Cuprinzand Intelepciunea Creatiei

Intrebare: Toata realitatea este numai Lumina si Vas (Kli), Creatorul si creatia, eu insumi si aproapele meu. Atunci de ce mi se pare Zoharul atat de complicat si de confuz?

Raspuns: Zoharul ni se pare complicat si confuz pentru ca nu am cuprins inca imaginea unificata in intregime. Noua, „eu insumi” si „lumea”, dorintele gandurile mele, fortele ce opereaza in intreaga realitate si toate lucrurile ce le contine, ni se par separate intre ele, ni se par sparte. Asadar, aceasta forta a spargerii, a ruperii, imi da o imagine extrem de complicata si confuza. Si toate astea pentru ca nu vad in intregime/unitate, iar aceasta diviziune in aduce confuzie.

In masura in care am putea vedea aceste detalii ale perceptiei unite impreuna, nu in mintea noastra pentru ca asta nu ne ajuta, ci mai degraba in senzatiile noastre, iar in masura in care noi ne dorim sa conectam aceste lucruri impreuna – eu, aproapele, Creatorul, studiul, grupul, mediul si tot ce exista – pe atat de multa Lumina imi vor aduce aceste eforturi. Iar aceasta Lumina imi va cauza in schimb sa vad o imagine mult mai unificata, ale carei elemente vor incepe parca sa se uneasca, sa se intregeasca.

Toata intelepciunea provine din unificarea tuturor acestor lucruri opuse ce incep sa se sustina unul pe celalalt si sa se interconecteze. Cu cat mai distante si opuse erau aceste detalii ale imaginii realitatii, ce acum mi se par a fi unificate, sustinandu-se si complementandu-se unul pe celalalt, cu atat mai adanc patrund in profunzimea planului creatiei, programului creatiei, procesului prin care trecem.

Din toate aceste lucruri opuse eu incep sa traiesc, sa simt o incredibila intelepciune, sa unesc intr-un intreg toata guvernanta superioara si sa o atribui unei singure forte. Toate aceste se intalmpa ca rezultat al influientei Luminii asupra dorintelor si gandurilor mele rupte/sparte atunci cand imi doresc ca acesta Lumina sa le conecteze intr-un intreg.

Din partea a doua a Lectiei Zilnice de Cabala 16/2/11, Zohar.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: