Tag Archives: Ego

Prevenirea celui de-al treilea război mondial – Partea 1 “De ce există conflictele?”

Comentariu: Acum zece ani ați afirmat despre conflictul dintre Israel și facțiunea radicală a comunității arabe, că nu este unul local și că extremiștii vor începe doar confruntarea cu Israelul pentru ca, mai târziu sau mai devreme, să se ajungă la o confruntare cu întreaga lume iar aceasta va reprezenta începutul celui de-al treilea război mondial, care va continua să se dezvolte.

Toate acestea mis-au părut doar niște aiureli cabaliste, dar astăzi înțeleg că este necesar să începem să ascultăm cu atenție prezicerile cabaliste, acordându-le o grijă specială.

Răspuns: Din păcate, tot ceea ce este scris în înțelepciunea Cabalei s-a îndeplinit de-a lungul istoriei cu o precizie matematică. Ar fi putut exista anumite discrepanțe în ceea ce privește perioada de timp, dar nici măcar acest lucru nu s-a întâmplat.

Acum patruzeci de ani, profesorul meu mi-a spus că în jurul anului 1995 va începe revelarea înțelepciunii Cabalei în mase, după care va urma o altă perioadă, etc. Toate acestea urmează să se întâmple cu precizie, suscitând o mare teamă printre cei care cunosc aceste predicții.

Cel de-al treilea război nu va fi la fel cu războaiele anterioare; el este suma unei multitudini de conflicte locale lente și nesfârșite, care epuizează întreaga omenire.

Ceea ce se petrece este faptul că omenirea atinge un prag în dezvoltarea sa. Toți oamenii vor ajunge să înțeleagă că nu reușesc să se înțeleagă unul cu celălalt și nici să se adapteze la legile naturii, care le conduc viața.

Noi nu cunoaștem legile naturii și nu ne putem organiza societatea nici măcar într-unul dintre domeniile vieții. Știința se găsește într-un punct mort, familiile se destramă iar oamenii preferă să scape de toate acestea folosind droguri și tranchilizante.

Umanitatea este confuză. Cei mai puternici oameni ai lumii nu știu ce să facă. În general, lumea în care trăiam cu succes a devenit total neclară. Așa încât au izbucnit conflictele și confruntările.

Lumea a devenit integrală; rotundă; acționează acum alte legi – legile conexiunii integrale dintre toți oamenii. Fiecare om influențează întreaga lume și întreaga lume influențează omul; totul este cuprins într-o rețea. Deși nu vedem încă această rețea de forțe, ele ne leagă cu putere, ca pe niște celule din corpul umanității. Toate acestea au fost descrise în înțelepciunea Cabalei încă de acum mai multe mii de ani.

Problema însă, constă din faptul că noi suntem construiți conform unui principiu egoist, individualist, nu unul integralist. Nu putem cuprinde tot sistemul; nu putem coopera mutual corect unul cu celălat; nu ne propunem să primim și să dăruim împreună.

Ființa umană este singura creatură din lume care există pe baza unui principiu egoist. Nivelurile inanimat, vegetal și animal ale naturii există instinctiv; nu au libertatea de a alege. Pe când ființa umană este construită conform unui alt principiu, în el acționând doar egoismul.

Urmează de aici că părțile inanimate, vegetale și animale ale naturii se găsesc într-un echilibru dinamic: plus-minus, cald-rece, întuneric-lumină, și doar natura noastră interioară egoistă nu este echilibrată de o forță bună, având doar un caracter negativ.

Întrebare: Există însă oameni care vor obiecta: “Scuză-mă, dar ieri am ajutat o femeie bătrână să traverseze strada”. Altul va spune: “Scuză-mă dar acum zece ani nici nu visam că va fi creată o rețea socială atât de uluitoare precum Facebook!” Cu alte cuvinte, nu avem noi oare și o direcție pozitivă de dezvoltare?

Răspuns: Ba da. Dar și aceasta este administrată tot de egoismul nostru.

Din această cauză nu putem să facem bine pur și simplu, fără să mai menționăm aici să îndeplinim principala lege de a-i iubi pe ceilalți. O persoană are nevoie de o forță pozitivă internă care să-l echilibreze.

