Tag Archives: revelare

Etapele lucrarii spirituale

Lucrarea noastra trebuie sa fie cat mai departe, cu putinta, de corp. Putem sa distingem diferite etape in lucrare:

• Mai intai, persoana aspira doar la implinire, fie ca e in aceasta lume sau in cea care va veni.

• Apoi, pe langa implinirea in sine, persoana incepe sa se gandeasca la cu cine are de a face, de cine depinde aceasta implinire? Atunci incepe sa faca legatura intre implinire si sursa implinirii, Daruitorul. Incepe sa aiba o atitudine fata de Daruitor, pentru ca implinirea depinde de El.

• In etapa urmatoare, persoana incepe sa respecte Daruitorul pentru faptul ca el Da, pentru calitatea lui de a Da, mai degraba decat pentru placerea pe care o capata de la El.

Si atunci ajunge la o impartire interioara: Pe de o parte, simte ca implinirea e importanta, dar pe de alta parte, aspira sa devina asemenea Daruitorului. Oare implinirea e importanta pentru ca ii da energie pentru lucrare, sau pentru implinirea in sine? De unde anume isi ia omul aceasta energie si care e obiectivul lui: implinirea, sau o conexiune cu Daruitorul?

Astfel, el ajunge treptat la o stare in care se gandeste numai la echivalenta de forma dintre el si Creator. Insa nu e nici atat de simplu. Echivalenta de forma nu e la fel cu dorinta de a face placere Daruitorului. Aspiratia de a atinge echivalenta de forma tot mai implica si o consideratie pentru sine. Desi doresc sa dau, ca sa fac placere altuia, si ca sa iubesc, inca mai exista ceva ce vreau eu; eu sunt prezent in aceasta consideratie.

Insa oare nu acelasi lucru e valabil si pentru a da placere: N-o sa fiu eu cel care o da? Sau poate ca e cineva care o va face mai bine decat mine? Cat de bine pot sa o fac, fara sa primesc nimic in schimb?

Vedem ca lucrarea implica mai multe niveluri. Ea cuprinde cinci lumi intregi, in care persoana isi re-evalueaza intreaga sa motivatie si toate principiile: Pentru ce este dispus sa faca eforturi? Ce anume il implineste si care este atitudinea sa fata de Daruitor? Asta face ca starea persoanei sa se schimbe si o ajuta sa se ridice de la o lume la urmatoarea.

Din partea 1 a Lectiei zilnice de Kabbalah5.07.10, Scrierile lui Rabash

Fiecare zi aduce o noua revelatie

Intrebare: De ce scriu Kabalistii foarte des, ca ei nu vor sa adauge la ceea ce a fost spus de profesorii lor?

Raspuns: Este scris ca nu a fost profet mai mare ca Moise. Deci despre ce ar ma putea scrie Kabalistii, dupa acesta? Ce ar fi de adaugat la ceea ce este spus in Tora? Ei incearca sa dea o explicatie mai detaliata a revelatiei Creatorului de catre Moise. Ei primesc hrana din aceasta sursa primara si incearca sa o prezinte sudentilor, intr-un mod care sa le permita acestora sa inteleaga mult mai corect intelesul interior.

Comparand cu situatia cand noi doi mergem la magazin, cumparam mancare, si mai tarziu preparam aceasta mancare conform gusturilor noastre. Este scris ca tot ceea ce orice Kabalist ar putea revela a fost deja revelat de catre Moise pe Muntele Sinai. El a revelat Lumina Infinitului, care contine totul. Intre timp, prin corectia noastra, noi revelam parti a ccea ce exista deja.

Kabalistii din trecut, stiau mult mai mult decat adeptii lor, dar nu au stiut cum sa relateze revelarile lor. Cu munca noastra, aceasta generatie completeaza dezvoltarea generala si revelarea celor mai mari dorinte (NHY- Netzah, Hod, Iesod) si prin urmare cea mai mare Lumina (nivelul Neshama). Lumina mare Hochma vine in dorintele (Kelim) patriarhilor (KHB- Keter, Hochma, Bina) si cu fiecare lectie avem o mai mare intelegere a sistemului creatiei, care ne este noua revelat.

