Tag Archives: dorintele noastre

Cine ia premiul de cel mai mare masochist?

Inainte sa incepem sa citim Cartea Zohar, trebuie sa ne acordam la intelegerea ei corecta. E o carte inchisa, secreta si cifrata, care necesita un anume cod pentru a fi inteleasa.

Cum putem sa spargem acest cod si sa deschidem aceasta carte, ca pe un seif? Cheia la Cartea Zohar este perceptia corecta a realitatii, caci este scris, “Omul e o lume mica”. Acesta este secretul.

Totul exista inauntrul meu, inclusiv lumea pe care o percep si tot ce simt. Fiecare persoana pe care o vad langa mine este perceputa in interiorul creierului meu. Doar mi se pare ca tot ce vad, aud, miros si ating este in afara mea, pentru ca simturile mele imi descriu totul in acest fel si ma fac sa simt ca si cum as avea de a face cu ceva din afara mea.

Stiinta Kabbalah spune ca exista numai dorinta, nimic altceva. Aceasta dorinta consta din cinci parti: vaz, auz, miros, gust si pipait. Eu percep impresii in interiorul dorintei mele, intr-un mod care face sa para ca exista o lume exterioara, in afara mea. Faptul ca un obiect nu este in interiorul meu, ci in exterior este un sentiment.

El se prezinta in acest fel in interiorul dorintei mele pentru ca este impartit in doua parti: Eu si lumea exterioara. In termeni kabalistici, dorinta consta din cinci parti, numite: 1.radacina 2.spirit 3.corp 4.vesminte 5.castele (spatiul exterior).

Radacina, spiritul si corpul sunt sentimentul meu de “eu insumi”, in timp ce vesmintele si castelul sunt fenomene care mi se par exterioare. Insa ele doar par ca se intampla in afara mea, pentru ca eu sunt structurat ca sa percep o parte din sentimentele mele interioare ca fiind separate de mine, ca si cum ar fi straine sau exterioare.

Aceasta dorinta e atat de detasata de mine, incat nici macar nu simt ca ceea ce se intampla acolo are vreo legatura cu mine. Altcineva e in suferinta, dar eu nu simt nimic. Altcineva moare, dar eu nu simt nimic. Mai mult, e atat de detasat si de departe de mine, incat ma bucur cand sufera. Atat suntem de orbiti!

In plus, mai exista si cazuri anormale in lumea noastra, de oameni carora le place sa isi provoace durere. De fapt, insa, noi ceilalti suntem cei mai mari masochisti dintre toti! Dar pentru ca toti ceilalti simt la fel, a rani pe “altii” (care, de fapt, sunt parti din noi) este considerat ceva normal.

De ce sa imi iubesc prietenul mai mult decat pe mine insumi?

Am aceasta perceptie falsa ca exista cineva in afara mea, ca exista oameni care sunt aproape si departe, pe care pot sa ii indepartez, sa ii insel sau sa ii exploatez. Dar toate astea nu sunt decat o iluzie. E un joc complicat, un exercitiu care imi da voie sa imi analizez si sa imi transform dorinta, pana cand incep sa ii iubesc pe altii mai mult decat pe mine insumi. Atunci, o sa le dau altora ultimul meu scaun si ultima mea perna, pentru ca voi ajunge sa vad dorinta lor, care pentru mine era atat de oribila inainte, ca fiind mai importanta decat cea pe care obisnuiam sa o vad ca fiind a mea.

Exista dorinte care exista in mine de la inceput si pe care le percep ca “sinele” meu. De fapt, acestea sunt dorintele cele mai slabe, care apartin de Aviut zero. Primul nivel de Aviut apare ca fiind separat de “sinele” meu, cum ar fi familia si rudele mele. Al doilea nivel e si mai indepartat – cum ar fi oamenii care imi furnizeaza tot felul de beneficii si de care depinde bunastarea mea intr-un fel sau altul – de exemplu, doctori, savanti, oameni de stiinta si asa mai departe.

