Tag Archives: Zohar

Conducta vietii

Noi existam intr-un sistem general. Daca actualizam conexiunea corecta intre toate partile lui vom crea o retea care va conecta corect dorintele noastre.

Este ca si cum am corecta o „conducta” intre noi, dupa care Forta Superioara (Creatorul) vine si incepe sa pompeze Lumina prin aceste „tevi”. Totul depinde de cum stabilim conexiunile intre noi, insemnand diametrul „tevilor”, si in ce masura au o legatura corecta. Apoi Lumina de Nefesh, Ruah, Neshama, Haia, si Iehida (NRNHI) curge prin ele.

Astfel vom inainta de-a lungul celor 125 de trepte de conexiune intre noi, pana cand vom dezvalui intreaga Lumina de NRNHI, adica vom exista in lumea Infinita.

Din a doua parte a Lectiei zilnice de Cabala 10/29/10 Zohar

Matematica avansata a Creatiei

Creatorul este constant, exista si este neschimbator. Insa creatura nu poate experimenta ceva ce nu se schimba. Noi nici nu recunoastem permanenta, deci nici atat sa o simtim.

Toate senzatiile noastre functioneaza prin masurarea contrastelor deoarece „totul este obtinut prin comparatie”. Noi recunoastem ceva numai daca se schimba sau se misca, daca exista diferente intre evenimente de timp, spatiu, putere si inca o mie de alte masuratori. Dar trebuie sa le avem intai!

De aceea, Creatorul ni se demonstreaza pe sine si ne da posibilitatea sa putem sa-L stim printr-o multitudine de modificari care nu exista nici in El, nici in dorinta de primire. Dar El trebuie sa aranjeze miliarde de schimbari in relationarea dintre El si dorinta de primire astfel incat, mai tarziu, sa-L poata cunoaste.

Dupa toate aceste schimbari obtinem multumire si implinire. Dar pentru a obtine asta si pentru a-L cunoaste pe Creator trebuie sa trecem prin ele. Toate aceste modificari sunt create artificial de Creator.

Dorinta de primire si dorinta de daruire, receptie si influenta, Klipa (coaja) si sfintenie, toate sunt create pentru un singur scop: sa ne dea pana la urma impresia Creatorului. Fara asta, noi nu vom fi capabili sa recunoastem nimic,ar fi pur si simplu Lumina alba. Nu vom sti nici macar ca este „alba”. Este imposibil sa treci la creatura de o perfectiune neclintita si permanenta fara sa parcurgi un numar infinit de schimbari.

La un anumit grad, acest lucru se poate vedea in electronica. Pentru a transmite un fenomen trebuie sa-l impartim, sa-l dividem intr-o multitudine de impulsuri sau date discontinui si sa le trecem intr-o frecventa inalta. Cu ajutorul unui astfel de separator care face transmisia unor modificari minuscule, receptarea lor si mai departe unificarea lor, noi putem transmite informatii prin liniile de comunicatie.

Un alt om poate fi de asemenea cunoscut numai prin numeroasele schimbari pe care le vezi in el, pe care le-ai intalnit la el sau ea, si in niciun altfel de mod. Dar, dupa ce ai strans toate impresiile poti spune ca da, acum cunosti acea persoana.

Partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala din 10/17/10. Zohar

Si o femeie inteleapta este de la Domnul

Zoharul, Capitolul VeYechi (Si Iacob a trait), paragraful 401: Deci Creatorul este cel care da femeia barbatului si uniunea vine de la El. De ceea este scris, Si o femeie inteleapta este de la Domnul.

Tot ceea ce se intampla in toate lumile, ar trebui sa fie interpretat numai in relatie cu conexiunea dintre noi. Asta deoarece toate lumile au fost create dupa spargrea unui singur Kli (vointa de a primi, sufletului nostru) in multiple parti. Intelepciunea Cabala explica cum sa refacem aceste parti sparte intr-un intreg.

O femeie sau o sotie, este o dorinta pe care barbatul sau sotul trebuie sa o corecteze. Femeia este dorinta sparta (egoista), care devine revevata intre mine si prietenii din grup, in forma sa necorectata. Trebuie sa o corectez, sa gasesc Lumina in ea si sa umplu femeia. Eu sunt dorinta de corectare, dorinta de a primi forta daruirii, intentia. Cu ea, voi fi in stare sa corectez intentia de a primi pentru sinte (femeia).

