Tag Archives: linie

Canalul direct al luminii

Baal HaSulam, Studiul celor zece Sefirot, partea 1, “Tabelul răspunsurilor înţelesurilor cuvintelor,” Întrebarea 47: Ce este Kav (linie)? Kav indică un discernământ între sus şi jos care nu a fost înainte. Mai indică, de asemenea, o He’ arah (emanaţie) mai slabă decât înainte.

“O linie” este un sentiment de constrângere. Mă simt mai mic decât cineva care este deasupra mea. În afară de asta, o “linie” este o restricţie a acţiunii mele de a primi, conform cu mărimea şi greutatea ei. Asta este, sunt limitat de două condiţii: înălţimea calitativă a nivelului la care sunt şi valoarea cantitativă pe care o pot depăşi şi accepta.

Este un sentiment că deasupra mea, există o cu totul altă scară, nivelele superioare şi propietăţile exaltate. Pe de altă parte, simt că nu primesc infinit din toate părţile, ci sunt limitat şi pot comunica cu Creatorul numai în forma unui canal direct, un tub ce se extinde de sus în jos, care este denumit “o linie.”

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să vizualizăm o linie geometrică, ci restricţia pe care dorinţa de plăcere o experimentează. Toate conceptele trebuie să fie traduse în sentimente. Dar nu este nici o emoţie în forma unei linii. O linie este un semnal la care s-a căzut de acord, al senzaţiei pe care trebuie să o evoc în mine.

Să presupunem că lucrez la o fabrică sau într-o organizaţie. Şi în poziţia mea în job şi în locul în care sunt, mă aflu sub o întreagă ierarhie de şefi esenţierarhici. Şi astfel, mă simt sub ei în propietăţi. Mai mult, este o diferenţă în abilitatea lor de a acţiona sau de a primi tot felul de beneficii şi salarii (împliniri) în muncă, însemnând că faţă de ei, eu sunt limitat în termeni cantitativi. De aceea, simt o restricţie verticală, depinzând de înălţimea (de sus în jos), precum şi restricţia cantitativă în acest loc (orizontal).

O linie reprezintă un discernământ între sus şi jos care nu a fost acolo înainte. Aceasta înseamnă că, simt ceea ce este “deasupra” deoarece am “amintiri”, aşadar, date informaţionale (Reshimot). Şi astfel, pot face o comparaţie cu starea mea actuală. Înţeleg diferenţa între linia de deasupra şi punctul pe care îl simt acum. Aceasta cere o restricţie pe înălţime, aceasta fiind cu privire la Creator şi comparativ cu propietăţile Lui.

De asemenea, mai indică şi o emanaţie mai slabă decât înainte. În definitiv, înainte, primea fără nici o limitare superioară (capului) liniei, în schimb acum, la sfârşitul ei sau la mijloc, este restricţionată în recepţie.

Acestea sunt două experienţe total diferite. Sentimetul că te afli în capătul de jos al liniei este din cauza lipsei de adeziune cu Creatorul. O idee a cât de mică este abilitatea mea de a primi din cauza lipsei abilităţii de a dărui. Aceasta înseamnă că o limitare este cantitativă şi una calitativă.
Din partea a treia a  Lecţiei zilnice de Cabala din 7/7/2011, Talmudul celor zece Sefirot.

Intins de catre Lumina intr-o line, in afara

Intrebare: Care este intelesul termenului linie?

Raspuns: O linie este o scala in interiorul meu, unde construiesc intr-o maniera dreapta, toate inclinatiile, gandurile, dorintele si atitudinile. Tot ceea ce este acum revelat in mine, in Kelim-urile mele, devine construit conform Luminii care vine la mine.

Daca acolo exista o intelegere clara, precisa, intre Lumina care acum straluceste pe mine si vasele pe care le-am pus ordonat conform Luminii, asta inseamna ca sunt construit conform unei linii. Asta pentru ca in interiorul meu exista o gramada de calitati si Lumina care vine la mine ma ajuta sa ma construiesc de-a lungul unei linii. Anterior, eram ca o sfera si apoi am cerut Luminii care vine intr-o forma dreapta sa lumineze inauntrul meu in forma unei linii si sa ma aseze in aceasi ordine.

Lumina inconjuratorare (Ohr Makif) lumineaza peste tot in jur. Atunci cand ii cer corectari construite asemeni unei  linii drepte, Lumina devine intinsa in afara intr-o linie, asa cum fac si eu in conformitate cu ea. Aceasta tranzitite depinde de faptul daca o persoana este capabila si dispusa sa ceara aceasta structura de la Lumina. Actiunea Luminii sta deasupra cunoasterii, dar daca o persoana primeste forta de a a o depasi, daca ea se daruieste si se daruieste Luminii cu o intelegere totala, atunci Lumina ordoneaza toate componentele sufletului sau conform importantei lor.