Al treilea nivel e si mai departe – sunt oamenii pe care vreau sa ii exploatez, dar sunt dispus sa ii las in viata. Cel mai indepartat nivel este al patrulea – acestia sunt dusmanii mei de moarte.

Rezulta ca, cu cat dorinta pe care o percep e mai departe, cu atat este mai mare puterea ei, comparativ cu propria mea dorinta. Ca urmare, atunci cand imi atasez aceste dorinte “exterioare”, le traiesc ca mult mai puternice decat acelea care, inainte, imi pareau ca fiind ale mele. De aceea sunt atat de dispus, mai tarziu, sa dau si “ultima perna” pe care o am pentru aceste dorinte.

Le prefer dorintei mele initiale de Aviut zero, pentru ca aceasta este atat de slaba. De fapt, care este cu adevarat masura dorintelor mele actuale de hrana, apa, familie, bani si cunoastere? Ele sunt chiar nesemnificative, atunci cand le compar cu celelalte dorinte ale mele, cu dorintele “prietenilor” mei. Acestea sunt dorintele care imi permit sa dobandesc lumile spirituale si starile superioare.

Daca reusesc sa imi atasez dorintele prietenilor mei la primul grad, facandu-le ale mele, asta se numeste atingerea Lumii Assiya. Ceea ce urmeaza sunt Lumile Yetzira, Beria si Atzilut. Aceste lumi reprezinta distanta intre mine si prietenii mei.

Ca urmare, “iubeste-ti prietenul asa cum te iubesti pe tine” nu e un slogan al acestei lumi, care face apel la pacea mondiala. El vorbeste despre corectarea sufletului, in care imi atasez intreg universul, imi corectez viziunea si perceptia intregii realitati si ating eternitatea.

Toate aceste lumi sunt eu; eu sunt Malchut al Lumii Infinitatii – intreaga realitate creata de Creator.

Cat suntem de pregatiti pentru pasul urmator?

Cartea Zohar, capitolul VaYishev, Item 125: Oricine s-a ocupat de Tora in aceasta lume e rasplatit cu implicarea in ea in lumea urmatoare.

Aceasta vorbeste despre doua grade sau doua stari in dorinta. In lumea noastra, noi existam intr-o singura calitate: dorinta de a primi sau de a fi impliniti de dragul ostru. In lumea spirituala, existam tot in dorinta de a primi, dar nu o folosim. Acolo, intentia noastra este “daruirea de dragul daruirii”, Hafetz Hesed, cunoscuta si ca dorinta de a primi de dragul altora.

Dorinta ramane intotdeauna, caci ea a fost creata de Creator. Este caramida invariabila a creatiei. Insa ea poate sa aiba doua intentii diferite. Intentia de a o folosi pentru noi insine este intentia naturala, cu care suntem nascuti si prin care percepem aceasta lume. Intentia spirituala, corectata, in care percepem Lumea Superioara, este intentia de a o folosi de dragul altora.

Dezvoltarea noastra spirituala apare atunci cand dorinta noastra corupta evolueaza, dar noi ne corectam intentia de la “de dragul meu” la “de dragul celorlalti”. Astfel, descoperim mereu noi stari inauntrul noii intentii. Dorintele noastre trebuie sa se schimbe, pentru ca noi sa putem avea ocazia sa schimbam intentiile cu privire la ele. Nu avem acces la dorinte in sine, caci ele sunt materie fundamentala si nu se afla in mainile noastre.

Chiar daca avem succes la gradul prezent, atunci cand intram in starea de embrion la gradul urmator, nu stim ce se intampla acolo si nu putem sa ne orientam.

In lumea noastra, si dorintele persoanei cresc, dar ele au intotdeauna aceeasi intentie – de dragul sau. Ca urmare, starile pe care le experimentam in diferite dorinte sunt similare, pentru ca intentia este intotdeauna aceeasi: de dragul sau. Insa in lumea spirituala, cum intentia asupra dorintei noastre de a primi este “de dragul altora”, sentimentul de implinire cuprinde o contradictie: sa te implinesti de dragul altora si sa simti lumea prin altii. Ca urmare, fiecare grad spiritual e total nou si are dorinte si senzatii neasteptate.

