Tag Archives: timp

Trecând peste limitele timpului

Timpul este o opțiune egoistă internă, personală, psihologică, este diferența între timpul când vreau ceva și atunci când realizez dorința. Simt că timpul este întotdeauna o lipsă de mulțumire.

Dacă ar fi să primesc imediat ceea ce vreau, de îndată ce o vreau – dacă dorința s-ar realiza dintr-odată – nu aș simți timpul. Asta se numește a fi deasupra timpului. De exemplu, dacă primirea dorinței se face cu viteză infinită, timpul se apropie de zero.

Întreaga noastră natură există deasupra vitezei luminii, și toate procesele sunt limitate. De aceea avem timpul. De fapt, timpul, viteza și distanța au legătură între ele.

Teoretic, dacă am putea primi ceea ce dorim dintr-odată, nu am simți timpul.

Atunci când ajung la o stare în care timpul este egal cu zero – adică viteza infinită și distanța redusă la zero – s-ar transforma spațiul într-un punct? Când pot să fac o acțiune și imediat să o fac, în același moment în care vreau să o fac? Este posibil numai în acțiunea dăruirii, care depinde de mine.

Dacă trecem de la conexiunea curentă dintre noi, în care fiecare persoană primește de la alta, într-o asemenea comunicare în care fiecare persoană dăruie una alteia și poate dărui – are ceva de dăruit iar altcineva are dorința de a primi – atunci nu am simți timpul.

Timpul este un obicei. Este un parametru pur psihologi, și asta vorbind științific.

În esență, de ce avem nevoie dacă vorbim despre implementarea reală a vieții, despre managementul corect al timpului care ne este dat? Trebuie să știm cum să obținem acțiunea de dăruire pură, prin care ne ridicăm la nivelul în care existăm în afara timpului, spațiului și mișcării.

Într-adevăr, dacă timpul este egal cu zero, nu există mișcare și spațiu. Totul este localizat în același loc, la același punct. Putem atinge această stare, dacă ne schimbăm atitudinea de la primire la dăruire.

Din emisiunea de pe Kab TV ”O viață nouă” din 22.04.2015

Pulsul accelerat al timpului

Intrebare: Știm cu toții că sentimentul de timp este foarte subiectiv. Cum poate fi atunci când o persoană trebuie să ia o decizie importantă, timpul este întins, astfel încât acea persoană trece prin mai multe stări și le pot lua în considerare?

Răspuns: E adevărat, mulți oameni experimentează acest fenomen. Chiar și în viața noastră obișnuită avem uneori impresia că simțim cum timpul este extins și, uneori, zboară și este comprimat.

Dacă îmi place, timpul trece neobservat, iar dacă nu mă bucură, eu nu am răbdare să aștept ca timpul să treacă. Dar timpul este chiar mai subiectiv decât credem. Întrebarea este dacă am putea simți timpul, dacă nu am trăi în conformitate cu pulsul nostru, care este de 80-90 bătăi pe minut, sau în funcție de ciclul nostru de respirație, ceea ce reprezintă 16-20 respirații pe minut. Dacă nu ar fi ciclul anotimpurilor în mineral, vegetal si animal ale naturii, am putea percepe timpul la nivelul de vorbire, în sentimentele noastre? Probabil că nu.

Poate percepem timpul la modul în care facem acest lucru pentru că este modul în care există fizicul nostru, nivelul animal care este influențat de percepția noastră umană a realității și determină percepția noastră de viață și realitate. O persoană dezvoltă și simte legătura cu trecutul său, prezentul și viitorul lui.

Spre deosebire de o ființă umană, un animal trăiește în prezent, dar este încă într-un fel conectat la viitor și este capabil să-l simtă. Animalele simt în viitor într-un mod mult mai clar decât oamenii pentru că sunt conectate la natură. Toate formele posibile viitoare există deja în natură, dar ele sunt ascunse de la noi.

Dacă vom reuși să anulăm dorinţa noastră de a primi, vom putea să transcendem la o percepție subiectivă a unei percepții mai obiective de timp, iar apoi vom putea să simţim în viitor. Singura problemă este că suntem în dorința noastră egoistă. Dar dacă reușim să o depășim și să ne înălţăm deasupra ei, conceptul de timp, mișcare şi spatiu poate fi complet inversat și să nu fie un obstacol în percepția noastră.

O persoană care încearcă să se elibereze de ego-ul său și începe să creadă că, dacă tot universul – toată materia minerală, vegetală, animală și nivelul de oameni – se află într-o dorință de a primi, și deci nu trebuie să opună forță împotriva sa, înseamnă o dorinţă de a dărui şi de a umple acea dorință de a primi. Apoi, ea vrea să știe această forță și transcende de la nivelul celui care primește plăcere la nivelul celui care vrea să ofere plăcere.

