Tag Archives: Mineral

Ca un mănunchi de trestii – Doresc, prin urmare exist, partea 2

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 2 – Doresc, prin urmare exist

CELE PATRU NIVELURI DIN NOI

Înţelepţii noştri afirmă, în plus, că nivelurile mineral, vegetal, animal şi vorbitor, nu aparţin exclusiv naturii externe. Ele există în fiecare dintre noi, constituind baza dorinţelor noastre şi însăşi structura internă a fiecărei dorinţe. Rabi Natan Neta Şapiro scrie, ”În om sunt patru forţe – mineral, vegetal, animal şi vorbitor – şi Israel mai are încă una, a cincea, căci ei sunt vorbitori cu frică de Dumnezeu.”54

Baal HaSulam prezintă o explicaţie mai elaborată a modului în care aceste niveluri ale dorinţei lucrează, în interiorul nostru: ”Distingem patru diviziuni în cadrul speciei vorbitoare (oamenii), aranjate gradual, una deasupra celeilalte. Acestea sunt Masele, cei Puternici, cei Bogaţi şi cei Inteligenţi. Ele sunt egale cu cele patru niveluri prezente în întreaga realitate, numite Mineral, Vegetal, Animal şi Vorbitor.

”Cel mineral … generează cele trei niveluri, vegetal, animal şi vorbitor…. Dintre acestea, cea mai slabă forţă este cea vegetală. Flora operează atrăgând ceea ce-i este benefic şi respingând ceea ce este dăunător, aproape la fel cum o fac oamenii şi animalele. Cu toate acestea, nu există o senzaţie individuală în cadrul ei, ci o forţă colectivă, comună tuturor plantelor din lume…

”Deasupra lor se află nivelul animal. Fiecare creatură se poate simţi separat, atrăgând ceea ce îi este benefic şi respingând ceea ce îi dăunează. … Această forţă sensibilă a nivelului Animal, este extrem de limitată în timp şi în spaţiu, pentru că senzaţiile nu operează nici măcar la o distanţă mică faţă de corp. În plus, corpul nu simte nimic aflat în afara timpului său, adică în trecut sau în viitor, ci doar ceea ce are loc la momentul actual.

Deasupra lor se află nivelul vorbitor, care constă dintr-o forţă emoţională şi una intelectuală, acţionând împreună. Din acest motiv, puterea sa de a atrage ceea ce este bun şi de a respinge ceea ce este rău, nu este limitată de timp şi spatiu, aşa cum se întâmplă la nivelul animal. Cu ajutorul ştiinţei, care este o proprietate intelectuală, nelimitată în timp şi spaţiu, oricine îi poate învăţa pe ceilalţi, oriunde s-ar afla aceştia în realitate, în trecut sau în viitor, de-a lungul generaţiilor.”55

54 – Rabbi Nathan Neta Shapiro, Revelează lucruri adânciParashat Shemot [Exodul].

55 –  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile luiBaal HaSulam, “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot [Fața strălucitoare și prietenoasă]” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 134.

A descoperi forța iubirii

Întrebare: Cum corespund eforturile noastre în dezvoltarea noastră spirituală în planul creației?

Răspuns: Fără a cere permisiunea noastră, acest plan ne ajută să avansăm prin forțele naturii, precum nivelurile mineral, vegetal și animal.

Dar, pe de altă parte, ni s-a dat Tora, înțelepciunea Cabala, și noi înțelegem acest proces și știm ce faze ne așteaptă. Fiecare dintre ele este esența dezvăluirii răului în natura umană. Va sfârși prin a se revela, dar întrebarea este de a ști cum? Dacă se dezvăluie fără pregătirea mea, devin mai rău în raport cu toată lumea, și același lucru pentru toată lumea.

Dar, dacă folosesc înțelepciunea Cabala, și ascult și accept sfaturile profesorului, înțelepților și marilor cabaliști care continuă să ne învețe, descopăr răul în mod diferit.

Știu că răul va crește acum și cu ceilalți, mă pregătesc și mă concentrez pe asta în avans, astfel că ura nu va străluci, nici nu va apărea. Ea este în fierbere, dar noi o controlăm și știm de ce și în ce scop asta se întâmplă. Vom munci asupra noastră pentru a o restrânge.

Apoi, revelația inevitabilă a răului are loc în mod diferit, și, contrar ei, vom descoperi forța iubirii. Este scris că ”iubirea acoperă toate păcatele”. Astfel, corectăm tot răul în noi, într-un mod bun și pozitiv.