Cu toții simțim că avem o adevărată problemă, pentru că ne ghidăm în principal după forța negativă. De unde ne putem însuși o forță pozitivă care să ne permită să ne conducem cu succes, pe noi înșine și întreaga lume? Iată provocarea majoră care stă astăzi în fața umanității.

Va urma…

Din emisiunea de pe KabTV “Conversatii cu Michael Laitman” 10/23/15

Libertatea imaginară și adevărată, Partea 5 Libertate după soluționarea problemei

Întrebare: Ca și copil, am avut mereu senzația că toată lumea este un vas. Cerul era capacul și eu eram la fundul vasului ca o mică insectă.

Toate poveștile despre Pământ ca fiind rotund și larg au devenit necredibile în comparație cu sentimentul interior că eram izolat, închis, prins fără scăpare. Ce este acest sentiment?

Răspuns: Acesta este un sentiment foarte adevărat despre lumea noastră închisă. În plus, aceasta este închisă astfel încât, pe de-o parte, ne vedem pe noi într-un fel de spațiu imens, dar pe de altă parte, acest spațiu este mort, nu are nimic în el.

Și chiar dacă am fi existat nu în această minge mică, dar într-o altă galaxie, ar fi fost același lucru, nu aș fi capabil să scap de mine. Doar că acolo ar fi fost alte condiții  ale naturii neînsuflețite, și ce altceva?

Noi chiar suntem într-o “oală cu un capac”, și dacă nu ieșim din această situație, atunci putem să ne așteptăm la un sfârșit amar, nu este nimic de făcut aici. Dar acest sentiment îi ajută pe oameni să ia în considerare de ce natura ne-a facut ființe inteligente și ne-a dezvoltat de la niște particule neînsuflețite la cele mai complexe organisme; până la urmă, nu se poate ca acest lucru sa fi fost fără scop.

În măsura în care pare, în spatele trupului fizic, intern, psihologic(care este chiar mai intern), mai există abilități suplimentare și posibilități, forțe secrete și caracteristici care trebuie descoperite în noi.

Cum omul o dată a apărut dintr-o maimuță, așa și umanitatea trebuie să aibă altceva în dezvoltarea sa internă. Noi mergem spre ea și Înțelepciunea Cabalei ne explică cum să ne dezvoltăm în noi înșine.

Astăzi umanitatea a atins deja un sentiment de confruntare finală în relațiile sale mutuale, și asta trebuie rezolvată deoarece dependența constantă de confruntare între națiuni și oameni este foarte primitivă, limitată, închisă și nu ne permite să ne detașăm de acest vas gigantic al lumii noastre.

Deci aceeași unitate care astăzi domina peste mase mai mari și mai largi o să ne aducă soluția acestei probleme. Vedem conform depresiei pătrunzatoare din lume, conform nevoilor de îmbrățișări, conform războaielor și tulburărilor fără sfârșit, că umanitatea caută o scăpare, dar nu știe ce să facă.

Oamenii se întorc din nou la religii și nu găsesc nimic în ele, ceea ce înseamnă că o opoziție apare printre oameni.

Asta este o căutare a soluției problemei. Este mai profundă decât libertatea sau lipsa de libertate. Cu alte cuvinte, dacă văd un fel de scop în fața mea dar care nu oferă libertare, o să-l accept, iar dacă nu văd scopul, este deja sfârșitul.

Dar cât de mult este acest scop conectat cu libertatea, nu știm. De fapt, este întotdeauna conectat cu libertatea, dar astăzi noi nu înțelegem ce înseamnă asta.

Potrivit Cabala, dacă vrei să fii liber trebuie să încetezi să te îngrijorezi cum să intrii mai înăuntrul tău și trebuie să începi să lucrezi înafară, pentru binele altora.

Și atunci când în loc să te îngrijorezi pentru tine, începi să-ți faci griji pentru alții, în loc să te iubești pe tine, îi iubești și îi simți pe ei, și ei devin singura ta sursă de grijă și iubire, gânduri și unități, atunci o să fi liber. Liber de ce? Liber de tine. Doar în acest caz avem posibilitatea să ieșim din noi.

