Tag Archives: vegetal

A descoperi forța iubirii

Întrebare: Cum corespund eforturile noastre în dezvoltarea noastră spirituală în planul creației?

Răspuns: Fără a cere permisiunea noastră, acest plan ne ajută să avansăm prin forțele naturii, precum nivelurile mineral, vegetal și animal.

Dar, pe de altă parte, ni s-a dat Tora, înțelepciunea Cabala, și noi înțelegem acest proces și știm ce faze ne așteaptă. Fiecare dintre ele este esența dezvăluirii răului în natura umană. Va sfârși prin a se revela, dar întrebarea este de a ști cum? Dacă se dezvăluie fără pregătirea mea, devin mai rău în raport cu toată lumea, și același lucru pentru toată lumea.

Dar, dacă folosesc înțelepciunea Cabala, și ascult și accept sfaturile profesorului, înțelepților și marilor cabaliști care continuă să ne învețe, descopăr răul în mod diferit.

Știu că răul va crește acum și cu ceilalți, mă pregătesc și mă concentrez pe asta în avans, astfel că ura nu va străluci, nici nu va apărea. Ea este în fierbere, dar noi o controlăm și știm de ce și în ce scop asta se întâmplă. Vom munci asupra noastră pentru a o restrânge.

Apoi, revelația inevitabilă a răului are loc în mod diferit, și, contrar ei, vom descoperi forța iubirii. Este scris că ”iubirea acoperă toate păcatele”. Astfel, corectăm tot răul în noi, într-un mod bun și pozitiv.

Asta este posibil dacă înțelegem ceea ce se întâmplă și că fiecare parte este oprită să cadă în ură. Dar, pentru a face asta, trebuie să unim națiunea, să consolidăm conexiunea corectă reciprocă între oameni, să ascultăm înțelepții, și să fim bine organizați.

Din ”o viață nouă”, kab.tv, 25.12.2014

Limita fără margini a egoismului

Natura minerală, vegetală şi animată funcţionează aşa cum este de aşteptat. Nu există liber arbitru. Plantele şi animalele au limite în capacitatea lor de a distruge lumea şi nu au cerinţe excesive.

Nu au nevoie de zece ţinute, nu au nevoie de spaţiu de depozitare, şi nu au nevoie să-şi exercite puterea în pădure sau în junglă.

Orice animal are limitele sale naturale, teritoriul lui, propria familie. Dar brusc, o ”coadă mică” iese din animal la nivelul uman. O persoană este diferită de alte niveluri datorită dezvoltării forţelor negative gata să distrugă totul pentru ca această forţă să se simtă bine.

Nu există nici o forţă bună într-o persoană, şi nu are deloc impulsul spre unitate, totul este concentrat pe câştigul personal, succesul personal în detrimentul altora, chiar cu costul propriei vieţi.

În natură, speciile se mănâncă unele pe altele, ca hrană pentru a menţine viaţa. O persoană are nevoie de hrană spirituală; cineva este neliniştit, în timp ce alţii au ceva bun. O persoană vrea să fie singura care este în regulă.

Cineva este consumat de invidie, poftă, vanitate, ură, sete de putere, puterea negativă a forţei individualiste. Este negativă deoarece duce la confruntare reciprocă, care nu este din motive de subzistenţă, precum la animale.

Această forţă nu cunoaşte limite. Toată lumea ar dori să menţină un anumit număr de persoane şi să le transforme în roboţi, complet sub controlul lor: ”Altfel, de ce există dacă nu pentru mine? Să-i fac să se supună complet şi să mă servească, să trăiască numai pentru a mă lăuda şi a mă slăvi pe mine”.

Se pare că, la cel mai înalt nivel al naturii o creatură specială vine în existenţă, o persoană din această lume, cu o forţă negativă în creştere în interior. La nivelurile inferioare forţa pozitivă acţionează automat cu cea negativă. Restricţiile vitale în sine sunt pozitive. Pe de altă parte, din generaţie în generaţie, oamenii dobândesc un mai mare potenţial distructiv.

Negativitatea unei persoane este un alt tip de calitate: cineva vrea să domnească peste ceilalţi, doreşte excelenţa şi măreţia pentru sine, pentru secolele ce vor veni. ”Napoleon este încă evocat şi vreau să-l depăşesc, astfel că eu sunt cunoscut pentru mii de ani”.

