Întrebare: Este posibil ca strigătul sclaviei în Egipt să nu fie propria mea frustrare, ci frustrarea comună?
Răspuns: De fapt, încep să mă văd ca un om integral. Nu sunt eu însumi, ci conexiunea mea cu ceilalți, integrarea mutuală. Eu iau decizia că sunt în relația mea cu grupul, că nu sunt aici, în corpul meu, ci în interiorul grupului.
Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 02.04.2014, Scrierile lui Rabash
Întrebare: Ce înseamnă a munci ca un partener cu Lumina?
Răspuns: Asta înseamnă că eu chem acțiunile Luminii. Pentru a ieși din Egipt, am impresia că sunt într-o stare de nesuportat și, în același timp, am nevoie să știu ce este următoarea stare pe care o voi atinge.
Durerea pe care o resimt în starea mea actuală nu poate fi reală dacă nu știu ce vreau în schimb. Dacă ceva face rău, atunci știu că există o stare care nu este dureroasă, care poate fi chiar agreabilă, în raport cu ceea ce resimt acum. Asta înseamnă că nu am stări în care nu există nici o durere, nici stări care sunt chiar agreabile.
”Ca avantajul luminii în întuneric”, este creat de celălalt. Dacă sunt în Egipt, simt deja o anumită iluminare a vieții din afara Egiptului. Astfel, cei care sunt în Egipt trebuie să aibă o rădăcină spirituală care le permite să simtă că sunt în Egipt și aspiră să îl părăsească.
Altfel, Egiptul pare a fi un loc minunat. Nu poate fi atât de minunat, dar ei nu pot aspira să-l părăsească, așa cum vedem în restul omenirii. O persoană trebuie să aibă o rădăcină spirituală pentru a simți că vine de la Lumină, că este într-o stare de nesuportat acum, în măsura în care avansează spre Lumină și că trebuie să se întoarcă la aceasta.
Acest mecanism trebuie să funcționeze în subconștientul său și se numește rădăcina sufletului.
Această rădăcină se găsește în sufletul care aparține GE sau ca urmare a încorporării mutuale. În final, întreaga omenire va simți asta, dar ea se va revela progresiv.
Să fii în starea de Egipt nu înseamnă neapărat să fii în apropierea exodului. Exilul în Egipt a durat 400 de ani, adică a inclus numeroase schimbări. Starea din care ieșim când părăsim Egiptul este o stare pe care nu o mai putem suporta. Știu că dacă rămân aici voi muri și mor pentru a ajunge la atributul de dăruire.
Eu vreau să fiu sub influența Luminii și nu mai pot rămâne sub dominația dorinței mele egoiste de primire mai mult timp. Aceste două discernăminte trebuie să se facă simțite în același timp și noi cerem Luminii să le creeze în noi.
Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 13.04.2014, Scrierile lui Rabash
Atunci când dorințele pentru spiritualitate, pentru scopul creației, pentru Creator, apar în noi, înseamnă că un punct negru care face parte din Malchut, este trezit în noi. Dar, acest punct negru este înconjurat de dorința de primire, de ego, din toate părțile.
Dacă vom reuși să ridicăm punctul nostru în afara egoului, adică să fie deasupra egoului și egoul rămâne în totalitate jos, adică noi suntem atrași de Creator chiar dacă egoul ne trage în direcția opusă, atunci acest punct va fi deconectat de ego. Nu iau în considerare egoul meu în înclinația mea spre Creator. Aceasă deconectare este numită Tzimtzum (restricție).
Dacă conectăm toate punctele noastre, un mare punct negru se formează. El este negru pentru că resimte întunericul. El vrea să aspire la Creator, dar nu știe cum să o facă. Toate punctele noastre sunt deasupra, conectate unele cu altele, și marele nostru ego general rămâne jos, trăgându-ne în jos.