Altfel, mereu o ne înșelăm pe noi, susținând că nu suntem egoiști, că suntem liberi, și lucruri de genul ăsta. Având în vedere că ego-ul ne cuprinde în acest “vas” general, este normal că este maestrul sclavismului aici.

Va continua..

Din emisiunea de pe Kab TV “Ultima generaţie” din 11.06.2015

 

Frica de moarte şi încarnări

Întrebare: De ce îmi este frică de moarte?

Răspuns: Corpului meu fizic nu îi este frică, ego-ului îi este. Îi este frică că nu mai poate să se satisfacă şi să se ridice la nivelul existenţei simple.

Problema este că atunci când dorinţele noastre egoiste primesc plăcere, moartea este deja simţită. În acţiunile ego-ului, în folosirea lui, se simte că totul are un sfârşit în respingerea Luminii din el, adică în moarte. Astfel, nu poate fi niciodată satisfăcut. Fiecare împlinire a egoului este o apropiere de moarte.

Întrebare: Ce este dincolo de moarte?
Răspuns: Nimic. Corpul fizic încetează să mai existe, dar Reşimot (informaţii spirituale) rămân. La nivel corporal au realizat ceva într-un anume fel, la un moment dat, în anumite circumstanţe.

Dar nivelul lor spiritual al implementării nu a avut încă loc pentru că persoana încă nu a atins acest nivel. De aceea, trebuie să treacă prin diferite circumstanţe.

După ce cineva începe următoarea încarnare a sufletului într-un nou născut astăzi, atunci din nou o linie lungă a creşterii are loc, timp în care are loc o corectare inconştientă a Reşimot. Iar apoi din nou, persoanei îi este dată oportunitate de a atinge nivelul de dezvoltare al sufletului, adică atingerea nivelului dorinţei de a dărui, împotriva dorinţei de a primi.

Avraam este proprietatea de dăruire

Întrebare: Care a fost apelul făcut de Avraam către babilonieni?

Răspuns: Avraam este proprietatea dăruirii (Hesed), calitatea iubirii la un grad (nivel) mic. Avraam s-a adresat babilonienilor și le-a cerut să-și amintească cât de bine cooperau când egoul lor era mai mic. El i-a sfătuit să se ridice peste egoul care îi desparte și să trăiască în iubire și prietenie.

Totuși, această muncă a fost pentru ei imposibilă, fiindcă implica faptul că oamenii trebuie să se ajute reciproc și să atragă Lumina Reformatoare, cerându-i Creatorului să le-o acorde pentru a trăi după legea „iubește aproapele ca pe tine însuți”.

Se presupunea că fiecare dintre ei era câte un „obiect diferit” despărțit unul de celălalt prin egoism. Era posibil să se construiască un pod între ei? Este o misiune foarte grea.  Ea poate fi îndeplinită numai cu ajutorul calității „Avraam”, Hesed (milă/dăruire), atunci când, în ciuda egourilor noastre, încercăm totuși să ne corectăm pentru a obține o fază în care aproapele nostru ne este atât de important și de prețios pe cât ne suntem noi nouă. În acest fel este implementat în viață principiul iubirii aproapelui ca pe tine însuți.

Avraam și-a adunat susținătorii și i-a condus afară din Babilon, în țara Canaan. Azi este aproape imposibil de imaginat cum au putut să reziste la o astfel de traversare istovitoare prin deșert. Dar ea nu a fost o traversare fizică ci a însemnat că el și-a ridicat oamenii de la dorința egoistă numită „Babilon” la nivelul numit „țara Canaan”, azi pământul lui Israel.

Cu alte cuvinte, a fost o trecere interioară prin care oamenii au avansat treptat de la dorințale și calitățile lor anterioare, mai departe de Babilon și mai aproape de țara Canaan. Mergând mai departe, ei s-au înălțat.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 31/12/2014

Faraonul se vede numai în centrul grupului

Atunci când cineva merge la război împotriva propriului egoism, ar trebuie să îşi amintească că grupul este alături de el şi în el va descoperi puterea care îl va ajuta să se lupte cu el însuşi, împotriva Faraonului, împotriva naturii sale.