Nu există limite la egoismul nostru. Egoismul este gata să înlăture pe toată lumea, să distrugă întreaga planetă şi pe sine împreună cu ea. Aceasta este forţa negativă a lipsei de conectare.

Pe de altă parte, dezvoltarea universului, pământul, natura indică faptul că ne lipseşte forţa pozitivă a conexiunii, dăruirea pentru ceilalţi şi echilibrul. Dar nu numai la nivelul schimbului material.

Înainte de toate, trebuie să ne corectăm atitudinea noastră, abordarea noastră, inima noastră care este complet otrăvită de egoism. Este necesar să adăugăm o parte bună, să corectăm modul de a gândi, criteriile noastre, modul în care privim lucrurile, tot ceea ce gândim, tot ceea ce ne conduce la a răspunde.

Dorinţa mea, mintea mea, şi simţurile mele au nevoie de corectare în plus, realizare şi echilibru. Această nebună ”cârmă la stânga” separare negativă, vreau să echilibreze ”cârma la dreapta” cu unitate pozitivă. Nu putem permite dezechilibrului să se producă într-un sens sau altul, echilibrul este necesar aici. La urma urmei, echilibrul acestor două forţe ne dau dezvoltarea vieţii.

Întrebare: Ce se va întâmpla cu dorinţa mea de a fi stăpânul lumii?

Răspuns: Vei simţi că întreaga lume este a ta. Întregul sistem se va face simţit, înţeles şi menit muncii tale. Şi acum, formezi întreaga lume, de fapt, toate lumile, universuri paralele şi mai mult.

Întrebare: Asta înseamnă că forţa pozitivă nu mă limitează?

Răspuns: Dimpotrivă, aceasta este adevărata forţă diseminată în lăţime, fără să obţin nimic în schimb. Ies din mine, limitele mele, apoi văd fenomene naturale care înainte nu au fost recunoscute.

La urma urmei, am simţit totul în egoismul meu şi, în timp ce iese cu ajutorul celei de a doua forţe, văd ceea ce se întâmplă cu adevărat în natură, dincolo de percepţia celor cinci simţuri, dincolo de gama limitată a instrumentelor de măsură. Simt natura aşa cum este.

Spre deosebire de animale, această forţă pozitivă nu ne limitează. În loc de asta, suntem limitaţi de forţa negativă care provoacă pe fiecare dintre noi să profite de toată lumea din jurul nostru. Sunt mereu încuiat cu privire la punctul de vedere al lumii, nu înţeleg nimic în afară, şi consider totul prin prisma câştigului personal.

Este posibil, în aceste condiţii, să se bucure de frumuseţe, a vedea ceva bun, a percepe ceva? Nu, este o grijă permanentă spre primirea care mă roade, nefericitul. Nu ştiu cum să privesc obiectiv lumea.

Totuşi, conform programului naturii trebuie să începem să găsim bunătatea, forţa pozitivă pentru echilibrul global. Şi, dacă suntem în întârziere, atunci plonjăm constant şi metodic în probleme, din cauza cărora vieţile noastre devin mai dezechilibrate.

Întrebare: Cum arată echilibrul necesar al celor două forţe în perfectă stare?

Răspuns: Folosesc forţa de primire într-o stare de echilibru luând tot ceea ce alţii îmi oferă, pe de altă parte, dau oamenilor tot ceea ce este cerut de la mine. Astfel, întreaga abundenţă care există în realitate trece prin mine, şi atunci trăiesc o viaţă eternă la stadiul unui om (Adam). Acum, exist cu toată lumea în aceste sisteme. Deşi corpul meu moare, eu nu mor, spiritul meu este viu, şi încă vede viaţă prin sistemul comun. Astfel viaţa veşnică este atinsă.

Întrebare: Poate fiecare să obţină o conştiinţă eternă?

Răspuns: Oricine doreşte. În cele din urmă, toţi vom realiza asta, dar în moduri diferite: unii intelectual şi cu bună ştiinţă şi alţii ”sub presiune”.

În concluzie, astăzi omul este mai rău decât toate animalele. Nu din întâmplare a fost creat ultimul. Trebuie să se umple şi să se compenseze pe sine. Acesta este modul în care o persoană atinge stadiul de ”coroana creaţiei”.

Din kab.tv, ”O viaţă Nouă”, 3.02.2014

 

O cutie de instrumente de Lumină

Înțelepciunea Cabala, contrar celorlalte înțelepciuni, studiază materia internă cea mai înaltă, dorința care se află la nivel uman.

Dorințele la nivelurile mineral, vegetal și animat ne apar în această lume. Putem să le studiem, să le înțelegem și să le folosim. Pe baza investigației lor, noi creăm o știință. Dar, nu există știința care studiază dorința pe plan uman. Psihologia încearcă să realizeze asta, mereu fără succes. De ce? Pentru că cercetătorul trebuie să fie la un nivel mai ridicat decât obiectul, subiectul care este studiat. Fiind o persoană în această lume, pot explora materia minerală (fizica, chimia, etc), vegetală (botanica) și animală (biologia, zoologia, etc). La urma urmei, stau la un nivel mai ridicat.

Totuși, problema nivelului uman, lumea noastră interioară, nu poate să fie studiată plecând de la nivelul nostru. Și, de aici, psihologia și psihiatria sunt lipsite de o bază reală, solidă, științifică.

Dar, cu ajutorul științei Cabala, putem crea această bază și, grație ei, putem cu adevărat să examinăm mai mult și obiectiv restul stratului inferior pentru nivelurile mineral, vegetal și animat. Pentru moment, avem posibilitatea de a ține seama de greșelile și erorile studiilor cu privire la natura acestor niveluri inferioare, unde producem distorsiuni generate de propria noastră natură umană.

Astfel, înțelepciunea Cabala este, în mod specific, o știință în adevăratul sens al cuvântului și este mult mai exactă decât alte științe. Deoarece cu ea, studiem substanța creației, dorința de primire pe nivelurile mineral, vegetal, animal și vorbitor și folosim un dispozitiv unic numit Lumina Superioară.

Atunci când fizicienii studiază materia într-un accelerator de particule, induc coliziuni și le observă rezultatele. Pentru noi este același lucru: Lumina vine și produce o coliziune, ceea ce înseamnă că ea efectuează un Zivug de Hakaa (cuplare prin lovire). La început, coliziunea se produce și apoi, cuplarea. Grație acestei experiențe, examinăm și învățăm mai mult despre ceea ce se întâmplă în timpul întâlnirii dintre dorința de a primi și dorința de a dărui, între Creator și creație.

Din Congresul de la Los Angeles, Lecția 3, 02.11.2014

Secretul esenţial al evreilor, partea 51

Din cartea: Secretul esenţial al evreilor, M. Brushtein

Grupul vegetal

Plantele sunt una dintre cele mai importante grupuri de organisme multicelulare (Wikipedia, „plante”). Această definiţie, pentru a nu distrage atenţia cititorului, este luată într-o formă prescurtată şi ilustrează tema acestei cărţi, care este că o plantă este un organism compus dintr-un set de celule care interacţionează.

 Este important de remarcat faptul că, plantele, similar cu celule, sunt atrase de cooperarea reciprocă şi de succes . În ceea ce priveşte plantele, terminologia „social” este folosit foarte des. Fitosociologia este o sub-secţiune a geobotanicii şi biogeocenologiei, care studiză relaţiile între comunităţile de plante şi formarea acestor  comunităţi din plante. (Biologice Dicţionarul Enciclopedic „Fitosociologie”)

Ce-ai spune cu privire cea mai convingătoare la această definiţie? O asociaţie vegetativă este unitatea de bază a clasificării de comunităţi de plante (fitocenoze). (Academic dicţionar)

Dar cel mai convingător lucru în socializarea plantelor este următoarea definiţie:

O grupare de plante este un complex de plante, de la fitocenoză la aşezări aleatoare de plante. (Dicţionar ecologic „Gruparea vegetaţiei”)

Există un set complet de termeni ce ţin de comunităţile umane: relaţii, asociaţii, aşezări şi chiar grupare.

