Tag Archives: Egipt

Drum lung spre Templu, partea a patra

Moise și dobândirea Torei

Babilonienii care au respins metodologia lui Avram s-au împrăștiat în lume, în toate țările. Grupul lui Avram a plecat din Babilon și s-a dus în Canaan. Apoi, au coborât în Egipt după care s-au întors în Canaan, care a devenit mai târziu teritoriul Israelului.

Grupul lui Avram a trecut prin multe frământări. Principala misiune a grupului a fost ca, la momentul potrivit, să dea mai departe metodologia conexiunii babilonienilor, adică lumii întregi.

După Avram, mai multe generații de cabaliști au apărut: Isac, Iacob, Iosif și, în cele din urmă, Moise. Ei au revelat modurile de implementare practică a metodologiei. Moise a ridicat grupul lui Avram la un nou nivel de unitate numit dobândirea Torei.

A trebuit să se unească la un nivel mai înalt pentru a ajunge la muntele urii, Muntele Sinai, în locul Turnului Babel. Pentru asta, trebuia să se refere la o forță mult mai puternică. Dacă vor reuși, metodologia numită Tora li se va dezvălui.

Tora este înțelepciunea Cabala care urmărește revelarea Creatorului creaturilor, în această lume. Tora scoate la lumină rețeaua de conectare care ne unește prin relații binevoitoare, căldură și afecțiune reciprocă. Cel mai important principiu al Torei, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, trebuie să ne conducă de la iubirea pentru ființele create la iubirea pentru Creator.

Moise a revelat metodologia poporului Israel care a trecut prin exilul din Egipt și a primit un egoism imens în urma exilului. Egoismul lor a ajuns la un grad mult mai mare față de cei care erau asociați cu Turnul Babel.Turnul Babel plus egoismul crescut în Egipt a transformat Muntele Sinai (ura), astfel au primit șansa de a munci pe Muntele Sinai îmbunătățind relațiile dintre ei.

După revelarea imensului sistem al naturii, poporul Israel și-a dat seama că misiunea lui era să corecteze realitatea și umanitatea, inclusiv pe babilonienii de care au fugit odată.

Corectarea are loc în doi pași: primul pas este să se ridice poporul Israel astfel încât să devină unul singur cu o singură inimă. Această muncă se numește 40 de ani de rătăcire în deșert.

După această fază, poporul Israel ajunge la o stare de o așa unitate încât devine posibilă construirea tipului de conexiunea numită Templu. Templul reprezintă vasul sfințeniei în numele dăruirii și iubirii reciproce.

Vasul se numește Templu (casa sfințeniei); divinitatea este dăruire și iubire. Totuși, oamenii nu erau capabili să mențină un nivel atât de înalt mai mult de o clipă; imediat au căzut de la acest nivel.

Marea dragoste și unitate pe care le-au atins pentru un scurt moment s-au prăbușit. Oamenii s-au împărțit în grupuri ostile și s-au luptat unii cu alții.

Au continuat să cadă și mai jos până când Nebuchadnezzar a distrus Templul. Nu este vorba despre distrugerea vreunei construcții în Ierusalim; este vorba despre forțele egoiste ostile care au distrus unitatea dintre oamenii lui Israel.

Au ajuns la o minunată stare de unitate. În interiorul ei, a fost revelat sistemul guvernării superioare care conduce întregul univers. Dintr-o dată, frumoasele structuri rotunde au început să putrezească, să se deterioreze și au explodat. Mari grupuri s-au detașat din poporul Isarel: Saducheii, K’tzinim (nobilimea) și alții.

Ca rezultat, s-au prăbușit. Evreii au devenit străini unii față de alții ca și cum erau deja împrăștiați prin alte națiuni, așa cum este scris în Estera. Totuși, eu și-au amintit că au fost uniți la un moment dat în istorie, dar acest fapt a dispărut și nu mai era important pentru ei.

