O coborâre se produce deoarece nu putem menţine starea atinsă anterioră, deoarece, de fiecare dată, există o împovărare a inimii. Noi nu am primit această împovărare a inimii, pentru că ni se arată milă de sus.

Dar, nu este bine dacă această împovărare a inimii este o consecinţă a problemelor materiale externe. La urma urmei, de acum putem rămâne numai în munca spirituală şi să interpretăm toate perturbaţiile materiale neplăcute, ca spirituale.

Nu vedem nimic material în aceste tulburări, chiar şi în loviturile cele mai severe. Brusc, vor începe să aibă o formă fantastică, lucrul cel mai important este să ne menţinem la acelaşi nivel. Dacă continăm să rămânem la acelaşi nivel deasupra tuturor tulburărilor, vom începe să înţelegem acest nivel mai profund.

Am atins, deja, un nou nivel şi acum avem nevoie de a merge mai departe în el, pentru a vedea cele 10 Sefirot în el, noi proprietăţi. Şi atunci, vom vedea dintr-o dată, că suntem în măsură să rămânem în această stare şi că suntem în lumea spirituală! Noi am abordat, deja, această stare în forma exterioară.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scirerile lui Rabash

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă fiinţele create au fost create pentru a se bucura, atunci de ce trebuie omul să muncească pentru a obţine dăruirea către Creator şi nu, pur şi simplu, să se bucure de viaţă?
Răspuns: Omul poate uneori să se bucure de viaţa corporală, dar nu toată viaţă şi nu tot timpul. Chiar oamenii bogaţi, care chiar au de toate, nu pot simţii plăcere în fiecare moment al vieţii lor, deoarece nu acesta este scopul creaţiei.

Privind îndeaproape, vom vedea că până şi viaţa unui rege nu este uşoară. Creatorul aranjează câte un rol pentru fiecare şi forţează omul să avanseze conform scopului creaţiei, într-un mod bun sau unul rău. Oamenii avansează de obicei prin calea suferinţei, care se numeşte „în timpul ei”. Dar dacă sufletul omului are o rădăcină specială, i se dă o şansă să îşi accelereze dezvoltarea, să „sanctifice timpul”, ceea ce înseamnă că participă de fapt la munca Creatorului. Pentru a face asta, el trebuie să se ţină de două forţe interne, nu să opereze numai conform unei forţe, aşa cum fac oamenii obişnuiţi.

Este imposibil să avansăm numai prin plăcerile din lumea corporală. Vedem că lumea se scufundă într-o mare suferinţă, în ciuda dezvoltării tehnologice care, aparent, permite o deplină prosperitate. Creatorul întrerupe toate încercările noastre de a ne organiza viaţă corporală şi nu ne lasă să ne bucurăm de ea. Înclinaţia rea pe care El a creat-o, ne controlează în mod constant, distrugând astfel tot ce începem bine.

Dacă încercările noastre nu ar contrazice scopul creaţiei, atunci fără îndoială, totul s-ar îmbunătăţi cumva. Am trăi ca animalele, conform instinctelor noastre şi a planului naturii şi toată lumea şi-ar găsi locul în simbioza generală. Totuşi, nu putem face asta deoarece noi trebuie să atingem o stare specială.

Asta se referă în special la aceia cărora li s-a trezit punctul din inimă, dar toţi oamenii suferă pentru că simt forţa care îi împiedică să se dezvolte. Asta se întâmplă „sub raţiune”, inconştient, fără să înţeleagă unde, de ce şi cum ar trebui să se dezvolte şi ce forţe îi stăpânesc şi îi împing înainte. Omul încearcă în mod instinctiv să evite o influenţă neplăcută, rea şi este atras de bine. Toate calculele lui sunt bazate numai pe mai puţină suferinţă şi mai mult bine.

Totuşi, pentru sufletele speciale, Creatorul a pregătit o cale speciale de dezvoltare prin bine. Ei trebuie să atragă forţele care să îi dezvolte: Lumina Înconjurătoare superioară care Reformează. Aceşti oameni sunt bucuroşi faţă de sentimentele rele la fel cum sunt şi faţă de cele bune, ştiind şi înţelegând că totul vine numai de la Creator, că nu există nimeni în afară de El, şi că El se joacă cu noi.

