Tag Archives: Preoti

Corectarea greșelilor are loc la nivelul de preot

Tora, “Numere,” 15:25: Preotul (Kohen) va ispăși în numele întregii congregații a copiilor lui Israel și aceștia vor primi iertarea, căci a fost o greșeală, iar ei și-au adus ofrandele ca ofrande de ardere către Domnul și ca ofrande de păcat în fața Domnului, din cauza greșelilor lor.     

Nivelul cel mai înalt de dezvoltare umană este numit Kohen (preot). În această ierarhie există un Mare Preot care, el însuși, este nivelul cel mai de sus. Această caracteristică există în fiecare om și dacă acesta o realizează, atunci el poate judeca, da un verdict și îndeplini sentința. În fiecare dintre noi există națiunile lumii, poporul lui Israel, Leviții și preoții. Atunci când îmi pot înălța în mod corect internalitatea și pot localiza aceste sub-niveluri corectate în interiorul meu, voi putea înțelege cum trebuie să mă comport pentru a ispăși propriile greșeli.

Un păcat este ceva ce nu am putut evalua corect în starea anterioară, dar o pot face în starea actuală. De aceea este scris: „Preotul trebuie să ispășească în numele întregii congregații a copiilor lui Israel și ei vor primi iertarea, căci a fost o greșeală.” Aceasta înseamnă că este necesară ridicarea la nivelul de preot pentru a fi corectată greșeala.

Întrebare: Vorbind despre lumea noastră, oare la nivelul de preot ar trebui să existe și un tribunal?

Răspuns: Da, dar înțelepciunea Cabalei nu vorbește despre lumea noastră, pentru că la acest nivel este imposibil să se corecteze ceva. Corecțiile se pot îndeplini doar intern, în interiorul oamenilor. Așadar trebuie să atingem un nivel de la care să putem corecta toate nivelurile inferioare. Tora vorbește despre un om aflat într-un singur corp, așa că este imposibil să comparăm lumea noastră cu cea spirituală. Putem să ne construim lumea urmărind forme similare spiritualității, dar, în primul rând, Tora ne cere să ne corectăm pe noi înșine.

Corecția nu trebuie să fie una externă, ca în lumea noastră, ci internă. Acest lucru este posibil doar dacă fiecare dintre noi urcă la nivelul cel mai înalt. Prin urmare, omul trebuie să simtă că a greșit și să găsească în interiorul său preotul care să-l corecteze. De la acest nivel, care simbolizează conexiunea cu Creatorul, este posibilă corectarea greșelilor noastre anterioare. 

Din programul KabTV “Secretele Cărții Eterne” 5/13/15

Starea spirituală Israel

Întrebare: Aţi avut vreodată sentimentul că nu avem timp să ajungem să facem ceva?

Răspuns: Sentimentul “că nu avem timp” nu este potrivit pentru mine. Eu sunt deja o persoană în vârstă care ştie cât timp a rămas. Vreau să văd, pur şi simplu, o organizaţie adunată (reunită) în mod clar, care este conectată la mase şi la Creator şi care începe să muncească serios. Este vorba despre o organizaţie numită “Statul Israel”.

În acest caz, Statul Israel nu este un concept geografic. El se compune din diferite blocuri funcţionale interconectate, din care o parte funcţionează în scopul de a se menţine atât fizic, cât şi spiritual.

Partea care este conectată la Creator este numită Kohanim (preoţi) – Cohen. Partea care furnizează baza ideologică o reprezintă Leviţii. Partea care furnizează baza materială este poporul. Şi împreună, toate sunt legate pentru a se conecta la întreaga lume exterioară şi au multe legături cu masele, cu toate ţările şi cu întreaga omenire. Astfel funcţionează totul.

Dacă aş putea, cel puţin, să văd un prototip al unei astfel de organizaţii, s-ar putea să nu mai fiu atât de grăbit. Deşi se conturează deja, nu este suficient, nu există un contact clar cu marele public, nu există încă un contact cu Creatorul.

Contactul cu partea de jos şi contactul cu superiorul sunt interdependente şi noi suntem la mijloc. Cu cât ajungem să ne apropiem de marele public cu succes, cu atât vom avea nevoie în mod corect de Creator prin urmare, vom primi ajutor de Sus.

“Secretele Cărţii eterne”, kab.tv, 19.08.2013