Situația s-a înrăutățit. Procesul istoric, adică sistemul de guvernare superior cu care se familiarizaseră înainte, nu i-a lăsat să rămână în același stadiu pentru totdeauna. Primul om Adam, alături de cabaliștii care l-au urmat, au descoperit că lumea trebuie să ajungă din nou la unitate.

Este scris în Viețile profeților: Oricine Mă va cunoaște; Casa mea va deveni Casă de Rugăciune pentru toate națiunile. Toți se vor uni. Lupul trebuie să stea alături de miel. Lumea trebuie să ajungă la unitate și armonie care include toate aceste stări. Acest nivel se numește al Treilea Templu.

De pe KabTV, O nouă viață, 05.07.2015

Din Egipt în Pământul lui Israel

Întrebare: Ideea că în spionii trimişi să spioneze în pământul lui Israel au apărut dorinţe negative, este des menţionată în Midraş Raba.

Răspuns: Problema este că există o slăbiciune iniţială în om, opusă eforturilor care îi permit acestuia să intre în pământul lui Israel. De fapt, care este diferenţa dintre deşert şi pământul lui Israel? În deşert, poţi să fii doar la nivelul lui Bina, dar atunci când intri în pământul lui Israel, trebuie să urci la nivelul Hohma, pentru că acolo începi să lucrezi cu dorinţele egoiste. Ele apar înainte ta şi tu realizezi că acum este o paradigmă total nouă, o atitudine total diferită faţă de ego. Acum, poţi să începi să îl aduci înapoi.

Ai obţinut ego-ul în Egipt şi l-ai absorbit. Ai fost sub dominaţia lui şi în cele din urmă l-ai făcut chiar mai egoist decât egipteni însăşi. În afara de asta, ai fost scos afară din Egipt, adică din vasele lor. Ţi-ai respins dorinţele egoiste în timpul celor 40 de ani de călătorie în deşert şi ai învăţat să te ridici deasupra lor, până ai reuşit să faci asta. Apoi, a fost o pauză şi nu le-ai folosit deloc. Acum, când intri în pământul lui Israel, ridici din nou Egiptul în tine şi gradual reînvii egoul şi începi să îl foloseşti din nou.

Totuşi, acum îl transformi în pământul lui Israel, pentru că dorinţele egiptene sunt total transformate şi îndreptate spre Creator, spre atributul de iubire, de dăruire. Astfel, toţi uriaşii (adică toate obstacolele) ne par incredibil de mari pentru că, după ce am fost în deşert unde eram obişnuiţi să mâncăm MAN numai în relaţia cu Creatorul şi întotdeauna am aspirat să atingem nivelul dăruiri, trebuie acum să îl readucem pe Faraon înăuntrul nostru, să eliberăm acest câine rău şi să începem să lucrăm cu el.

Acestea sunt cele mai teribile dorinţe egoiste, pe care trebuie să învăţăm să le depăşim. De aceea este spus că şapte naţiuni de luptători ne aşteaptă în pământul lui Israel, cu care trebuie să luptăm şi să îi cucerim.

În acest el operează în noi Egiptul şi, de aceea, în fiecare zi, omul trebuie să îşi imagineze că tocmai a ieşit din Egipt şi astfel construieşte pământul lui Israel, făcând egoul intern extern. Apoi, Muntele Sinai devine un munte sfânt, peste care este construit templul.

Din emisiunea de pe Kab Tv, „Secretele Cărţii Eterne” din 02.04.2015

A cere Lumina credinţei

Întrebare: De ce de Paşte se revelează Lumina mai mult cu milă decât cu judecată?
Răspuns: Aşa este aranjat sistemul superior. Este imposibil să acţionez asupra mea acum cu forţa judecăţii, dacă nu am putere. Ce ar putea să îmi facă în acest caz? Să mă îngroape şi mai mult? Asta s-a întâmplat deja în acţiunile mele anterioare.

Acum, mă rog pentru Lumina milei, Lumina credinţei, adică puterea de a mă ridica deasupra egoismului meu şi să pot executa acţiuni de dăruire, sau cel puţin să nu mai fiu în sclavie, să nu mai fiu îngropat în dorinţa de a primi pentru mine.