Asta este posibil dacă înțelegem ceea ce se întâmplă și că fiecare parte este oprită să cadă în ură. Dar, pentru a face asta, trebuie să unim națiunea, să consolidăm conexiunea corectă reciprocă între oameni, să ascultăm înțelepții, și să fim bine organizați.

Din ”o viață nouă”, kab.tv, 25.12.2014

Limita fără margini a egoismului

Natura minerală, vegetală şi animată funcţionează aşa cum este de aşteptat. Nu există liber arbitru. Plantele şi animalele au limite în capacitatea lor de a distruge lumea şi nu au cerinţe excesive.

Nu au nevoie de zece ţinute, nu au nevoie de spaţiu de depozitare, şi nu au nevoie să-şi exercite puterea în pădure sau în junglă.

Orice animal are limitele sale naturale, teritoriul lui, propria familie. Dar brusc, o ”coadă mică” iese din animal la nivelul uman. O persoană este diferită de alte niveluri datorită dezvoltării forţelor negative gata să distrugă totul pentru ca această forţă să se simtă bine.

Nu există nici o forţă bună într-o persoană, şi nu are deloc impulsul spre unitate, totul este concentrat pe câştigul personal, succesul personal în detrimentul altora, chiar cu costul propriei vieţi.

În natură, speciile se mănâncă unele pe altele, ca hrană pentru a menţine viaţa. O persoană are nevoie de hrană spirituală; cineva este neliniştit, în timp ce alţii au ceva bun. O persoană vrea să fie singura care este în regulă.

Cineva este consumat de invidie, poftă, vanitate, ură, sete de putere, puterea negativă a forţei individualiste. Este negativă deoarece duce la confruntare reciprocă, care nu este din motive de subzistenţă, precum la animale.

Această forţă nu cunoaşte limite. Toată lumea ar dori să menţină un anumit număr de persoane şi să le transforme în roboţi, complet sub controlul lor: ”Altfel, de ce există dacă nu pentru mine? Să-i fac să se supună complet şi să mă servească, să trăiască numai pentru a mă lăuda şi a mă slăvi pe mine”.

Se pare că, la cel mai înalt nivel al naturii o creatură specială vine în existenţă, o persoană din această lume, cu o forţă negativă în creştere în interior. La nivelurile inferioare forţa pozitivă acţionează automat cu cea negativă. Restricţiile vitale în sine sunt pozitive. Pe de altă parte, din generaţie în generaţie, oamenii dobândesc un mai mare potenţial distructiv.

Negativitatea unei persoane este un alt tip de calitate: cineva vrea să domnească peste ceilalţi, doreşte excelenţa şi măreţia pentru sine, pentru secolele ce vor veni. ”Napoleon este încă evocat şi vreau să-l depăşesc, astfel că eu sunt cunoscut pentru mii de ani”.

Nu există limite la egoismul nostru. Egoismul este gata să înlăture pe toată lumea, să distrugă întreaga planetă şi pe sine împreună cu ea. Aceasta este forţa negativă a lipsei de conectare.

Pe de altă parte, dezvoltarea universului, pământul, natura indică faptul că ne lipseşte forţa pozitivă a conexiunii, dăruirea pentru ceilalţi şi echilibrul. Dar nu numai la nivelul schimbului material.

Înainte de toate, trebuie să ne corectăm atitudinea noastră, abordarea noastră, inima noastră care este complet otrăvită de egoism. Este necesar să adăugăm o parte bună, să corectăm modul de a gândi, criteriile noastre, modul în care privim lucrurile, tot ceea ce gândim, tot ceea ce ne conduce la a răspunde.

Dorinţa mea, mintea mea, şi simţurile mele au nevoie de corectare în plus, realizare şi echilibru. Această nebună ”cârmă la stânga” separare negativă, vreau să echilibreze ”cârma la dreapta” cu unitate pozitivă. Nu putem permite dezechilibrului să se producă într-un sens sau altul, echilibrul este necesar aici. La urma urmei, echilibrul acestor două forţe ne dau dezvoltarea vieţii.

Întrebare: Ce se va întâmpla cu dorinţa mea de a fi stăpânul lumii?

Răspuns: Vei simţi că întreaga lume este a ta. Întregul sistem se va face simţit, înţeles şi menit muncii tale. Şi acum, formezi întreaga lume, de fapt, toate lumile, universuri paralele şi mai mult.

Întrebare: Asta înseamnă că forţa pozitivă nu mă limitează?

Răspuns: Dimpotrivă, aceasta este adevărata forţă diseminată în lăţime, fără să obţin nimic în schimb. Ies din mine, limitele mele, apoi văd fenomene naturale care înainte nu au fost recunoscute.