Întreaga viaţă este un joc, deoarece cel superior îl dezvoltă pe cel inferior printr-un joc, iar noi trebuie doar să acceptăm regulile acestui joc, în ciuda complexităţii lui, a confuziei şi a dificultăţii. Trebuie să depunem un mare efort pentru a identifica jocul Creatorului şi a sta conectaţi la Cel care se joacă cu noi. În acest caz, ne găsim între două forţe: Faraonul şi Creatorul, şi suntem bucuroşi de şansa de a avansa. Apoi, putem avansa cu adevărat numai prin calea bună!

Oamenii care se pot ţine de aceste două forţe şi le stăpânesc ca pe nişte hăţuri sau care devin ca un cal care avansează singur, ghicind dorinţa călăreţului, aceşti oameni simt că sunt fericiţi. Ei au multe probleme. Întreaga lume, pentru care ei sunt responsabili, se află pe umerii lor, dar ei sunt fericiţi pentru acest rol, pentru conexiunea cu Creatorul, a cărui comandă o împlinesc.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/13, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Când mi se dezvăluie propriul egoism trebuie să-l prind de coadă ca pe un şarpe. Să încep să mă joc cu el, să-i descurc toate căile lui viclene şi conexiunile pe care vrea să le construiască pas cu pas, cu mare înţelepciune. Acest plan îmi deschide ochii şi-mi dezvăluie propria corupţie. Acumulez înţelepciune, ochi care văd departe. Nu pot să devin mai deştept fără asta.

Este ca la jocul de şah cu cineva care este la fel de deştept ca un şarpe. El construieşte tactici neobişnuite şi combinaţii complicate cu 20 de paşi în avans, calculând toate posibilităţile, construind o adevărată capcană pentru mine, şi deodată eu prind sfârşitul real al gândirii lui.

În loc de figurile de şah de pe tablă eu văd gândurile lui conţinute în ele – coada şarpelui. Trag de coadă şi încep să văd intenţia lui, abilităţile lui, una câte una. În acest fel mă joc cu Creatorul. El mă învaţă cum să îmi pregătesc dorinţa pentru nivelul cerut de umplere pentru a putea să-L dezvălui pe Creator în acest joc.

Dacă nu trec prin tot acest joc nu voi deveni mai înţelept şi destul de sensibil ca să-L revelez. De fapt, El este revelat acum, dar eu nu sunt capabil să-L văd. Sunt ca un copil mic care se uită la tabla de şah, urmărind un joc pe care nu are abilitatea să-l înţeleagă cum se joacă.

Întreaga noastră viaţă este un joc pentru câştigarea judecăţii Creatorului, dezvăluirii Lui. Egoismul nostru este deosebit de viclean şi încearcă să ne zăpăcească pe toate căile. Ne împinge într-o direcţie sau alta, opuse – şi acesta este un mare ajutor primit de la Creator. Oricine vrea să descopere modelele lui şmechere va înţelege că viaţa pe care el o vede în faţa lui este doar un joc. În fiecare moment, Creatorul ne dă posibilitatea ca prin gândurile noastre, prin dorinţe şi prin acţiuni să-L întâlnim ca partener în joc. După asta, întreaga noastră viaţă devine o aventură incitantă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 9/20/2011 „Şamati” 152

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum să-mi eliberez inima de egoism astfel încât Creatorul să domnească acolo?

Răspuns: Nu putem face nimic de capul nostru – asta trebuie să fie clar fiecăruia. Despre asta este scris: „Întoarce-te catre Stăpânul care m-a făcut!” Munca noastră nu se referă la corectarea noastră, ci la studierea procesului de corecţie şi astfel să realizăm necesitatea acesteia,  cât de corupţi suntem , şi astfel  să cerem corecţie.

„Doctorul inimilor sparte” este Creatorul, nu noi. De aceea, avem nevoie doar să revelăm spargerea noastră, fie prin studiu şi uniune, fie pe calea suferinţei. Această ultimă cale include şi bombardamentele care au lovit sudul Israelului în ultimele zile şi criza financiară prin care trece lumea şi valurile de proteste care zguduie multe ţări.