Toate acestea se pot verifica numai conform cu gândurile şi acţiunile îndreptate către societate. Numai conform cu asta pot examina şi evalua dacă am ieşit sau nu, un pic din Egipt.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/14, Şamati nr. 41

Șapte ani de pregătire pentru ieșire

„…Cei șapte ani de mare belșug..” (Geneza 41:29) sunt dați unui om pentru ca el să-și poată organiza toate condițiile pentru a avansa el însuși. Încerc să fiu în dăruire, în conexiune cu grupul. Îndeplinesc toate acțiunile și respect anumite condiții. Între timp, înclinația mea rea nu este revelată. Se revelează, dar la nivelul uman, nu la cel spiritual. Începe numai după ce mă pregătesc bine pentru „…șapte ani de foamete…” (Geneza 41:30). Ei nu vin așa pur și simplu, din întâmplare, ci ca rezultat al eforturilor omului.

Un nou Rege se ridică în Egipt. Asta înseamnă că încep să-mi identific dorințele, natura, este rea. Până atunci, nu am crezut așa. Nu am înțeles că a fost așa. Am auzit că egoul este rău și asta este clar la toată lumea. Totuși, eu am crezut despre mine că am avansat, că am vrut să obțin Spiritualitatea și nu am înțeles că natura mea este înclinația rea.

Eu însumi trebuie să stabilesc, să recunosc, că toată natura mea, tot ce este în mine e rău. Nu există nicio diferență în indiferent ce caracteristică iau.

Dar noi nu vorbim de dorință în sine, de material, ci de intenție. Asta înseamnă că trebuie să înțeleg și să revelez treptat că intenția din fiecare dorință sau din toate obiceiurile mele, este opusul Spiritualității.

Șapte ani de foamete înseamnă o înțelegere critică a celor șapte ani de belșug. Acum pot să examinez și să văd că, în realitate, nu există nici măcar o singură caracteristică în mine cu al cărei ajutor să pot avansa. Totul este sub controlul intenției de dragul primirii. Aceasta este munca din timpul celor șapte ani de foamete.

Dar, văd toate acestea după ce mă apropii de Lumină, de Creator. Înțeleg și simt din ce în ce mai mult ce este Lumea Spirituală adică, intenția de dragul dăruirii. Există în mine un punct numit Moise care este conectat cu Forța Dăruirii. Mulțumită acestui fapt știu că există în lume o astfel de forță.

Practic, o găsesc în mine și nu în alte dimensiuni. Acesta este spațiul meu interior dar, în același timp, nu o văd, nu o identific.

Dacă vreau să construiesc o intenție de dragul dăruirii la dorințele care se află sub controlul intenției „de dragul primirii”, sub dominația Faraonului – cu alte cuvinte, să am Creatorul care să conducă peste ele – acest lucru se numește ieșirea din robia din Egipt pentru a deveni servitorul Creatorului. Văd cât este acest lucru de dificil și, că este chiar imposibil, fiindcă în fiecare dorință și gând din inima și mintea mea, sunt total egoist. Înainte nu am crezut așa!

Acum, încerc constant să acționez de dragul dăruirii și văd că totul îmi iese de dragul primirii. Acest fapt se numește „copiii lui Israel trec prin cele 49 de porți de Tumaa (impuritate)”.

Acest lucru i se revelează omului încet, treptat, ca să nu-l aducă la disperare și să se predea. Depinde de el să continue să verifice încă o dată și încă o dată până când, în sfârșit, totul este clarificat și el poate să vadă că nu este nimic în el care să aparțină sfințeniei. Așa că, rugăciunea lui este completă și strigătul lui va fi un strigăt adevărat.

Numai atunci acest lucru se va numi MAN (rugăciune) și nu înainte de asta și, ajutorul va veni de Sus, ceea ce se numește naștere spirituală, exodul din Egipt. Imediat, dintr-o dată, voi primi posibilitatea de a părăsi dominanța intenției de dragul primirii, numită Faraon. Părăsesc controlul Faraonului și încep să obțin intenție de dragul dăruirii și este clar că această intenție este îmbrăcată în dorințele, în caracteristicile care au fost înainte în mine.