Dacă vom atinge o masă critică din aspirația noastră pentru Creator, în opoziție cu egoul, adică vom atinge o tensiune suficient de puternică atunci, sub influența Luminii Înconjurătoare, ne deconectăm de ego și îndeplinim Tzimtzum Aleph (prima restricție). Este ceea ce numim Exodul din Egipt, deconectarea de dorința noastră de primire.
Din Lecția zilnică de Cabala, 11.04.2014, Discuție despre diseminare: Întrebări și răspunsuri cu Dr. Laitman
Întrebare: Ce înseamnă că se termină cei șapte ani de belșug și încep șapte ani de foamete?
Răspuns: Șapte ani de belșug se referă la spiritual și nu la material. La începutul studiului, omul se bucură să găsească prieteni, cursuri, un Rav, un scop. Toate astea îi luminează viața , este fericit, plină de energie și pregătit pentru tot soiul de explorări.
Apoi, omul trebuie să înceapă să înteleagă în interior, că avansarea sa depinde de conexiunea cu ceilalți. Cei șapte ani de belșug în exil – nu este o stare simplă. De fapt, persoana nu a intrat încă in Egipt. Cei șapte ani de prosperitate încep atunci când omul înțelege că trebuie să avanseze îndeplinind toate condițiile menționate de cabaliști și să fie de acord cu ele.
Este pregătit să se conecteze cu ceilalți, să studieze, să participe la diseminare și înțelege că nu va putea atinge lumea spirituală decât în interiorul unității. Asta înseamnă că Iosif i-a adus înapoi pe toți frații lui, fiii lui Iacov, în Egipt.
Nu este altă cale. Nu sunt mai multe căi, deoarece există o singură lege în conformitate cu Lumina și dorința: totul este definit prin cele patru grade ale Luminii Directe și nu poate fi altceva.
Întrebare: Dacă în acest moment mă simt bine și mă aflu în perioada celor șapte ani de abundență, ce trebuie să fac: să doresc ca această perioadă să se termine repede și să apară cei șapte ani de foamete?
Răspuns: Există un singur lucru spre care să aspirăm – realizarea a ceea ce este scris aici – a ne regăsi în interiorul unității noastre, însoțiți de studiu, diseminare, îndreptând toate eforturile noastre spre a mulțumi Creatorul.
Gândiți-vă că unitatea și Iosif vă vor duce în Egipt. Iosif – este punctul conexiunii noastre – Sfira Yessod. Atunci când, după toate cercetările voastre și încercările de a evita conexiunea veți conștientiza și veți începe să vă conectați, adică să corectați sufletul vostru, atunci vă veți găsi în Egipt.
Frații lui Iosif ajung în Egipt doar în momentul în care foametea începe în țara Canaanului, adică ei nu mai pot să avanseze. Fiecare dintre ei a crescut, dar creșterea lor ulterioară este posibilă doar cu uniune. Este similar cu ceea ce se petrece în lumea noastră, care pentru o lungă perioadă de timp s-a dezvoltat în egoismul său, a atins o abundență totală și în prezent, nimeni nu mai știe ce să facă.
Acum doar uniunea generală poate salva lumea, dar noi vedem cât este de dificil de realizat.
Va trebui să trăim experiența foametei în lumea materială și spirituală, după care vom fi pregătiți să ne unim. Coborârea în Egipt – este drumul spre uniune, care este neplăcut proprietăților intrinseci ale oamenilor în general. Frații acceptă propunerea lui Iosif cu multă ezitare și cu multe temeri.
Nu au nici o dorință de a merge în Egipt, deoarece asta îi obligă să devină un singur popor, un singur grup, o familie consolidată și unită, deoarece ei vor să se afle printre egipteni. Cu alte cuvinte, trebuie să fim pregătiți să muncim în așa fel încât, conexiunea noastră vine din dorința de a dărui.