Eforturile noastre la un anumit grad ne dau un start bun la gradul urmator, in ciuda faptului ca noua stare incepe intotdeauna de la absenta realizarii, adica de la o intelegere foarte restransa a actiunilor noastre prezente. Cu toate acestea, eforturile in starea prezenta sunt necesare, pentru a ne pregati pentru gradul urmator. La urma urmei, tot ce realizam de fapt in gradul urmator vine din realizarea noastra la gradul prezent. Asta este din perspectiva pregatirii materiei noastre, vointa de a primi.

Sa spunem ca absolvim clasa a sasea si incepem clasa a saptea. In clasa a saptea, invatam materii noi, pe care nu le-am mai studiat si de care nu am mai auzit pana atunci. Insa pentru ca ne-am pregatit bine in clasa (la gradul) anterioara, deja avem experienta si diversele forme de perceptie care ne-au imbracat materia.

Stim exact in ce mod percepe materia noastra forme noi. Stim ca putem sa lucram cu grupul si sa primim ajutor de la el. Putem sa ne influentam prietenii, iar ei ne vor influenta pe noi, iar aceasta influenta reciproca ne va permite sa preluam alte forme. Acum stim cum sa lucram cu cartile, cu materialele de studiu si cu profesorul.

Cu alte cuvinte, lucrarea in aceasta lume – gradul la care suntem situati si pe care il percepem acum, ne pregateste pentru „lumea care va veni”, pentru urmatoarea stare de perceptie. Desigur, nu ne ofera nicio intelegere despre ce se va intampla in lumea care va veni, dar dupa toate eforturile noastre, devenim vrednici de revelarea acestei intelegeri si avem o fundatie pe care sa ne continuam calea.

Imaginatia faciliteaza dezvoltarea

Creatorul ne face sa credem nu numai ca ne percepem pe noi insine din interior, ci si ca in jurul nostru sunt oameni care ne vad si ne analizeaza. Insa asta e o iluzie, o minciuna. Nu exista nimic in afara, ci doar inauntrul nostru. Atunci, de ce avem toate aceste impresii suplimentare, exterioare? Pentru ca, prin ele, Creatorul ne extinde Kelim-urile si ne construieste noul nivel, ridicandu-ne deasupra nivelului insufletit, la nivelul uman, la gradul de “Adam” (in traducere, “asemenea Creatorului”). Toate sunt pentru a ne face asemenea Lui.

Creatorul este in afara noastra, credem noi – iar noi contactam oamenii din afara noastra, comunicam si interactionam cu ei. Ni-L imaginam pe El inaintea noastra, dar mai tarziu, Il transferam inauntru si fuzionam cu El. Atunci, inaintea noastra nu e nimic, caci noi devenim un intreg, impreuna cu El.

Insa intre timp, ni-L imaginam pe El ca fiind in afara noastra. Asta e o aparenta inselatoare, care ne face sa ne privim Kelim-urile ca pe ceva “exterior” si ne permite sa dobandim mai mult Aviut pentru dorinta noastra. Acesta este modul in care ego-ul (dorinta in care ne percepem pe noi in raport cu altii, sau pe altii in raport cu noi) ne ajuta sa atingem calitatea Celui Superior si sa devenim asemenea Lui. Trebuie doar sa mutam aceasta imagine din exterior in interior – si atunci vom fuziona cu El.

Insa dupa sfarsitul corectarii (Gmar Tikun) s-ar putea intampla ceva cu totul diferit. Kabalistii scriu ca sfarsitul corectarii este doar inceputul unei noi stari si ca, prin corectarea dorintelor noastre, vom incepe o noua faza. Timpul ne va arata cum stau lucrurile.

Oglinda Dorintelor Noastre

Intrebare: Cand ma uit in oglinda, imi vad reflexia si este clar ca nu pot comunica sau lucra cu ea. Dar cand ne uitam la realitatea noastra, ne vedem in esenta pe noi insine sau imagini ale dorintei noastre.

