives: dorintele noastre

Incetati sa mai traiti in fantezie

Cartile Kabaliste, ne vorbesc despre viitoarele stari – pe care trebuie sa le descoperim in noi insine – prin atribuirea de denumiri, lumilor spirituale, Sfirot si Partzufim. Pin alegerea dorintelor noastre in a atinge aceasta,  vom crea o cerere de corectare, care va atrage reactia Luminii. Va adauga intentia daruirii, dorintelor noastre, si vom incepe sa percepem ceea ce Kabalistii ne descriu.

Toate aceste stari viitoare pe care vrem sa le atingem si sa le simtim – AB,SAG, Abba ve Ima, Zivugim, si Partzufim– se refera doar la conectarea dintre noi, adica la diferitele moduri de daruire. Aceasta conectare incepe la nivelul acestei lumi (asa este numita actuala noastra conectare), se intinde de-a lungul  treptelor lumilor spirituale, si atinge conectarea numita Infinitate (conectarea nelimitata intre toti).

Infinitatea inseamna absenta granitelor, atunci cand toate sufletele sunt corectate, la acel nivel in care se unesc ca un intreg. Desi nu suntem inca in acea stare, acesta ar trebui sa fie scopul nostru imediat. Ar trebui sa aspiram sa fim ca un om cu o singura inima si sa anticipam aceasta.

Este foarte importanta aceasta tranzitie de la perceptia exterioara la cea interioara, in care toate lumile si totul exista in interiorul persoanei. Nu intelegem ce inseamna in interiorul persoanei, asa ca ne imaginam un spatiu geometric, dar ar trebui sa lucram constant pentru a corecta aceasta imagine. La inceputul caii, o persoana isi imagineaza munca sa interioara, spiritualitatea, si grupul, intr-un mod foarte ciudat. Totusi, pe masura ce avanseaza, el ar trebui sa se asigure ca toate imaginile, formele, abordarile, transformarile sunt aliniate intr-un singur punct, de catre scopul in sine. In afara acestui punct nu exista niciun alt spatiu.

De aceea, incepeti sa va imaginati totul, doar din punctul vostru de perceptie, si prin aceasta va intoarceti la punctul creatiei, Iesh Mi Ein (existenta din absenta). Aceasta nu este o fantezie. De fapt, acum traim constant intr-o fantezie, pentru ca toti existam in lumea noastra imaginara.

Din Discutia despre Noul Internet 04.06.10

Stabilind exemple de daruire

Nici nu ne putem imagina cat de mult, mediul inconjurator in care crestem ne formeaza pe noi pentru viata. Suntem constant expusi la exemple de, cum sa profitam de dorintele noastre egoiste. In acest mod se conduc ceilalti si de la ei am invatat sa facem la fel. Nu am primit niciodata nici macar un singur exemplu de cum sa facem un act de daruire! Asta chiar si atunci cand suntem invatati cu un comportament bun sau ni se explica ca anumite comportamente sunt pentru binele nostru.

In alte cuvinte, primim constant exemple egoiste. Programul primirii, tintit pentru a proteja un castig egoist, este pur si simplu inoculat in noi. Atunci, un obicei devine o a doua natura si acum nu pot vedea lumea in niciun alt fel. Este  posibil ca, daca vad lumea in valuri de daruire, in loc de primire, sa vad o cu totul alta imagine. Cine stie, poate voi vedea ceva ce acum nu pot discerne?

Pur si simplu cresc si devin ceea ce sunt. Acum, este necesara o munca enorma pentru a tranforma natura mea. Dar poate timpul va veni atunci cand copiii vor creste in alt fel, intr-un mediu al invatatorilor, membrilor de familie si societatii in general, in care fiecare se relationeaza la fiecare complet diferit: in mod altruist. Atunci copiii vor fi influentati in acest fel, altruist.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Kabbalah 6.06.10, Articolul Privind importanta societatii.

In sus pe treptele corectiei

Zohar, Capitolul Tetzaveh (Porunca), paragraful 114: Exista cinci abtineri  in  ziua ispasirii – de a manca, de a bea, de a face baie,  ungerea, de a purta incaltaminte si a avea relatii intime – de a fi asistat de cele cinci parti superioare, HGTNH, care in ziua ispasirii, Bina, au iesit afara si care sunt portile ei.