Orice probleme referitoare la sănătate, de la general la particular, pâna la cea mai mică parte, toate provin dintr-o lipsă de corecţie. Nu există nicio altă cauză în afară de asta. Şi dacă ne trezim la cea mai uşoară înţepătură de Sus, şi putem avansa datorită ei, mulţumim Creatorului pentru o astfel de trezire şi care nu cere lovituri mai puternice.

Este scris „Creatorul dojeneşte pe cei drepţi la o distanţă de un fir de păr”. Asta înseamnă că ei iau cea mai mică problemă şi o conectează direct la sursă şi realizează că vine de Sus. Această apropiere sensibilă faţă de toate senzaţiile primite este de ajuns pentru ei ca să înceapă corecţia în avans.

Dar, dacă nu dăm atenţie la cel mai mic indiciu trimis de Sus, scenariul este următorul: o mamă care vrea cu blândeţe să înveţe ceva pe copilul mic, iar el nu îi dă atenţie; ea este forţată să-l preseze din ce în ce mai puternic, uneori chiar îi dă o palmă, pentru a obţine de la el reacţia corectă.

Într-adevăr, egoul trebuie avertizat cumva fiindcă altfel va răni. Şi avem nevoie să adăugăm chiar şi un pic de durere pentru noi înşine pentru a ne obliga să fim atenţi fiindcă lucrăm împotriva dorinţelor noastre egoiste.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/21/ 2011 „Şamati 9”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În loc să existe în această infimă parte a realităţii, când o persoană doreşte să treacă spre a doua parte a sa, partea eternă şi perfectă, atunci ea are mai multe modalităţi de a face acest lucru: învăţător, grup şi cărţi. Învăţătorul explică faptul că există o asemenea oportunitate. El explică cum acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unui grup în care fiecare membru se străduieşte să perceapă adevărul, realitatea perfectă şi cu cărţile care vorbesc despre aceeaşi realitate perfectă.

Când noi încercăm să fim împreună, este ca şi cum fiecare persoană iese din sine, din ego-ul său, pentru că trebuie să simtă că există în ceilalţi. Apoi, când încearcă să fie mai presus de sine, în toţi ceilalţi, conectat cu ei, şi citeşte despre percepţia realităţii în dăruire, acesta este modul în care se face pe sine similar cu starea viitoare, ca şi cum ar fi fost deja acolo.

În măsura aspiraţiei sale, evocă de acolo a doua forţă ce există în realitate, puterea de a dărui, pe lângă forţa mică de recepţie dată lui de la natură. Atunci, forţa de a dărui vine şi face modificările în el.

O persoană poate percepe aceste modificări ca pe o forţă de recepţie adiţională care vine spre ea, în loc de o forţă de a dărui care îl schimbă, iar acest tip de percepţie este, de asemenea, corect. Cu toate acestea, în afara acestui fapt, atinge aceeaşi forţă de a dărui. În acest fel, omul avansează, câteodată spre dreapta, câteodată spre stânga, dar întotdeauna condus de aceeaşi forţă de a dărui.

El trebuie să atingă această forţă de a dărui împreună cu forţa de recepţie. Aceste forţe încep să fie descoperite către om ca două linii, cea dreaptă şi cea stângă. Atunci omul avansează, uneori în starea de urcare, alteori in cele de cădere. Nu ştie încă exact ce înseamnă stări de urcare şi cădere şi, până acum, el le identifică în funcţie de senzaţiile sale actuale.

Cu toate acestea, cu cât trece timpul, începe să simtă nevoia de a folosi aceste linii, situându-se între ele. În acest mod, preia controlul asupra lor  şi începe să le combine în linia de mjloc.

În esenţă, întreaga noastră muncă constă în a studia împreună, dorind să ne conectăm unul cu altul în inimile noastre şi aspirând spre unitate mai presus de toate neînţelegerile şi diferenţele, deoarece toate aceste lucruri se referă numai la existenţa noastră animală, care stă aici în această lume. Noi vrem să ne conectăm împreună în dorinţele noastre, în punctele noastre din inimă, mai presus de aceste lucruri.

Când citim Zoharul cu această intenţie, cartea vorbeşte despre stările noastre corectate, despre modul în care descoperim, în conectarea dintre noi,  calitatea de a dărui,  care este aceeaşi cu Creatorul, Lumina, lumea spirituală, lumea superioară.  Din acest motiv, fiecare persoană trebuie să se imagineze în această stare când citeşte Zoharul.

Din lecţia din 12.08.2011, Zoharul.

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Numai cand omul incearca sa ajunga mai aproape de aproapele sau si sa se conecteze cu el, atunci descopera cele 613 de dorinte necorectate. Numai atunci incepe el sa-si deschida sufletul spart si sa inteleaga ce are de corectat.

Cand imi corectez dorintele cu intentia de “a nu face altuia ce mie nu-mi place”, ma corectez pe mine la nivel de Bina (Hafetz Hesed, placerea miluintei) si ma umplu cu Lumina de Hasadim (milostenie). Asta inseamna ca sunt complet eliberat de egoul meu. Apoi, treptat, transform acest ego in servirea aproapelui numita “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”prin corectarea de AHAP, adica cele 365 de dorinte.

Amandoua aceste trepte de corectare sunt relevante numai pentru acele dorinte care sunt dezvaluite in conexiunea noastra unii cu altii. Daca nu am dorinta sa ma conectez cu ceilalti, inseamna ca nu am descoperit inca faptul ca trebuie sa ma corectez. Dorintele noastre obisnuite de mancare, sex, familie, bani, putere, si cunoastere nu au nevoie sa fie corectate. Folositi-le cum doriti.

Daca urmaresc numai cunoastere sau putere, acestea nu sunt dorinte care se reveleaza in conexiunea cu ceilalti. Munca incepe cand incerc sa avansez in conexiune descoperind dorinta de daruire in locul celei de primire. Apoi, descopar cat de mult nu vreau asta. Aceasta lipsa a dorintei se numeste “rau”, si imi este dezvaluita ca fiind creatia.

Este exact aceasta dorinta, simtita ca respingere a conexiunii cu alti oameni, cand incerci sa descoperi calitatea daruirii, ea se numeste raul egoismului. Ea trebuie corectata si transformata in bine. Asta inseamna ca eu actionez dupa o ordine stricta exprimata in fraza “Am creat inclinatia rea si Am creat Tora drept condiment”, fiindca Lumina din Tora reformeaza, si inteleg aceasta formula pas cu pas.

Selectii din lectia din 8/15/2011 “Ziua Iubirii”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Fiind o persoană în această lume, sunt construit astfel ca in mod automat si constant să ma gândesc la mine: Ce este cel mai profitabil pentru mine să fac şi cum sa fac? Acesta este modul în care Creatorul m-a creat, după cum este scris, „Am creat originea răului.” Eu doar dezvălui acest rău mai mult şi mai mult şi deja înțeleg că ma gândesc doar la mine şi decid că acest lucru este rău. Iar aceasta reprezintă o stare specială.

Acum vreau să o transform în bunătate pentru ca urăsc acest egoism. Bunătatea înseamnă să gândesc despre tot şi sa simt totul ca si cum îmi aparţine. Asta înseamnă sa ma raportez la toată lumea ca fiind o parte inseparabila din mine.

Dar dacă stergem acest „ca si”, atunci doar „eu” va rămâne din nou, doar că un eu şi mai egoist ! Să presupunem că am descoperit brusc că toți oamenii din jurul meu sunt copiii mei şi îi iubesc la infinit, cu toată inima mea.

Ce realizez cu asta? Acum cu adevărat tratez pe toată lumea ca pe mine însumi, dar in mod egoist! La urma urmei, ii consider ai mei. Ei sunt la fel ca și mine, ca şi copilul meu.

De aceea, spun, „Nu! Ura şi separarea rămân!” Şi „Iubirea va acoperi toate păcatele.” În caz contrar nu vei avea opoziția, ecranul, forţa de a depăşi. Ce vei depăşi? Eu nu depăşesc nimic în legătură cu copilul meu- sunt gata să-i dau totul pentru ca dragostea mea naturală mă obligă să acţionez în acest fel.

Când spunem că vrem să percepem întreaga lume ca pe noi înşine, noi nu înţelegem ce fel de contrarii sunt juxtapuse aici şi ce tip de abordare este construita. Eu nu elimin repulsia, ci construiesc dragoste peste ea.