La început, doar m-am pregătit și a trebuit să fiu în starea de „copiii lui Israel”, într-o stare de imaturitate, în linia din dreapta (Kav Iamin) și chiar în linia din mijloc (Kav Emțai). Depinde de mine să cuceresc Egiptul și, încep să fiu conectat cu el, în același timp, fără să înțeleg că asta înseamnă robie egipteană și, după asta, mi se revelează adevăratul Egipt cu cei șapte ani de foamete și, atunci iau puterea de a fugi. Se întâmplă așa fiindcă am investit toate eforturile în linia din dreapta, după cum e scris „El a înghițit bogățiile de jos și le va vomita din nou” (Iov 20:15).

Din partea întâi din Lecția zilnică de Cabala din 27/04/2014 Scrierile lui Rabaș

Iosif te va duce în Egipt, iar Moise te va scoate din el

Întrebare: Unde se termină „cei şapte ani de saţietate” şi unde încep „cei şapte ani de foamete”?

Răspuns: Şapte ani de saţietate aparţin spiritualităţii şi nu corporalităţii. La începutul studiului, o persoană este fericită că a găsit prieteni, studiul, învăţătorul, scopul. Toate acestea o iluminează şi de aceea este fericită, plină de energie şi gata pentru acţiuni eroice.

Dar după aceea trebuie să înţeleagă într-o manieră emoţională că progresul depinde de conexiunea cu alţii. Şapte ani de saţietate în exil nu este o stare simplă. Nici măcar nu a intrat în Egipt. Şapte ani de saţietate încep când cineva înţelege că trebuie să progreseze şi îndeplineşte toate condiţiile indicate de Cabalişti şi în acord cu ele.

Este dispus să se conecteze cu alţii, să studieze, să disemineze, înţelegând că numai dacă descoperă unitatea înăuntrul lui va găsi lumea spirituală. Asta înseamnă că Iosif îşi aduce fraţii, pe fiii lui Iacob, în Egipt

Nu există altă cale. Nu există un drum diferit, pentru că există o singură lege a echivalenţei Luminii cu dorinţa. Totul este determinat de cele patru faze ale Luminii Directe şi nu se poate face altceva.

Întrebare: Dacă nu sunt satisfăcut cu tot ce am şi sunt în perioada celor şapte ani de saţietate, ce ar trebui să fac: să vreau să trec peste ea cat mai repede posibil, ca să vină cei şapte ani de foame?
Răspuns: Să tânjeşti numai pentru realizarea a ceea ce este scris, că ne vom afla în unitate, urmare a studiului, diseminării şi că totul este direcţionat pentru a aduce încântare Creatorului.

Gândeşte-te numai la conexiune, iar Iosif te va duce în Egipt. Iosif este punctul conexiunii între noi şi Sefira Yesod. Când după toată căutarea şi experienţe de evitare a conexiunii, vei fi de acord şi vei începe să te conectezi, adică să îţi corectezi sufletul, atunci te vei afla în Egipt.

Fraţii lui Iosif vin în Egipt numai atunci când începe foametea în pământul Canaan; înseamnă că ei nu pot progresa. Fiecare dintre ei creşte, dar viitoarea creştere este posibilă numai mulţumită conexiunii.

Este similar cu ceea ce se întâmplă în lumea noastră, care creşte în egoul nostru, obţine abundenţă dar nu se înţelege ce să se facă mai departe. Acum, numai conexiunea generală poate salva lumea, dar vedem cât de dificil este să o obţinem.

Va trebui să trecem prin starea de foamete în lume, şi în aspectul fizic, corporal, şi în spiritual. Apoi vom fi pregătiţi să ne conectăm. Căderea din Egipt este căderea din conexiune. Iar asta nu este de dorit pentru calităţile interioare ale cuiva şi pentru toţi oamenii. Fraţii sunt de acord să accepte sfatul lui Iosif, dar cu multe dubii; au multe frici.

