Tag Archives: Rugaciune

Multiplele laturi ale Luminii

Întrebare: Cum pot controla o rugăciune în inima atunci când inima nu este corectata?

Răspuns: În cazul în care inima este corectata, nu există nici o rugăciune! O rugăciune este un apel pentru corectare, dacă simt că eu sunt corupt, sau dacă nu-mi simt propria mea corupţie, atunci cer Lumina de a discerne dorintele mele (Kelim) pentru mine, să-mi arate deficienţele mele.

Dintr-o data, străinii încep sa-mi spuna că am nevoie de ochelari, probabil, fiindcă nu văd bine. Cu toate acestea, nu am observat acest lucru înainte pentru că nu am avut nimic cu care sa compar acest lucru.

Astfel, trebuie sa cer Luminii să-mi arate corupţia mea. Când o simt, voi cere Luminii să mă corecteze. Când sunt corectat, voi cere Luminii să mă umple. Aceeaşi Lumină, Creatorul, îndeplineşte toate aceste acţiuni în mine. Cu toate acestea, El se manifestă prin diferite acţiuni, în conformitate cu apelul meu.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/13/2011, Cartea Zohar

CEO al Creatorului care guvernează toată lumea

Noi apartinem unui sistem de forte care se desfasoara de Sus in jos. Si astfel o scara cu trepte a fost formata in acest sistem, unde fiecare treapta este facuta din forte opuse in diferitele lor combinatii de cantitate si calitate. Si intreaga diferenta in aceste forte  se afla in grosimea nivelului dorintei (Aviut) la care ei lucreaza de cand adancimea/intensitatea dorintei isi schimba calitatile. La urma urmei, dorinta poate fi de orice grad: mineral, vegetal, animal si vorbitor (0~1~2~3~4 ).

Dar cand incepem sa urcam orientati in sus, noi primim doar o forta la inceput: forta/calitatea primirii. Apoi incepem sa lucram cu grupul si in interiorul lui observam o a doua forta: calitatea daruirii. Este opusa acestei fortei de receptie, care nu este la fel cu dorinta lumeasca cu care initial am ajuns aici.

Cand incepem sa studiem Cabala si incercam sa ne unim cu grupul, incepem sa evocam Lumina care ilumineaza o noua dorinta in interiorul nostru care este impotriva unificarii, grupului,i ubirii si daruirii. Apoi, cu ajutorul acestei Lumini, incepem sa cunoastem raul din noi.

Doar datorita implicarii in grup aceste doua forte ies la suprafata intr-o persoana si stau in opozitie una fata de cealalata: forta iubirii si forta raului, amandoua fiind conectate cu scopul spiritual pentru care o persoana lucreaza pentru a-l realiza. Si toate proprietatile si tendintele cu care el initial a venit la Cabala nu mai conteaza la urma urmei. Sunt doar simple atribute ale corpului sau animat.

De aceea, intregul succes in avansare depinde de modul cum o persoana se straduieste sa se angajeze in grup si sa atinga unitatea. El va descoperi forta respingerii si, impreuna, aceste forte vor incepe sa lucreze, uneori  cu randul si alteori ciocnindu-se una de cealalta. Si apoi el va stii forta rugaciunii,f ara de care este imposibil sa unifice aceste forte in una singura.

Pe de o parte, el nu vrea sa isi piarda “Eul” in favoarea infinitei  puteri a fortei daruirii dar, deasemenea, nici nu vrea sa ramana un sclav al egosimului sau,forta primirii.Apoi in persoana creste un caracter independent care se pozitioneaza chiar in mijloc,intre cele doua forte,luand decizii.El doreste sa se ridice deasupra acestor doua forte,cea dreapta si cea stanga, in linia de mijloc.Si asta e ceea ce cere Creatorului in rugaciunea lui.

Proprietatea Bina pe care o primeste 0 persoana, ii permite sa tina aceste doua forte in balanta si sa se situeza deasupra lor. Astfel dobandeste forta “ primii pentru dăruirei” care ii permite sa daruiasca Creatorului. Ambele forte, primire si daruire, îi aparţin, in timp ce ea devine devine capul (Rosh) Partzuf-ului spiritual si decide cum si in ce masura sa daruiasca. Si, astfel, aceasta persoana avanseaza de-a lungul treptelor spirituale.