La urma urmei, am simţit totul în egoismul meu şi, în timp ce iese cu ajutorul celei de a doua forţe, văd ceea ce se întâmplă cu adevărat în natură, dincolo de percepţia celor cinci simţuri, dincolo de gama limitată a instrumentelor de măsură. Simt natura aşa cum este.

Spre deosebire de animale, această forţă pozitivă nu ne limitează. În loc de asta, suntem limitaţi de forţa negativă care provoacă pe fiecare dintre noi să profite de toată lumea din jurul nostru. Sunt mereu încuiat cu privire la punctul de vedere al lumii, nu înţeleg nimic în afară, şi consider totul prin prisma câştigului personal.

Este posibil, în aceste condiţii, să se bucure de frumuseţe, a vedea ceva bun, a percepe ceva? Nu, este o grijă permanentă spre primirea care mă roade, nefericitul. Nu ştiu cum să privesc obiectiv lumea.

Totuşi, conform programului naturii trebuie să începem să găsim bunătatea, forţa pozitivă pentru echilibrul global. Şi, dacă suntem în întârziere, atunci plonjăm constant şi metodic în probleme, din cauza cărora vieţile noastre devin mai dezechilibrate.

Întrebare: Cum arată echilibrul necesar al celor două forţe în perfectă stare?

Răspuns: Folosesc forţa de primire într-o stare de echilibru luând tot ceea ce alţii îmi oferă, pe de altă parte, dau oamenilor tot ceea ce este cerut de la mine. Astfel, întreaga abundenţă care există în realitate trece prin mine, şi atunci trăiesc o viaţă eternă la stadiul unui om (Adam). Acum, exist cu toată lumea în aceste sisteme. Deşi corpul meu moare, eu nu mor, spiritul meu este viu, şi încă vede viaţă prin sistemul comun. Astfel viaţa veşnică este atinsă.

Întrebare: Poate fiecare să obţină o conştiinţă eternă?

Răspuns: Oricine doreşte. În cele din urmă, toţi vom realiza asta, dar în moduri diferite: unii intelectual şi cu bună ştiinţă şi alţii ”sub presiune”.

În concluzie, astăzi omul este mai rău decât toate animalele. Nu din întâmplare a fost creat ultimul. Trebuie să se umple şi să se compenseze pe sine. Acesta este modul în care o persoană atinge stadiul de ”coroana creaţiei”.

Din kab.tv, ”O viaţă Nouă”, 3.02.2014

 

Sa folosim lumea ca pe un mijloc de inaintare

Intrebare: Cum este conectata diversitatea lumii noastre cu obiectivul comun, al iubirii pentru aproape?

Raspunsul meu: Elementele lumii noastre compun Cli-ul comun. Sa luam, de exemplu, o furnica ce se taraste prin padure, in cautare de mancare, pe toata durata scurtei sale vietii. Cum este aceasta furnica conectata cu sufletul meu si cu corectarea sa finala?

Toate nivelurile de sub nivelul fiintei omenesti reprezinta manifestari exterioare ale proprietatilor omenesti. Exista in dorintele tale o astfel de ‚furnica’, iar ea, apoi, se manifesta in forma omeneasca. Fara o astfel de forma exterioara, nu ai fi pregatit pentru corectarea interioara.

Fiecare detaliu al nivelurilor neinsufletit, vegetal si animal are o necesitate, pentru ca ele sunt incluse in fiinta omeneasca. Prin existenta lor naturala, ele ajuta dorintele noastre sa se dezvolte la nivelul fiintei omenesti.

In dezvoltarea dorintelor noastre, trecem prin etape care deja au trecut prin Natura lumii noastre, apoi in dorinta „fiintei omenesti”, simtim ca ne apropiem de lumea spirituala si ca intram in ea. Dorintele noastre interioare nu ar fi formate, fara toate aceste detalii exterioare.

La inceput, aceste dorinte ar trebui sa se dezvolte de la cele mai mici si mai neinsemnate dorinte. Ca urmare, initial se formeaza un nivel neinsufletit, urmat de unul vegetal, apoi animal, in toata diversitatea lor. Unele specii dispar, in timp ce altele apar dintr-o data. Totul se schimba si totul este o proiectie a schimbarilor noastre launtrice.

Toata creatia este incorporata in om si este un tablou perfect si armonios. Ca urmare, oamenii ar trebui sa stie cum sa utilizeze corect toate elementele realitatii care exista in fata lor. Aici actioneaza diferite legi, dar scopul lor principal este sa ne arate cum sa relationam cu totul, in contextul obiectivului creatiei. Trebuie sa folosim intreaga lume, pentru ca ea sa ne faca sa inaintam catre obiectiv.