Raspunsul meu: Din acest motiv Baal HaSulam a spus ca dorinta unei persoane este impartita in doua parti – partea care este perceputa in interior si, o alta parte, care pare ca se afla in exterior. Intr-o parte persoana se percepe pe sine iar in cealalta, persoana percepe lumea. Aceasta forma falsa, opusa de perceptie a fost creata cu un scop, ca noi sa putem transfera partea externa in perceptia noastra “interioara”.

Tot ce exista in afara, precum si eu insumi, este perceput, de fapt, in interiorul meu. Nu exista nimic in afara de o singura dorinta, o singura lume.

Noi nu ar trebui sa corectam realitatea corporala sau senzatia acestei impartiri in “eu” si “aceasta lume” (care reprezinta realitatea la nivelul ei cel mai de jos). Ci trebuie sa ne unim ambele parti ale dorintei de a urca treptele scarii spirituale. Realitatea care se afla in noi, este ultimul si cel mai jos nivel al realitatii, si nu se schimba atunci cand urcam spiritual. Se va schimba sau va disparea doar la Sfarsitul Corectarii, cand aceasta lume va intra in corectarea generala, in senzatia unificata, in interiorul unei dorinte unificate – Lumea Infinita.

Pana atunci, imaginea lumii noastre nu se va schimba. Lumina nu o influenteaza, totusi Lumina influenteaza Malchut-ul, dorinta, cu scopul de a uni ambele parti ale sale – cea interna si cea externa, intr-una singura. Lumina influenteaza toate celelalte dorinte precum si dorintele noastre spirituale, unde avem libertatea de a alege.  Acestea sunt dorintele cu care lucram si pe care trebuie sa le corectam. Dar in lumea noastra nu avem ce sa corectam. Trebuie doar sa ne corectam legaturile dintre suflete. Acolo dorinta noastra se uneste intr-una singura si in interiorul ei, il vom descoperi pe Creator.

Nivelul dorintei, unde eu ma percep pe mine si lumea din jurul meu, va ramane pana la Sfarsitul Corectarii. Chiar cel mai mare Kabalist ce a urcat toate cele 125 de trepte si a atins Corectarea Finala, percepea aceasta lume la fel ca noi. Trebuia sa mearga la doctor pentru a-si vindeca trupul, si trebuia sa foloseasca aceasta intreaga lume si sa vada realitatea, fiind impartita in interna si externa.  Chiar daca stia ca realitatea nu este asa, cu toate acestea, ele vedea realitatea in acest fel prin simturile sale corporale, pentru ca acest nivel al realitatii nu se schimba pana la adevaratul Sfarsit al Corectarii.

Raza De Lumina Care Ne Inalta

Intrebare: Ce este Lumina Care Reformeaza, care se presupune ca ne inalta?

Raspunsul meu: Este o forta care vine la noi ca si rezultat al studiilor noastre si al dorintei noastre. Exista o foarte mica raza de Lumina care incepe sa ne influenteze daca noi “mergem” spre ea. Noi si dorintele noastre formam o singura sfera, si trebuie sa gasim acesta raza ingusta si sa ne miscam spre telul spiritual. Apoi aceasta Lumina va incepe sa ne influenteze, reintorcandu-ne spre Sursa sa.

Lumina apare pentru acest scop adevarat, si daca ne acordam perfect cu acesta Lumina, vom intra sub influenta ei. Va incepe sa straluceasca deasupra noastra si ne va indrepta spre scop de-a lungul razei sale.

Ce are asta de-a face cu cititul Zohar-ului si cu gandul despre unitatea sufletelor? Aceasta raza isi are radacina cu siguranta in sursa unitatii – in sufletul colectiv inainte de spargerea sa, unde toate sufletele sunt unite intr-unul singur, in Malchut al Lumii Infinite. Din acest motiv este asa de important pentru noi de a intra sub influenta aceste Lumini care Reformeaza si de a simti ca depindem de ea in intregime.