Ea cere Creatorului nu o forta care sa o invinga pe cealalta, ci o oportunitate sa le unifice si sa  se ridice deasupra lor cu “ capul” sau. La aceasta  se gandeste tot timpul. Si asta e motivul pentru care e privit ca fiind o persoană inteleapta, un discipol “ intelept” (Talmid Hacham)care, multumita rugaciunilor, intotdeauna invata de la Creator, (inteleptul) sa fie capabil sa foloseasaca aceste doua forte corect.

Asadar, o persoana se ridică deasupra Creatiei si devine precum Creatorul, folosind forta daruirii si forta primirii in timp ce ramane desupra lor, luand decizii. In aceeasi maniera, creatura incepe sa actioneze.

Din prima parte a lectiei zilnice de Kabbalah 3/10/11 referitor la Rugaciune.

Puterea incepatorilor

Intrebare: Reduc cabalistii dezastrele din lume prin virtutea progresului lor spiritual?

Raspuns: Desigur. Mai mult de atat, nimeni nu este mare sau mic in aceasta privinta. Oamenii cred ca un mare cabalist se poate ruga putand  astfel face o plaga sa dispara. Dar in realitate, există o altă cale: In special noii veniti care au un punct in inima care doar s-a trezit, care sunt inca confuzi si nu inteleg nimic, pot face mai mult decat cei batrani, cu toata distanta micii lor dorinte.

Precum un copil mic care devine capul familiei, oamenii care doar s-au angajat pe calea spirituala si care par a fi foarte departe  de “ adevarata treaba ” , pot face mai mult decat “ veteranii” cu simpla lor dorinta si cu rugamintile lor.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala 3/13/11

Poteca prin inima sfaramata

Cu toata energia noastra incercam sa facem, cel putin, cateva actiuni practice de daruire, ca sa ne vedem mediul ca fiind altruist si perfect. Dorim sa ne coboram in fata mediului sis a vedem prietenii ca fiind cei mai mareti oameni ai generatiei, asa incat, prin ei, sa primim oportunitatea de a veni spre Creator. Insa, cu cat incercam mai mult sa facem asta, se dezvaluie tot mai mult ca vrem asta doar in mod egoist, ca sa profitam de pe urma celorlalti si sa-i folosim in interesul nostru.

Aceste oportunitati sunt revelate constant omului si el isi da seama ca le recunoaste imediat si vrea sa foloseasca societatea in interes personal. Acestea sunt cele mai bune momente –revelarile adevarului . Si daca o persoana vrea sa le suporte si sa avanseze fara sa se contamineze de la ele, continuand sa mearga in directia influentei mediului, atunci isi va descoperi dorinta din ce in ce mai mult.

Omul va vedea ca nu conteaza cat de mult se straduieste sa actiuneze de dragul influentei, sa influenteze mediul si sa-l dezvaluie pe Creator prin ceilalti, ca sa-I daruiasca Lui- ca raspuns la toate incercarile, omul continua sa descopere ganduri ale “egoismului spart” si intentii opuse, adica simptome ele inimii sfaramate.

Numai la gradul la care o persoana aspira spre influenta si sfintenie reveleaza exprimarile fortei impure care il conduce. Si nu este nimic de facut, caci avem nevoie de aceasta revelatie. Daca egoismul este revelat unei persoane, atat de puternic incat ajunge sa-l urasca si nu mai vrea sa ramana in puterea lui, asta este o rugaciune.

Dupa asta nu este necesar sa mai cerem ceva. Daca mai cerem, vor fi doar cereri artificiale. Rugaciunea este senzatia care se afla in inima. Daca persoana simte cat de mult sufera din cauza inclinatiilor sale egoiste, care o impiedica sa foloseasca mijloacele ce ar trebuie sa o duca la daruirea catre Creator, atat este deja suficient. Prin asta, omul s-a apropiat deja de Creator. Totul in jur se transforma. El este tot mai aproape de Creator, mai ales cand descopera cat de stricata si de opusa este inima sa fata de Creator.