Descopar legaturile rupte dintre mine si prietenii mei. Ii percep ca partea mea femeiasca necorectata; tratez aceste greseli ca ale mele, deoarece cineva judeca dupa propriile greseli; intentionez sa le corectez; construiesc o femeie corectata din ele. Apoi, in aceste dorinte corectate, obtin adeziunea cu Creatorul, conform regulii: Sot si sotie si Shechina intre ei.

Locul spargerii este suplimentat cu un ecran. Eu fac adeziunea (Zivug) cu Lumina in aceasta dorinta care are un ecran si astfel revelez Lumina in mine. Asta inseamna ca am obtinut deja un grad de adeziune.

Dorinta corectata este umpluta cu Lumina Interioara si astfel eu il descopar pe Creator in mine, creatura. Asta se numeste realizarea intelepciunii Cabala sau relevarea Creatorului, fiintelor create.

Ce inseamna faptul ca Creatorul face Zivugim (cuplari, adeziuni)? Inseamna ca El seteaza o persoana pentru dorintele care il vor conduce la relevarea Luminii Superioare care umple intreaga creatie. Dar pentru a obtine Lumina simpla, trebuie sa suferim, sa intelegem si sa cunoastem toate tipurile de relatii care exista in realitate. In mod similar culoarea alba, simpla, include in ea toate celelalte culori.

Din partea 2  Lectia zilnica de Cabala 26.09.10, Zoharul

Un timp al daruirii si un timp al primirii

Intrebare: Este posibil sa ne pregatim pentru revelarea conexiunilor rupte dintre noi?

Raspuns: Asta se fac in timpul pregatirii. Este primul stagiu al avansarii in intelecpiunea Cabala, care este metoda revelarii Lumii Superioare si a Fortei Superiore oamenilor din lumea noastra.

O persoana vine la Cabala, dar nu conteaza cat de mult a citit sau cat de multe lucruri i s-au spus, ea nu pricepe despre ce este vorba. Ceea ce este necesar, nu sunt eforturile de a retine sau abilitatea de a intelege, ci influenta Luminii care vine ca rezultat al incercarii de unire, mai degraba decat eforturile in studiu. Apoi, ea incepe in mod gradual sa auda, adica, sa aiba reactii interne la ce aude si citeste. Anumite senzatii interne rasar in persoana.

Incearca sa citesti o carte unei pisici. De ce nu asculta? Pentru ca ii lipsesc simturile care ar reactiona la aceasta informatie. Pisica nu are un loc (dorinta) de a primi, simti si intelege informatia. In mod similar, o persoana care ajunge la stiinta Cabala nu poate percepe informatiile noastre. Si asta nu pentru ca nu cunoaste cuvintele, ci pentru ca nu are inca modelele interne ale senzatiilor si gandurilor care il fac capabil sa reactioneze la Cartea Zohar.

De aceea este necesara perioada pregatirii. In timpul aceste perioade, noi construim diferite modele de senzatii, relatii si reactii la definitiile spirituale din dorintele noastre (materie). Constructia acestor noi celule senzoriale ale definitilor spirituale din noi, apare numai prin studiul Cabalei intr-un grup, care evoca influenta Luminii Superioare. Aceasta Lumina creaza in noi modele, celule ale noilor si anterioarelor senzatii incomprehensibile ale Luminii, daruirii si conexiunii, si altor discernaminte spirituale.

Trece mult timp pana o persoana sa dobandeste un set de reactii senzoriale la principalele definitii spirituale. Aceasta este esenta educatiei in lumea noastra. Daca am lua un copil si l-am pune intr-o clasa mai mare, vei vedea ca nu intelege ce i se cere si nu poate intelege nimic.

Baal HaSulam scrie ca exista un timp al dauririi si un timp al primirii. Daruirea intiaza procesul care duce la primire. Totusi, daruirea si primirea nu se pot intampla simultan. Asta pentru ca trebuie creat un loc in interiorul unei persoane pentru a simti lipsa a ceea ce ti se da.

Toata avansarea noastra pe calea spirituala, este de fapt crearea unei abilitati interioare de a simtii Lumea Superioara. Ea este in jurul nostru chiar acum, dar nu o simtim. Creatorul ne-o daruieste deja, dar noi nu avem inca dorinta pentru ea. Nu simtim dorinta de a darui si de a iubi cu toate ca asta este lumea spirituala.

Atunci, cum revevam spiritualitatea? Exista Lumina in daruirea Creatorului si ea ne influenteaza si ne trezeste conform regulii: Lumina dezvolta Kelim (vase). Lumina combina dorintele si, din ce in ce mai mult, ele inteleg si doresc Lumina, calitatea daruirii. Timpul darurii se incheie si incepe timpul primirii.