Trebuie să îmi imaginez că mă aflu în afara mea şi mă uit la o bestie, la mine însumi, din afară. Apoi mă identific cu grupul şi de acolo mă uit la corpul meu, la toate caracteristicile mele, dorinţele şi gândurile mele, şi le consider ca fiind Faraonul meu. Şi fac aşa până când corpul meu este rafinat şi se integrează în grup, care este standardul meu pentru dăruire. Aşa ajung la conexiune.

Cer să pot să simt puterea dăruirii în grup, care mă conduce şi mă ţine. Toate acestea se găsesc în centrul grupului. Dacă nu există Arvut (garanţie reciprocă), atunci nu îl voi descoperi pe Faraon.3

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Șapte ani de pregătire pentru ieșire

„…Cei șapte ani de mare belșug..” (Geneza 41:29) sunt dați unui om pentru ca el să-și poată organiza toate condițiile pentru a avansa el însuși. Încerc să fiu în dăruire, în conexiune cu grupul. Îndeplinesc toate acțiunile și respect anumite condiții. Între timp, înclinația mea rea nu este revelată. Se revelează, dar la nivelul uman, nu la cel spiritual. Începe numai după ce mă pregătesc bine pentru „…șapte ani de foamete…” (Geneza 41:30). Ei nu vin așa pur și simplu, din întâmplare, ci ca rezultat al eforturilor omului.

Un nou Rege se ridică în Egipt. Asta înseamnă că încep să-mi identific dorințele, natura, este rea. Până atunci, nu am crezut așa. Nu am înțeles că a fost așa. Am auzit că egoul este rău și asta este clar la toată lumea. Totuși, eu am crezut despre mine că am avansat, că am vrut să obțin Spiritualitatea și nu am înțeles că natura mea este înclinația rea.

Eu însumi trebuie să stabilesc, să recunosc, că toată natura mea, tot ce este în mine e rău. Nu există nicio diferență în indiferent ce caracteristică iau.

Dar noi nu vorbim de dorință în sine, de material, ci de intenție. Asta înseamnă că trebuie să înțeleg și să revelez treptat că intenția din fiecare dorință sau din toate obiceiurile mele, este opusul Spiritualității.

Șapte ani de foamete înseamnă o înțelegere critică a celor șapte ani de belșug. Acum pot să examinez și să văd că, în realitate, nu există nici măcar o singură caracteristică în mine cu al cărei ajutor să pot avansa. Totul este sub controlul intenției de dragul primirii. Aceasta este munca din timpul celor șapte ani de foamete.

Dar, văd toate acestea după ce mă apropii de Lumină, de Creator. Înțeleg și simt din ce în ce mai mult ce este Lumea Spirituală adică, intenția de dragul dăruirii. Există în mine un punct numit Moise care este conectat cu Forța Dăruirii. Mulțumită acestui fapt știu că există în lume o astfel de forță.

Practic, o găsesc în mine și nu în alte dimensiuni. Acesta este spațiul meu interior dar, în același timp, nu o văd, nu o identific.

Dacă vreau să construiesc o intenție de dragul dăruirii la dorințele care se află sub controlul intenției „de dragul primirii”, sub dominația Faraonului – cu alte cuvinte, să am Creatorul care să conducă peste ele – acest lucru se numește ieșirea din robia din Egipt pentru a deveni servitorul Creatorului. Văd cât este acest lucru de dificil și, că este chiar imposibil, fiindcă în fiecare dorință și gând din inima și mintea mea, sunt total egoist. Înainte nu am crezut așa!

Acum, încerc constant să acționez de dragul dăruirii și văd că totul îmi iese de dragul primirii. Acest fapt se numește „copiii lui Israel trec prin cele 49 de porți de Tumaa (impuritate)”.

Acest lucru i se revelează omului încet, treptat, ca să nu-l aducă la disperare și să se predea. Depinde de el să continue să verifice încă o dată și încă o dată până când, în sfârșit, totul este clarificat și el poate să vadă că nu este nimic în el care să aparțină sfințeniei. Așa că, rugăciunea lui este completă și strigătul lui va fi un strigăt adevărat.