Deci trebuie sa intelegem ca munca noastra este opusa muncii unei persoane religioase, care se simte perfect, inspirata si exaltata. In Cabala totul este opus:calea spre Creator trece prin inima sfaramata, care este exact momentul in cre descoperim cat de opusi suntem Creatorului. Si exact din aceasta coborare profunda, chemandul pe Creator, descoperim ca avem un punct de contact cu El.

Astfel, bucuria si disperarea vin simultan, sustinandu-se una pe alta si unindu-se. Asta se intampla  atunci cand Creatorul este revelat, ca rezultat al unificarii acestor doua sentimente opuse, intr-unul singur.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala din 09.03.2011

Nu lasati Sursa sa sece

Scrieri de Rabash, ” Ce este cel care nu are copii în munca „: Un pom care nu face roade este ca un om fără copii care nu da naştere la nimeni. O persoană şi Tora sunt numite sterpe, dacă acestea nu au copii.

Întrebare: Cum putem rafina intenţia comună care are ca scop ajutorul de sus?

Răspuns: Ajutorul vine doar ca răspuns la dorinţa de a uni. De aceea, vom studia împreună pentru a atrage Lumina corecţiei. Noi toţi împreună, trebuie să discernem dorinţa de a ne uni (rugăciunea comună), pentru că altfel niciunul dintre noi nu va avea cererea dreapta sau puterea de a continua pe cale.

O persoana are o dorinta de bază: să se simtă bine. Uneori, în plus faţă de aceasta, o întrebare cu privire la sensul vietii apare în el, care este o dorinţă de a dobândi Lumina. Aceasta apare atunci când incepe sa studieze ştiinţa Cabalei. Înainte de a avea aceasta dorinta suplimentara, s-a dezvoltat ca un animal, urmand comenzile dorinţei pământeşti. Luam o persoană în considerare numai din momentul în care aspiră la ceva mai mare.

Cum poate o persoană sa utilizeze toate înclinaţiile care-i sunt date? La urma urmei, dezvoltarea este posibilă doar în virtutea unei dorinţe ce a fost adăugate ei din Kli-ul comun. Dar o persoană trebuie să se includă în ea, similar cu un copac care primeşte toate forţele din mediul înconjurător, cum ar fi din pământ, aer, soare şi aşa mai departe. Dacă o persoană ştie cum să accepte totul pentru beneficiul său spiritual de creştere, atunci ea va absorbi această necesitate din mediu şi cu ea va solicita Lumina care Reformeaza pe parcursul studiului.

Lumina construieşte procesul interior al cuiva, în timp ce calitatile lui interioare, obiectivele şi noţiunile cresc. Acesta este modul în care o persoană avanseaza. Ea se gandeste continuu cum sa primeasca o ascensiune de la mediul înconjurător. Pentru a face acest lucru, ea trebuie să-si plece capul în faţa prietenilor şi sa-i ridice în ochii lui ca pe cei mai buni oameni ai generaţiei. La lecţie trebuie să nu uite de ce studiaza. În final, o persoană primeşte doar o trezire suplimentara de la grup, dar apoi Lumina are să vină şi să-l indrepte in mod corect.

Astfel, cu ajutorul tuturor acestor factori, o persoană este alimentata cu forţele de creştere. Ea trebuie să verifice: Aceste forţe produc vreun fruct? Pe de o parte, avanseaza pe linia de stânga, incontinuu dezvăluindu-i-se  înclinaţia rea pe care Creatorul a făcut-o. Alternand cu aceasta, descopera Tora ca pe un condiment: Intelege ce să facă cu înclinatia rea şi cum să discearnă Tora cu ajutorul ei, care este Lumina, calitatea de a darui.

Astfel, o persoană urmeaza sfatul Cabalistilor și ajunge la o anumită senzaţie. Chiar dacă nu este un veşmânt real al Luminii în vase încă, cu toate acestea, noi detalii de percepţie apar în ea – scantei de Lumina, care se îmbrăca în Kelim. Adevărat, pentru moment nu este simţită ca împlinire, ci ca Lumina Inconjuratoare – Lumina care Reformeaza. O persoană se află încă pe calea către Sursă. Ea nu a ajuns încă la bunătate, chiar şi la un grad mic. Cu toate acestea, ea se mişcă înainte.