Din partea 2 Lectia zilnica de Cabala 26.09.10, Zoharul

Linia mijlocie se gaseste în conexiunea dintre noi

Zoharul, Capitolul VeYechi (Si Iacob a trait), paragraful 442: La sfarsitul corectei, atunci cand intreaga Malchut este corectata, Zivug al GAR de GAR se va intoarce, adica (Creatorul va intra) Ierusalimul de sus si asta explica:, Am jurat lui David, servitorul Meu, juramantul pe care l-a facut Creatorul ca nu va intra in Ierusalimul de sus pana cand Israel nu va intra in Ierusalimul de jos.

Aici este vorba de corectia in trei linii. Primim doua lini sau forte de Sus. Dar abilitatea de a taia linia stanga si de a atrage linia dreapta si apoi sa combinam cele doua linii in mod corect in linia mijlocie – toate aceastea au loc prin modelul sau formula pe care o descoperim intre noi.

Nu stiu ce este linia mijlocie. Nimeni nu mi-o da de-a gata si nu vine la mine de Sus, pentru ca altfel nu as avea un loc in care sa am posibilitatea sa ma recreez, sa cercetez, sa fac eforturi, si sa descopar calea.

Linia mijlocie este foarte neclara. Iti sunt date doua forte care iti sunt la dispozitie. Totusi, poti distruge lumea folosind fie numai una. Cum putem atunci atinge starea in care sa gasim combinatia corecta a celor doua linii – in ecranul de Hirik, de jos in sus? Cum putem incepe sa conectam aceste doua linii opuse?

Aceasta este munca facuta intre suflete, pentru ca ea poate fi actualizata doar in conexiunea dintre ele. Liniile dreapta si stanga exista in forma fortelor naturale, in timp ce linia mijlocie poate fi creata doar in conexiunea dintre suflete.

Asta se poate numi psihologia grupului. Aici, prin cautarea dintre noi, trebuie sa gasim cum sa cream starea eterna, combinatia corecta a acestor doua linii, prin conexiunea dintre noi.

Modaliatea de a ne verifica munca este prin revelarea intentiei corecte intre noi, de dragul Creatorului. Apoi revelatia are loc, obtinem linia mijlocie si dobandim oportunitatea de a folosi aceste doua linii in mod corect.

Din partea 2 Lectia zilnica de Cabala 27.09.10, Zoharul

Arvut este Lumina

Întrebare: Este Lumina care Reformează busola noastră în grup sau, mai degrabă, busola este unitatea noastră?

Răspuns: Unitatea nu poate fi o busolă deoarece nu am obţinut-o încă. O busolă mă îndreaptă spre punctul în care locuiesc. Acest punct este uificarea dintre noi şi eu trebuie să o obţin. De aceea, tot ceea ce fac în acest moment, depunând efort în mediu, în grup, fiind impresionat de prieteni, primind importanţa scopului de la ei şi realizând cât de mic sunt; toate astea sunt făcute astfel încât să pot citi Zoharul acum şi să simt şi înţeleg că el ne descrie stările adevărate, exaltate, spirituale, pe care trebuie să le simţim şi obţine.

Ne este permis acum să uităm faptul că Lumina este fenomenul care are loc în voinţa de a primi (dorinţă, Kli) şi este o formă de a dorintei. Studiem, simtim si discutam doar despre materie si forma invesmantata in materie. Materia este vointa noastra colectiva de primire pe care vrem sa o unim in una singura si sa-i dam  forma conectarii dintre noi, considerata ca Arvut sau garantia reciproca.

Arvut per se, daca se adevereste,va fi Lumina, De altfel, noi vorbim doar despre forma care caracterizeaza vointa de a primi (dorinta, Kli). Nu stiu ce este nici electricitatea sau lumina, insa stiu ce fenomen deriva din asta in materie.

Astfel, eu tanjesc doar dupa forma invesmantata in materie. Aceasta forma este Creatorul (Bo-Reh, „Vino si vezi”), actiunea Luminii in manifestarile ei variate, de Lumina Inconjuratoare, sau inteioara, „Nekudot” (puncte), sau „Taamin” (gusturi) etc.

In cele din urma,  am o convingere extrem de puternica ca nu exista altceva decat dorintele noastre conectate in manieara corecta si asta este ceea ce se numeste „Lumina”.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala 10/21/10, The Zohar

Nu exista Perfectiune fara Gelozie

Zoharul, Capitolul “VeYechi (Si Jacob a trait),” Articolul 733: “Gelozia este la fel de nemiloasa ca si iadul.” Orice persoana care iubeste, si gelozia nu se lipeste de ea, iubirea sa nu este iubire, din moment ce gelozia completeaza iubirea.