Numai atunci acest lucru se va numi MAN (rugăciune) și nu înainte de asta și, ajutorul va veni de Sus, ceea ce se numește naștere spirituală, exodul din Egipt. Imediat, dintr-o dată, voi primi posibilitatea de a părăsi dominanța intenției de dragul primirii, numită Faraon. Părăsesc controlul Faraonului și încep să obțin intenție de dragul dăruirii și este clar că această intenție este îmbrăcată în dorințele, în caracteristicile care au fost înainte în mine.

La început, doar m-am pregătit și a trebuit să fiu în starea de „copiii lui Israel”, într-o stare de imaturitate, în linia din dreapta (Kav Iamin) și chiar în linia din mijloc (Kav Emțai). Depinde de mine să cuceresc Egiptul și, încep să fiu conectat cu el, în același timp, fără să înțeleg că asta înseamnă robie egipteană și, după asta, mi se revelează adevăratul Egipt cu cei șapte ani de foamete și, atunci iau puterea de a fugi. Se întâmplă așa fiindcă am investit toate eforturile în linia din dreapta, după cum e scris „El a înghițit bogățiile de jos și le va vomita din nou” (Iov 20:15).

Din partea întâi din Lecția zilnică de Cabala din 27/04/2014 Scrierile lui Rabaș

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 4

Vorbind la plural

NE AMINTIM DE PRIMUL ”LUPTĂTOR” CU EGO-UL

Când nivelul vorbitor al dorinţelor a erupt întâia dată sub forma egoismului, Babilonul îşi trăia zilele de aur şi Abraham era cel însărcinat cu rezolvarea misterului declinului social al poporului său. Concetăţenii săi erau atât de imersaţi în construirea turnului lor, încât îşi abandonaseră complet camaraderia. Ei nu mai erau ”de o singură limbă şi o singură vorbire” (Geneza 11:1); toată grija lor era îndreptată spre turn.

Cartea, Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele Rabinului Eliezer), înfăţişează disperarea lui Abraham la vederea noii pasiuni a poporului: ”Rabi Pinhas spune că (în Babilon) nu mai erau pietre pentru construcţia oraşului şi a turnului. Ce au făcut oamenii? Ei au modelat cărămizi şi le-au ars, aşa cum fac artizanii, până când l-au construit (au construit turnul) înalt de zece mii de metri. Cei care trebuiau să ridice cărămizile, urcau dinspre est şi aceia care coborau, o făceau în partea de vest. Şi dacă un om cădea şi murea, nimeni nu-i acorda atenţie. Dar, dacă o cărămidă cădea, ei se aşezau şi se văicăreau zicând, ”Când va urca alta în locul acesteia?” Când Abraham, fiul lui Tera, trecea pe acolo şi îi vedea pe oameni construind oraşul şi turnul, el îi blestema, în numele Domnului”.223

Dar Abraham a făcut mai mult decât să-i blesteme pe constructori. Mai întâi, el a încercat să repare ruptura şi să-i aducă pe oameni împreună. Midraş Raba  ne spune că Abraham i-a strâns împreună pe toţi oamenii din lume224 iar Rabi Behaiei Ben Aşer ne spune, ”(Nimrod) i-a spus, ”Eu am creat pământul şi cerurile, cu puterea mea.” Abraham a răspuns, ”…când am ieşit din peşteră, am văzut soarele răsărind la est şi apunând la vest. Fă-l să răsară la vest şi să apună la est şi mă voi închina în faţa ta. Dacă nu, acela care a dat mâinii mele, puterea de a arde statuile, îmi va da putere şi te voi omorî.” Nimrod le-a spus consilierilor săi, ”Care să fie pedeapsa lui?” Ei au răspuns, ”Despre el s-a spus, ”O naţiune se va naşte din el şi va moşteni şi lumea aceasta şi pe cea viitoare.” Acum, propria sentinţă i-o vom aplica lui. Imediat, ei l-au aruncat în cuptor. În acel moment Domnul era plin de milă faţă de el şi l-a salvat, aşa cum este scris, ”Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur, din Chaldeea.””225