Deci care este esenta revelatiei lui Baal HaSulam? El a pus lucrurile in ordine, intr-un sistem in care totul este conectat. Stiinta Kabbalah este o revelare a conexiunilor interioare, o analiza si sinteza care actioneaza in paralel una cu alta, analiza partilor sale si a conexiunilor lor. Si toate acestea apar in fiinta create, in timp ce ea este hranita cu energie vitala, incepand de la nivelul hranirii la nivel animal si continuand in sus, pe gradele spirituale. Intreaga noastra viata consta in procese de fisiune si de fuziune.

Deocamdata, noi suntem incapabili sa revelam aceasta ordine. Noi actionam in conformitate cu principiul: Sa faci tot ce iti sta in putinta. Cu siguranta ca aceasta ordine exista, doar ca nu le-ati clarificat inca voi insiva. In prezent voi nu reproduceti toate actiunile Creatorului; voi va fataiti ca niste copii natangi. Totusi, actiunile voastre vor deveni gradat din ce in ce mai sensibile, si voi veti fi atenti sa nu mai faceti lucruri pe care nu le simtiti. In acest fel creste o persoana in spiritualitate.

Din partea 3 Lectia zilnica de Kabbalah 01.07.10, Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot

Primul contact cu Spiritualitatea

Intrebare: In afara de faptul ca trebuie sa ne gandim sa studiem impreuna si sa dorim sa ne corectam pe noi insine, cum ar trebui sa fie conectarea noastra cu textul, in timp ce citim in Zohar?

Raspuns: Conectarea cu textul Zohar-ului va veni mai tarziu; veti simti cum incepe sa va incite. Zohar-ul atinge stratul cel mai intim al inimii cuiva, ca si cum ar fi o scrisoare – foarte personala, intima, care iti schimba viata – primita de la cineva foarte drag tie.

Poti trece prin stadii diferite, sa plonjezi in anumite ganduri sau actiuni, totusi, cand te intorci la Zohar, simti ca te insufleteste, te umple, te calmeaza, te mangaie, te imbratiseaza si te cuprinde. Textul exprima o stare a sufletului care este in completa adeziune cu Creatorul.

Dupa ce o persoana primeste prima senzatie a spiritualitatii, el deja stie ce inseamna asta. Nu mai poate trai deloc fara aceasta senzatie. Pentru el, este ca un mesaj interior foarte personal, de Sus, ca o apa rece pentru un suflet obosit.

Primul sentiment este urmat de senzatii mult mai complexe si mai bogate, care se dezlantuie in afara intr-o drama completa. Totusi, avem nevoie de un contact initial care cere cativa ani de munca serioasa. Daca muncim impreuna si ne dorim cu adevarat, prin ajutor sau obligandu-ne unii pe altii, munca aceasta va lua mai putin timp.

Trebuie sa stabilim un contact cu spiritualitatea. Poate ca asta nu este chiar contactul initial, ci, doar o anticipare si simtire a depasirii granitelor realitatii obisnuite. Totul pare ca ramane la fel, si totusi, mai presus de toate acestea, apare o stare prin care persoana incepe sa se uneasca cu Zohar-ul.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 14.06.10, Zohar

Telenovela numita Viata mea

Ascunderea si revelarea sunt in noi. Acestea sunt singurele lucruri pe care le putem influenta. In fond, noi existam intr-un constant si etern univers, care nu are un inceput si nu va avea sfarsit. Desi vorbim si ne imaginam ca aparut creatia, si ca noi atingem corectarea si executam planul creatiei, prin a deveni in intregime inclusi in Creator, noi, ne imaginam acesta in granitele timpului – si asta este incorect.