Yessod – este un punct care atinge Malchut și nu este capabil să dăruiască decât atunci când toate proprietățile, Sefirot precedente, se adună în el. Ne întrebăm dacă suntem într-o astfel de stare sau nu? Avem dorința de a ne conecta pentru a avea capacitatea de a dărui, astfel că acest spațiu Malchut se deschide între noi?
Este vorba despre un grup numit ”fiii lui Iacov” care se îndreaptă și care avansează spre calitatea de dăruire. Ei nu vor să intre în Egipt, dar sunt forțați să se afle în aceste stări. Dar, obiectivul trebuie să fie mereu același de-a lungul drumului: dobândirea calității de dăruire, interconectarea în interiorul căreia revelăm Creatorul și simțim că îi aducem Lui plăcere, realizând astfel fuziunea noastră cu El.
La toate întrebările voastre nu pot răspunde decât un lucru: faceți un efort pentru a ieși din Egiptul vostru și veți vedea că veți ajunge acolo.
Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, articol din Cartea Shamati, 09.04.2014
Rabash, ”Ce este Binecuvântarea, un miracol mi s-a întâmplat în acest loc în Muncă”. Și în același timp, el spune: ”Amintiți-vă că erați robi în Egipt”. Asta înseamnă că sclavia este un lucru rău și totuşi cineva vrea încă să rămână sclav, deoarece sclavul a spus: ”Îmi iubesc stăpânul”.
Totuși, problema exilului este conform măsurii suferinței și durerii pe care le simțim în exil. În această măsură, putem simți bucuria la răscumpărarea sa. Suferințele pe care le simțim reprezintă un vas care poate primi Lumina dacă este eliberat de suferințe.
Suferințele pe care le simțim ar trebui să fie suferința de a fi în exil, de a fi incapabil să efectuăm adevăratele acte de dăruire. Este ceea ce numim exil și sclavie.
Totuși, dacă o persoană nu suferă, este posibil ca ea să fie un egiptean sau chiar un ministru de Faraon. Sclavia trebuie să fie împotriva voinței cuiva. Fără îndoială, ea va dori să fie un sclav până ce atinge o stare când va dori să scape de robie, cu toate puterile și prin toate mijloacele de care dispune.
Trebuie să ne imaginăm ce înseamnă exilul și sclavia; cum, prin ele, accept natura mea ca o dominație străină care este în mine. Faraon mă pătrunde ca o bacterie sau un șarpe. El mă umple, nu mă lasă să mă mișc sau să respir liber. Dacă fac ceva, înghite roadele muncii mele transformând astfel totul în avantajul său.
Dacă nu fac distincție între el și mine, fac totul pentru el fără plată sau recunoștință. Cred că vreau să mă umplu pe mine și nu Faraonul, pentru că mă identific cu el. Este ceea ce numim nivelul animal.
Dacă încep să muncesc conștient pentru Faraon, este deja un real păcat. Este o Klipa (coajă). Dacă încep să îl urăsc și să mă opun dominației sale, este munca în exil. Astfel, sosesc cei șapte ani de foamete, în care văd că nu pot face nimic și totul se întâmplă ca și cum era de dragul Faraonului. Totuși, nu doresc asta și nu o accept!
Astfel, lupta noastră se declanșează până ce ajunge la sfârșitul său.
Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 01.04.2014, Scrierile lui Rabash
Întrebare: De ce părăsim Egiptul în grabă, este posibil să ieșim fără a finaliza toate clarificările?
Răspuns: Graba este atunci când nu știu de la început că mă apropii de răscumpărare. Deși în fiecare moment mă îndrept spre ieșire, în ciuda acestui lucru, mi se întâmplă brusc. Aceasta deoarece se întâmplă conform unui calcul de sus, conform relațiilor dintre Kelim (vase) și lumini. Prin urmare, nu pot prezice asta de la început. Nu este în mâinile mele. Nu îmi spun toate condițiile care trebuie să fie realizate în mine pentru a crea starea corectă pentru următorul nivel numit răcumpărare.