În urma acestei discuţii înfierbântate cu regele, Abraham şi-a luat familia, elevii şi toate posesiunile şi a fugit din Babilon. Pe drum a strâns în jurul lui oameni care îmbrăţişau mesajul său – ”Când te confrunţi cu egoismul, uniţi-vă mai presus de el”. Cu alte cuvinte, când izbucneşte ura între prieteni, faceţi front comun din revelarea Creatorului – a calităţii de dăruire, a forţei fundamentale care creează realitatea – iar acesta să fie mai important decât partidele rivale, să vă uniţi peste rivalitate. Câştigurile acestei fapte sunt creşterea unităţii şi dobândirea ulterioară a calităţii de dăruire, de către toţi foştii adversari, adică revelarea Creatorului.

Fraza de mai sus descrie esenţa fuziunii, a reparării rupturii oferită de Abraham conaţionalilor săi. Şi această esenţă – unitatea mai presus de diferenţe care măreşte coeziunea şi (dacă vă doriţi asta) revelează Creatorul – nu s-a schimbat. De fapt, nu se va schimba niciodată, fiind Legea naturală a dăruirii.

Aşa cum am detaliat în introducerea acestei cărţi, grupul lui Abraham a reuşit să se unească şi să crească, devenind poporul lui Israel, o naţiune care are ca trăsătură comună, dorinţa pentru Creator. Datorită unităţii peste diferenţe, aşa cum am văzut în capitolul 1, Israelul a dezvoltat o metodă prin care se poate schimba gândirea omului de la modul ”eu”, la modul ”noi”, percepând astfel pe ”Unul”, pe Creator.

Astfel, în timp ce Israelul creştea în tărie, folosindu-şi unitatea împotriva egoismului, restul lumii trecea prin episoade de flux şi reflux, cu imperii care creşteau şi  dispăreau, în timp ce cultura slăbiciunii de sine îşi asigura rolul predominant. Din acest motiv, chiar şi astăzi, în cea mai hedonistă dintre epoci, monoteismul lui Abraham reprezintă noţiunea predominantă despre dumnezeire, în timp ce Turnul din Babilon este simbolul vanităţii şi nebuniei omeneşti.

Din acest motiv, cei care pot educa lumea pentru a deveni la fel de înţeleaptă ca Abraham, sunt cei care i-au fost studenţi, copiii lui Israel, cunoscuţi peste tot, ca evrei. Aceasta a fost moştenirea lăsată lor de către Abraham iar răspândirea ei este obligaţia lor faţă de omenire.

 

Există păcat?

Întrebare: Ce reprezintă tot acest lanţ care începe cu preotul şi se termină cu omul obişnuit?

Răspuns: Este scala dorinţelor din om, conform cu egoul care se descoperă în el.

De fapt, nu există păcat. Nimeni nu este vinovat, pentru că toate păcatele derivă din sursa noastră originală. Aşa cum este scris: „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie pentru ea, pentru că Lumina din ea o va reîntoarce spre bine” (Kidduşin 30b)

Dacă studiem Tora în mod corect, în cer, în prietenie, în condiţii speciale, atunci vom trezi asupra noastră influenţa puterii unice a caracteristicii dăruirii. Lumina Torei ne influenţează şi ne ajută să ne schimbăm proprietatea primirii în dăruire, trecând de la natură individuală la altruism.

Aşadar, dacă cineva se pune într-o societate specială şi lucrează asupra lui în cercul de prieteni, toate păcatele se revelează în el. În timpul primirii Torei pe Muntele Sinai, devine clar că Lumina Torei acţionează asupra oamenilor numai dacă ei tind spre conexiune, pentru garanţie reciprocă, Arvut. „Tora” derivă din cuvântul „Ohr” (Lumină).

Cercul în care clarificăm lucrurile, simbolizează poziţia din jurul imensului ego şi munca noatră cu el. Iar dacă vrem să ne ridicăm deasupra egoului, atunci punctul de conexiune dintre noi, numit „Moise”, se urcă pe munte şi intră în contact cu Creatorul. Acest punct este ghidul nostru spiritual.