Suntem situati intr-un sistem unic, numit Natura sau Creator, unde nu apare nici o schimbare. Doar noi ne schimbam, prin senzatiile noastre! Deci cum putem incepe sa ne schimbam pe noi in mod constient si, in functie de alegerea proprie in maniera controlata, astfel incat sa nu experimentam o schimbare neplacuta si nedorita?

Sunt cateva schimbari in dorintele mele interioare, care imi altereaza perceptia realitatii, in asa fel incat eu le percep ca si probleme, razboi, si suferinta. Pe de alta parte, exista schimbari bune, dar cine stie cum sa le controleze?

Asta ne invata stiinta Kabalei. Este clar ca daca realitatea este invariabila, atunci, doar prin controlarea calitatilor mele putem afecta imaginea noastra despre lume si sa decidem ce telenovela dorim sa privim sub titlul de Viata mea. Oricum, asta nu inseamna ca eu sunt liber sa privesc orice film, de orice gen, doresc.

Programul este il avem deja in totalitate, si el ma face sa avansez pana la revelare adevaratului tablou, in care toate ascunderile descoperi, si eu voi revela eterna si perfecta star, in adevarata sa forma. Atunci voi vedea ca realitatea este constanta si invariabila. Daca inteleg toate acestea, eu pot avansa pe calea usoara. Si daca nu inteleg asta, atunci voi fi fortat sa avansez pe cale prin suferinta.

Oricum, vorbim doar despre schimbari in interiorul persoanei, care exista intr-un mediu necunoscut lui. Acest mediu este numit Creatorul Infinitatii. Nu sta in puterea noastra sa schimbam ordinea gradelor starilor prin care trecem; aceasta ordine este deja implantata in noi. Cine suntem noi sa stim care ar trebui sa fie ordinea?

Oricum, putem grabi procesul parcurgerii lor, prin implicarea in ele, in concordanta cu dorintele noastre si prin extinderea efortului. Si viteza cu care avansam ne va da o senzatie dferita. In fond, una este sa avansezi catre un eveniment fatal fara a fi de acord cu el si fara a fi capabil sa il eviti; si alta este sa aspiri catre un scop dorit! Atunci calea im va placea, si voi avansa cu bucurie pe ea.

Cu alte cuvinte, totul depinde de pregatirea noastra pentru urmatoarele stadii, care inevitabil vor veni. Oricum, usurinta mea imi va determina perceptia si viteza avansarii mele. De aceea avem noi nevoie atat de mult de stiinta Kabalei! Prin studierea Kabalei, noi vom fi capabili sa ne indreptam catre dezvoltarea noastra pozitiva, placuta si scurta, in loc sa parcurgem calea lunga catre suferinta.

Din partea 3 Lectia zilnica de Kabbalh 10.06.10, Introducere in Studiul celor Zece Sfirot

O noua Dorinta vine impreuna cu o noua Lumina

Introducere la Studiul celor Zece Sfirot, Paragraful 40: Deci, ce spui despre: a muncit si a gasit? Daca aici este efort, ar fi spus, a muncit si a cumparat, sau a muncit si a dobandit Daca este efort, atunci nu ar trebui ca din munca noastra sa rezulte o plata sau o rasplata, care este intr-un rezultat anticipat?

Prin contrast, avem o lipsa in care eforturile constiente, prelungite sunt incoronate cu o neasteptata gasire, un rezultat complet diferit, fata de ceea ce ne imaginam ca ar fi rasplata. Este ceva nou si neasteptat. In acelasi timp, chiar daca o primim in forma unui rezultat neasteptat, nu suntem dezamagiti!

Am muncit pentru a atinge un anume scop, anticipand ca voi primi o rasplata egoista, pe care mi-am imaginat-o. Prin efortul exercitat, am actionat in concordanta cu mintea si sentimentele mele pamantene. Totusi, am fost transformat pe parcursul drumului! Am dobandit o noua dorinta catre daruire, pe care nu mi-am imaginat-o inainte.

Dorinta s-a schimbat, si, am primit perceptia implinirii anticipate. Mi-am imaginat primirea ca o rasplata, dar se dovedeste ca rasplata este in daruire, atunci cand Creatorul este revelat in mine. Toate acestea poarta numele de gasire: o noua dorinta si o noua Lumina.

Din partea 3 Lectia zilnica de Kabbalah 08.06.10, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Daca meriti, te voi invata

Intrebare: Daca, pe parcursul zilei, ascult singur Zohar-ul, atrag, de asemenea, astfel, Lumina Inconjuratoare ?

Raspuns: Nu exista timp, miscare, sau spatiu in spiritualitate. Dreptii – autorii Zohar-ului, care fizic au parasit lumea acum doua mii de ani – nu sunt, oare, astazi cu noi?

Inainte de a muri, ARI a spus elevilor sai, Daca meritati, voi veni sa va invat. Neintelegand cele spuse de el, unul dintre elevi a intrebat, Cum vei veni, daca acum parasesti aceasta lume? ; Nu controlezi tu acest mister a raspuns ARI.

O asemenea conectare este revelata in interiorul unei personae, mult mai clar decat contactul fizic. Prin urmare, noi suntem impreuna cu toate sufletele care au meritat deja revelarea si cu toti prietenii care aspira la asta. In acest fel, meritam toti revelarea.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 08.06.10, Zohar

Revelatia 2010

Un vechi prieten de-al meu, un faimos fizician pe care il cumosc din timpul studiilor din St. Petersburg, Yuri Magarshak (SUA), si un alt fizician, Eugene Levitch (Israel), au publicat un articol intitulat Apocalipsa, in revista ruseasca pe internet Vremya.

In articol, ei dezbat faptul ca tragedia din Golful Mexic s-ar putea transforma intr-o tornada aprinsa si ar putea aduce o turnura apocaliptica a evenimentelor. Drept raspuns, as vrea sa fac urmatoarele comentarii:

1.O catastrofa recenta de o magnitudine fara precedent poate schimba viata pe planeta noastra ; si, prin toate modalitatile, va cauza schimbari in economia si politica globala. Tot ce putem face este sa ne uitam la ce se intampla, pentru ca umanitatea nu are inca remediul de a stapani acest dezastru.

2. Lucrurile nu se intampla in concordanta cu previziunile apocaliptice, ci conform scenariului din Kabbalah. Acesta prevede ca generatia noastra va trece prin astfel de schimbari formidabile, prin care vom fi fortati sa cautam raspunsuril la intrebarea Care este scopul existentei? Dupa ce vom descoperi raspunsul la aceasta intrebare, va trebui sa ne construim viitorul in concordanta cu acesta.

3. Potrivit Kabalei, Natura executa planul ei propriu al evolutiei umane, si ne forteaza sa facem trecerea de la o existenta inconstienta marcata de suferinta , la o dezvoltare constienta. Dezastrul ecologic din Golful Mexic este doar o za din intregul lant. Ca rezultat al dezvoltarii noastre, oamenii vor revela partea ascunsa a Naturii si vor atinge perfectiunea si eternitatea.

4.Kabbalah ne arata cum sa  trecem acest nivel al dezvoltarii noatre fara sa suferim. In loc de aceasta ne arata cum sa fim condusi de un scop benevol. Avem o sansa! Sa ne rugam Creatorului ca strigatul autorilor sa fie auzit!

Casa in care Creatorul si creatul locuiesc

Noi inca vom revela nevoia noastra pentru toate cele sapte miliarde de oameni care traiesc pe Pamant. Societatea serveste ca o forta de amplificare, deoarece puterea proprie a unei persoane este foarte mica. Astfel, cu cat e mai mare numarul de persoane din societatea sub a caror influenta ne-am pus, cu atat mai mare este forta pe care o primim. Aceasta determina altitudinea gradului nostru in asemanarea cu Creatorul, precum si masura pe care o atingem in adeziunea la El.

