Tag Archives: Faron

Scurte povestiri: traversarea frontierei Egiptului

După ce grupul lui Avraam a muncit la unitate, a început să descopere un nou nivel de ego și a început să se separe, la fel cum au făcut în Babilon.

A fost dominat de forța Faraonului, un ego uriaș care prin presiuni, relațiile dintre ei, a devenit ”sclavie în Egipt”. În acel moment, următorul lider al națiunii, Moise, a apărut. Moise a fost crescut în casa lui Faraon de la o vârstă foarte fragedă dar, cu toate acestea, o mare dorință de a se ridica deasupra educației sale s-a trezit în el. El a fugit de Faraon și s-a întors spre poporul său, cerându-le să părăsească Egiptul.

Totuși, oamenii erau slăbiți. Pe de o parte, ei au înțeles că era nevoie să părăsească sclavia egoistă, altfel nu aveau nici o șansă să se conecteze și să se unească pentru a reproduce ideea lui Avraam care îi va ajuta să progreseze în conexiunea dintre ei, să dezvăluie Creatorul.

Pe de altă parte, Creatorul este ascuns în sentimentele lor. Deci, sclavia în Egipt este ca noaptea pentru ei, deoarece ei nu simt viața spirituală. Dar, au gustat deja și au simțit ce înseamnă o stare spirituală, viața fără nici o limitare, un sentiment de spațiu, o altă dimensiune.

Prin urmare, au fost mai degrabă pasivi la început, și Moise a trebuie să crească Faraon (ego-ul) în punctul în care oamenii să simtă dominația sa rigidă. Doar atunci vor vedea suferințele, că ego-ul este motivul, și atunci vor fi pregătiți să părăsească Egiptul, deoarece ei nu au mai vrut să se identifice cu ego-ul lor. Ei nu au avut puterea de a scăpa de asta, dar brusc, au simțit dorința să o facă.

Arătându-le cruzimea și viclenia ego-ului, Moise a ridicat oamenii și i-a făcut să iasă din starea egoistă. Acum, ei sunt pregătiți să depășească toate luptele, disputele și conflictele și să se ridice deasupra lor în funcție de condiția ”iubirea va acoperi toate fărădelegile”. Apoi, ei se detașează de sclavia în Egipt, se ridică deasupra și părăsesc Egiptul.

Fiecare nivel spiritual este constituit din zece sub-niveluri. Fiecare sub-nivel trebuie să fie considerat ca o sursă de pierdere, de durere, suferințe și boli teribile. Suferințe care se acumulează treptat prin recunoașterea sclaviei egoiste și convingerea oamenilor să se detașeze de ego (chiar noaptea, în întuneric, atunci când nu înțelegem și nu vedem nimic); lucrul principal este de a menține legătura dintre ei.

Situația înainte de exodul din Egipt și după aceea este similară trecerii unei frontiere. În Egipt, depindem unii de ceilalți, urându-ne dar, din momentul în care trezim asupra noastră legea milei, a dăruirii altruiste, a încorporării reciproce, putem depăși frontiera și să ne detașăm de Egipt.

Din kab.tv, ”Scurte povestiri”, 10/22/2014