Toate dorinţele egoiste sun numite Egipt. Mai întâi ieşim din ele, primim instrucţiuni, Tora, pe Muntele Sinai, care sunt mijlocul prin care corectăm dorinţele egoiste, şi începem să ne conectă. Iar când vrem să ne conectăm mai  mult, descoperim deşertul Sinai, „ura reciprocă” („Sina” ură – în ebraică) şi împreună cu asta tânjim pentru conexiune. ŞI totuşi, cu cât aspirăm către conexiune, cu atât mai mare este respingerea pe care o descoperim.

Tot Egiptul (egoul nostru) începe se reveleze din nou în noi. Asta numim „păcatele” care se descoperă în noi. Şi toate au fost pregătite pentru asta de la început, pentru ca tot ceea ce se revelează într-o persoană este ceea ce este pregătit pentru ea. Iar noi înşine nu comitem niciun păcat.

În Tora sunt scrise toate legile purităţii, corectării „păcatelor” noastre interne care sunt pregătite pentru noi de la început. Aşa cum a fost spus, „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie”. Înclinaţia rea se descoperă treptat în noi şi o corectăm în bine prin tânjirea către conexiune şi apropiindu-ne de Lumina Superioară.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cărţii Eterne din 27.11.2015

Nu săpa groapa altuia

La un anume stagiu al dezvoltării, omenirea a găsit în sfârșit ocazia să-și înțeleagă răul egoist, natura ei josnică. Dacă ne uităm de aproape, pare să nu fie nimic bun în noi. Cele mai înalte și generoase fapte pe care le facem, le facem cu singurul scop de a-i exploata pe ceilalți.

Se întâmplă așa și față de preaiubiții noștri copii. Facem totul doar pentru beneficiul și plăcerea noastră. Un om este un egoist atât de mare, că acționează numai și numai într-o singură direcție, pentru el însuși. El nu este în stare să facă nicio altă acțiune. Întrebarea este, de ce ne-a creat Natura așa?

Întâi de toate, depinde de noi să fim conștienți de locul nostru în enormul mecanism al Creației. Ne regăsim în ea precum copiii mici care nu înțeleg ce fac aici pe Pământul acesta foarte mic raportat la dimensiunea universului infinit. Acest Pământ este precum camera copiilor noștri în care spargem totul ca niște copii obraznici, pe care părinții i-au lăsat nesupravegheați.

Și, dintr-o dată, ne amintim că dincolo de camera noastră există totuși și restul de casă și, după cum se pare, părinții sunt cei care ne-au creat. Natura nu este un mediu orb și sălbatic fiindcă nu se poate ca această lume să apară de la sine și din întâmplare. Se pare că sunt legi în ea pe care noi, schimbându-ne într-un fel, trebuie să le studiem și să le simțim.

A venit timpul să încetăm să alergăm nebunește precum copiii mici, luptându-ne cu noi înșine tot timpul. Haideți să ne oprim cel puțin un moment și să încetăm să ne certăm precum chiriașii aceluiași apartament. Va trebui în schimb să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, să privim în jur și să vedem ce se întâmplă. Poate vom reuși să găsim mai multe înțelesuri în viața noastră decât facem acum.

Până la urmă, suferim de pe urma conflictelor dintre noi și nu vedem nimic bun în această viață. Această întrebare preocupă omenirea din ce în ce mai mult și trebuie crezută. A venit poate vremea să abandonăm aroganța și ura fiindcă nu folosesc nimănui?

Aceasta este o caracteristică tipică timpului nostru. Dacă înainte omul a crezut că poate obține totul prin forță și va domina întreaga lume ca: Gingis Han, Iulius Cezar, Alexandru Macedon, Faraoni, Nabucodonosor, în timpurile noastre nu mai există dictatori mari, nici Hitler nici Stalin.

Omul de azi vede că nu există nimic etern în lume și că totul este depășit cu rapiditate. Deci nu exisită niciun motiv să ne pierdem viața dată nouă o singură dată. Omul ajunge subconștient la astfel de concluzii și intră în disperare.