Pentru ca trebuie sa tranzitam din perceptia realitatii in dorintele egoiste spre perceptia realitatii in dorintele altruiste, autorii Zohar-ului (ca si toti ceilalti Kabalisti), ne spun despre diferite corectii pe care trebuie sa le facem in dorintele noastre, ne mutam de pe o treapta pe alta, ca sa avansam cu fiecare dintre cele cinci simturi ale noastre spre spiritualitate. Toate cele cinci simturi sunt conectate intre ele si, din acest motiv, noi  avem mereu un Partzuf spiritual, adica o perceptie definitiva a realitatii cu limitari.

Pentru a trece din perceptia actuala a realitatii spre una mai avansata, trebuie sa ne imbunatatim dorintele si sa atragem Lumina care Reformeaza. In acest fel, vom construi urmatorul Partzuf, care suntem noi insine, la un nivel mai inalt. Facem asta prin deschiderea tot mai mult, a simturilor noastre, perceptia realitatii. Acesta este modul in care avansam.

Toate obstacolele pe care Zohar-ul le descrie, cum ar fi tapul ispasitor, cele cinci interdictii si asa mai departe, sunt doar limitari. Noi facem aceste limitari in concordanta cu recomandarile Kabalistilor si, ca rezultat, ne corectam mai repede. De altfel, ei ne spun dinainte ce merita sa facem la fiecare pas, ca sa ne directionam spre perceptia realitatii pe un nivel mai complex, mai interior si mai profund. Apoi, fara cadere, vom avansa cu viteza mai mare si mai sigur.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 3.06.10, Zohar

Oricine poate ajunge la cel mai inalt nivel

Desi toti suntem nascuti cu radacini speciale ale sufletului, in diferite grade, si cu diferite dorinte, fiecare persoana poate adopta dorintele altora, deoarece exista o includere reciproca a sufletelor.

In plus, este scris ca fiecare poate accede la nivelul Moise. Totusi, cum este posibil, daca am fost nascut cu o radacina minora a sufletului? Totul depinde de persoana! Chiar daca o persoana nu are radacini inalte ale sufletului, prin nastere, acesta, poate inca sa se uneasca cu dorintele inalte, sa le corecteze, si sa ajunga la un nivel mai inalt.

Dupa cum se spune, Creatorul ii trimite un indrumator pentru magari (magar-Hamor, de la materie-Homer) care este un suflet care ii ajuta sa se uneasca cu dorintele inalte, si sa le corecteze. Atunci fiecare persoana poate ajunge la gradul Tatilor (Patriarhi): Abraham, Isac si Iacob, marile suflete, cat si la gradul Moise (cel mai mare dintre profeti).

Prin urmare, atunci cand individul se naste (isi da nastere singur!) in lumea spirituala, el poate primi dorintele altora, si folosind aceste dorinte, poate deveni la fel de important ca cel mai evoluat suflet. Si in aceasta privinta, sufletele nu interfera unul cu altul. Toate se ridica la acelasi, maxim nivel de corectie – completa Lumina NRNHY.

Ce sa corectez: pe mine, sau lumea?

Exista un scop in fata noastra. Ni se poate parea atragator sau nu. Perspectiva noastra este oarecum asemanatoare cu a unui copil care doreste ceea ce este placut in ochii sai (dulciuri) si nu neaparat ceea ce este bun pentru el (spanac). In ciuda reticentei noastre, noi trebuie sa ne asumam forma corecta de comportament, pentru a putea urca catre noua dorinta de a darui, in loc sa ramanem la actuala noastra dorinta, doar cea de a primi.

Aceasta inseamna ca trebuie sa acceptam, dincolo de vointa si de natura noastra, ca scopul si Guvernarea Superioara este buna si necesara pentru ca apartine unui nivel diferit, nivelul daruirii. Si Kabalistii ne spun care este cea mai buna cale de a merge catre acest scop, nivelul daruirii.