In grupul cabalistic, gelozia este expresia gindirii mele constante despre ceilalti: Pastreaza ei intentia corecta? In timpul citirii Cartii Zohar, singura mea preocupare este Arvut (garantia mutuala).

Sint foarte ingrijorat sa vad daca, prietenii mei ramin in aceleasi ginduri si intentii cum fac eu, si daca noi impartasim al nostru Arvut, impreuna. Daca nu, eforturile mele vor fi nefructificate din moment ce totul imi devine revelat mie, prin intermediul efortului colectiv al grupului, in conexiunea dintre noi. Aceasta conexiune este construita de preocuparea noastra comuna, unul pentru celalalt.

De aceea, chiar acum eu am grija de reteaua ce ne conecteaza, astfel incit sa nu fie sparta ci sa creasca si sa se maturizeze. Este principala mea grija. Cartea Zohar imi va fi revelata. Ne lipseste doar reteaua si nimic altceva.

Aceasta retea este ceea ce ne preocupa cel mai mult, in timp ce citim Cartea Zohar, si aceasta se refera la Arvut (garantia mutuala).
Din a doua parte a Lectiei zlnice de Cabala 10/12/10, Zoharul

Focul Iadului Iubirii

Intrebare: De ce este scris in Cartea Zohar ca „doar gelozia completeaza iubirea”?

Raspuns: Iubirea nu poate fi completa daca nu are la baza gelozia. Este scris: „Invidia (gelozia) celui intelept, multiplica intelepciunea.”. Exista diferite titpuri de gelozie, dar pina la urma, gelozia este revelarea dorintei goale care trebuie sa fie umpluta in mod special cu iubire.

Descoperim dorinte goale, in stadii diferite. Daca vointa de a primi (Kli) este atit de puternica incit sa fie iubire revelata impotriva sa, atunci aceasta dorinta este Kli-ul geloziei. Daca eu doresc ceva, atunci totul depinde de gradul de Aviut (grosime) a dorintei mele sau a atractiei. Cu Aviut Shoresh (0), dorinta mea este slaba; cu Aviut Aleph (1), este mai puternica, si asa mai departe pina la Aviut Dalet (4), cind dorinta mea este infinita.

De aceea, fiecare nivel al dorintei are un nivel corespunzator al geloziei, adica pina la gradul in care o persoana „arde” de dorinta, datorita lipsei implinirii. Si de aceea, impotriva iubirii care a devenit revelata, este o dorinta goala pentru revelarea sa: gelozia, un adevarat “foc al iadului .”
Din a doua parte a Lectiei zilnice de Cabala 10/12/10, Zoharul

Razboiul impotriva lui Amalec

Zohar. Capitolul “Ve Şalah” (Şi a Trimis) paragraful 466-467: “ Aaron si Hur i-au sustinut mainile… Cand a ridicat inseamna ca a ridicat dreapta peste stanga. Prin asta, insemnand ca atunci cand desface mainile Israel a triumfat, Israel este deasupra, ZA. Iar cand el lasa mainile in jos, Amalec a triumfat.”

Dreapta se refera la Hesed (calitatea iertarii), iar Lumina de Hasadim (Iertare) este cea de care avem nevoie cel mai mult. In primul rand Lumina de Corectie, Lumina de Hasadim, trebuie sa stapaneasca in interiorul nostru si asta este ceea ce ne leaga pe toti impreuna.

Ea stapaneste in interiorul dorintei noastre (Kli), o acopera cu intentia de daruire. Si atunci, in masura in care Kli-ul este corectat de catre intentia de daruire, el poate fi imbracat in Lumina de Hohma (Intelepciune), care este prezenta Creatorului, simtirea si dezvaluirea Lui.

Dar inainte ca Creatorul sa fie dezvaluit, noi trebuie sa fim egali cu El. Acest lucru este facut de Lumina de Hasadim, Lumina daruirii (influentei) si iertarii (Hesed), care sa ne umple la cerearea noastra.

De aceea, tot razboiul dintre Moise si Amalec (Amalec este abreviere de la Al MenAt LECabel=de dragul primirii) semnifica initial cererea lui Moise a Luminii de Iertare, forta de Hasadim, care este forta Aaron care-l sprijina din dreapta; apoi Moise incepe sa-si ridice cu greu mainile, ceea ce inseamna “mainile credintei”. De ce sunt bratele grele? Pentru ca dorinta lui de placere este mare si in continua crestere in contul lui Amalec.