Prin urmare, cel mai important lucru este să se teamă că ea nu va avea copii, că va rămâne fără o dorinţă puternică, se va opri la jumătatea drumului şi se va usca de la o sursă seaca. Dacă aveţi o dorinta, este necesar să discerneti înclinaţia rea din ea, care este fără de formă şi opusa avansarii spirituale. Apoi, cineva trebuie sa adăuge Tora ca si condiment, Lumina care Reformeaza la acest lucru. Daca Tora aduce fructe, atunci nu mai este fără copii.

Din partea întai a Lecţiei zilnice de Cabala 2/8/11, Scrieri de Rabash

Dorinta pentru Creator este suma dorintelor comune

Intrebare: Care este importanta grupului in formarea dorintei care poate revela Tabernaclul?

Raspuns: Persoana nu are nici un fel de intentie pentru Creator! Nu pot aspira independent la Creator. Nu se poate! Creatorul este printre sulfetele preferate, de-a lungul dorintelor preferate ale societatii. „ Stau printre oamenii Mei”. Nu sunt doar cuvinte frumoase. Creatorul este sufletul conectarii noastre si acolo trebuie sa Il caut.

Daca caut dorinta care trebuie sa o corectez, atunci trebuie sa aspir spre tine, sa vad cat de mult te urasc si ma dezgusti, cat de putin imi pasa de tine,  atunci dezvalui raul, dorinta raului – cat de putin te accept. Vad ruptura: sufletele intre care conectarea este distrusa.

Daca revelez asta cu ajutorul profesorului, cartilor si mediului, daca regret ca nu sunt conectat cu ceilalti ca „un om cu o singura inima”, in garantia reciproca si unitatea totala, atunci acest regret este numit MAN: o rugaciune sau o cerere. Cer „Mey Nukvin”: apele feminine, forta Bina, daruirea, unificare.  Apoi Man urca in Malchut, de la Malchut prin Zeir Anpin in Bina si in Lumea Infinitului.

Imi este imposibil sa corectez ceva si sa sacrific ceva de-al meu decat daca este indreptat spre prietenul meu, spre mediul in care exist. Aici este locul in care realizarea are loc. Acolo este locul unde munca noastra este. De aceea locul pentru Tabernaclu si Templu, Menora si masa, felul in care sunt dispuse una in relatie cu cealalta in ce forma, la ce inaltime si de ce latime, sunt toate indicatii ale Kli-ului comun care este numit suflet. In afara de acest Kli nu exista nimic! Sufletul este combinatia dorintelor noastre si adevarata descriere a acestor dorinte, suflete preferate, este numita curte, Tabernaclu, cort. Toate acestea ne sunt cunoscute si exista in sau intre noi.

Intrebare: Formele Tabernaclului se schimba in functie de nivelul la care se afla sufletul? Vor vedea oamenii in mod diferit formele lui?

Raspuns: Il vor vedea mai mult sau mai putin clar, cu o diferita rezolutie si claritate, ca si privind cu si fara ochelari. Fiecare persoana il va vedea usor diferit, in funcite de nivelul sau, forma sa si calitatile speciale ale sufletului, dar in acelasi timp toti vor vedea acelasi lucru si vor putea discuta despre acelasi lucru.

Din Lectia – Portia saptamanala de Torah  2/4/11

Cine ma va ajuta?

Shamati #1, „Nu exista altcineva in afara de El”. Nu numai ca nu progreseaza in munca sa (spirituala), ci (si lui i se pare asta) va regresa, ii lipseste taria sa observe (vointa Creatorului) chiar „de dragul lui”, (in timp ce Creatorul este cel care il impinge inainte).

Noi nu cream o dorinta egoista reala, care sa fie in stare sa treaca peste tot. In schimb, incepem sa experimentam slabiciunea, indiferenta si modul nostru de actionare a pilotului automat. „Fie ce-o fi”. Mergem cu valul. Cateodata lucrurile sunt un pic mai bune, cateodata un pic mai rele.

