Tag Archives: lecția de dimineața

Soldatul adoarme, iar convoiul trece

Din Cartea Zohar, “Conducătorul măgarului” paragraful 109: Toţi cei drepţi stau în partea inferioară a Grădinii Edenului, îmbrăcaţi în veşminte preţioase, similare în calitate şi formă cu cei care le poartă în această lume, cu alte cuvinte, avand aceeaşi formă cu a oamenilor din această lume şi în concordanţă cu acţiumile oamenilor în această lume. Ei stau acolo şi zboară prin aer, se înalţă până la Adunarea din Gradina Superioară a Edenului, zboară acolo şi se îmbăiază în apele râului pur al Apharsemon-ului (persimmon – curmal japonez), apoi coboară şi zboară jos în Grădina inferioară a Edenului.

Întrebare: Până acum nu am înţeles care este beneficiul citirii Cărţii Zohar, o percep ca fiind abstractă şi nu trezeşte în mine nici o emoţie, iar gândurile mele despre conexiunea dintre noi nu se raportează deloc la ceea ce citim.

Răspuns: Să presupunem că am verificat temperatura şi am descoperit că trupul meu necesită mai multă căldură, altfel voi fi rece şi nu voi mai putea menţine metabolismul normal. Pentru a-mi încălzi corpul, mi se sugerează să aprind soba. Aceasta necesită combustibil, etc. Care este legătura dintre tăierea copacilor, sau reteaua de conducte pentru gaz şi metabolismul corpului meu? Dacă întrebăm un copil mic, el ne va spune că  nu este necesar să tăiem copacii sau sa producem şi să transportăm petrol. Cine are nevoie de acest lichid negru?

Problema este că tu eşti precum acest copil şi nu vezi conexiunea dintre lucruri. Dar învăţaţii cabalişti spun că există categoric o legătură între ceea ce citim în Cartea Zohar şi conexiunea dintre noi. În exemplul dat cu combustibilul, este o legătură directă, deoarece sunt implicate doar cauze externe. Şi aici se vorbeşte despre sufletul tău pe care vrei să-l corectezi. Cartea vorbeşte despre cele mai interioare fenomene care au loc în el.

Iar tu, la cel mai de jos nivel, faci nişte eforturi doar pentru a sta la lecţie şi de a asculta vocea mea pe care o urăşti în acest moment. Vrei să dormi şi în loc de asta, trebuie să stai sa asculţi toate aceste explicaţii pe care nu le înţelegi. Dar dacă investeşti cel mai mic efort, obligându-te să citeşti şi să asculţi, atunci ceea ce citeşti şi asculţi, se întâmplă în interiorul tău. Dar aceste fenomene au loc în stadiul cel mai înalt şi în nivelele conectate cu lumea Infinitului.

De la tine şi până la lumea Infinitului este un fir, un conductor prin care primeşti un fel de energie. Momentul în care demonstrezi măcar puţină trezire, când nu dormi in sala de curs, când nu dormi la întreaga lecţie, ci mai degrabă încerci să auzi până la un anumit nivel, atunci acest transfer deja îşi începe acţiunea. Şi toate nivelele sunt aici, inclusiv acelea despre care citim în  Cartea Zohar, dar ele sunt foarte înalte. Şi sunt activate de dorinţa ta minusculă pe care o poţi trezi acum.

Să presupunem că deja priveşti doar cu „jumătate de ochi”, din jumatatea ta de vis, iar creierul tău deja este 99% adormit. Dar acest lucru nu este important, pentru că în ciuda lui, trezeşti dorinţa şi conductorul începe să funcţioneze. Chiar dacă el este sigilat, ceva tot trece prin el. Şi mulţumită acestei mici cantităţi care trece, toate nivelele despre care citim în Cartea Zohar încep să lucreze. Te uiţi la noi cu un sfert de ochi deschis şi eşti conectat la ce citim cu un procent din mintea ta; asta nu este important, deoarece la nivelele superioare există o Lumină mult mai puternică şi cea mai înaltă dorinţă. Şi le activezi şi le pui să lucreze.

Deci accept să tolerez pe aceia care aproape că adorm la lecţie, deoarece ei încă au cea mai mică dorinţă. Şi între timp, ei nu sunt conştienţi de faptul că activează toate nivelele superioare care sunt descrise în Cartea Zohar.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Kabbalah 2/25/14Scrierile lui Baal HaSulam

Sursa spirituală a lecţiei de dimineaţă

Întrebare: Care este sursa spirituală a lecţiei zilnice de Cabala, care are loc de la ora 3 la ora 6 dimineaţa?

Răspuns: Este în scopul de a vă trezi cu gândul la Creator şi de a crea imediat o legătură cu El, deoarece determină întreaga zi de muncă în care trebuie să menţineţi aceeaşi conexiune pe care aţi construit-o în lecţia de dimineaţă pentru toate realităţile vieţii.

Întrebare: De ce începem să studiem exact la ora 3 şi nu la ora 2 si 40 de minute sau în alt moment?

Răspuns: În principiu, este necesar să începem să studiem la miezul nopţii, dar miezul nopţii nu este ora 12 aşa cum credem, în general. Este nevoie să împărţim noaptea în două jumătăţi şi este, de asemenea, un timp care variază. Deci, este necesar să începem să studiem la miezul nopţii.

Întrebare: De ce nu folosim modelul lecţiei care era, de obicei, în timpul lui Avraam? El invita oamenii la masă, le oferea mâncare şi băutură şi le prezenta o lecţie.

Răspuns: Se spune că avea un cort şi chema pe toată lumea. Cortul era pe un drum şi comercianţii treceau pe acolo, tot felul de comercianţi, şi ei veneau la el pentru a se odihni şi a bea un ceai. În acelaşi timp, le vorbea despre învăţătura lui.

Un „nou demaraj” spiritual

Întrebare: În primul semestru am simţit că ceva se petrecea în mine, în al doilea semestru am participat activ la muncă, apoi am descoperit că, de fapt, nu înţelegeam nimic şi nu aveam nici un sentiment, cu excepţia fricii de a mă pierde. Și deși ascult lecția de dimineață, de fapt nu o aud.

Răspuns: Voi, la fel ca mulţi alţi studenţi, traversaţi o perioadă de pregătire internă unică, pentru noua stare. Deci, nu vă constrângeţi, asta va trece. Brusc, o trezire va veni şi veţi începe să simţiţi ceva complet nou. Nu va fi, încă, intrarea în lumea spirituală, dar va fi deja un anumit tip de senzaţie spirituală.

Ideea este că, programul intern este gata să se schimbe în noi. Este în curs de perfecţionare tot timpul şi totul se petrece ca într-un calculator: schimbaţi un nou software şi apoi, va trebui să faceţi „un restart”, „un nou demaraj” pentru a trece de la un nivel de muncă la altul.

Este exact ceea ce se petrece în voi acum. Desăvârşirea interioară de adaptare la program şi la lumea spirituală se realizează în voi şi în curând, veţi începe să simţiţi mai mult.

Starea de confuzie,de gol, de lipsă de înţelegere şi de anarhie revine destul de des, altfel nu aţi putea avansa. Asta se întâmplă tuturor, dar, puţin câte puţin, vă veţi obişnui.

Din congresul virtual de la Moscova, „Unitate fără frontiere”, a doua zi, 14.12.2013, Lecţia 2