Cand dorinta de placere este trezita intr-un om, mainile lui, “mainile credintei”, simbolul daruirii, sunt coborate, si intentia pentru el insusi il invinge inca o data. Ceea ce urmeaza este necesitatea sustinerii mainilor lui Moise.

Dar, Fortele Superioare ies impotriva lui Amalec: dreapta, Aaron, si stanga, Hur, in timp ce Lumina coboara de Sus si imbraca dorinta acestuia, corectata de credinta, de Lumina de Bina. Apoi Moise este capabil sa-l invinga pe Amalec, egoismul lui.

Asta se intampla in multe situatii in munca noastra. Dorinta de placere creste si noi trebuie sa iesim la razboi impotriva ei.

Din a doua parte a Lectiei zilnice de Cabala din 10/15/10. Zohar

Mergi inainte, cere o Bicicleta!

Cind citeste Zoharul, fiecare persoana poate cere orice doreste. Cel mai important lucru este sa se obisnuiasca sa ceara. Chiar daca vreau o bicicleta, ca si un copil mic, pot cere asta in timp ce citesc Zoharul. Poate dorim sa revelam lumea spirituala, in acelasi mod!

Intrebare: Cum ar trebui sa folosim perioada de pregatire pentru Conventie , pentru a dori sa obtinem daruirea, la fel de mult precum un copil doreste o bicicleta?

Raspuns: Trebuie sa participati la pregatirea pentru Conventie, impreuna cu ceilalti. O persoana este un rezultat al influentei societatii. Spiritualitatea este ceva de nu dorim in mod natural, si daca vrem sa o obtinem, atunci modul de a extinde singura scinteie de spiritualitate pe care o avem, este prin intermediul stimulilor externi. Aceasta se datoreaza faptului ca sintem impresionati, de orice impresioneaza societatea.

Avem o scinteie de spiritualitate in interiorul nostru, si inafara avem societatea. Munca noastra si libertatea de alegere constau in abilitatea noastra de a uni propriile scintei, cu societatea. Aceasta se numeste aegerea mediului inconjurator.

Totul depinde de cit de mult doreste o persoana sa fie conectata cu mediul inconjurator. Deschide ea postul nostru TV, sau internetul, doreste ea sa fie impreuna cu noi in timp ce nu incearca sa critice, ci sa vada doar binele cu scopul de a fi impresionata pe cit de mult posibil? Viitorul persoanei depinde de asta, si facind aceste lucruri, se trezeste singura si devine mai senzitiva.

Evident ca unele lucruri o sa i se para stupide, dar trebuie sa inteleaga ca ele contin a foarte ciudata si speciala trezire, ce vine din calitatile spirituale ale daruirii. Cind o persoana discerne bine acest stadiu, ea intelege ca trebuie sa urce dincolo de cunoasterea sa si sa atinga opinia societatii. Ea trebuie sa se contopeasca cu acea opinie, cu importanta influentei si a Fortei Superioare, chiar daca i se pare ciudat, datorita opozitiei fata de calitatile noastre. Acesta este motivul pentru care exista ascundere. Cu scopul de a descoperi acea Forta, trebuie sa dobindim aceleasi calitati si modul in care putem face asta, este prin avansarea pas cu pas.

De aceea, singura libertate de alegere a cuiva, consta in alegerea mediului inconjurator. O persoana trebuie sa verifice singura din ce in ce mai mult, modul in care percepe societatea: de ce o percepe exact in modul in care o face si ce l-a facut sa aiba aceasta forma a perceptiei? In plus, ea trebuie sa multumeasca Creatorului pentru ca i-a dat aceasta abilitate de a critica si de a se vedea pe sine aparte, astfel incit sa poata spune ca s-a scufundat in critica.

Acesta este modul in care poate dobindi credinta dincolo de ratiune, adevarata perceptie, si realizarea faptului ca nu are nici o alegere, si care o face capabila sa fie de acord cu toate aceste „nonsensuri”. Persoana trebuie sa ia decizia prin credinta dincolo de ratiune, si totusi trebuie sa fie o decizie sonora si trebuie sa isi dea seama de ce  a luat-o. Trebuie sa fie sigura ca a luat totul in consideratie.

Credem ca credinta dincolo de cunoastere, nu implica cunoastere. De fapt, contine cunoastere si contemplare.

Din a 2-a parte a Lectiei Zilnice de Cabala 10/13/10, Zoharul