[22102]
Din partea 1  Lectia zilnica de Cabala 28.09.10, Ce este argint, aur, Israel si natiunile lumii

Prinzand linia vietii

Zoharul, capitolul BeHukotai-In Legea Mea, paragraful 5: Balak a fost intelept. In faptele sale a fost cel mai mare dintre vrajitori, mai mare decat Balaam. Am invatat ca tot ceea ce cineva isi doreste in aceasta lume in munca pentru Creator, trebuie sa fie trezit cu o actiune de jos. Este asa, deoarece cu o actiune de jos, actiunea de sus se trezeste…

Pare ca si cum depindem de dorinta de Sus, pentru ca Lumina sa ne trezeasca. Totusi, cand incepem sa lucram jos, aducem trezirea de Sus.

In ceea ce priveste trezirea de jos si trezirea de Sus, este scris –Sunt primul si sunt ultimul. Aceasta inseamna ca totul este facut de catre Creator. Este clar ca totul incepe cu Creatorul, totusi este necesar ca noi sa fim implicati in proces. La inceputul muncii spirituale, precum si la sfarsitul ei, individul primeste ajutor de Sus, dar restul depinde de el.

Aici este exact locul in care incepem sa ne pierdem. Cand o persoana este in cel mai de jos punct al caderii sale este incapabil sa urce singur, despre asta fiind scris –O persoana nu poate sa se elibereze singur din inchisoare. Dar daca el este aruncat la sfarsitul liniei vietii, atunci restul depinde de el (trebuie sa se prinda singur).  Este raspunzator daca a folosit corect sau nu oportunitatea sa.

Spiritualitatea este linia de mijloc

Nu exista o linie de mijloc; ea nu exista in natura. Creatorul a pregatit pur si simplu toate conditiile pentru creatura sa, astfel ca ea sa-si creeze un suflet al sau, prin construirea liniei de mijloc folosind un sistem din doua linii. De aceea, linia de mijloc pe care o construim din doua linii este ceva complet nou.

Intelegem ca gradele de intuneric si lumina, binele si raul ne vin prin intermediul simtirilor acestor doua linii. Oricum, spiritualitatea nu este nici linia din stanga si nici cea din dreapta. Spiritualitatea este linia din mijloc, organul de perceptie(Kli), pe care il construim din cele doua linii si Lumina care il umple. Este o entitate care nu a mai existat. Reusim sa o cream cu cele doua forte.

Gasirea liniei de mijloc e cea mai mare sarcina a noastra

Daca daruiesti mai putin decat esti in stare, atunci nu e daruire. Asa se construieste linia de mijloc. Ea nu poate sa apara decat daca exista o masura precisa de daruire maxima.

Linia de mijloc nu exista initial, iar noi nu ii cunoastem masura, dar ea constituie intreaga “fiinta umana” in interiorul nostru. Trebuie sa cream aceasta fiinta umana, pentru a fi egala Creatorului. Si atunci, cum construim si cum cream linia de mijloc dupa chipul Creatorului, daca ea trebuie sa constea din doua forte: barbat si femeie, dreapta si stanga? Nu stim ce este aceasta conexiune sau ce forma ar trebui sa aiba aceasta creatura numita „om”. Atunci cand se naste, va fi numit “sinele” nostru. Dar inainte de asta, e ca si cum nici nu am exista.

Nu putem sa stim nimic din toate astea dinainte, pentru ca nu Il vedem pe Creator. Atunci cand terminam aceasta lucrare si construim exact zece Sfirot, nu noua si nu unsprezece, atunci rezultatul va fi numit Creatorul – “Vino si Vezi” (Bo- Re). Ne vom dezvalui pe noi insine si pe Creator impreuna, pentru ca o persoana nu poate fi dezvaluita fara Creator, iar Creatorul nu poate fi dezvaluit fara om; ei pot sa existe doar impreuna.

Nu avem niciun exemplu sau imagine despre ce este linia de mijloc. Trebuie sa o cautam si sa o cerem, ca sa incepem sa gasim exemplele si conexiunea. Asa incepem sa vedem jocul pe care il joaca Creatorul cu noi, trezind in noi diferite sentimente; este modul Lui de a ne da indicii, sa ne ajute sa gasim linia de mijloc.

Altfel, nu vom fi capabili sa o intelegem; putem sa gasim linia de mijloc doar cautand-o si incercand sa ne-o imaginam, pe cand ne aflam in intuneric. Asta e toata arta si lucrarea construirii “Templului” – manifestarea imaginii Creatorului la toate nivelurile dorintei noastre: neinsufletit, vegetativ, insufletit si uman.