Nu știu nimic la început. Caut și caut, dar încă sunt în întuneric. Nu știu încă ce este de dăruit la acest nivel superior. Prin urmare, este ceea ce numim a pleca în grabă.
Este plăcut să sărbătorim această mântuire subită, tocmai pentru că sperăm că aceasta se va întâmpla în orice moment.
Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 27.03.??, Scrierile lui Baal Hasulam
Întrebare: De ce trebuie să citim Cartea Zohar?
Răspuns: O folosim ca un mijloc de progres spiritual în grup. Mai întâi, dorinţele de primire se manifestă într-un anumit grup de persoane. Dorinţele sparte, se uită una la cealaltă în forma lor fizică, ceea ce permite stabilirea unui prim contact. Ei se adună într-un grup şi studiază Cartea Zohar.
Un fel de dorinţă spartă “aspiră” la cele care sunt superioare. Studiile şi analiza comună corectă a nivelului superior, sub îndrumarea unui profesor, declanşează schimbări viitoare în prieteni. Ei încearcă să obţină vasele liniei drepte, apoi Luminile vaselor circulare vor fi gata să intre în ele. Până acum, Lumina iese din cercuri şi merge departe în golul dorinţelor lor, sub forma Luminii Înconjurătoare, până ce ele se transformă într-o linie dreaptă.
Acesta este, de fapt, obiectul studiului nostru. Când se întâmplă, vom studia aceleaşi texte şi Luminile care trec din stările externe în cele interne şi se schimbă din vasele circulare în vase în linie dreaptă, în vasele noastre corectate modificate.
Astfel, Cartea Zohar este un remediu special pe care-l folosim fără să avem o idee clară despre modul în care ne influenţează. Totuşi, nu este important deoarece funcţionează mereu.
Întrebare: De ce Zohar este mai puternic, în acest context, decât Tora?
Răspuns: Cartea Zohar este mai puternică decât Tora, deoarece stilul său şi forma sa sunt din perioada care a urmat distrugerii Templului. Înainte, poporul din Israel era la nivelul de Mochin de Haya, adică la finele corecţiei personale. Apoi, au căzut de la această înălţime în ascundere. În consecinţă, cabaliştii erau în starea spartă şi, în acelaşi timp, ei s-au ridicat mai presus de toate.
Ei au descoperit această diferenţă între cele două “extremităţi” ale realităţii, între lumea Infinitului şi lumea noastră. Copiii lui Israel au căzut adânc în egoismul cel mai dur atunci când cabaliştii grupului Rabbi Shimon erau în vârf. Prin urmare, diferenţa dintre ei şi poporul lui Israel s-a extins de la minus infinit la plus infinit.
Mai târziu, de-a lungul exilului până la realizarea sa completă, vasele poporului Israel au trebuit să se amestece cu celelalte naţiuni şi le-au adus scântei spirituale.
Tora este diferită. Moise a scris Pentateuh plecând de la nivelul corecţiei finale. El era deasupra întregii lumi, dar restul naţiunilor nu era în aceeaşi stare ca el în acel moment. Oamenii doar părăsiseră Egiptul, starea numită „Egipt” nu este încă spargerea. În Egipt se revelează, pur şi simplu, o mică stare nu toată distrugerea în timpul căreia sfinţenia se amestecă cu impuritatea, „întoarcerea” în sus, permiţând astfel oamenilor să-şi corecteze defectele şi „să se umfle ca drojdia”. Datorită faptului că oamenii nu au atins aceste stări, Moise nu putea revela, nici explica, întregul proces de corectare în Pentateuh. El a arătat doar ce s-a întâmplat până atunci.