Nu vor să intre în Egipt pentru că îi obligă să fie o singură naţiune, un singur grup, o familie, unită, pentru că vor trăi printre egipteni, adică trebuie să fim pregătiţi să muncim pentru ca conexiunea să curgă spre dorinţa de a dărui.

Yesod este un punct care dăruieşte lui Malhut şi poate dărui numai atunci când toate calităţile anterioare şi toate Sefirot se conectează la ea. Haideţi să ne întrebăm dacă suntem sau nu într-o asemenea stare? Vrem să ne conectăm pentru a fi dăruitori, acesta este câmpul unde se va revela Malhut între noi?

S-a spus despre grupul numit „fii lui Iacob” că ei merg şi progresează către dăruire, nu vor să intre în Egipt şi de aceea, trebuie să intre în asemenea stări.

Dar scopul trebuie să rămână constant de-a lungul întregului drum, şi anume de a obţine dăruirea, conexiunea reciprocă; în ea se va revela Creatorul şi vom simţii cum Îi aducem Lui mulţumire. Şi prin asta vom obţine adeziunea cu El.

La aceste întrebări pot da un singur răspuns: faceţi eforturile pentru a ieşi din Egipt şi veţi vedea că totul va avea succes.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 09.04.2014, Şamati nr. 54

Faraonul bun și rău

Întrebare: Ce înseamnă Faraonul cel bun care-i primește pe evrei?

Răspuns: Trebuie să examinăm acest concept referindu-ne la o persoană.

Noi credem că egoul ne conduce mai departe în civilizație, expansiune, în creștere. „Vom zbura la stele, vom ajunge să descoperim și să știm totul! Noi, noi, noi!” Acesta este egoismul sănătos. Este esențial, fiindcă altfel nu ne-am dezvolta.

Dacă, de exemplu, nu am fi răbdători cu copilul și l-am limita tot timpul, el nu s-ar dezvolta. De aceea, noi îi permitem constant să se dezvolte, fie și egoist, nu contează cum și, când el ajunge la o anumită vârstă, să zicem 13 ani, începem să-l învățăm cum să se limiteze.

Să nu uităm că până la această vârstă, un om este cufundat numai în înclinația lui rea, iar de la vârsta de 13 ani, binele poate apare sub influența educației. Vârsta de 13 ani este un termen de raportare. Baal HaSulam vorbește despre asta în „Introducere la Cartea Zohar”.

Îmi amintesc că fiul meu, care a studiat într-o școală religioasă, obișnuia să spună: „Ce vrei de la mine? Am numai 9 ani, așteaptă să împlinesc 13!”.

Asta se numește șapte ani de belșug, când nația este satisfăcută cu tot. Noi încercăm să ne unim și, la început, totul merge bine. Egoul este răbdător cu noi spunând: „Cooperează, totul e bine, totul e în regulă!”. Apoi, încep să izbucnească între noi disputele.

Asta este ceea ce se întâmplă și între oamenii care se iubesc, când încep să trăiască împreună sau, în relațiile internaționale: „Acum vom munci împreună și vom face anumite lucruri! Noi, noi, noi!” Totul este în regulă, egoismul e bun și totul este minunat și, dintr-o dată, apare din interior ceva negativ. Nu contează ce facem, în cele din urmă va apărea o piedică, se va ridica Faraonul cel rău.

Când începi ceva, va trebui să știi că dacă faci acțiuni care nu sunt conduse cu ajutorul iubirii și al conexiunii reciproce, folosind Înțelepciunea Cabalei pentru a ține echilibrul între bine și rău, răul care pare la început este atractiv și încântător, mai târziu te va omorî. Îngerul morții te atrage și te ademenește, îți dă o picătură de otravă și ești mort.

Acesta este motivul pentru care tu va trebui să ai grijă de echilibrul dintre cele două forțe ale binelui și răului, oriunde și în orice acțiune.