In plus, trebuie sa gasim aceasta raza noi singuri. Este facuta sa coboare de Sus, din Lumea Infinita, care este radacina sufletelor noastre. Are deschidere in toate lumile si trece prin toate pana in aceasta lume, “atingandu-ne” si pe noi. Totusi, straluceste de Sus doar la un anume punct in aceasta lume, si noi trebuie sa ajungem la acel punct avand cele mai bune intentii. Doar cand vom gasi acest punct vom vedea aceasta raza ingusta de Lumina stralucind de Deasupra si apoi sufletul nostru se va inalta de-a lungul razei pana la radacina sa.

Trebuie sa ne schimbam cu scopul de a descoperi acest punct. Intre timp, Lumina este peste tot in jurul nostru, dar nu o putem vedea. O poti vedea doar daca gasesti o cale in interiorul sau; asta este provocarea.

Actioneaza dupa legile lumii in care te afli

Intrebare: In viata mea de zi cu zi, incerc sa imi imaginez ca tot ce intalnesc este o parte din dorinta mea. Aceasta perspectiva este corecta, sau nu va face decat sa ma incurce?

Raspunsul meu: Totul depinde de rezultatele acestei perspective. Lumea se comporta conform unor legi invariabile. Pana ce nu iesi din aceasta lume si intri in Lumea Spirituala si incepi sa o simti in mod clar, senzorial, iti este interzis sa intelegi Lumea Spirituala ca si cum ea ar exista deja, gata pregatita pentru tine.

Eu pot sa exist in Lumea Spirituala numai daca sunt la un grad spiritual, pe cand in lumea aceasta, exist intotdeauna la nivelul corporal. Ambele aceste niveluri exista pana ce ajung la sfarsitul corectarii, moment in care aceasta lume va disparea din imaginatia mea. Insa pana la aceasta stare de corectare completa, voi trai si voi exista mereu in aceasta lume, conform regulilor ei, fara sa am fantezii ca, pasamite, ar trebui sa urmez legile naturii spirituale in aceasta lume.

Nu trebuie sa trag Lumea Spirituala in aceasta lume si n-ar trebui sa ridic aceasta lume la Lumea Spirituala. Acest nivel corporal ma obliga sa urmez toate legile existente in el, asa cum este evidentiat de regulile, “Doctorul are dreptul sa trateze”, “Judecatorul nu are mai mult decat pot sa vada ochii lui” si, “Daca nu sunt eu pentru mine, atunci cine sa fie pentru mine?”

Intre timp, regula “Nu e nimeni altcineva, in afara de El” apartine Lumii Spirituale. Si nu exista nicio legatura intre legile acestei lumi si legile Lumii Spirituale. Aceasta legatura este ascunsa pentru noi si, ca urmare, ea “nu exista”. Trebuie sa traim in mod realist, numai intre granitele a ceea ce percepem cu adevarat.

Zohar-ul exploreaza lumea noastra interioara a dorintelor

Kabalistii explica faptul ca dorinta e singura creatie a Creatorului. E alcatuita din 613 dorinte diferite (Tariag) cu manifestari diferite. Noi traim tocmai in aceste dorinte. Toate ne reprezinta.

Lumina Creatorului lumineaza aceste dorinte. De fapt, El desparte dorinta comuna unica intr-o multitudine de dorinte particulare, pentru ca dorinta e divizata si devine mai complexa sub influenta Luminii. De aceea ea se imparte in mai multe parti, chiar opuse intre ele.

Intre aceste dorinte, unele sunt contrare si opuse Luminii, altele o intaresc si se aseamana cu Ea. Dorintele rele din noi ne indeparteaza de Lumina si ne instraineaza de ea, ele sunt numite “inclinatia rea” (Ietzer RA), “Fortele rele” (Kohot HaTumah) sau partea opusa (Sitra Achra). Dorintele bune din noi, numite Ietzer Tov, ne apropie catre scop si ne ajuta sa il atingem. Ele se numesc “forte ale sanctitatii” (Kohot HaKedusha).

Mai exista dorinte in noi la diferite nivele de dezvoltare: static, vegetativ, animat si uman. In plus, exista dorintele numite “ingeri”, “demoni”, “spirite” etc. Exista o multitudine de tipuri diferite de dorinte, toate in interiorul nostru, reprezentandu-ne.

