Tag Archives: viata

Viata in afara timpului

Este scris, Vei manca ceea ce a fost strans demult pentru tine. Existam in acelasi loc, in aceeasi stare si nimic nu se schimba. Totul a fost deja creat de Creator in planul Lui initial si planul si actiunile sunt inseparabile de El. A dorit sa creeze creaturi care sunt egale cu El si in adeziune cu El, si dorintele Lui insasi inseamna actiuni.

Atunci, ce este trecutul, prezentul si viitorul? Toate astea exista numai in relatie cu noi, in timp ce in realitate nu exista timp. Este imposibil de spus ce s-a intamplat mai devreme sau mai tarziu sau ce a existat inainte ca acesta dorinta sa apara in Creator.

Suntem incapabili sa vorbim si sa gandim in afara conceptului de timp. De indata ce parasim granitele timpului, toate cuvintele noastre dispar, deoarece intreaga noastra viata se bazeaza pe concepte ca inainte sau dupa, si toate senzatiile noastre sunt conectate la timp. De aceea, numai iesind din noi, din egoism catre daruire, pierdem pulsul nostru, senzatia timpului care traieste in noi, si incepem sa intelegem ce inseamna viata deasupra timpului.

Noi existam intr-o realitate eterna si care nu se schimba. Tot ce facem este sa o percepem in relatie cu noi insine. Asta este ca situatia in care o persoana fara cunostinta, gradual, incepe sa-si recapete cunostinta. Este in aceeasi realitate, dar nu o percepe. Incetul cu incetul, ea isi recapata perceptia. Asta se intampla, de asemenea, si cu noi.

Intreaga intelepciune Cabala este dedicata pentru a ne ajuta sa ne revenim si sa ne aduca la cunostinta. De fapt, asta inseamna corectia completa. Si Cabalistii nu ne spun ce se va intampla mai tarziu. Dezvoltarea dupa corectia noastra va necesita simturi complet noi.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 6.08.10, Articolul Invataturile Cabalei si Esenta ei

O viata pentru toti

Intrebare: Care este unitatea dintre noi, pe care o cerem de la Creator cand citim Zohar-ul?

Raspuns: De fapt, noi nu stim ce este unitatea. Ce inseamna sa ne unim? Inseamna sa fim prieteni, ca in aceasta lume, in care ne conectam doar prin interesele comune, pe care le cautam, si in care ne distram petrecand timpul impreuna, jucand fotbal, pescuind, band bere, sau muncind la sala? Sau, ar trebui sa fim asemeni echipajului unui submarin in care fiecare a trecut printr-o pregatire psihologica grea fiind gata sa murim pentru altii?

Unitatea in spiritualitate inseamna ceva complet diferit. Viata spirituala pe care o gasiti intr-o astfel de unitate este colectiva. Este asemanator cu ceea ce sunt fratii Siamezi, unul moare, la fel si celalalt. Ei pot trai ca unul. Nu exista divizare intre eu si voi, sau jumatate pentru unul si jumatate pentru altul.

Viata obisnuita este numita unitate spirituala, de vreme ce tot ce castigati este prin legatura cu ceilalti. Voi aveti un corp. Este un vas spiritual numit corpul sufletului. In interiorul acestui vas spiritual este Lumina sufletului; este un singur suflet. Daca aceasta unitate se dezintegreaza, ea dispare ca si Lumina din el. Ca rezultat, nu exista suflet sau viata spirituala.

Din partea 2 Lectia Zilnica de Cabala, 04.08.10, Zohar

Cabalistii despre Esenta Intelepciunii Cabalei, Partea 10

Dragi prieteni, va rog sa adresati intrebari despre aceste pasaje din marii Cabalisti, promit sa va raspund. Comentariile din paranteze imi apartin.

Realitatea este cuprinsa in Intelepciunea Cabalei

Viata (sesizarea propriei existente de catre o persoana) fiecarui obiect spiritual este in functie de masura realizarii (Creatorului, a proprietatii de daruire si iubire, care este, conectarea  cu intreg universul).

-Baal HaSulam, Pri Hacham, Igrot (Scrisori), Scrisoarea 17

Este o grava eroare sa credem ca limbajul Cabalei (asemeni altor limbaje mistice) foloseste nume abstracte (de negasit). Din contra, se refera doar la cele actuale (percepute in mod clar si atinse in intregime, pana la cea mai apropiata sursa a tuturor numelor, Creatorul)…

Aceasta este legea noastra (Cabalista): Tot ceea ce nu realizam (clar in minte si senzatii, cel putin cum percepem noi lumea noastra),  nu denumim (noi nu atribuim definitii acestora de vreme ce ne lipseste realizarea clara a calitatilor acestuia).