Din KabTv „Convorbiri despre Pesah” 18/03/2015

În exil din conexiune

Întrebare: Un om trebuie să simtă întunericul Egiptului ca pe o stare intolerabilă, astfel ca el să vrea să iasă din el. Ce trebuie să facă, nu doar pentru a scăpa de acest sentiment neplăcut, dar și pentru a accepta dominația Creatorului?

Răspuns: Din cauza naturii noastre, nu suntem în stare să rămânem într-o stare neplăcută, decât dacă nu avem încotro, dacă mă ține și mă presează cineva. Vreau să scap, dar nu pot, așa că rămân în condiția neplăcută. Acest lucru poate fi fizic când, de exemplu, mă ține cineva să-mi facă o injecție, așa cum facem noi cu bebelușii, sau societatea mă presează și atunci n-am ce să fac și fac ceea ce mi se cere. Deci, sunt în condiția în care sufăr, dar sunt presat și nu pot să scap.

Prin natura mea, fug de tot ce nu-mi place. Aceasta este dorința de plăcere. Dacă simt „un gram” de disconfort, vreau să fug de el. Dar există diferite circumstanțe convingătoare, probleme și calcule, care mă forțează să continui să sufăr, neavând de ales, nu pentru că vreau, ci pentru că este pusă o presiune asupra mea. Această presiune se numește exil, sunt presat să rămân în acea stare și să sufăr.

Ceea ce întrebi tu, este opusul. Cum să fac să pot simți o suferință cât mai mare, ca să simt astfel că sunt în întunericul egiptean, într-un așa de mare rău, încât să vreau să ies din el? Atunci pare să nu fie niciun fel de problemă că mă pun într-o stare de suferință.

Dar ca să mă pot aduce la o astfel de stare de suferință, ea trebuie să fie justificată într-un fel: de presiunea publică sau, de o cauză care iluminează de departe, ca un dar, ca o recompensă. Dacă sunt dorință de primire nu pot să-mi fac singur rău dacă nu primesc în schimb o recompensă care să depășească presiunea pe care o trăiesc sau, eforturile pe care le fac. Cum să mă aduc la starea de a simți exilul în Egipt?

Întâi, mă aduc în exil în Egipt pe diferite căi, nelegate de spiritualitate. Asta înseamnă că nu îmi provoc durere sau mă fac să duc o viață grea. Nu pot să fac asta. Egiptul trebuie să fie o stare foarte specială pentru mine, în care să sufăr că nu mă pot conecta cu celelelate bucăți sparte ale sufletului comun, fiindcă suntem dominați de Faraon. Această stare mă presează și nu am ce să fac. Nu pot scăpa, în ciuda eforturilor mele, de prezența lui în conexiunea dintre noi. Asta se numește Egipt, când sunt gata să dau totul pentru a-l ucide pe Faraon, pentru a-l scoate din sistemul meu sau, pentru a mă ridica deasupra lui.

Sunt aici multe judecăți interioare: în el, în afara lui, de ce se spune „Lasă poporul meu să plece”, de ce este imposibil să fii liber în Egipt, cum ieșim din Egipt și, de ce luăm vasele cu noi și în Egipt rămâne numai Faraonul. Cu adevărat, în Egipt rămâne numai Faraonul. Tot restul este luat din Egipt. Acele dorințe mor acolo sau, sunt scoase.

Toate aceste definiții nu au nimic de-a face cu suferința pământeană, ci sunt numai depre un anumit lucru, conexiunea dintre noi, pentru a-L descoperi în ea pe Creator făcându-i astfel plăcere. Până la urmă, Creatorul vrea să fie descoperit. De aceea, noi trebuie să lucrăm continuu în grup la acest punct și să simțim că singurul lucru care ne lipsește este conexiunea. Dacă vrei doar să ieși din ego (și probabil că asta este de fapt ceea ce vrei), este numai fiindcă el îți aduce o mulțime de necazuri. Încerci atunci să schimbi egoul tău mic cu unu mai mare, mai sofisticat dar, încă lucrezi pentru Faraon.

