Conditia finala

Povestea Exodului din sclavia din Egipt descrie toate detaliile caii spirituale ale unui grup kabalistic. Se pare ca suntem pregatiti sa iesim din Egipt si sa ne castigam libertatea (sa iesim din egoism si sa intram in calitatea daruirii) – si cu toate acestea, e asa de dificil. Suferim cei „sapte ani de foamete” si „blestemele egiptene”, pentru ca fiecare dintre noi sa il simta pe Faraon (domnia rea a egoismului asupra noastra) cum pandeste in noi. Trecem printr-o batalie interioara teribila cu o parte din noi care vrea sa iasa din Egipt (sa se lepede de egoism), iar cealalta care nu vrea sa scape.

Salvarea din Egipt (noaptea de Paste) se intampla dintr-o data, pe cand ne aflam in intuneric, intr-o graba – si apare din frica, fiind initiata de Sus. E atunci cand simtim o forta care ne impinge inainte, catre daruire. Suntem dispusi sa fugim in intuneric, caci asa percepem calitatea daruirii. Insa Creatorul ne conduce catre libertate, pe calea cea lunga, inconjurandu-ne de adeptii Faraonului (Erev Rav – o multime amestecata).

Chiar si atunci cand ne rupem de adevaratele dorinte egoiste cunoscute ca “fortele Faraonului”, tot ramanem cu o “multime amestecata”. Sunt cei care vor sa aiba tortul in frigider si sa il si manance, care cauta sa ramana egoisti si, in acelasi, timp, sa primeasca placere de la Creator si de la spiritualitate.

Aceste dorinte ne leaga in exil si ne impiedica sa scapam. Iar cand, in cele din urma, scapam, ele tot mai pot sa se ataseze de noi, pentru ca au o legatura cu Creatorul. De aceea se numesc “amestecate” – pentru ca ambele lor dorinte sunt evidente imediat: speranta pentru o viata buna in aceasta lume, dar si in lumea ce va veni. Ei sunt cei care ne trag inapoi.

Astfel, povestea Exodului vorbeste despre dorintele si intentiile care exista in fiecare dintre noi. Atunci cand ajungem la Marea Rosie, nu suntem pregatiti sa sarim in ea – marea ni se pare ca moartea. Ca sa o traversam, trebuie sa dezvaluim singura forta speciala, care poate sa ne treaca dincolo.

Iar cand, in cele din urma, ajungem la Muntele Sinai, ni se da conditia finala si cea mai grea: “Uniti-va ca un singur om, cu o singura inima”. Dupa toate discernamintele si eforturile noastre pentru spiritualitate, in cele din urma, dezvaluim faptul ca nu suntem dispusi sa ne unim cu altii.

Insa aceasta este singura conditie pe care trebuie sa o indeplinim si nu avem de ales, decat sa fim de acord: “Suntem dispusi, dar nu putem”. Daca vrem cu adevarat aceasta garantie reciproca, atunci Creatorul trebuie sa fie cel care garanteaza – Dar oare, chiar vrem asta?

Atunci cand suntem de acord cu aceasta conditie, primim de Sus taria pentru garantia reciproca si pentru dezvaluirea Creatorului. Creatorul se dezvaluie in noi, pentru a ne da o sansa sa daruim.

E un proces foarte lung si complex, iar Cartea Zohar ne invata cum sa fim mai sensibili la schimbarile care au loc in noi, pentru a ne putea imagina fiecare detaliu. Toate acestea au loc in interiorul nostru – niciunde altundeva. De aceea trebuie sa invatam sa recunoastem si sa intelegem aceste calitati, in interior. Antrenandu-ne sa ne mentinem o astfel de viziune interioara, ajungem din ce in ce mai aproape de a percepe Lumea Spirituala.

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: