Tag Archives: Existenta din absenta

Cunoaşte toate formele Celui de Sus şi conformează-te

Dorinţa nu se desfăşoară până când nu a fost supusă celor patru stagii de dezvoltare sub influenţa Luminii şi nu a atins starea de conştientizare, senzaţia de sine, când este capabilă să ia decizii proprii şi să raspundă Luminii într-o anumită măsură. Asta înseamnă că în orice punct al creaţiei, oriunde faza „rădăcina” (zero) este găsită, semnifică dăruire de la Creator care îşi doreşte să producă o reacţie certă în creatură, în „existenţa din absenţă” („este din nu este” – „yeş mi ain”)

Începând cu faza zero, de la aşa numitul „cuţo şel yod” (vârful literei yod (י )), este necesar să treci prin cele patru faze ale lui HaVaYaH (Yod-Key-Vav-Key), sau prima, a doua, a treia, şi a patra fază a Luminii Directe. Numai în faza a patra, (Bhinat Dalet), răspunde dorinţa.

În orice loc în creaţie, nu contează ce punct iei din întregul univers, vei descoperi în el o fază zero, conexiunea Creatorului cu vreun punct „din absenţă” (ieş mi ain). Din el, prin influenţa Luminii, o dorinţă de primire începe să se dezvolte şi începe să treacă prin cele patru faze pentru a se transforma într-o fiinţă creată, să înceapă să simtă şi să răspundă la efectul Luminii.

Astfel, totul începe din „vârful literei yod”, „existenţă din absenţă”, Gândirea Creaţiei, gândul Lui. Apoi, începe să lucreze, şi fazele unu, doi, trei şi patru vin la lumină sau Yod-Key-Vav-Key, până când atinge a patra fază, Dalet, ca în acest punct să acţioneze ea însăşi ca existând.

Sunt aici două forţe, conducătorul şi cel condus. Fiecare din ele este activă şi potenţială în acelaşi timp. Primele trei faze, zero, unu şi doi (Keter, Hohma, Bina) încă aparţin Creatorului. Fazele trei şi patru (Zeir Anpin şi Malhut) se referă la creatură.

O diviziune similară poate fi observată mai târziu în toate obiectele spirituale, Parţufim şi lumi. Primele trei grade (GAR) aparţin gândirii sau programului Celui de Sus. ZAT (Zeir Anpin şi Malhut) se referă la cel de jos, la creatură, unde ZA serveşte ca adaptor între Cel de Sus şi cel de jos.

Cel de Sus este Keter. Proprietatea lui de dăruire este Hohma (Înţelepciune). Forma în care El doreşte să dăruiască este Bina. Forma în care El se raportează la cel de jos este Zeir Anpin. Aceasta este o relaţionare multidimensională: Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod, Yesod, Malhut. Cât despre Malhut, aceasta este materia care absoarbe toate formele anterioare deoarece vrea să ştie şi să le construiască în interiorul ei în scopul de a obţine forma fazelor precedente.

Astfel, Malhut pune în aplicare această acţiune interioară. Deci, ea are nevoie să experimenteze toate fazele anterioare , să primească o impresie de la ele, să se conformeze, şi să dezvolte dorinţa de a fi ca ele. De aceea, ca răspuns, ea crează o conexiune identică cu rădăcina devenind rădăcina însăşi.

Creatura nu se poate desfăşura până când toate cele patru faze nu au fost în faţa ei. Şi abea la sfârşit, în faza de dezvoltare Dalet, când eu am amândouă, şi dorinţa şi intenţia (adică totul vine de la mine), de aici înainte putem vorbi de creatură. Până atunci, sunt numai proprietăţi ale Creatorului prin care El construieşte creaţia.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/26/2011 „Talmud Eser Sfirot”

Un punct care contine Infinitul

Totul incepe cu un punct negru “creat din absenta”, asupra caruia lucreaza Lumina superioara si astfel dezvolta creatura. Toata dezvoltarea, cu exceptia acestui punct “Yesh Mi Ain” (existenta din absenta) este facuta de Lumina, forta care actioneaza in creatura, in partea care este “condusa”.

De unde apar atunci atatea proprietati individuale diferite? De la Lumina! Punctul creatiei “din absenta” este un punct important. Dar Creatorul imparte relatia Sa in miliarde de creaturi si apoi  le reconecteaza, legandu-le impreuna in tot felul de moduri, astfel incat fiecare sa devina conectat cu ceilalti sapte miliarde de oameni. Astfel, El doreste sa se exprime in mateira “existenta din absenta”.

El nu ar putea sa o exprime in alt fel decat prin acest numar multimpul de mici creaturi, fiecare dintre ele fiind creata intr-o maniera speciala, unica, niciuna la fel. Fiecare creatura ajunge la corectia individuala, renuntand la partea de “Yesh Mi Ain” din ea (existenta din absenta) si castigand o dorinta de a avea proprietatea lui “Yesh Mi Yesh” (existenta din existenta), care o poate ajuta la unirea cu ceilalti. Si astfel isi creste “Yesh Mi Yesh”, dintr-un punct mic furnizat de Creator, la Infinit, la starea exaltata a Creatorului insusi.