Să lucrezi în afara Faraonului este posibil numai dacă-ți dorești conexiunea pentru a putea descoperi calitățile Creatorului și, astfel, să-i faci Lui plăcere, atunci când iei forma Lui și dorești să te asemeni Lui. Trebuie să examinezi acest punct foarte atent.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 13/4/ 2015, Zohar

Și a murit bunul rege al Egiptului

Baal Ha Sulam, Șamati 159, „Și s-a întâmplat pe parcursul acestor zile multe”: Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca în Egipt. Acesta este înțelesul la „dar s-au amestecat cu națiunile și au învățat muncile lor”.

Asta înseamnă că, dacă Israel este sub dominația unei anumite națiuni, acea națiune îi controlează, iar ei nu se pot retrage de sub dominația lor, fiindcă au gustat destul de mult din gustul acelei munci și nu mai pot fi răscumpărați.

La început, omul este în dorința lui de plăcere și vede că muncește de dragul egoului său. Învață și acumulează cunoștințe și simte că este deasupra celorlalți, fiindcă el înțelege și simte mai mult decât ei.

Înțelepciunea Cabalei deschide în fața lui întreaga esență a vieții în această lume și el se uită în jos, cu compătimire, la ceilalți oameni care se târăsc în jurul lui pe această planetă și nu înțeleg nimic. El simte că este mai sus, mai important, superior lor și, egoul lui e plin de mândrie.

El primește explicații despre bine și rău și schimbă totul în favoarea lui, pentru a se calma. Acum, el are un scop tentant. El vede Înțelepciunea Cabalei ca pe propria-i răscumpărare și, ca pe răspuns la toate necazurile, fiindcă el a ajuns la această Înțelepciune destul de deprimat deoarece fusese bătut de viață. Aici găsește dintr-o dată toate răspunsurile și tot confortul. Este bucuros că e nevinovat de tot răul pe care l-a făcut și se așteaptă ca lucrurile să fie mai bune ca în trecut. Pe scurt, este foarte satisfăcut.

Acest lucru este intenționat, asemenea copiilor mici care primesc de la Creator energia de a fugi de colo colo, de a învăța totul, nu să stea nemișcați și leneși. Astfel, ei pot învăța repede despre lume și se pot dezvolta. La fel se întâmplă cu omul când începe să studieze, după cum e scris: „Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca din Egipt, asta înseamnă ”dar s-au amestecat cu națiunile lumii și au învățat muncile lor””.

Națiunile lumii sunt stări în care conduce numai dorința de plăcere, iar Israel sub dominația Egiptului este o stare în care dorința de dăruire, trezită în mine, lucrează în beneficiul dorinței egoiste. Rezultă că pot avea mult succes decât alții. Mă liniștesc; înțeleg și simt mai mult că am niște oportunități și, de aceea, simt că sunt mai bun.

Acestea sunt ceapa, usturoiul și dovlecii pe care i-am mâncat în Egipt. La această stare inițială, pot să schimb tot răul revelat în beneficiul egoului meu. Asta înseamnă că sunt sclavul Faraonului. Totul deservește dorința egoistă, chiar și cea mai mică dorință de dăruire pe care o am în mine datorită studiului și conexiunii mele cu grupul.

În acest fel folosesc metoda până când, la un anumit punct, este o schimbare bruscă în simțirea mea. Asta se numește „Și regele Egiptului (care a fost bun cu mine) a murit”. Apoi, este ca și când apare o nouă dominație. Eu nu mai simt deloc că am atât de mult succes și că această afacere este chiar atât de simplă. Nu mai pot folosi Înțelepciunea Cabalei ca să-mi îmbunătățesc viața mea obișnuită, corporală, egoistă.

Aici încep să simt sclavia. Dorința rămâne aceeași dorință, același rege, dar pentru mine e mort. Începe o nouă fază: „și copiii lui Israel au gemut din cauza robiei”. Pentru cine muncim dacă nu de dragul nostru? Și ce se va alege de noi?