Acesta este motivul pentru care o stare foarte specială se descoperă în lume acum. Exista lupte, argumente, coliziuni şi diferenţe, acestea fiind exprimate peste tot. Întreaga lume este în dezordine şi nimeni nu este capabil de a trăi împreună cu cineva în pace. Şi nici nu vor fi capabili de asta. Certurile vor continua sa se aprindă din ce in ce mai mult până când vom înțelege că toate păcatele trebuie sa devina descoperite şi noi trebuie să ne unim deasupra lor.

Nu trebuie să ne fie frică atunci când acestea devin dezvăluite, ci dimpotrivă: Când devin dezvăluite şi iti arată slăbiciunea, este exact momentul când vei înţelege că ai nevoie de ajutor. Vei vedea că nu poţi face nimic de unul singur si ca ai nevoie de Lumina care reformeaza.
De aceea vedem atât de multe diferenţe, forţe şi ciocniri de scopuri şi nimeni nu înţelege pe nimeni. Mai presus de toate acestea, trebuie să construim o mare umbrelă –  garantia reciprocă.

În acelaşi timp, toate aceste diferenţe şi neînţelegeri vor ramane in interior. Acesta este un miracol pe care nu il înţelegem! Dar miracolul este că ele rămân împreună cu umbrela care este creata din iubire şi garanţie reciprocă, ridicandu-se deasupra lor.

Ne iubim unul pe altul, în ciuda tuturor diferenţelor noastre contradictorii. Suntem atât de diferiti, pentru că acesta este modul în care Malchut a fost descoperita de deasupra. Şi nu vreau să schimb o altă persoană. Vreau doar să-i explic că este util pentru noi să avem o atitudine buna unii cu alţii, şi ii sugerez , „Chiar daca amândoi ne menținem poziția noastră, să ne unim unul cu altul mai presus de asta.”
Dacă am primit astfel de calităţi opuse de sus, de la Creator şi dacă suntem atât de diferiti prin natura, atunci se pare ca tocmai în virtutea diferenţei dintre noi putem exprima armonia creatiei. Este imposibil sa redam muzica clasica printr-un singur instrument muzical.  Trebuie să fie diferite sunete: minore, majore, toate tipurile de instrumente, iar toată lumea trebuie să cante împreună. Aceasta este ceea ce produce armonie si creativitate.
Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 8/10/11, Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei

Filed under: Garantia reciproca, Iubire, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Originea drumului nostru provine de la spargere. Trebuie să ne privim egoismul, ura dintre noi, ca fundaţia preliminară necesară pentru corecţie.

Atunci când Rabbi Akiva a văzut pământul gol în locul Templului, a râs şi s-a bucurat. A fost cel mai înţelept om al generaţiei sale, un mare Cabalist. A fost întrebat cum poate să se bucure la colapsul sanctităţii, la faptul că aspiraţia către dăruire a dispărut iar principiul iubirii aproapelui ca pe tine însuţi a fost desacralizat. Colapsul acestor speranţe poate fi un motiv de bucurie?

El a răspuns: Nu am crezut niciodată, nu am ştiut niciodată şi nu am simţit niciodată faptul că vom fi în stare să obţinem corecţia generală. Dar acum, odată ce structura noastră spirituală a fost distrusă, odată ce iubirea care exista între noi a fost ruptă, iar oamenii au căzut în ură nefondată, sunt convins ca această spargere finală ne va conduce către corecţia generală, către mântuirea completă.

De aceea, tot ceea ce ni se revelează nouă în fiecare moment al vieţilor noastre, este spargerea pe care trebuie să o corectăm. Nu contează ce se întâmplă cu mine, de la problemele majore ale vieţii la lucrurile insignifiante de la muncă sau din familie, tot ceea ce mi se întâmplă,  cu starea mea de bine, relaţiile cu rudele, prietenii, oamenii şi lumea, în toată realitatea, totul devine revelat numai în scopul corecţiei.

De fiecare dată, se schiţează o nouă imagine înaintea mea, care pătrunde mai adânc în egoismul meu. În această imagine eu trebuie să văd rezultatul influenţei constante a Luminii care activează în mine straturi din ce în ce mai adânci.

Percepem lumea în egoul nostru şi de aceea trebuie să îl corectăm. Deci, ce este această corecţie? Ea aduce unitate oamenilor. În special acum, când întreaga lume începe să realizeze răul din starea curentă, noi îi ajutăm să simtă şi să înţeleagă că răul este înclinaţia noastră rea.