-Baal HaSulam, Invatatura Cabalei si Esenta acesteia

Copii care au devenit adulti

O persoana creste in asa fel incat, la inceput primeste noi dorinte si impliniri, care sunt necesare pentru dezvoltarea ei si care lucreaza in beneficiul ei. Asta este directia data lui de catre natura, care doreste sa-l creasca si sa-l faca auto-suficient, mod in care cresc copiii in lumea noastra.

Nu este considerata o placere interzisa, deoarece trebuie sa trec prin aceasta cale naturala a dezvoltarii, pana voi deveni un adult. Intr-adevar, vedem cum copiii sunt, in mod obisnuit, plini de dorinte diferite si iau placere in aceasta viata.

Totusi, in momentul in care devin adult, trebuie ca, mai degraba eu sa incep sa cresc si sa ma dezvolt constiincios, decat prin puterea naturii. Deodata, toate placerile pe care le primesc incep sa fie in detrimentul meu, deoarece nu le indrept catre de dragul daruirii.

Inainte, toate responsabilitatile erau in sarcina naturii. Creatorul a determinat calea mea si m-a condus pana la varsta de 15-20 de ani. Tot ceea ce am luat din aceasta viata a fost benefic pentru dezvoltarea mea. Dar, de indata ce am completat perioada copilariei, a trebuit sa incep sa-mi determin propria directie. Acum trebuie sa adaug intentie la daruire, cu propriul acord. Altfel, orice placere pe care o primesc nu ma va ridica si nu ma va avansa mai departe, ci ma va ucide! Ma va conduce inapoi pentru a ma face sa simt ca este imposibil sa continui sa merg pe aceasta cale si, in loc de dezvoltarea prin placerile si egoismul meu, trebuie sa ma dezvolt prin intentia de daruire.

De aceea, toate placerile pe care o persoana le primeste dupa perioada copilariei sunt in detrimentul ei, ca o persoana care ciuguleste din rana sa. Cat de adanc trebuie sa fi imersat in acest rau, pentru a intelege ca nu poti continua pe aceasta cale, ca si copiii care au crescut mari si carora natura nu le mai permite sa se bucure de viata nepasatori, ci, in schimb, cere daruire de la ei?

Cat de adanc trebuie sa sapam in rana noastra, este ceva care depinde de noi. Ne sunt date toate mijloacele si explicatiile si suntem adusi la studiu, carti si grup, care este locul unde trebuie sa devenim seriosi si sa ne gandim la ce trebuie sa adaugam la viata noastra pentru a ne dezvolta corect.

Ceea ce adaugam este un discernamant adevar vs. minciuna, in plus la dulce vs. amar, nu ca si copiii care inteleg numai amar sau dulce. Pentru a nu ramane copii pentru tot restul vietii, asa cum se spune, Ce sa facem cu copiii care au crescut?, trebuie sa incepem sa actionam conform principiului adevar vs. minciuna. Totusi, nu trebuie sa stergem dulce vs. amar, ci, mai degraba, sa construim o noua atitudine fata de viata, deasupra lui. Acest lucru este posibil numai evocand Lumina Superioara asupra noastra, prin studiul Cabalei.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 18.07.10, Introducere la Cartea, Panim Meirot uMasbirot

Carnetul de sofer pentru controlul vietii

Fiecare persoana e lucratorul Creatorului, desi nu stie sau nu simte asta. Sa presupunem ca masina voastra are un motor care o face sa mearga inainte. De fapt, Creatorul o deplaseaza, impulsionandu-va prin suferinta de la spate si ademenindu-va prin placere, in fata. Ca urmare, masina voastra merge inainte, indiferent daca voi vreti sau nu, fugind de suferinta in directia placerii.

Insa vine un moment cand obtineti un jeep, pe care Creatorul nu il misca. Trebuie sa Ii cereti voi sa va porneasca motorul. Iar cand primiti de la El o forta, puteti sa va deplasati din locul in care sunteti numai in masura in care Ii cereti Lui. Cu alte cuvinte, voi si cu El lucrati in parteneriat.


Initial, nu stiati incotro mergeti sau in ce scop. Mergeati inainte, pur si simplu, fara sa va ganditi. Ati trait multe vieti in acest mod inconstient. Ati mers inainte, dar numai ca un animal care fuge de lovituri. E scris ca o astfel de viata e o existenta ca de animal, adica nu stiti de unde va vin dorintele si de ce actionati in modul in care actionati. Toti oamenii traiesc in acest fel, deocamdata.

Insa apoi primiti punctul din inima si apare o conexiune cu Conducatorul. Incepeti sa Ii cereti in mod constient sa va duca inainte. Acum vreti sa aflati care este calea si sa atingeti obiectivul, in loc doar sa scapati de suferinta si sa primiti placere. Acum va intereseaza adevarul. Obiectivul acesta nu are legatura cu placerea; ceea ce conteaza e ca el e adevarul. Deocamdata, sunteti pusi in miscare de o minciuna. Ca urmare, cereti sa vi se dea forta Luminii, ca sa puteti sa inaintati catre adevar in ciuda senzatiilor voastre.

O persoana vine sa studieze, astfel parasind inaintarea de la amar la dulce si patrunde in miscarea de la falsitate la adevar. In ciuda senzatiilor sale, ea se deplaseaza de la consideratii ale sentimentelor la consideratii ale mintii.

Insa e nevoie de timp pana ce ea porneste masina, iar aceasta incepe sa se miste. De asemenea, mai trebuie si sa treaca testul si sa obtina un carnet de sofer. Asta se numeste perioada de pregatire, care dureaza pana ce puteti, in sfarsit, sa va asezati in masina si sa mergeti.

Din partea a 4-a la Lectia zilnica de Cabala, 13.07.10, Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot

Niciun moment nefolositor in viata noastra

Intrebare: Cum sa ne imaginam procesul care are loc in spiritualitate si este descris de intelepciunea Cabala? Cand si unde se intampla, sau deja a avut loc?

Raspunsul meu: Toate aceste procese au inceput deja in radacinile noastre spirituale. Tot ceea ce facem este sa le descoperim urcand de jos in sus si, in acest fel, apropiindu-ne de ele. Totusi, totul s-a intamplat deja. Timpul, in spiritualitate, este o secventa de cauze si efecte.

Creatorul a creat dorinta de a primi placere. Apoi, aceasta dorinta a primit Lumina. Dupa aceea, a inceput sa experimenteze rusinea, s-a restrictionat, a luat o decizie de a primi totul ne-egoist (folosind un ecran/intentie) si a inceput sa primeasca pentru a darui, conform gradului de abilitate pe care il avea, si asa mai departe. In alte cuvinte, studiem o secventa de actiuni care s-au intamplat inainte sa le simtim noi.

Aici am fost nascut si din acest moment incep sa ma simt. Stiu ca inainte de a ma naste au trait alti oameni, dar nu stiu cu adevarat, ce inseamna inaintea mea. Incep sa percep realitatea numai din momentul in care m-am nascut. Conform perceptiei mele a realitatii, se pare ca exista alti oameni in jurul meu, care s-au nascut inaintea mea si chiar unii care s-au nascut si au murit inainte ca eu sa ma nasc. Dar toate astea exista numai in realitatea in care m-am nascut si in care eu traiesc acum. Ei sunt ceva pe care mi inchipui, ca imagini in capul meu. Noi toti lucram numai cu dorintele noastre interioare, care trebuie clarificate.

De aceea, realitatea mea incepe la nastere. Tot ceea ce presupunem ca s-a intamplat inainte de a fi nascut, este o pregatire pentru senzatia mea curenta. Se leaga de Creator si actiunile Lui din mine. El le-a facut pentru a ma pregati sa percep lumea si realitatea din jurul meu in felul in care o fac, incepand din momentul nasterii mele. Cine sunt mama si tatal meu, si toti oamenii din jurul meu? De ce actioneaza ei in acest fel? Creatorul este Cel care a pregatit acest sistem din grija pentru mine. Intreaga lume pe care o vad este facuta de Creator de dragul muncii mele.

De aceea, viata noastra este conectata cu procesele spirituale, care sunt menite sa ne aduca trezirea spirituala si relevarea unor noi sentimente. Chiar crezi ca exista un singur moment nefolositor in viata noastra?

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 8.07.10, Introducere la Cartea, Panim Meirot uMasbirot

Comedie sau film de groaza?

Intrebare: Mie imi suna ciudat faptul ca suntem incapabili sa schimbam ceva si ca doar Lumina Superioara poate face acest lucru. Pe cine as putea sa ma bazez cu exceptia mea?

Raspuns: Ai ceva ani in spate si ar trebui sa stii ca este greu sa iti aranjezi viata cum vrei, sau sa schimbi ceva in ea. Viata de se desfasoara in conformitate cu propriile legi si nu ne asculta pe noi. Exista o forta care ne controleaza vietile si ne duce de la o etapa la alta.

Macar de-am putea doar privi viata care se desfasoara ca un film si sa o vedem de la inceput pana la sfarsit. O persoana obisnuita nu poate face asta, dar sunt persoane care poseda facultati speciale si vad filmul. Este posibil, in general.

Este ca si cum astazi tu, vezi un film pe care eu l-am vazut deja ieri. Pentru tine, filmul nu a inceput inca, pentru mine el este deja terminat si stiu totul despre el. Daca am vazut acest film, am intelege ca dezvoltarea noastra a fost complet predeterminata. In zilele noastre, fiziceniii, geneticienii, si alti oameni de stiinta scriu mult despre fiinta umana care actioneaza ca o masina; acest lucru a fost dovedit stiintific.

Viata noastra este o succesiune de cadre dintr-un film, si tot ce facem este sa trecem de la un cadru la altul. Nu putem face nimic altceva! Asa se explica existenta persoanelor care sunt capabile sa prezica viitorul. Ele nu ne mint; ele doar vad filmul cu putin inaintea noastra. Aceasta facultate este considerabil mai mult dezvoltata la animale decat la oameni, de cand tehnologia ne-a afectat simturile.

In prezent, eu sunt un anumit cadru din acest film. Trecutul este in spatele meu, viitorul este in fata mea. Intrebarea este cum imi pot eu influenta dezvoltarea? Ce este liberul meu arbitru ? Cum pot schimba cu adevarat ceva? Sunt interesat sa stiu asta pentru ca prefer sa nu stiu despre ce nu pot schimba. Spune-mi ce depinde de mine!

Cabalistii sustin ca eu pot atrage Lumina Superioara numita Lumina Inconjuratoare, care Reformeaza. Voi trai oricum in film, nu exista sansa sa evit asta. Inceputul si sfarsitul filmului sunt stabilite, nu este in puterea mea sa le schimb. Totusi, eu pot alege sa traiesc in acest film cu placere si bucurie.

Daca sunt pe undeva pe la mijlocul lui si vad si inteleg acest scop final generos, incep sa ii anticipez deja bunatatea.  Imi place deja si imi da implinirea, care poate fi chiar mai mare decat ce voi obtine mai tarziu atingand scopul, de vreme ce in acest punct este nelimitata! Placerea pe care o am in fata pare intotdeauna mai mare decat actuala realizare. Deci, rezulta ca eu pot atrage bunatatea in viata mea chiar acum si pot continua sa avansez in razele Luminii.

Din partea 1 Lectia zilnica de Cabala 2.07.10, Shamati, Art. 38

Daca spiritualitatea va deveni viata noastra…

In timp ce citim Cartea Zohar, lucrul cel mai important la care trebuie sa ne gandim este conectarea dintre noi, pentru a ajunge ca un om cu o singura inima. Lumina care Reformeaza este aproape si totul depinde de eforturile noastre de a ne uni in sistemul Adam HaRishon.

Aceasta Lumina  are influenta asupra conexiunilor sparte dintre noi. Daca noi incercam sa ne unim si nu suntem capabili sa facem asta, atunci Lumina ne uneste. Se spune in Paragraful 155 la Introducere in studiul celor Zece Sfirot ca o persoana este influentata de Lumina Inconjuratoare, pe masura aspiratiei sale de a cunoaste ceea ce invata. Ce inseamna sa cunoasca ce studiaza? Nu inseamna sa dobandeasca cunoastere, ca in lumea noastra.

In spiritualitate, totul este dobandit prin conectare. Prin urmare, a cunoaste inseamna a se conecta, dupa cum este scris, Si Adam a cunoscut-o pe Eva. Prin urmare, cu cat aspiram mai mult sa ne conectam unii cu altii prin dorinta de a darui si prin iubire, cu atat mai mult trezim Lumina care Inconjoara si apoi Lumina Intelepciunii (Or Hochma). Aceasta Lumina apare si functioneaza doar in locurile in care noi dorim sa ne unim, dar suntem incapabili sa facem asta.

Prin urmare, nu are sens sa incercam sa studiem Cartea Zohar ca pe o stiinta sau o inteleciune, atata timp cat nu ii intelegem limbajul, sau nu intelegem despre ce anume se vorbeste acolo. Pentru a intelege, trebuie sa fim in aceeasi lume.

Prin urmare, trebuie sa incercam sa ne unim unii cu altii. Atunci Lumina Inconjuratoare va veni cu precizie in locurile unde lipseste conectarea dintre noi. Lumina ne va uni, si prin refacerea conexiunilor vom simti calitatea de a darui, pe Creator, Lumina Hasadim, si mai apoi vom revela in noi Lumina Hochma.

Prin urmare, intregul nostru studiu trebuie precedat de dorinta de a ne uni intre noi, si nu ar trebui sa uitam acest lucru in timp ce studiem Zohar-ul. Baal HaSulam scrie urmatoarele in Paragraful 17 din Introducere in Studiul Celor Zece Sfirot: Prin urmare, studentul isi ia angajamentul, ca in timpul studiului, sa se intareasca in credinta, adica in calitatea de a darui, pe care doreste sa o dobandeasca, ca si rezultat al studiului, astfel incat devine viata lui.

Din partea 2  Lectia zilnica de Cabala, 6.07.2010, Zohar

Pregatirea pentru primirea Torei: Lumina Corectiei

Tora este forta corectiei si ne transforma spre echivalenta de forma cu Creatorul. Cand devenim similari cu Creatorul, ne numim Adam si fiecare dintre noi se numeste Ben-Adam (fiinta umana), in partea sa. Adam inseamna similarEdame, cu Creatorul. Astfel, o fiinta umana nu este una dintre miliardele care exista in lumea noastra, ci una care obtine echivalenta cu Creatorul.

Oricum, pentru a se ridica pe sine la nivelul Creatorului, pentru a implementa Tora, este necesara o dorinta arzatoare. Ne consumam cu preocupari pamantesti, deci cum am putea fi preocupati de aspiratia spre spiritualitate, cu ridicarea spre dimensiunea urmatoare? Asta este o parte din pregatirea pentru primirea Torei. Este scris ca Creatorul ne da Tora in fiecare zi. Asta inseamna ca este mereu gata sa fie folosita si ca asta depinde doar de dorinta noastra.

Astfel, inainte de toate, trebuie sa cultiv dorinta de a ma ridica de la gradul animal spre intrarea intr-o lume noua, care este lumea spirituala. Oricum, daca nu am aceasta dorinta, voi trai asemeni unui animal si nu voi observa acest lucru, pana cand nu voi simti o nevoie pentru asta, nu o sa doresc si nu o sa inteleg nimic din ceea ce trece dincolo de intelesurile acestei lumi. Altfel, as putea sa avansez deja spre lumea spirituala. Pana acum, nu aveam suficienta dorinta pentru a folosi aceste mijloace de intrare in dimensiunea Superioara. Asa ca, trebuie sa ma pregatesc pentru primirea Torei.

Doar daca dezvalui inclinatia rea in mine si imi lamuresc de ce am nevoie pentru ca sa o corectez, pentru a ajunge la Creator (iubire si daruire), ma pregatesc, ca sa primesc aceasta unealta numita Tora. Angajarea in Tora inseamna extragerea Luminii care Reformeaza din ea. Trebuie sa aspir catre ea si sa-mi doresc sa ma corecteze. Trebuie sa deschid o carte, ca si cand as primi din ea un medicament, fara de care sunt condamnat la moarte. Exista multi oameni care studiaza Tora in acest mod, in lumea noastra?

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Kabbalah, 17.05.2010, Care este pregatirea pentru primirea Torei

O formula simpla pentru viata spirituala

Daca tu nu vezi o dorinta puternica pentru spiritualitate in prietenii tai, daca nu esti impresionat de mediul inconjurator sau inspirat sa daruiesti, inseamna ca tu nu investesti in acest mediu. Incepe sa investesti in prietenii tai si vei vedea cum te influenteaza in schimb.

Formula este foarte simpla: Ma conectez cu un grup si impreuna cu toti dobandim starea in care incepem sa ne influentam fiecare. Cercul nostru se transforma intr-un vas spiritual (Kli). Toate dorintele noastre pentru spiritualitate, punctele noastre din inima, se unesc in el si, deasupra lui, noi construim un ecran anti-egoist, daruirea noastra reciproca.

Acum ca ne influentam fiecare, trebuie sa examinam daca o facem sau nu, de dragul daruirii catre Creator. Daca da, atunci avem un ecran si o Lumina Reflectata. Forta Superioara ne devine imediat relevata, conform echivalentei de forma. Formula este foarte simpla: Eu –> Grupul –> Sufletul!

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Kabbalah 23.05.10, Articolul Importanta Iubirii Prietenilor