Calea este simpla, ne spun ei: Trebuie sa acceptam faptele care ni se par neplacute. Am vrea ca lumea sa se indoaie ca sa ni se potriveasca, in timp ce noi ne dorim sa ramanem neschimbati. Cu toate acestea , Kabalistii ne sfatuiesc sa acceptam lumea asa cum este, (este buna si perfecta; doar ca nu o vedem ca atare) si sa ne anulam pe noi insine.

Astfel, fiinta care merge folosind credinta deasupra ratiunii, adica deasupra inimii si intelegerii sale egoiste, si doreste sa vada lumea in Lumina daruirii, asa cum este ea descrisa in Kabbalah. Daca incercam sa vedem lumea, grupul si pe noi insine corectati, vom incepe sa cerem Lumina care Reformeaza. De aceea trebuie sa ne examinam pe noi insine si lumea, in fiecare moment, sa criticam si sa urcam deasupra acestui criticism!

Imaginea holografica a sufletului

Creatorul ordona sufletelor noastre sa se uneasca. Indepartarea noastra, unul fata de celalalt si sentimentul de instrainare, asta  este intreaga coruptie. Corectia, pe de alta parte, consta in perceperea sinelui nostrum, ca fiind parte dintr-un singur trup. Deci, daca ne percepem pe noi insine ca si parti ale trupului, lucrand impreuna, nu este sufucient.

Trebuie sa devin parte integranta din fiecare, ei trebuie sa devina parte integranta din intreaga lume si tot asa, pana la infinit! Asta reasambleaza o imagine holografica, in care fiecare element le contine pe toate celelalte in el insusi.

Inca nu ne putem imagina asta in mod serios, pentru ca suntem opusi unei astfel de imagini. Nu putem nici sa intelegem cum este posibil incorporarea unul in altul, cand nu exista Eu, care se uneste cu toti ceilalti si devine un intreg.

Cand punctele noastre din inima se unesc, aceasta realitate iluzorie a trupurilor fizice dispare, doar dorintele noastre raman. Cu cat mai corect ajunge sa-si imagineze fiecare, unificarea noastra, cu atat ne apropiem mai mult de adevaratul tablou al realitatii, de unicul care exista. Trebuie doar sa ne apropiem de el si sa-l dezvaluim. Astfel ne videcam, pas cu pas, de toate aceste iluzii materiale care ne acopera.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah, 30.05.10, Zohar

Invata sa vezi Lumina in Daruire

Noi suntem creati din materie care nu poate primi Lumina. Prin urmare, singura modalitate pentru noi de a exista este de a introduce Bina, Creatorul. Bina lucreaza pe noi si ne ridica pana la Ea. Partea Ei inferioara (AHP) coboara la noi si ne pare ca intuneric, care il simtim ca nedorit. Ea straluceste pe noi cu Lumina de Daurire si Milostenie (Hasadim), dar din moment ce nu dorim sa daruim, noi o percepem ca intuneric.

Ne pregatim pe noi insine sa vedem daruirea ca dorinta, cu ajutorul Luminii Inconjuratoare, atunci cand lucram impreuna. Treptat, vom incepe sa recunoastem faptul ca exista Cel de Sus in noi. Ne dam seama ca El este cu adevarat Cel de Sus si vom incepe sa pretuim spiritual, calitatea daruirii. Apoi, suntem pregatiti sa ne unim cu El si sa ne anulam pe noi insine. Suntem dispusi sa uitam de dorintele noastre egoiste si sa ne lipim pe noi insine la Cel de Sus, ca o picatura de sperma in pantecele mamei.

Apoi, Cel de Sus ne poate ridica; poate ridica dorintele noastre, care sunt gata sa adere la El. Pana unde? In Lumea Spirituala exista un alt loc, mai mare sau mai mic? Nu, este aici in noi, atunci cand El incepe sa cultive calitatile de daruire mai mult si mai mult.

Aceasta inseamna ca El este in ridicarea noastra, pentru a vedea calitatea de daruire ca ascensiune. Fiecare pas pe care il adaug este ca rezultat al unei mai mari apropieri in unirea cu celalalt si construirea unui sistem din noi insine, ca sa-l putem prezenta la Cel Superior pentru corectare. In acest fel, vom urca la Bina, si Lumina continuta in ea se extinde in jos in aceasta lume.