Cum pot eu, acest mic punct care a aparut din nimic, care a fost creat cu o conectare virtuala zero cu Creatorul, sa ajunga la revelarea Sa? Ma unesc cu toate celelalte puncte (dorinte) prin anularea “existentei mea din absenta”, ceea ce permite “existentei mele din existenta” sa creasca pana la marimea intregii creatii pe care mi-o asociez.

Cu alte cuvinte, conectandu-ne astfel, fac din acest punct intregul vas spiritual, “Yesh Mi Yesh”, umplut cu conectarea infinita cu Creatorul, “Yesh Mi Yesh”, catre toti. Aceasta poate fi facut doar multiplicand astfel de mici parti, fiecare unindu-se cu restul  si astfel toate se interconecteaza una cu celalata, ca straturi multiple.

Unul se uneste cu altul; apoi cei doi care au devenit unul se unesc cu al treilea si se interconecteaza, in timp ce noua uniune formata din trei se uneste cu unul si asa mai departe. Deci, nu este vorba doar de conectarea mea cu toti ceilalti, ci mai degraba este un sistem multidimensional de conectari. Si este singurul mediu pentru Creator in care sa se exprime in aceasta creatie generala pana la completarea muncii sla sfarsitul corectiei. (Gmar Tikkun).
Din partea a 3a a Lectiei zilnice de Cabala 5/26/2011, Talmud Eser Sefirot

Echilibrul dintre Cer si Pamant

”Existenta prin absenta” a fost creata din “existenta din existenta”, insemnand forta superioara, unica, singura si unita, in afara de care nu exista nimic. Si aceasta creatura este privita ca « dorinta de primi placere ». Natura fortei superioare este daruire ; deci, a creat forta de a primi placere opusa ei, astfel incat sa poata exista in afara acestei forte.

A doua forta, dorinta de a primi placere, vrea sa primeasca proprietatea de a darui pe care forta primara doreste sa o doteze si sa o umple. Astfel, dorinta de a primi si dorinta de a darui se potrivesc si sunt opuse una alteia. In acest fel intelepciunea Cabalei incepe : explorarea realitatii autentice, universale.

Mai departe, dorinta de a primi evolueaza influentata de dorinta de a darui, si ambele aceste forte se influenteaza cu plus si minus. Fiind a doua dupa dorinta de a darui, dorinta de a primi castiga de la precedenta, accepta si o primeste in interiorul sau. Forta primara creata afecteaza si conduce, si astfel, dorinta de a primi se schimba in timp ce trece prin  diferite transformari.

Schimbarile initiale pe aceasta cale sunt privite ca “patru stadii ale Luminii Directe” sau numele HaVaYaH. Este modelul prin care dorinta de a darui actioneaza in dorinta de a primi.

Dupa ce cele patru stadii sunt complete, dorinta de a primi devine constienta de ceea ce este, unde este atribuita dorintei de a darui si incepe sa se experimenteze ca si fiinta creata care exista in afara celui care da, in afara Creatorului. Atunci, dorinta de a primi autonom defineste procesul  pe care doreste sa il implementeze. Si ce doreste este sa obtina echivalenta formelor, pentru a deveni absolut egal cu dorinta de a darui care o creaza.

Fara indoiala, tot ceea ce exista in dorinta de a primi vine de la dorinta de a darui. Dorinta de a da o aduce la viata, este legata de ea, si o investeste cu propriile puteri si proprietati. Evident, toate se afla in creatura, in dorinta de a primi, vine de la cel care daruieste. De fapt, nu exista nimeni de la care sa primesti ceva. De unde poate  aparea ceva nou ?

Si totusi, experimentandu-se ca si creatie, poate actiona independent. Ca sa faca asta, trebuie sa fie prezent intre cele doua forte opuse ale naturii: propria dorinta de a primi si dorinta Creatorului de a darui. Daca creatura reuseste sa se pozitioneze la mijloc, poate sa aleaga cu ce sa fie asociata.

Astfel, intentia Creatorului in a crea dorinta de a primi nu a fost pentru simpla placere de a primi placere si a deveni constienta de sine sau de cine a creat-o, ci mai degraba pentru ca astfel s-ar gasi intre cele doua forte. Las-o sa sfarseasca nu in felul sau felul Creatorului, ci in neutrul « zero » al naturii, desprins din oricare forta, intre plus si minus, cei doi poli ai unui magnet, “atarnand” in aer intre cer si pamant.

In acest stadiu, alegerea intr-adevar va depinde doar de creatura insasi.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 2/18/2011, Scrierile lui Rabash