În general, fiecare etapă le include pe celelalte. O parte şi întregul sunt egale. De aceea, Tora include totul, dar ea este prezentată într-un mod care este imposibil de folosit într-o măsură deplină pentru corecţia sufletelor. Nu se poate extrage din Pentateuh Lumina care Reformează sufletele sparte, deoarece exodul din Egipt s-a întâmplat înainte de spargere. Doar o mică parte din aceasta este revelată, ea a permis conectarea „strămoşilor” (GAR) apoi inima lor a fost îngreunată şi, în final, a dat naştere „fiilor” (triburile lui Israel) numai după ce exodul din Egipt a avut loc.
După aceste evenimente au urmat perioadele celor două Temple şi ultimul exil.
Astfel, Cartea Zohar este scrisă pornind de la o stare total diferită cu diferenţa maximă între înălţimea celor 125 de etape şi ruptura finală a fiilor lui Israel. Nu intrăm în detalii, nici în condiţiile spirituale ale acestei epoci. Tot ceea ce este important acum, este că această carte corespunde, în totalitate, cu ceea ce este încorporat în natură.
Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam
Nu există nicio diviziune între munca interioară sau munca în grup, munca colectivă – toate acestea sunt o singură muncă în care eu pot vedea părţi ale sufletului meu propriu ca fiind străine şi urâte de mine. Eu am să depăşesc toată această pâclă, ceaţă care mă înconjoară şi care în imaginaţia mea sunt duşmani răi sau cel puţin sclavii mei.
Aceasta nu este o muncă simplă fiindcă muncesc la vasul meu spiritual până când îl refac pe tot şi mă pun şi pe mine în el. Acest lucru este posibil numai prin forţa iubirii, ridicare peste toată ura şi rezistenţa pe care o simt faţă de ceilalţi.
Toată această opziţie arată ca rezistenţa generată în opoziţie la curentul electric. Împreună, curentul electric şi rezistenţa fac să se învârtă motorul. Ca rezultat al unei astfel de acţiuni , Lumina, lumea spirituală, este dezvăluită.
Numai după o muncă grea în sclavia egipteană a propriului nostru egoism, am ajuns de la nivelul lui Iacob (de la un nivel mic) în faţa muntelui Sinai (muntele de ură). De la acest munte de ură e posibil să primim Lumina care Reformează, numită Tora. Acum, avem deja ceva la ce să muncim.
Dar, acela care nu a început să se unească, acela care este încă sub controlul sentimentelor acestei lumi şi încearcă să-şi folosească prietenii într-un mod mărunt ca în alte locuri, acest om nici măcar nu a început munca lui. Poate că el nu încearcă să-i folosească pe ceilalţi fiindcă are un caracter bun, şi vrea să fie prieten cu toţi, dar asta nu face nimic pentru dezvoltarea lui.
După cum e scris, „Şi-a adus pâinea (credinţa) ei de departe”, adică din distanţare şi respingere. Nu există nicio muncă personală sau în grup aici. Tu trebuie să apropii în interiorul tău toate părţile aparent streine ale realităţii, până când descoperi în conexiunea acestor părţi că întregul univers este în tine.
Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/29/2011 „Şamati” 121
Legatura cu Egiptul incepe in dorinta lui Joseph de a se uni cu fratii sai, dar in locul unirii a aparut ura intre ei. Acesta este momentul in care au intrat in Egipt si s-au vandut lui.
Joseph (omul virtuos, fundatia lumii) este ceea ce se numeste baza, Sefira, care conecteaza toti Sefirot care o preced, sau fii lui Jacob. El a vrut sa ii unesca pe toti, dar ei nu au fost de acord; fiecare si-a dorit sa fie singur. Si Joseph a spus: „trebuie sa te unesti cu mine” deoarece Sefira Yesod face legatura intre el si restul Sefirot, nu are nimic personal.
Asadar, toate celelalte proprietati in om sunt opuse, si de aceea ei au inceput sa simta exilul Egiptean. Cu alte cuvinte, intreaga noastra munca consta doar in unirea pentru care ai grupul mondial la fel ca si cel local. Si fiecare din noi are sansa sa avanseze si in grupul fizic si in grupul virtual. Suplimentar, fiecare a facut deja ceva pregatiri pentru unitate, dar nu am putut lua nici o decizie finala.
