Tag Archives: frecvenţă

O altă frecvenţă

Întrebare: Structurile integrale care se creează în perioada de tranziţie se află în cadrul unei societăţi egoiste?

Răspuns: Da, dar ele încep să o influenţeze şi încet, încet să o reformeze. Cum altfel se împrăştie azi astăzi tot soiul de gânduri şi nemulţumiri? Oriunde cineva se gândeşte la ceva, încep şi eu să mă gândesc la acel ceva, deoarece suntem toţi uniţi într-un enorm sistem de conexiuni. Prin urmare, dacă noi creăm o societate altruistă, ea va impregna în mod inconştient, pe toată lumea, deoarece ei funcţionează la o frecvenţă diferită, două linii cu a treia între ele, ceva care nu există într-o societate egoistă.

Activăm un nou nivel care se găseşte deasupra tuturor nivelurilor precedente ale omenirii, unde funcţionează o singură forţă egoistă. Dăm lumii cele două forţe pentru a o crea pe a treia. Deci, muncind la o frecvenţă diferită, metoda integrală va penetra uşor peste tot. Şi asta este aşa mai ales într-o lume care este deja pregătită pentru asta.

Din kab.tv, “O lume integrală”, 24.10.2013