Astfel, dorintele care se ataseaza la Cel de Sus sunt acum, nu numai in stare sa se anuleze, dar, de asemenea, sa primeasca si sa realizeze calitatea de daruire, s-o absoarba si s-o foloseasca. Evident, va ramane ca primire, dar isi modifica intentia. Deci, nu lumea noastra, care este creata din vointa de a primi placere; aceasta, de asemenea, incepe treptat sa primeasca Stralucire de Sus, deoarece vointa de a darui apare in ea.

Din Part. 2 Lectia zilnica de Kabbalah 26.05.10, Prefata la Comentariul Sulam

O formula simpla pentru viata spirituala

Daca tu nu vezi o dorinta puternica pentru spiritualitate in prietenii tai, daca nu esti impresionat de mediul inconjurator sau inspirat sa daruiesti, inseamna ca tu nu investesti in acest mediu. Incepe sa investesti in prietenii tai si vei vedea cum te influenteaza in schimb.

Formula este foarte simpla: Ma conectez cu un grup si impreuna cu toti dobandim starea in care incepem sa ne influentam fiecare. Cercul nostru se transforma intr-un vas spiritual (Kli). Toate dorintele noastre pentru spiritualitate, punctele noastre din inima, se unesc in el si, deasupra lui, noi construim un ecran anti-egoist, daruirea noastra reciproca.

Acum ca ne influentam fiecare, trebuie sa examinam daca o facem sau nu, de dragul daruirii catre Creator. Daca da, atunci avem un ecran si o Lumina Reflectata. Forta Superioara ne devine imediat relevata, conform echivalentei de forma. Formula este foarte simpla: Eu –> Grupul –> Sufletul!

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Kabbalah 23.05.10, Articolul Importanta Iubirii Prietenilor

Gama unica a fiecarui suflet

Arvut (Garantia Reciproca) primeste forta atunci cand eu jur ca de aici incolo partea mea in toti ceilalti va fi mereu implinita. Pare chiar simplu, dar pentru ca eu sa realizez aceasta trebuie sa ader spiritual la toti si sa le simt dorintele. Deoarece suntem conectati prin sufletele noastre, trebuie sa descopar unde anume, partea mea exista inauntrul dorintei celuilalt si el, in mod sigur, trebuie sa primeasca ceva prin sufletul meu, asa cum se intampla intr-un corp fizic comun.

Unde deci este acel loc gol pe care eu trebuie sa-l umplu conform sistemului care exista in Lumea infinitului? Trebuie sa am grija de el si la fel, fiecare dintre noi in ceea ce-i priveste pe ceilalti. Nu exista niciun suflet in care eu sa nu am o parte, pe care sa trebuiasca sa o umplu. Nimeni nu poate sa o umple, decat eu; este un spatiu special, o dimensiune unica, pe care numai eu o pot umple. Si imi asum responsabilitatea pentru ea, doar lasa-ma sa o fac!

Nu am nevoie de nimic decat de asta. Ca o mama care are grija de copilul sau, care isi doreste doar un singur lucru: oportunitatea sa furnizeze ingrijire. Incearca sa-i spui mamei sa dea copilul altcuiva. Chiar daca ea este o regina si are numereoase servitoare care ar fi bucuroase sa o ajute, ea totusi se va bucura hranindu-si copilul. Primeste placere facand ea insasi acest lucru. Noi, de asemenea, trebuie sa percepem daruirea catre ceilalti ca placere.

Multumita unirii dintre noi, in fiecare suflet exista un spatiu pe care eu trebuie sa-l umplu. Sufletul meu contine 7 miliarde de parti; in afara de asta, exista 7 miliarde de suflete si in fiecare eu trebuie sa umplu spatiul rezervat mie (ca si fiecare dintre noi). Din punctul meu in inima, umplu partile din toate celelalte suflete si fiecare dintre ele trebuie sa umple partea lui din mine.