Pentru a urca mai sus dorința noastră trebuie să primim mijloace pentru a urca mai sus decât se află natura noastră. Este posibil pentru a ieși din cadrul universului, de a transcende momentul Big Bang-ului, și a reveni la starea care a precedat, la forţa care a creat creaţia?

Dintr-o dată ne dăm seama că, pentru a face acest lucru, nu avem nevoie de a accede la stele îndepărtate sau de a explora alte lumi. Vom găsi toate aici, unde suntem, în noi. Aceasta se datorează faptului că o persoană percepe totul într-un mod subiectiv. Prin urmare, atunci când lucrez la percepția realității mele, pe atitudinea mea față de ceea ce se întâmplă aici și acum, pot efectua exerciții prin care voi fi capabil să urc mai sus dorința mea de a primi, pentru că nu există nimic în afară de mine și totul există numai în percepția mea.

Eu voi fi în măsură să controlez dorința mea de a primi, pentru a ieși și a o restrânge , ceea ce înseamnă că nu voi permite să funcționez egoist, ci mai degrabă aş transforma-o în forța care mă motivează.

Ascensionând dorința mea de a primi înseamnă mijloace de acceptare a dorinţei de a dărui, sursa din care dorinţa este umplută. Dorinţa de a dărui este forța care a cauzat Big Bang și scânteia din care universul nostru s-a dezvoltat. Aceasta este forța care a creat toată materia și umplerea.

De fapt, această forță este peste tot, deoarece susține și funcționează materia, dar este ascunsă de la noi. Noi percepem doar rezultatele sale, forța de atracție și respingere. Fiecare acțiune are loc ca urmare a acestei forțe, ca scânteie de energie superioară care este sursa de viață.

Atâta timp cât am existat în ego-ul meu, timpul este pulsul meu care este total subiectiv și există numai atâta timp cât eu sunt în viață. Dar dacă vreau să urc mai sus de timp, atunci nu există nici o problemă, așa cum tot ce trebuie sa fac este pur și simplu să urc mai sus dorința mea.

[136007] De la KabTV lui „O viață nouă” 4/17/14

 

În strânsoarea nemiloasă a timpului

Întrebare: La maturitate, omul începe să înțeleagă că timpul este limitat. Se uită înapoi și analizează cât de mult și-a orânduit viața și dacă mai este încă timp să schimbe ceva.

După studiile sociologice, oamenii încetează să-și mai facă griji despre viitorul lor după 65 de ani și-și dedică mintea memoriilor vieții pe care au trăit-o.

Acest lucru se datorează fricii de viitor, de necunoscut, de incertitudinea morții și a existenței noastre temporare. Care este perspectiva ta cu privire la tema vieții noastre limitate și cum ar trebui să ne raportăm corect la timp?

Răspuns: Timpul este un pentru noi un concept foarte concret. Nu îl simțim atât de ascuțit în timpul copilăriei, dar cu cât omul crește și devine adult, timpul devine din ce în ce mai important pentru el.

Deoarece copilul crește, el începe treptat să înțeleagă, ca rezultat al conexiunii lui cu mediul, ce este timpul. Copiii mici și bebelușii nu simt cu adevărat timpul, dar mediul îi presează și îi plasează în îngrădirea de timp. Ei trebuie să se scoale la timp, să mănânce la timp, să meargă la școală la timp, să se întoarcă acasă și să meargă la culcare. Un copil nu vrea aceste îngrădiri dar, neavând de ales, este forțat treptat să le accepte. Astfel, ne obișnuim să fim constant constrânși de timp.

Apoi începem să studiem și să muncim și asta agravează și mai mult îngrădirea timpului. Pornim o familie și ne luăm responsabilități și mai mari. În cele din urmă, timpul devine o povară grea pentru noi și ne înrobește.

Acest lucru continuă până când ne pensionăm. Toată această perioadă ne-am simțit înlănțuiți de timp prin diferite obligații, timpul este polițistul nostru cel mai important care ne cere permanent să ne supunem și să ascultăm. Există totdeuna opțiunea de a fi blamați din perspectiva timpului: „Unde ai fost atât de mult timp și ce-ai făcut? Când te întorci?”etc.

Chiar și copil, omul simte că timpul este limitat. Un copil nu vrea să se simtă legat de timp dar i se cere tot timpul să fie îngrădit de el și să se adapteze. Pentru copil, asta este o problemă și încearcă să se lupte cu timpul. El vrea să se joace și nu vrea să fie legat de limitarea timpului între un moment și altul.

Când crește și devine adult, începe să înțeleagă că e fără rost să se lupte cu timpul și că, el poate decide doar cum să-l umple. Atunci el începe să curgă împreună cu timpul încercând să facă cât poate de bine în timpul ce i-a fost dat. Deci, el își evaluează obținerile și, în funcție de acest criteriu, se compară pe sine cu alții: cât de mult succes are la vârsta lui față de colegii săi.

Suntem într-o competiție constantă. Timpul ne reține în plasa lui și este o povară grea pe umerii noștri, asta ne face sclavii lui.