Egoismul este cauza a tot ceea ce este rău. Vedem asta în ceea ce se întâmplă. Incapabili să pună lumea în ordine, oamenii o distrug, se ruinează ei însăşi, rupând relaţiile şi distrugând natura. Suntem incapabili să avansăm către bine şi să ne facem o viaţă bună, cu răul care este ascuns în noi.

Criza devină mai acută cu fiecare zi. În alte cuvinte, descoperim că egosimul nostru distruge tot şi nu ne lasă pe noi să ne normalizăm, să ne echilibrăm vieţile. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că ne ghidează înainte pe drumul corect şi ne ajută să ne îndreptăm către corecţie şi către bine. Este la fel cum se manifestă o boală care ne arată cum să o tratăm.

De îndată ce realizăm asta, trebuie să fim recunoscători egoismului nostru şi să îl iubim pentru că ne arată locul în care este necesară corecţia. Este scris că Faraonul i-a adus pe fii lui Israel mai aproape de Creator. El a început să pună presiune asupra lor şi, la sfârşit au reuşit să scape din Egipt. Altfel, ar fi rămas acolo.

De aceea este scris: Vino la Faraon pentru că i-am îngreunat inimă. Sunt două lucruri opuse aici, şi nu trebuie să uităm asta. Nu contează răul pe care îl întâlniţi, în loc să îl distrugeţi, trebuie să îl corectaţi.

Din Lecţia 3, Congresul German 8/6/2011

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sfere, Partea 1, “Lista Raspunsurilor pentru Semnificatia Cuvintelor,” Intrebarea 48: Cine este “aproape” (Karov)? Cu cat Tzura (forma) (dorinte) ale cuiva sunt mai apropiate de ale altuia, cu atat sunt considerate mai apropiate.

Distanta si apropierea sunt evaluate doar in concordanta cu echivalenta formei, corespondenta proprietatilor. Insa corespondenta proprietatilor nu inseamna ca sunt identic cu El. In fond, eu nu pot schimba nimic in mine insumi. Insa in functie de cum imi folosesc propriile proprietati, dorinte, si cat de similare devin acestea cu felul in care altii le folosesc pe ale lor, noi ne masuram in consecinta apropierea noastra.

Unul poate fi mare, in timp ce altul foarte mic. Insa daca cel care este mic doreste sa dobandeasca aceeasi forma pe care o are cel mare, el este vazut ca cineva care este aproape de acesta din urma, care il separa si il situeaza in mainile sale sau in sine insusi. Toate acestea sunt grade diferite ale conectarii dintre obiectele spirituale (Partzufim).

Unul se poate regasi in celalalt daca se anuleaza pe sine si agreaza sa permita celui de sus sa lucreze asupra sa tot timpul, in timp ce anteriorul are nevoie doar sa gaseasca puterea de a renunta la sine. Aceasta stare este cea mai familiara noua si este considerata “embrion.” Este stadiul initial al ascensiunii la grade spirituale mai inalte.

Odata ce se naste, pare ca se acum se afla in afara: Nu este o legatura atat de puternica, precum aceea care a existat in interior. Insa fiind in afara, el suplimenteaza conexiunea pe care el a avut-o in sine cu egoismul sau care este acum corectat. Si astfel, desi nu mai este un embrion ci doar un mic “copil” (Katan) care se afla in mainile adultulu, el se separa intotdeauna. Aparenta sa existenta separata de cel mare este doar forma exterioara. Insa aceasta diferenta ne arata ego-ul corectat care poate exista chiar si in afara celui de sus, si care ramane totusi atasat de el.

A treia forma este atunci cand el nu se mai afla in starea de “hranire” (Yenika) in mainile celui de sus intr-o stare mica (Katnut), ci in tranzitie catre maturitate (Gadlut) si sta langa adult.  Si atunci are deja propriul sau “corp” si o lume. Intre ele, exista acum o distanta care nu le leaga pe cele doua prin nici un “cordon ombilial” sau de hranire.

Insa, toata aceasta separare este doar in ochii nostrii in timp ce in starea spirituala asta inseamna ca el a ajuns la o si mai mare corectie, o noua forma de adeziune. Chiar daca exista in totalitate separat de cel de sus, el se uneste complet cu acesta. In fond, chiar  toate aceste dorinte care par ca exista in afara fiecaruia sunt incapabile sa le separe.

