Creatorul poate fi dezvaluit numai inauntrul nostru

Intrebare: Ai spus ca atunci cand studiem Cartea Zohar trebuie sa respectam doua conditii:

1. Trebuie sa ma gandesc ca vreau sa ma unesc cu alte suflete.
2. Trebuie sa doresc sa ma vad participand la toate actiunile descrise in aceasta carte.

Cum stabileste Malchut al Lumii Atzilut o legatura cu Zeir Anpin al Lumii Atzilut? Si aici se aplica tot aceste doua conditii?

Raspunsul meu: Malchut nu exista daca nu ne acordam la el in conditiile de mai sus. Nu exista nimic, in afara de Infinitate; nu exista grade, nu exista Lumi. Dar de indata ce execut o actiune care are o echivalenta de forma cu Creatorul, sau, altfel spus, de indata ce devin asemenea Creatorului in cea mai mica dintre masuri, facand corespondenta intre El si cele mai mici zece Sfirot, aceasta actiune construieste imediat o scara de grade. Aceasta scara este o relatie intre mine – punctul format din zece Sfirot, si Creator – Lumea Infinitatii.

Acest lucru este explicat in exemplul in care sunt situat opus Gazdei, dar El imi este complet ascuns, pentru ca eu doresc totul de dragul meu, lucru care ma face complet opus Lui. De indata ce indeplinesc conditia Primei Restrictii-Tzimtzum Alef, in care incetez sa mai primesc pentru mine, dezvalui prezenta Gazdei. Atunci incep sa Il cunosc. Gazda spune, „Accepta mancarea pe care am pregatit-o pentru tine!”  Dar eu trebuie sa o resping, pentru ca altfel, Gazda se va ascunde din nou, pentru ca eu am incalcat legea echivalentei de forma.

Mai intai, trebuie sa indeplinesc conditia Primei Restrictii – sa nu primesc nimic pentru mine, in afara de ceea ce este esential. Atunci, daca primesc ceva de la Gazda, acest lucru va fi doar ca sa-mi dezvalui iubirea pentru El – sa primesc de dragul daruirii. Mai intai trebuie sa doresc sa fiu asemenea Lui, sa fiu in Lumina Hasadim, in linia cea dreapta, in care doresc sa Ii fac bine pentru ca Il iubesc si doresc sa fiu mai aproape de El. In acest punct, nu primesc inca nimic de la El; toata aceasta lucrare are loc in linia cea dreapta.

Gazda este in fata mea, dar eu resping ceea ce ofera el, pentru ca nu vreau sa primesc nimic de dragul meu si nu am inca taria sa primesc de dragul daruirii. Astfel, dezvalui dorinte din ce in ce mai mari si le dau la o parte, pentru a fi aproape de Gazda, pentru a avea echivalenta de forma cu El. Asta inseamna ca lucrez in linia cea dreapta.

Gazda ma convinge sa accept mancarea, dar eu o refuz de fiecare data. Insa chiar si asa, intre noi exista o legatura. Cu alte cuvinte, eu studiez stiinta Kabbalah, sunt conectat la Creator, El ma influenteaza iar eu lucrez asupra mea.

In cele din urma, sub influenta Luminii Superioare, ajung la o stare in care pot sa primesc de dragul daruirii. Incep sa lucrez in linia stanga, sa ma conectez la ea si sa o atrag la linia cea dreapta, in masura in care pot sa “mananc” o bucata din ea, sa “gust” placerea ca sa fac placere Gazdei. Aceasta lucrare e mai avansata si are loc in linia de mijloc.

In acest caz, eu stabilesc o conexiune cu Gazda. De indata ce incep sa dobandesc macar putin conexiunea cu El – chiar si nivelul minim al Hafetz Hesed-Doritor de Har (in care nu doresc nimic pentru mine), starea de embrion, in care incep sa ader la fundul pantecelui cu punctul din inima – atunci sunt deja conectat cu Creatorul, iar intre noi se afla o scara de grade.

Eu sunt cel care construieste aceasta scara de trepte. De indata ce imi fac una dintre dorinte asemenea Creatorului, sau chiar si un singur procent dintr-o dorinta, atunci deja exista intre noi o scara de grade. M-am inaltat cu un procent mai sus, pe aceasta scara, iar distanta, ascunderea dintre mine si Creator este acum de 99%. Insa deja am o conexiune cu El.

Dar daca inca nu am echivalenta cu El – fie la nivelul restrictiei (Tzimtzum Alef), gradul Hafetz Hesed (intoarcerea din frica), fie la nivelul “primirii de dragul daruirii” (intoarcerea din iubire), asta inseamna ca nu exista inca o scara a Lumilor in mine. Asta pentru ca toate Lumile sunt in mine, in sufletul meu. Nu exista Lumi sau altceva in afara mea. La acest moment, sufletul meu este doar punctul din inima, dorinta de radacina vietii care a fost dezvaluita in mine.

Toate Lumile si toate gradele sunt in interiorul persoanei, dar ele sunt dezvaluite atunci cand punctul din inima al persoanei dobandeste prima calitate spirituala, calitatea daruirii. Aceasta calitate spirituala dezvaluie imediat conexiunea dintre mine si infinitate – starea corectata, caci face parte din aceasta stare corectata.

Ca urmare, acum trebuie sa ne concentram in totalitate pe punctul nostru din inima – cum sa il dezvaluim si cum sa dezvaluim inauntrul sau cel putin o masura oarecare de echivalenta de forma cu Creatorul. Atunci cand o dezvaluim, capatam o conexiune cu Creatorul. Si pana nu se intampla acest lucru, aceasta conexiune exista doar din partea Sa, nu si din partea noastra.

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed