Aşa cum spune Zohar-ul: „El a văzut că îngerul morţii se apropie împreună cu potopul şi s-a ascuns în arcă”. Adică, el a înţeles că pretenţiile faţă de Creator şi de munca spirituală îl vor lipsi de viaţa spirituală şi, de aceea, el a ajuns la credinţa peste raţiune, la proprietăţile Binei, la dorinţa de a fi numai în dăruire, de a nu primi nimic şi de a se bucura de partea lui, considerând sclavia la Creator ca pe o onoare imensă.

Sarcina omului este să organizeze un mediu care va continua să-l ghideze către scop, lăudând importanţa acestuia. El va trebui să aibă grijă să facă acest mediu cât de mare şi cât de important se poate pentru el însuşi. Dar dimpotrivă, el este împiedicat să facă asta, prin trimiterea întrebărilor: „Cine este Creatorul pe care ar trebui eu să-L ascult?” şi „Ce-ţi dă această muncă?”.

El începe să aibă dubii, de ce ar face munca interioară, care este rostul? Sunt tot felul de interferenţe în această muncă, venite din familie sau din multe alte surse. Şi numai mediul îl va ajuta pe om să rămână pe această cale, nu există alţi factori. Omul trebuie să înţeleagă că el însuşi nu are nicio putere.

Este un război între două forţe. Partea din dreapta este mediul, societatea, cea care transmite în om forţa unităţii şi importanţa scopului, şi partea din stânga cu întrebările egoiste trimise de Creator: „De ce? Ce?” Întrebări care în timp se transformă într-un potop agitat.

Totul vine de sus, de la aceeaşi sursă, dar dacă omul încearcă să aranjeze un mediu puternic, pe partea din dreapta, care să-l susţină, prin asta el realizeză singura alegere liberă. Şi apoi, pe partea din stânga, Creatorul organizează perturbările.

Prins între aceste două forţe opuse, omul este complet confuz, plânge, se simte neajutorat, în măsura în care el are nevoie fie să scape, fie să spere într-un miracol.

Şi atunci, în această condiţie fără speranţă, atunci când omul este aproape înecat în întrebările trădătoare „cine?” şi „ ce?”, şi nu poate ieşi din ele, ideea de arcă se naşte deodată în el. Înţelege că va fi salvat numai dacă primeşte proprietăţile Binei, dăruire, Hafeţ Hesed, va fi mai sus de toate cererile sale.

Aceste cereri rămân, omul nu poate scăpa complet de ele, asta nu depinde de el. Dar, dacă în ciuda tuturor acestor probleme, el intră în arcă, hotărând că aceste ape tulburi ale potopului, toate aceste dubii şi probleme, nu sunt legate de el, el poate fi salvat.

De ce este salvat? Este nevoie de verificare! După toate întrebările „cine?” şi „ce?” („Mi” şi „Ma” în ebraică) care generează apele potopului (Ma-Im în ebraică „ape”), oferă o soluţie materială foarte atractivă. O arcă este destinată intrării în starea de unitate, aderării la acelaşi scop. Astfel, omul va fi în stare să avanseze.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 31/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar | Add Comment →