Întrebare: Ieri ați spus că ajutorul din partea Creatorului vine sub formă problemelor, lovind în ego, totuși, când ceva îmi lovește “măgăruşul” nu mi se pare că fiind un ajutor…

Răspuns: Nu există ajutor mai mare decât acesta. La urmă urmei, sunt în dorință de a primi, în egoism, iar ceea ce funcționează cu adevărat asupra mea sunt aceste lovituri și nu o atitudine bună.

Practic, loviturile pe care mi le da Creatorul sunt o recompensă, iar munca mea constă întotdeauna doar “saă sărut băţul”. Construiesc un vas spiritual nou, schimbându-mi atitudinea față de lovituri, identificandu-mă cu ele și lăsându-mi măgăruşul în suferința. Măgărușul, lasă-l să sufere; mă îndrept către cealaltă cale și sunt nerăbdător să ader la mâna care deține calea.

Cu ajutorul loviturilor mă separ și mă eliberez de egoismul meu. Când nu am cale de scăpare și nimic nu ajută să scap de lovituri, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva este posibil să scap de băț, iar atunci nu vreau să mă indentific cu “carnea”. Aceasta este o reacție naturală: dacă suferința este de nesuportat, în primul rând consult doctorul să-mi prescrie o pastilă pentru reducerea durerii, adică vreau să scap de suferința din corpul meu.

Acesta este modul în care suferința mă ajută să renunț la egoism și să mă conectez la ceva, ce este folositor să-mi ajute tot mie. Și, uitându-mă dintr-o data din exterior la egoismul meu, descopăr că toată suferința mea este numai din cauza acestuia. Deci, durerea mă ajută să mă îndepărtez de egoism și să mă aproprii de Creator.

Așadar, loviturile sunt necesare. Dar asupra cui cad ele? Nu cad asupra mea, ci asupra dorințelor mele egoiste. Dorințele nu sunt eu. Vreau să mă identifi nu cu “corpul”, nu cu dorințele, ci cu intenția pentru dăruire, cu dorință pentru dăruire, care sunt deasupra egoismului. În felul acesta, înțeleg acum că dorință mi-a fost dată pentru ca deasupra ei să adop atitudinea și implicarea pentru dăruire.

În consecință am nevoie de lovituri. Mă ajută să fac calculul corect.

Se spune: “Slabeste urmașii, răsfață copiii”. Întreagă istorie a poporului lui Israel de când a părăsit Babilonul este o istorie umplută de suferința. Chiar și în perioadă Beit HaMikdash (Templului) au existat numeroase războaie și probleme care au condus muncă interioară, pentru clarificarea egoismului și pentru corectarea lui. Tora numește Israel “un popor încăpăţânat” (Exodul 33:3); la urmă urmei, dorințele au crescut mereu iar asta a dus la confruntări și mai puternice.

Ce putem spune despre ultimii 2000 de ani de exil, timp în care oamenii au fost urmăriți de probleme și s-au confrutat cu o cruzime, practic fără limită. Cum este posibil să comparăm asta cu o zi de boală cu temperatură ridicată? Toate acestea au venit de la Creator, binele care face bine (Psalmi 119:68), aterizând direct pe dorința egoistă, făcând posibilă detașarea de ea pentru atingerea dăruirii.

Problema este că ne identificăm cu dorință de a primi. Dacă, contrar programului și în ciudă faptului că mi-a fost impus, nu am renunțat la egoism și sunt încă conectat la acesta, trebuie să primesc lovituri în continuare.

În realitatea acest lucru nu este așa, iar când mă separ de egoism, voi opri ca bățul să se abată asupra mea. Când vine timpul să mă separ de egoism și să-l părăsesc, în aceeaşi măsură suferința mă ocolește. De regulă, bățul se abate asupra dorinței și nu asupra mea. Dacă sunt detașat de dorință, nu simt nici lovitură, din contra, mă simt mult mai bine, cu mai multă putere, sănătate și realizări.

Această este întreagă problemă. Asta este ceea ce se numește exil.

Creatorul va mari metodic loviturile peste dorințele de primire pentru ca noi să le abandonă în totalitate. În prezent toată umanitatea intră în acest proces împreună cu poporul Israel, totuși, poporul Israel trebuie să-și plătească datoriile.

Din partea a doua a lecţiei zilnice de Cabala din 20.01.2014 Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Suferinta, Surse Cabaliste, Zohar | Add Comment →