Nu am fi capabili sa obtinem acest lucru singuri, pe cont propriu. Grupul de Kabbalah este locul in care o persoana racordeaza pe sine la Creator, si acest lucru determina nivelul la care se va inalta la El. Grupul devine casa in care Creatorul si creatul locuiesc impreuna. Iar cand locuim impreuna, nu mai exista Eu, ci mai degraba, nu exista decat Noi, care devine acum persoana lui Eu.

Este spus, Un detinut nu se poate elibera singur din inchisoare. Cu toate acestea, prietenii il pot elibera furnizandu-i inspiratie si putere. Prin urmare, cred ca toata lumea ar trebui sa gandeasca la a ajuta prietenului, conectand fiecare stare care are loc, la importanta scopului, impreuna cu intelegerea necesitatii acestuia si bucurandu-se cand pacatosii sunt revelati in ei.

Nu e important prin ce stari, urcari sau coborari trecem; cel mai important este ca noi sa progresam catre scop. Apoi intelegem ca avem de trecut prin toate starile, ca un pacient ce urmeaza un tratament ce ar putea fi neplacut, dar recuperarea este deja anticipata. Prin urmare, este necesar sa ne ridicam reciproc starea de spirit, nu actionand prosteste sau cu frivolitate, ci acordandu-ne reciproc spiritul vietii, asta fiind viata spirituala, care aduce unica fericire.

Starea de spirit este atat de importanta, deoarece ne da forta de viata. Cu toate acestea, viata materiala, averea, sau puterea nu ne vor aduce starea de inaltare. Daca individul a pierdut forta credintei, forta vietii, daca el nu mai simte sprijinul societatii – singurul mijloc de avansare – atunci el poate fi ajutat doar de catre o alta persoana. Numai o alta persoana ne poate induce sentimentul valorii importantei daruirii, a increderii, si a vietii implinite. In acest sens, fiecare trebuie sa-si ajute prietenul. Toata lumea trebuie sa dea exemplu prin pasiunea lui arzatoare pentru atingerea scopului, in fiecare minut.

Din Part. 4 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10, Articol, Fiecare a ajutat pe prietenul sau

Un joc: Patrunzand in necunoscut

Mutarea noastra intr-o noua stare neexplorata pe care inca trebuie sa o descoperim, creand si selectand actiunile corecte, se numeste joc. Cu toate acestea, joaca este o activitate serioasa, care are grija de elementele necunoscutului. In timp ce jucam, ne studiem capacitatile noastre, inclinatiile noastre si scopurile, impreuna cu rezultatele. Cu fiecare iteratie, persoana avanseaza intr-o stare necunoscuta.

Cum avanseaza cineva in necunoscut? Daca stim inceputul si sfarsitul starilor, inseamna ca programul este deja in noi si ca noi abia acum il implementam,  in timp ce trecem dintr-o stare in alta. Totusi, in acest fel nu crestem. Avansarea spre o stare cunoscuta nu se traduce prin dobandirea uneia noi, ci numai prin acumulare de experienta. Daca o persoana stie care va fi urmatoarea stare, atunci ea este deja in ea.

Crestere, pe de alta parte, inseamna ca cineva sa dobandeasca o stare total noua si sa devina o persoana care nu exista astazi. Cum putem realiza asta in mod rational, matur si intr-un mod corect, daca nu cu ajutorul unui joc, o simulare? Natura insasi ne impinge implacabil pentru a invata din joaca.

Acelasi proces poate fi observat la nivelele nemiscat, vegetal si animal. Pentru a avansa, o planta angajeaza procese similare in ea, ca si un joc. Daca studiem planta  in timpul cresterii ei, apare identica cu a nostra la nivel animal si uman.

O persoana trebuie sa-si imagineze corect starea urmatoare in ea insasi, atat de mult incat sa primeasca forta de a creste in ea. De aceea, prezenta Creatorului in fiecare creatura este obligatorie. Cineva poate face un pas inainte numai daca acesta exista deja in el. O persoana trebuie, ca in mod constient sa atraga Lumina Creatorului, care provine din jumatatea lui superioara, ascunsa.