Asta poate doar prin adevarata depasire a obstacolelor, deasupra ratiunii (sa avanseze). Ce inseamna „adevarata depasire a obstacolelor”? Asta inseamna ca indiferent de dorinta sau gandurile cuiva, fara sa aiba nici o predispozitie spre asta, persoana incepe sa se conecteze cu profesorul, grupul si cartile. Impreuna se numeste „mediu” sau vecinatati.

Dar chiar in acest caz, cand incepe sa se conecteze la ele, el este inca impins cand sus cand jos, dar in relatie cu profesorul, cu grupul, si cu sursa cartilor. Cateodata vrea, cateodata nu. Cateodata crede, cateodata nu. Cateodata s-a saturat, si alta data doreste sa mearga mai departe si asa mai departe.

Pe masura ce dificultatile cresc, persoana incepe sa simta ca nu este nimic atractiv sau special pe calea asta, si nimic nu il motiveaza sa avanseze. Nu exista scanteie, nimic care sa merite sa-l faca renunte la viata sa, la cariera si succesul sau.

Ca rezultat, persoana cade. Caderea sa este serioasa, reala, profunda si de durata. Deci, el va ajunge la concluzia ca nici grupul, nici profesorul, nici cartile sau efortul – nimic nu il va ajuta in afara de singura forta guvernanta, Creatorul.

De cate ori persoana cade si se ridica, toate starile care trec peste el sunt doar pentru a-l face sa simta totala si absoluta dependenta de Creator si doar de El.  Sa ne gandim de cate ori o persoana trebuie sa fie incercata din toate partile, scuturata, impinsa inainte si inapoi, sa i se arate existenta unui mare numar de forte si cauze pentru starile sale, astfel incat la final ea sa fie convinsa ca nu exista nimic in afara de singura, unica Forta. Daca aceasta Forta nu ma ajuta, atunci nimeni nu o va face. Vor veni doar sa ma salveze daca le cer asta.

Apoi urmatoarea nevoie apare la om: Creatorul sa il ajute. Formularea acestei cereri de asemenea nu este usoara. Nu se intampla intr-un singur moment, ci se formeaza treptat ajungand sa fie viu exprimata, energica si persistenta. Ca si un copil care cere ce isi doreste fara a tine cont de altceva, doar da-i ce cere, ca nu il poti face sa se razgandeasca. In acest stadiu trebuie sa ajungem. Iar in acest stadiu, Creatorul cu adevarat ne va ajuta.

Doar acei oameni care cu adevarat doresc sa vina aproape de Creator, cei care nu se multumesc cu mai putin, insemand sa ramana ca si copii indaratnici, lor li se da ajutor de Sus, deci ei nu vor putea spune ca am totul, deci ce imi mai lipseste?

From the 4th lesson at the Berlin Convention on 1/29/11

Roaga-te sa poti schimba

Intrebare: Cum difera rugaciunea cabalista de una religioasa?

Raspuns: Cabala difera fudametnal de toate celelalte metode si de tot ceea ce exista in lumea noastra. Pe scurt, Cabala este ceva, iar tot restul este altceva.

Care este diferenta atunci?  Cabala se bazeaza pe schimbarea persoanei mai mult decat pe schimbarea a ceva din exteriorul sau, din mediul sau; nu este bazata pe o cerere adreasata pentru  ca „dragul Dumnezeu” sa inceapa sa ma trateze mai bine sau sa schimbe atitudinea oamenilor fata de mine. Nu ii cer sa imi schimbe starea de sanatate sau soarta, niciuna din astea. Ii cer sa imi transforme egoismul, doar atat!

Intreaga metoda Cabala este aranjata astfel incat pesoana sa se poata schimba pe sine. Pe de alta parte, toate celelalte metode religioase se bazeaza pe idea in care Creatorul ar trebui sa isi schimbe atitudinea fata de  persoana. Il rog sa fie mai milos si mai bun cu mine cat timp Il mituiesc.

Cabala nu permite asta. In conectarea cu Creatorul, eu sunt omul care se schimba in fata Absolutului. Si acest Absolut este neschimbabil. Daca Creatorul este cauza primordiala, inceputul a toate si daca este absolut bun, absolut etern si perfect, atunci El nu se poate schimba.  Doar ceea ce este imperfect se schimba. El nu se poate schimba.