Și totuși, adânc, pe fundul acestei disperări este o perlă minunată ce poate fi luată; este numită luna Elul. Este atunci când începem în sfârșit să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă este pentru a ne învăța ceva. După o astfel de descoperire, începem deja o nouă dezvoltare și nu rămânem în interiorul conflictelor reciproce ce atrag națiuni întregi, ci ne ridicăm la un alt nivel de existență, un nivel sublim.

Luna Elul (lună calendaristică în calendarul evreiesc în care este Anul Nou și Iom Kipur – N.T.) este concepută pentru reînoire, pentru gândiri decisive legate de viața noastră. Trebuie să ne simțim starea prezentă ca fiind intolerabilă și să înțelegem că nu poate fi nimic altceva decât natura noastră egoistă. Depinde de noi să ne vedem cuprinși în această Natură enormă și cuprinzătoare, pură și exaltată, complet perfectă și infinită și, atunci vom fi șocați de starea noastră.

Cum se poate ca o ființă umană cu o astfel de inteligență și de dezvoltare emoțională, care îl plasează deasupra tuturor creaturilor, să se găsească în starea cea mai de jos, mai josnică și nemernică dintre toate, dăunător pentru el însuși și pentru restul Naturii? Nicio altă creatură nu este atât de dăunătoare!

Toate celelate acționează în funcție de inteligența lor, dar ascultă instinctele care le direcționează totdeauna spre situația cea mai bună. De aceea un animal nu greșește. Cea mai mică pisicuță nu va cădea de la înălțime, fiindcă se protejează instinctiv, pe când copilul mic poate să cadă deoarece el nu simte primejdia.

Ce rezultă de aici este că, odată cu dezvoltarea noastră emoțională și a inteligenței am obținut și libertatea de a alege și posibilitatea folosirii potențialului nostru înalt de dezvoltare fie corect, fie incorect. Aici este întreaga problemă.

Natura minerală, plantele și animalele nu au libertatea de a alege care să facă posibilă folosirea diferită a emoțiilor și a inteligenței. La ele totul e pur și simplu direcționat spre cel mai bun beneficiu propriu, aici și acum. Cu oamenii nu este nimic de genul acesta.

De aceea, oamenii, spre deosebire de pisică sau câine, își pot face singuri rău. În esență, asta se întâmplă. Avem cea mai mare inteligență față de restul creaturilor și totuși, o folosim în detrimentul nostru, fără ca măcar să înțelegem asta. Pănă la urmă, rezultă că ne săpăm singuri groapa pentru noi înșine.

Din KabTv „O viață nouă” 14/9/ 2014

Scânteile speranţei deasupra deşeurilor de ego

Întrebare: Care este diferența dintre condițiile de conectare pe parcursul primirii Torei, în timpul tranziției prin cele 49 de porți de impuritate, și exodul din Egipt?

Răspuns: Cele 49 de porții de impuritate sunt toate vasele noastre, toate dorințele noastre, inimile noastre, toate, în scopul de a primi, acestea toate fiind gunoi aruncat în partea de jos. Doar un punct în inimă, o scânteie de dăruire, iese din fiecare inimă și toate aceste scântei sunt conectate într-una singură.

Aceste scântei conectate se numesc Moise. Ele doresc să se conecteze la Creator și, prin urmare, urcă în vârful muntelui, în timp ce toate inimile rămân în cele 49 de porți de impuritate. Revelarea Creatorului care a avut loc în timpul exodului din Egipt a fost necesară pentru a detașa scânteile din inimi, pentru a le scoate din ego.

Odată ce scânteile sunt desprinse din inimi se pot uni într-una singură pentru a primi Tora. De fapt, când Lumina Torei este primită, de fiecare dată este necesar să se ia o porţie selectată de inimi și să le corecteze, pregătindu-le și ridicându-le la înălțimea scânteilor.

Aceasta este prima fază numită de a dărui, în scopul de a dărui, ridicarea dorinței de primire la nivelul de dăruire. După asta este mai mult de lucru cu intenția de a dărui.

Din pregătirea pentru Lectiei zilnice de Cabala 6/3/14

Pagina 1 din 512345