Insa relationarea noastra la dorintele si calitatile noastre e diferita. Pe unele le tratam ca si cum ar fi mai aproape de noi, pe altele ca si cum ar fi mai departe sau opuse, chiar ca fiind benefice sau nocive pentru noi. Le tratam intr-un fel sau altul in functie de scopul nostru, maniera in care vom lucra cu ele si alte considerente.

Totusi, indiferent de ceea ce spunem, gandim, numim, ne raportam mereu la dorintele noastre. Oamenii pe care ii vedem in jurul nostru sunt expresia dorintelor noastre, o dorinta care a luat forma “noastra” sub influenta Luminii.

Unele dorinte sunt mari si relativ constante; daca se schimba, o fac lent. Aceste dorinte se afla la nivel static al dezvoltarii. Alte dorinte sunt mai flexibile, la nivel vegetativ si animat. Ele se schimba mai repede sau mai incet in functie de tipul si rezistenta lor. Toate aceste dorinte depind de un nivel mai ridicat al dorintelor – cel uman, numit “suflet”. Dorintele “animate” care sunt inferioare acestui nivel sunt numite “spirite” sau “ingeri”.

In plus, “camerele” sunt diferite tipuri de spatii sau cavitati; ele sunt dorintele nivelului static cu insusiri proprii. Unele dorinte opereaza inauntrul acestor camere mai activ si flexibil, fiind numite “spirite” care se afla la nivel vegetativ.

Dorintele care sunt si mai active opereaza in interiorul spiritelor; acestia sunt “ingerii” la nivel animat. In fine, la un nivel mai profund sunt sufletele care se ajuta reciproc.

Astfel, Zohar-ul ne reveleaza intreaga lume. Dar aceasta lume e in mine si in dorintele mele. E ca si cum as calatori printre ele, ca un pitic dintr-un desen explorandu-si corpul prin diferite organe si spatii intre ele, observand cum functioneaza intregul sau organism.

Zohar-ul descrie ceva similar. Ne spune cum suntem in Lumea Spirituala care e dorinta noastra si care ne apare ca fiind interioara sau exterioara in tot felul de stari diferite. Si toate sunt menite sa lucram cu ele.

Exista unele dorinte pe care nu le putem folosi niciodata

Zohar : “Ca urmare, nu au sa manance… vena femurala (Gid HaNasheh). Este interzisa chiar si pentru placere – si e interzisa chiar si unui caine.

De ce se numeste “Gid HaNasheh”? Pentru ca ea provoaca Miscare-Menashe; deplaseaza oamenii si mai departe de a Il sluji pe Creator. Si prin aceasta este insuflata inclinatia rea.

Aici, Zoharul explica ce dorinte, din totalul dorintelor noastre, putem sa folosim si ce dorinte nu putem sa folosim, precum si modul in care sa le corectam si sa le conectam una cu alta. Toate aceste dorinte sunt egoiste, de dragul placerii personale si, ca urmare, atunci cand le folosim trebuie sa impunem anumite restrictii.

Putem sa corectam dorintele cu Aviut (densitate) sub un anumit nivel, folosindu-le de dragul daruirii – adica, sa primim de dragul daruirii. Insa in ceea ce priveste dorintele cu Aviut peste acel nivel, le putem folosi doar daruind de dragul de a darui.

Pe langa asta, mai sunt si alte dorinte pe care nu trebuie sa le folosim deloc, ci doar sa le restrictionam. Cuvintele „nu trebuie” si „imposibil” inseamna „incapabil sa…”. Acesta este singurul gen de interdictie care exista in lumea spirituala.

Insa pentru ca dorintele noastre sunt corupte de la bun inceput, dupa cum sta scris: “Am creat inclinatia rea”, primul pas pe calea noastra este sa demascam raul. Dupa aceea, inaintam corectandu-ne dorintele – schimbandu-ne intentia de a le folosi de la „primire” la „daruire”, de la usor la greu, de la simplu la complex.