Dar după vârsta de 50 de ani omul începe treptat să pălească. Deja nu mai are planuri mari ca înainte. Planurile lui devin treptat mai modeste, înțelege că trebuie să fie un echilibru și că el nu va mai putea să ceară atât de multă viață.

El simte limitele ei din ce în ce mai mult, nu poate lupta cu timpul și opțiunile lui de a-l umple devin din ce în ce mai limitate. De aceea, el preferă să petreacă mai mult timp cu familia și copiii lui, să se odihnească, să călătorească.

Conceptul de timp devine acum important din perspectiva cantității de plăcere și comfort pe care o simte în acel moment. El începe să trăiască mai mult în prezent și nu în viitor cum făcea înainte.

De aceea, oamenii vârstnici devin asemănători copiilor, fiindcă și copiii trăiesc de asemenea clipa respectivă.

Din KabTv „O viață nouă” din 22/04/2014

 

Timpul va dispărea

Baal Hasulam, ”tu m-ai înconjurat din față și din spate”…Deși se pare că, calul conduce călărețul prin dorința sa de bază, adevărul nu este astfel. Călărețul conduce calul la destinația sa. Totuși, nu este vizibil acum, dar va fi în viitor. Astfel, în acest mod există un contact, dar este spate în spate, adică nu prin dorința călărețului, nici a celui care este condus.

Întrebare: Ce înseamnă ”acum” și ”viitor”?

Răspuns: Percepția diferenței dintre ele ne dă senzația de timp (incomplet). Totuși, nu este timpul sub o formă general acceptată, ci senzația gradului alienării mele de forma mea viitoare. De aceea noi spunem că nu există timp în lumea spirituală.

La urma urmei, spiritualul este măsura conform căreia mă identific cu Lumina Superioară, deci senzația de timp dispare. Alte schimbări încep să se producă în mine.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala, 22.10.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Înapoi în timp

Întrebare: Este posibil să te întorci în timp?

Răspuns: Da, este posibil. Dacă-mi gestionez stările mele atunci, ceea ce simt în dorința mea de primire, care face parte din mine acum, este prezentul meu.

Pot să cobor și să împart încă dorința mea în mai multe părți și asta va fi trecutul meu. Și aș putea face un fel de calcul cu privire la viitor, unde nu voi fi conectat cu ceilalți deocamdată. Această conexiune viitoare este viitorul meu.

Întrebare: Dar de ce as vrea brusc să mă întorc?

Răspuns: Poate aș dori să fiu îmbrăcat într-o dorință mai mică astfel încât să mă conectez cu noi oameni la nivelul lor. Dar, de fapt, vreau doar să merg mai departe, în viitor, spre o conexiune tot mai mare cu toate dorințele care există în omenire pentru a le contopi într-o singură dorință. Și apoi, voi primi o umplere completă care este dincolo de timp. Nu mai există timp acolo, nici spațiu; totul se găsește într-o singură dorință. La urma urmei, în întreaga realitate, nu există nimic în afara substanței, care este dorința de primire.

Întrebare: Ce este acest sentiment?

Răspuns: Este un sentiment foarte plăcut, este imposibil să spun mai mult! Dar este necesar să învățăm metoda: să învățăm să ne scufundăm în aceasta, pentru a mă ridica spre o viață bună cu ajutorul său, care este dincolo de timp.

Din kab.tv, ”Viață nouă”, 17.04.2014

Timpul este mecanic, sau viu?

Baal HaSulam, Studiul Celor Zece Sfirot, prt.1, “Tabelul cu intrebari si raspunsuri despre semnificatia Lumilor”: Intrebarea 16: Ce este timpul? Timpul este un anumit numar de Behinot (faze) care deriva una din alta si se amesteca unele cu altele printr-o ordine a cauzei si efectului, ca si zilele, lunile si anii.

Nu exista timp. Exista numai senzatia schimbarilor care ne determina sa experimentam curgerea timpului. In spiritualitate, asta este evident, in corporalitate, insa, acest fapt este camuflat. De aceea, multe fenomene, efecte si transformari se amesteca in lumea corporala si par sa nu fie direct conectate cu spiritualitatea, adica par sa nu depinda de efortul si de avansarea noastra.

Asadar, in lumea corporala, timpul nu este viu si curge “in mod mecanic”, separat de transformarile noastre interioare. Insa, in lumea spirituala, timpul este o senzatie interioara a schimbarilor prin care trece persoana.

Astfel, timpul corporal si cel spiritual au intelesuri total diferite. Timpul spiritual poate curge mai repede, sau mai incet, se poate contracta, sau dilata, in functie de numarul schimbarilor care se petrec in persoana. In lumea materiala, timpul depinde de punctul in care ne aflam. Daca ne miscam spre o alta dimensiune, am experimenta un alt timp, acolo.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Cabala din 20.06.2011, Talmud Eser Sefirot