Se pare că plantele au ajuns prea departe din punct de vedere social de la predecesorii săi – celulele.

Printre altele, ele sunt capabile să transmită informaţii una cu cealaltă pe distanţe lungi şi, de asemenea, pot folosi intermediarilor din alte comunităţi biologice pentru acest scop. Pentru a dovedi existenţa acestei metode de comunicare, oamenii de ştiintă din China au folosit mai multe perechi de răsaduri de roşii conectate printr-o reţea de ciuperci. La primirea semnalului de un atac asupra vecinilor lor, plantele au reacţionat cu substanţe care strică gustul frunzelor sau chiar ucid paraziţii cauzatori de boli.

„Este un sistem foarte robust, care ar putea permite deplasarea de proteine ​​de semnalizare pe mai mulţi metri”, spune Durall. Reţelele chiar legă împreună  plante din diferite specii, ceea ce înseamnă că diferite specii ar putea fi în măsură să comunice una cu celălaltă. Anul trecut, au găsit o reţea care se întindea printr-o întreagă pădure canadiană, cu fiecare copac conectat la vecinii săi pe distanţe de 30 de metri „(Sursa: New Scientist).

 Este corect. Din punct de vedere social, plantele sunt mult mai avansate. Cu toate acestea, este nevoie de o concluzie generalizată pentru a completa imaginea. Într-adevăr, cum pot plantele sa iasă din alte forme ale naturii?

În opinia noastră, Cabala dă o interpretare foarte originală, a relaţiilor sociale din lumea vegetală.

„Cu toate acestea, aşa cum se poate vedea în flora corporală, chiar dacă ele sunt mobile şi să se extind în lăţime şi lungime, totuşi, toate plantele au o singură proprietate. Cu alte cuvinte, nu există o singură plantă care poate merge împotriva metodei celorlalte plante. „Toate plantele sunt ca o singură creatură şi plantele individuale sunt organe specifice ale acelui animal.” (Baal HaSulam,Shamati nr. 115)

Sa folosim lumea ca pe un mijloc de inaintare

Intrebare: Cum este conectata diversitatea lumii noastre cu obiectivul comun, al iubirii pentru aproape?

Raspunsul meu: Elementele lumii noastre compun Cli-ul comun. Sa luam, de exemplu, o furnica ce se taraste prin padure, in cautare de mancare, pe toata durata scurtei sale vietii. Cum este aceasta furnica conectata cu sufletul meu si cu corectarea sa finala?

Toate nivelurile de sub nivelul fiintei omenesti reprezinta manifestari exterioare ale proprietatilor omenesti. Exista in dorintele tale o astfel de ‚furnica’, iar ea, apoi, se manifesta in forma omeneasca. Fara o astfel de forma exterioara, nu ai fi pregatit pentru corectarea interioara.

Fiecare detaliu al nivelurilor neinsufletit, vegetal si animal are o necesitate, pentru ca ele sunt incluse in fiinta omeneasca. Prin existenta lor naturala, ele ajuta dorintele noastre sa se dezvolte la nivelul fiintei omenesti.

In dezvoltarea dorintelor noastre, trecem prin etape care deja au trecut prin Natura lumii noastre, apoi in dorinta „fiintei omenesti”, simtim ca ne apropiem de lumea spirituala si ca intram in ea. Dorintele noastre interioare nu ar fi formate, fara toate aceste detalii exterioare.

La inceput, aceste dorinte ar trebui sa se dezvolte de la cele mai mici si mai neinsemnate dorinte. Ca urmare, initial se formeaza un nivel neinsufletit, urmat de unul vegetal, apoi animal, in toata diversitatea lor. Unele specii dispar, in timp ce altele apar dintr-o data. Totul se schimba si totul este o proiectie a schimbarilor noastre launtrice.

Toata creatia este incorporata in om si este un tablou perfect si armonios. Ca urmare, oamenii ar trebui sa stie cum sa utilizeze corect toate elementele realitatii care exista in fata lor. Aici actioneaza diferite legi, dar scopul lor principal este sa ne arate cum sa relationam cu totul, in contextul obiectivului creatiei. Trebuie sa folosim intreaga lume, pentru ca ea sa ne faca sa inaintam catre obiectiv.