Noi ne-am conectat cu speranța de a descoperi Forța Superiaoră, fiindcă am crezut că este bine pentru egoul nostru, dar acum, deodată, descoperim că nu e binele pe care le-am așteptat și conexiunea care am crezut că va fi. Începem să înțelegem binele și conexiunea în adevăratul lor sens, ceea ce înseamnă că suntem conștienți de faptul că fructul nu va fi revelat în dorința de plăcere, ci în dorința de dăruire.

Noi încă nu înțelegem ce înseamnă primirea unei plăți în dorința de dăruire, dar acest lucru ni se va revela. Sperăm să ne simțim bine, dar ce este bun în dăruire? Trebuie să ne schimbăm percepția în ceea ce privește următoarea schimbare.

Asta înseamnă „regele Egiptului a murit”, înseamnă că toată dominația regelui din Egipt – el le-a dat mâncare și cele necesare vieții – a murit. De aceea, ei au avut loc pentru rugăciune și au fost imediat salvați. Și atunci când au mers în deșert și au ajuns la starea de Katnut (micime), au râvnit sclavia pe care au avut-o înaintea morții regelui Egiptului. Asta înseamnă că ei au ieșit de sub dominația Faraonului.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 30/03/2014 Șamati 159

Un sclav nu poate înțelege pe cineva care este liber

Întrebare: De ce este Paștele, exodul din robia egipteană, aminteşte de renaştere? Povestea începe cu nașterea lui Moise și se termină cu plăgile din Egipt, care sunt similare cu contracţiile din timpul naşterii. După aceasta, ei traversează Marea Finală, ca și în cazul în care s-ar fi născut într-o lume nouă.

Răspuns: Viața nouă este concepută și pregătită în interiorul vasului gigant numit Egipt. Ea e formată din discernamintele și încercările noastre de a înțelege cum să facă față naturii noastre egoiste.În cele din urmă, ne dăm seama că suntem incapabili să rezistăm egoismului nostru și nu avem nici o alegere, ci pentru a fugi de ea, trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Acest lucru necesită schimbări calitative: înlocuirea a toate obiceiurilor noastre, noi forme de relații, precum și educația precedentă, pe care am primit-o în Babilon.Când vom începe să ne unim folosind metoda lui Avraam, vom dobândi noi obiceiuri, o nouă atitudine reciprocă, și o nouă perspectivă asupra vieții, perceperea totală prin ochelarii de unitate.

Aceasta înseamnă o nouă naștere pentru că am transforma-o într-o nouă persoană, una care a învățat să se uite la ea, la familia sa, la națiunea sa, lumea sa, și la toată viața numai prin unitatea noastră.Dacă atunci mă întâlnesc cu sinele meu precedent, modul în care am fost înainte de a fi adus prin educație în conformitate cu metoda lui Avraam și unit cu alții, atunci ar fi două persoane diferite care nu se înțeleg reciproc.

Una dintre ele este un sclav, iar celălaltă este un om liber, independent de natura sa egoistă. Asta pentru că el a dobândit o nouă natură, natura iubirii în loc de natura urii.

De la KabTV „Un nou program

Paştele este o reamintire a viitorului

Paştele ne reamintește nu numai trecutul, dar și viitorul.

Din cele mai vechi timpuri, seara de Pesah a unit familiile de evrei în jurul mesei de sărbătoare. Sărbătoarea este descrisă în fiecare detaliu și totuși străină de formalism, iar ceremonia sa reînvie fără grabă ieșirea din sclavia Egiptului.

Dar, dacă am ieșit din Egipt, de ce tot repetăm iar: „Anul ăsta suntem sclavi, la anul vom fi liberi!”?

Sursele noastre precizează că în spatele evenimentelor cunoscute, urcărilor și coborârilor, există încă un strat de informație care nu este foarte mult despre istorie, ci despre relațiile interumane sau, mai degrabă, este despre unitatea și înțelegerea reciprocă la care a ajuns poporul evreu și care este atât de importantă în zilele noastre nu numai pentru poporul evreu, ci pentru întreaga omenire.