Aceasta se numeste penetrarea reciproca a sufletelor. Fiecare are o radacina din care actioneaza. Si toate celelalte dorinte din mine, cu exceptia radacinii, sunt straine. Sunt prezente in mine doar pentru ca eu le contin pe toate.

La inceput, sunt doar un punct. Am nevoie de ceilalti pentru a-mi da implinirea in toate aceste dorinte si numai atunci voi trai! Cat despre mine, trebuie sa folosesc aceste dorinte pentru a-i intelege pe ceilalti si pentru a repara golul din ei, pe care numai eu pot sa-l umplu. Cand pun dorintele celorlalti in mine, vad nevoile lor si le umplul cu punctul meu din inima. Ma simti prin dorinta mea pusa in tine si tu umpli spatiul tau din mine, cu punctul tau din inima. Aceasta se numeste Arvut. Nu exista alta oportunitate pentru noi toti de a ne implini. Este singura cale.

Din partea a treia a  Lectiei zilnice de Kabbalah 18.05.10, Articolul Arvut (Garantia reciproca)

Cum sa eviti suferinta

In timp ce analizam dorintele noastre, trebuie sa penetram adanc in ele, pentru a intelege ca acestea, impreuna cu intentia egoista, vin de la Creator. Trebuie sa ajungem la cea mai cumplita adancime a recunoasterii dorintei si, de la radacina sa realizam de unde vine aceasta dorinta.

Cand descoperim ca dorinta insasi si intentia ei egoista ne sunt trimise de Creator, vom intelege ca nu avem nicio sansa. Nu avem altceva cu ce sa o schimbam, un motiv de a o corecta, decat Creatorul. Altfel, o persoana nu are nevoie de Torah daca nu striga sau cheama in ajutor pe Creator. Nu se percepe inca, ca o creatura guvernata de Forta Superioara, la care poate cere ajutor.

Originea noastra egoista este acelasi inger care ne poate duce pe noi mai aproape de Creator.  Receptionam lovituri si, in consecinta, invatam ca ele au un scop si ca ele ne sunt trimise de cineva mai mare decat noi. Putem ajunge la aceasta concluzie prin suferinta si putem, de asemenea, ajunge la ea, prin studii, mediul inconjurator si dezvoltare spirituala.

Un intelept vede viitorul; vede excitarea unei stari inainte de a o dobandi si are abilitatea de a o schimba. Suferinta fizica din aceasta lume se transforma in suferinta a iubirii, cand atrag putin din Lumina Superioara si simt starea mea in relatie cu ea. Atunci incep sa sufar pentru ca nu am iubire pentru seaman sau iubire pentru Creator. Aici se afla punctul liberului nostru arbitru.

Este esential sa prindem radacina suferintei si sa intelegem ca ne este trimisa intentionat de Sus. Daca intelegem ca nu exista nicio sansa si incepem sa strigam catre Creator, inseamna ca am ajuns la cea mai mare adancime. Totusi, daca inca atribuim suferinta noastra diferitelor motive din aceasta lume si noua insine, nu am ajuns inca la adancul adevarat.

Ma scufund din ce in ce mai adanc in suferinta, prin gradele ei Aleph, Bet si Gimel (inanimat, vegetal si animal) si ma gandesc ca primesc lovituri de la natura. Totusi, cand ating ultima sa stare,  Bhina Dalet, descopar ca este o sursa deasupra naturii, ca este in Creator si este ca si cum Creatorul arata cu degetul. Atunci strig catre El.

Este posibil sa acceleram acest proces? Da, este. Din acest motiv ne-a fost data Tora, pentru a avansa printr-o cale simpla si rapida, conform liberului nostru arbitru, mai degraba decat pe calea suferintei. Pot sa organizez un grup in jurul meu si sa atrag Lumina de Sus prin studii (studiind Zohar-ul, de exemplu) si voi obtine acealasi rezultat, mult mai repede. Aceasta este numita calea Torei. Diferenta dintre cele doua cai reprezinta mii de ani de suferinta.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Kabbalah 17.05.10, Ce este pregatirea pentru Primirea Torei?

Pagina 3 din 912345...Ultima »