Si poate ar trebui sa luam decizia finala pentru ca nimic nu ne va ajuta daca nu ne vom uni, deasupra egoismului tuturor. Acolo, in punctul unitatii noastre se afla spiritualitatea. Acest minuscul punct negru dintr-o data se arata si noi gasim intrarea in lumea spirituala prin el. Este o trecere atat de stramta si ingusta incat cu greu as fi crezut ca ceva se poate deschide aici.
Este asemanator cu nasterea. La inceput iesirea este inchisa, embrionul ramane in uter fiind vazut ca „Mem Stuma” (litera Mem este proprietatea Bina, inchis in toate partile). Si doar mai tarziu, cand dorinta enorma de a se naste apare, aceasta litera Mem se divide pe doua usi (litera Dalet de la cuvantul „usa” sau Delet) cu doua balamale („Tzirim” sau „balama” cuvantul mai inseamna si contractii natale), si in felul acesta copilul se naste.
Dar in momentul dinainte un nou nascut nu poate stii, prezice, sau simti ca stadiul in care se afla se poate deschide. De aceea un mediu puternic este necesar. Ne va impinge pe toti si ne va garanta forta suportului, forta trezirii care imi va aduce intotdeauna intentia in unitate.
Din partea a 3a a Lectia zilnica de Cabala 4/21/2011, Beit Shaar HaKavanot
Intrebare: Ce pot face daca am o mare dorinta sa ma unesc cu prietenii, dar oricat de mult incerc sa fac asta, nu pot ramane in aceasta stare mai mult de cateva minute si ma pierd in tot felul de ganduri fara importanta?
Raspuns: Trebuie sa te transferi singur de la un gand la altul, iar si iar. Ce poti face daca munca noastra se face in pasi mici, la fel ca si copii care cresc putin cate putin in fiecare zi. Dar copilul lucreaza toata ziua pentru a avansa. In mod constant testeaza mediul si pe el insusi: cat de bine i se potriveste, cum sa se dezvolte pentru a castiga de pe urma mediului.
Dar noi nu facem la fel. Ar trebui ca fiecare secunda sa cautam sa folosim mediul, si cel mai bun mod de conectare la el. Noi nu dorim sa ne unim si sa ne testam: chiar daruim mediului? Poti face asta la fel cum o face un copil? Si in asta consta problema; este motivul pentru care progresul nostru este atat de incet.
Nimic nu ne retine. Am primit toate instrumentele; totul este scris pentru noi; totul este explicat; si tot ce trebuie sa facem este sa ne unim si doar sa o facem! Apoi nimeni, chiar daca este in cel mai indepartat colt al pamantului, nu va simti ca se poate face si in alt fel.
Doar efortul interior comun al intregului grup mondial va trezi fiecare inima. Nimeni nu are nici o alta sansa de a pastra calea, sa se trezeasca imediat si sa continue sa mearga mai departe. Asta este privita ca si garantia reciproca, cand toti garantam tuturor ca in curand se vor trezi si vor atinge o stare buna.
Egiptul nu este atat de necesar daca il trecem impreuna. Creatorul a aranjat totul astfel incat sa razbatem prin dezordinea asta privita ca „durerea in dragoste”, cand visez sa ma intalnesc cu cineva pe care Il iubesc si mi-e dor de El, cand anticipez intalnirea care urmeaza.
Cu siguranta sufar pentru ca nu am ajuns inca la acea intalnire si nu ne-am reunit, dar deja traiesc in asteptarea ei, in iluminata anticipare a viitorului. Singura greutate pe acest drum este lipsa unitatii intre noi. In afara de asta nu mai exista nimic.
Din partea a 3a a Lectia zilnica de Cabala 4/21/2011, Beit Shaar HaKavanot