De aceea, persoana isi construieste modelul unei stari mai avansate, folosind grupul, care este un simulator al Lumii Infinitului, starilor spirituale si a daruirii reciproce. Cand o persoana efectueaza actiuni diferite, se asteapta ca Lumina sa actioneze asupra ei si sa o lase sa inteleaga ca cea mai corecta posibila stare a fost gasita. Cand se intampla asta? Cand Lumina il imbraca.

Lumina ramane in repaus absolut. Noi trebuie doar sa gasim similaritatea cu ea. Din toate formele posibile, in momentul in care alegem forma similara cu Creatorul, El imediat ne umple si noi devenim uniti unul cu celalalt. Aceasta este numita starea urmatoare. In acest fel, avansam.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 18.05.10, Zohar

La inceput fa supa!

Intrebare: Cand citesc Zohar-ul, mintea mea continua sa vada imagini superficiale. Cum pot sa-mi amintesc ca toate aceste lucruri se intampla in mine, cand textul vorbeste de conectarea dintre noi?

Raspuns: Ca sa-ti spun adevarul, nu conteaza. Timpul face ceea ce mintea nu poate. Timpul este pentru studiu si crestere impreuna cu prietenii. Cand, in timpul lectiei, o persoana nu este in stare sa se gandeasca (cu capul ei) la scop (cu inima), lasa-l sa-si asculte inima.

Cel mai important este ca, constant, sa te gandesti la ceea ce vrei de la studiu. Tora nu are efect daca nu faci asta. Tora influenteaza in functie de intentia cuiva. Asa cum este scris Am creat inclinatia rea si Tora ca mirodenie. Ai o inclinatie rea? Adu-o si apoi vei primi Tora, ca mirodenie pentru ea (mijlocul pentru corectarea ei).

Totusi, cum poate aceasta mirodenie sa te ajute daca iti lipseste inclinatia rea? Kabalistii ne dau un exemplu simplu. Ai supa? Vrei sa adaugi piper, sare si tot felul de mirodenii? Da-i inainte, dar cum poti beneficia de a avea sare si piper daca nu ai supa? De unele singure, sarea si piperul nu sunt gustoase.

In cazul nostru, trebuie mai intai sa ne preparam supa. Fara ea, nu este nevoie sa cerem mirodenii, nici macar nu vom fi in stare sa le cerem. In timpul procesului de realizare a supei (in grup), nevoia de mirodenii apare (din Lumina care ne uneste). Numai cei care au nevoie de Tora au (descoperit) inclinatia rea.

De aceea trebuie sa ne apropiem de citirea Zohar-ului si de toate lectiile, cu intentia corecta, stiind exact ceea ce ne dorim sau, in alte cuvinte, cu natura rea, pregatita. Cu raul relevat in tine, ai ceva de corectat; vei primi corectie pentru el. Daca nu ai descoperit raul in tine, mai intai trebuie sa-l cauti. Daca te simti drept, Tora nu este pentru tine; este pentru pacatosi pentru corectia lor. De aceea cel care este mai mare decat ceilalti este cel care descopera un egoism mai mare in el, un rau mai mare si are ceva de corectat.

Astfel, nu conteaza cat de mult intelegem in timpul lectiei. Nu este intelept cine studiaza. (Lo haHacham Lomed). Ce conteaza este sentimentul pe care il are cineva pentru a se corecta prin conexiunea cu prietenii lui.

Trebuie sa ne unim intr-o singura dorinta, sufletul lui Adam, si trebuie sa devenim frati in scopul nostru. Chiar daca acum ne uram unul pe celalalt – nu-i vrem pe ceilalti, ii dispretuim – intelegem ca unitatea este scopul. De aceea asteptam ca Lumina sa vina si sa ne aduca inapoi la sursa unde vom deveni o dorinta completa si Creatorul va deveni revelat printre noi.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Kabbalah 17.05.10, Zohar