Tag Archives: Gemara

Când cartea vă citeşte…

Întrebare: Ce trebuie să realizăm şi să sperăm de la Cartea Zohar în timpul lecţiei?

Răspuns: Nu ştiu o carte care să fie mai pitorească, mai frumoasă şi mai romantică decât Cartea Zohar. Ea adună toate calităţile şi simţurile unei persoane şi cântă printre rândurile ei.

Există diferite tipuri de literatură: poeme, romane, cărţi istorice şi ştiinţifice. Dar autorii lor sunt incapabili să exprime ceva mai mult decât nivelul nostru material foarte limitat. Şi, cuvintele noastre nu sunt pregătite să transmită altceva.

Dar, când citiţi Zohar, organizaţi interiorul vostru în funcţie de ceea ce spune cartea, cartea vă deschide o poartă în voi înşivă. Şi acolo, mai adânc, vă dă viaţă, oferă o imagine, oferă un exemplu de ceea ce este scris în cuvintele sale şi literele sale.

Nimic în realitate nu echivalează cu Cartea Zohar, nimic nu se ridică la înălţimea măiestriei cu care a fost scrisă. Cartea Shamati atinge ceva în voi, Studiul celor Zece Sefirot, Gemara produc, de asemenea, anumite acţiuni în interiorul vostru. Puteţi citi Shulchan Aruch (Codul de legi) şi să simţiţi mişcări interioare conform cooperării reciproce între Lumină şi vase. Dar, toate acestea sunt “proză” în raport cu Zohar, în raport cu “versurile” sale amestecate cu un sentiment inegalabil.

Iar Baal HaSulam, cu comentariul său, a intrat în fluxul Zohar, și s-a conectat la sufletele care au scris-o. Când am citit Comentariul scării, am simţit tot mai clar că este rezultatul muncii tuturor celor zece autori care au scris Zohar şi, în zilele noastre, acest lucru este exprimat doar de Baal HaSulam. Este ca şi cum ei ar cânta într-un cor, într-o capelă, completând şi transferând celuilalt şi fiecare continuă muzica şi inserează notele sale exact acolo unde este necesar.

Asta este o carte adevărată: revelaţia spirituală într-o persoană. Cartea pregăteşte o persoană, o conduce, o organizează şi o realizează. Face totul şi persoana simte doar rezultatul a ceea ce cartea face în ea.

Cartea activează persoana şi o face să treacă printr-o serie de stări. Nu aveţi nevoie de nimic altceva. Se dezvoltă în voi, vă schimbă şi vă face să avansaţi. Toate părţile spectacolului pe care le simţiţi în voi sunt numite Cartea. Nu sunt câteva pagini tipărite într-o tipografie.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.01.2014, Zohar