Acestea sunt stadiile prin care trecem:embrion, hranire, si maturitate. Insa totul incepe cu renuntarea de sine, atunci cand persoana se straduieste sa depaseasca toate obstacolele care separa pe cineva de cel de sus.

Din partea 3 Lectia Zilnica de Cabala 7/7/2011, Studiul celor Zece Sfere

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intreaga umanitate este pusa in fata unei alegeri. Noi am avansat in egoismul nostru pana cand acesta ne-a inchis intr-un sistem integral in care suntem total interdependenti. Prin urmare, lumea de astazi a devenit globala adica, conexiunea dintre noi a devenit universala si reciproca, si noi nu putem face nimic sa impiedicam asta.

De aceea ne pierdem abilitatea de a controla acest fel de lume. In fond, ea devine similara sistemului superior, si aceste doua sisteme exista in paralel unul cu altul. Unul este un sistem al conexiunilor rigide, mutuale, asemeni Malchut a Lumii Atzilut sau a Lumii Infinitatii, care se afla deja in starea viitoare corectata. Si al doilea sistem este starea noastra prezenta in care noi, egoisti, ne confruntam unul cu altul.

Daca noi am fost doar egoisti individuali, atunci fiecare dintre noi ar experimenta mici probleme si ghinioane, insa am sti cum sa le rezolvam. Totusi, astazi, cand dezvoltarea noastra ne-a adus la o stare in care acest intreg sistem este blocat si inchis in mod rigid, noi nu stim ce sa facem.

Fiecare dintre noi  nu mai este capabil sa faca fata problemelor din viata sa. Criza este prezenta peste tot: de la vietile noastre private de familie, la munca, si cu noi insine, pana la criza globala a societatii, culturii, si chiar a ecologiei, adica in natura din jurul nostru.

Criza este pe cale de a fi revelata peste tot- in interiorul omului si in exteriorul sau. Si acesta nu stie cum sa faca fata acestui lucru deoarece se afla intr-un sistem inchis, integral. Si acum nu ne-a ramas alta posibilitate; Sub presiunea suferintei, treuie sa gasim o conexiune intre noi care va fi similara cu sistemul superior astfel incat aceste doua lumi, cea de sus si aceasta lume, sa se potriveasca una cu alta, pana cand se vor uni complet, intr-un intreg.

Cum ne stabilm granitele proprii catre care dorim sa avansam in directia acestei corespondente. Insa in masura in care nu dorim sa avansam, aceasta „reticenta” se va intoarce la noi sub forma suferintei. De exmplu, in concordanta cu programul creatiei, cu cronometrul care ne arata cum s-a dezvaluit cursul dezvoltarii, eu trebuie sa fiu deja la un anumit nivel, de exemplu, trebuia sa ma apropii pana acum cu „10 centimetri” mai aproape de spiritualitate.

Si intreaga lume trebuie sa avanseze in acest fel chiar daca exista oameni diferiti in ea. Unii inteleg mai bine lucrurile, si altii- mai rau, si altii nu simt inca nimic. In fond, asa cum intreaga natura consta in diferite niveluri:mineral, vegetal, animat, si uman, aceeasi diviziune exista de asemenea si in om.

Insa intreaga lume, intreaga sa masa, trebuie sa acum sa faca un pas inainte. Si daca nu vrem sa facem asta, atunci aceasta delta, lipsa noastra de progres, va fi simtita in noi intr-o forma negativa, ca suferinta. Insa suferinta ne va impinge in continuare sa avansam.

Asta inseamna ca nu veti putea fugi de aceasta munca. Motorul continua sa ruleze, si daca inca nu doriti sa munciti atunci in loc de „-1” veti primi „-2” si apoi „-3” si tot asa, pana cand veti ajunge la suferinte enorme pe care nu veti mai fi in masura sa refuzati sa le clintiti din loc.

Incapatanarea are intotdeauna o limita. In realitate noi suntem foarte sensibili la placere si durere pentru ca vointa de placere este cea care conteaza. Deci, nu exista nici o indoiala ca lumea va avansa.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 7/29/11, Shamati, Shamati #39

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→