Tag Archives: lacrimi

Lacrimile primei iubiri

Întrebare: Să presupunem că o față de 14 ani se îndrăgostește și este confuză. Părinții ei simt asta. Merită să vorbească despre asta? Cum să facă asta, fără să sperie fata? Poate trebuie să ne amintim de relațiile noastre când eram noi tineri?

Răspuns: Asta nu ar fi rău. Și mai bine ar fi să aștepte până când unul din prietenii fetei vine și începe o discuție despre prima dragoste. Să ne amintim de tinerețea noastră, este bine, dar copiii la vârstă asta, ca o lege, sunt foarte impresionați, așa încât ei nu aud nimic.

Noi știm că evoluția dorințelor are loc conform piramidei: mâncare, sex, familie, etc. Această piramidă este împărțită în mai multe părți. De obicei, pentru generația tânără, cel mai important lucru se învârte în jurul sexului. În adolescenţă se descoperă că o impresie subconștientă, care împinge copilul înainte, și el nu înțelege cum, unde și de ce.

Este posibil să echilibrăm această impresie cu intelectul? Aici, trebuie să avem mare grijă, că să construim totul pe înțelegere reciprocă, simpatie, de exemplu, și privind aceste subiecte, trebuie să fii prieten copilului tău, şi nu părinte. Într-adevăr, în acest caz, copiii pur și simplu nu își văd părinții, pentru că sunt adânciți în experiențele lor. Pentru ei, lucrul important este ceea ce se întâmplă în lumea lor.

Aș încerca să organizez o adunare a fetelor acasă, şi aş încerca să le câștig încrederea, că un copil la vârstă lor. Fii cu ele; spune-le ce ai simțit tu la vârstă lor, ce fel de probleme ai avut cu fetele. Poate soția ta o să își amintească și ea ceva din copilărie.

Dar trebuie să participi că un copil. Fetele trebuie să te vadă într-adevăr că fiind de vârstă lor, deși un pic cam demodat, dintr-o altă generație. E foarte interesant.

Bineînțeles, copiii vor râde un pic de ține, dar, asta este deja o interacţiune reciprocă. Iar pe părinți nu trebuie să îi deranjeze faptul că fetele râd un pic de ei, ca și cum nu i-ar auzi. De fapt, ele ascultă şi înțeleg complet.

Din „Conversatii cu Michael Laitman”, KabTV, 11/12/13

.

Lacrimile sunt un exces de Lumină

Întrebare: Ni s-a dat oportunitatea să fim într-un grup de zece. În timpul celor trei zile de congres, am înțeles cât de puternic ne iubim unii pe alții. De ce plângem atunci când ne mărturisim iubirea noastră unii pentru ceilalți?

Răspuns: Este un sentiment foarte bun. Există numeroase articole despre acest subiect în înțelepciunea Cabala care explică când și de ce lacrimile de bucurie sau de tristețe pentru prieteni, pentru emoții și orice altceva se formează. O persoană nu poate să conțină un exces de emoție în ea și acesta se transformă în lacrimi.

În articolul 13 din Studiul celor zece Sfirot se explică de unde vin lacrimile, în ce manieră se creează. Lacrimile reprezintă un exces de Lumină care intră într-un Kli care nu poate să le conțină, și Lumina iese aparent dincolo de limitele Kli-ului.

Din congresul de la Sankt Petersburg, ”a treia zi”, Lecția 6, 21.09.2014