Zohar-ul explica si ca ne este data schimbarea pentru a dezvalui tabloul complet in toate starile, insa noi putem sa il dezvaluim numai intr-o mica masura, ca si cum ar fi comprimat, ca si cum am face zoom pe el. Ca urmare, in fiecare stare, avem toate dorintele si sufletul complet. Cu alte cuvinte, aceeasi Lume a Infinitatii ne este aratata permanent, intr-o masura sau la o rezolutie diferita.

Dar oricare ar fi situatia, trebuie sa discernem fiecare dorinta in fiecare stare. Ca urmare, desi inca n-am atins starea de a putea sa corectam dorintele mari, vaste si speciale, chiar si citind despre aceste dorinte, care inca nu ne-au fost dezvaluite in lucrarea noastra spirituala individuala, noi trezim Luminile de la acele niveluri, iar aceste Lumini, la randul lor, ne corecteaza.

Corectarea “inimii de piatra”

Dorintele noastre sfaramate reprezinta un total de 320 (8×4×10). Ele sunt separate in 320:10=32, care este Malchut, precum si restul de 320-32=288, care sunt cele noua Sfirot pana la Malchut. Cu alte cuvinte, exista “288 de organe spirituale” cu care putem lucra si exista Inima de piatra-Lev HaEven – cele 32 de parti de Malchut. Corectarea inimii de piatra inseamna a nu lucra cu ea. Nu trebuie sa cucerim aceste dorinte sau sa le implementam de dragul daruirii. Trebuie doar sa le discernem si sa le respingem.

Insa nu facem acest discernamant de unii singuri. El este facut de catre Lumina care vine la noi. Aceasta coloreaza dorintele care apartin primelor noua Sfirot, 288 de organe spirituale, in toate culorile curcubeului, iar pe cele 32 de dorinte ale Inimii de piatra le face negre, aratandu-ne ca nu putem sa le atingem. Nu putem sa le folosim, caci nu avem putere pentru asta. De indata ce atingi o dorinta, cazi imediat sub puterea ei – in mainile ingerului celui rau Hatata, care “sta si te asteapta la intrare” in lumea spirituala si te face sa te ratacesti.

Nici primele noua Sfirot nu sunt corectate de noi, ci de Lumina. Insa putem sa cerem aceasta corectare, in timp ce, pentru inima de piatra, nu putem nici macar sa cerem ca aceasta sa fie corectata intru daruire. Asta pentru ca acolo exista placeri atat de mari, incat, atunci cand ne gasim inaintea lor, suntem incapabili sa cerem sa fim salvati de ele si sa dam placerea altcuiva, care pare ca un strain pentru noi. Ca urmare, nu putem sa atingem aceste dorinte.

Asta e insuflat in natura noastra; aceste dorinte sunt materialul nostru primordial. Atunci cand parcurgem procesul de corectare, adoptam calitatile Creatorului. Dar propriul nostru material este incapabil de corectare. De exemplu, imaginati-va ca sunt situat intr-un loc (o dorinta) in care pot sa “Il tin pe Creator de mana”. Creatorul spune, “Hai sa mergem la Faraon!”. Si atunci, desi eu sunt mic si slab, Il tin de mana, asa cum un copil tine de mana un adult si nu mi-e frica de nimic! Ma simt puternic, ca un copil care stie ca adultul ii va da tot ce doreste.

Insa dorintele inimii de piatra sunt de dragul “meu si numai al meu”! Lor le lipsesc primele noua Sfirot si “mana” Creatorului. El nu este prezent in aceste dorinte, impreuna cu mine, iar eu, de unul singur, nu pot sa fac nimic. In clipa in care sunt separat de adult, nu sunt in stare de nimic, iar incercand sa fac ceva, imi voi face imediat rau. Aceasta este semnificatia dorintelor inimii de piatra.

Ca urmare, lucrarea noastra este sa ne verificam toate dorintele, calitatile, situatiile si actiunile la maxim si sa clarificam daca existam impreuna cu El, in adeziune. De asemenea, trebuie sa discernem dorintele in care nu putem sa mergem impreuna cu El, pentru a evita sa le atingem sau sa le folosim. Facand aceasta, le vom corecta.