De aceea, toate schimbarile au loc doar in om. Cu alte cuvinte, in functie de puterea mea, starea interioara si proprietatea mea, ma simt mai mult sau mai putin comfortabil. Dar sunt doar eu cel care trebuie sa se schimbe. Creatorul ne se schimba niciodata. El este constant, o forta omnipotenta a  Naturii.

Cu toate cestea, cand apelezi la El, devii diferit si primesti un raspuns diferit pentru ca iti maresti sensibilitatea in timp ce faci asta. Esti prezent in acelasi camp constant in ceea ce priveste „Creatorul”, in aceeasi forta constanta. Si totusi te rogi in timp ce doresti sa te schimbi, iar ca rezultat, acest camp te afecteaza cu o intensitate mare. Asta este ceea ce noi numim „rugaciune”.

Cuvantul „ruga” in ebraica (Lehitpalel) inseamna o judecata auto-impusa. „A te ruga” inseamna sa judeci, sa evaluezi si sa te dojenesti singur. Nu este o cerere pentru cineva, pentru a-ti fi arata mila sau favorul. Nu, este o auto-evaluare. Asta insemna rugaciunea.

Deci, desi cei religiosi folosesc aceleasi cuvinte, in Cabala are un inteles opus, la fel ca tot restul.
Din  Lectia a 2a din Moscova 1/16/2011, “Rugaciunea celor multi”

Sa-l bucuram pe Creator

Intrebare: Ce putem face acum pentru a-L bucura pe Creator?

Raspuns: Tot ceea ce fac in dorinta de a ma uni cu ceilalti pentru a-I da Creaorului sansa de a ne darui – toate acestea inseamna sa ii fac placere Lui, chiar daca eu inca nu am obtinut acel fel de unitate in interiorul careia El poate aduce abundenta.

Unificarea trebuie sa fie totala. Kli-ul nostru se imparte in cinci parti si inca in cinci si asa mai departe pana la 125 parti. Acesta este cel mai mic grad de unitate intre toti, si este deja suficient pentru ca Creatorul sa ne dea doza corespunzatoare din Lumina Lui, pe care sa o simtim.

De aceea, intreaga noastra munca consta in a pregati kli-ul , vasul in unitatea dintre noi. Nu ar trebui sa lucram in relatia cu Creatorul, ci intre noi, aspirand la El. La fel ca si Rusia Sovietica, nu ne unim de dragul nostru, ci pentru a da Creatorului sansa sa ne daruiasca. Atunci Israel, Torah si Creatorul vor fi cu adevarat una.

Si asta ajunge. Lucram pentru noi, pastrand intentia de a ajuta Creatorul, pentru a ne pregati vasele pentru daruirea Sa.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 1/24/11, Scrierile lui Rabash

Fie ca rugaciunea sa-ti fie auzita de Creator!

Intrebare: Creatorul asculta cererea unei persoane care ii cere sa il ridice la gradul urmator pentru a evita durerea?

Raspuns: Sigur ca da! Creatorul aude orice rugaciune. Doar cere! Dar nu-L deranja cu fleacuri cum face marea majoriatea. Vedem cum acele rugaciuni raman fara raspuns. Oamenii s-au rugat in van de milenii.

Totusi, daca doresti sa te ridici la un alt grad in stadiul tau egoist, din dorinta ta egoista de a te bucura, din toate conditiile date tie de Creator care nu depind de tine si te rogi sa avansezi, Creatorul imediat te aude si treptat te transforma.

Evident, tu te rogi din dorinta egoista de a scapa de suferinta, de a avea putere, sa fii recunoscut si asa mai departe. Totusi nu conteaza ce scop ti-ai dorit. Daca intotdeauna ceri un grad spiritual mai inalt si il vizualizezi in mintea ta, in dorinta ta egoista, intr-un anumit fel chiar daca egoist acum, atunci se numeste „Lo Lishma” (nu pentru numele Ei), si astfel tu avansezi.
Din partea a 2a a  Lectiei zilnice de Cabala 1/23/2011, “Introducere la Zohar” Articolul „Magarul conducator”