Ieşind din viaţa iluzorie

În spatele fiecărui cuvânt sau frază din Zohar, trebuie să recunoaştem tipurile de conexiuni dintre om şi mediu. În esenţă, exact acest lucru îl descrie Zoharul. Nu este nimic altceva în realitate decât formele de conexiune dintre o persoană şi cei din jurul ei.

Chiar şi acum, când văd oameni şi zidurile acestei camere din faţa mea, sau aud zgomot provenind de afară, toate acestea reprezintă forme ale conexiunii dintre noi. Nu există nimic în afară de aceste forţe care ne conectează, care sunt forţele dorinţei care îmi apare mie în acest fel, în percepţia mea corporală a realităţii.

În acelaşi fel, dacă încercăm, atunci vom începe să ne imaginăm alte tipuri de conexiuni, alte forţe, care nu operează în interiorul primirii ci în interiorul dărurii dintre noi. Atunci vom vedea că de fapt nu au existat niciodată conexiuni egoiste între noi. Le simţim ca într-un vis astfel încât, bazat pe această conexiune iluzorie, care este opusă celei adevărate, vom recunoaşte adevărata conexiune, singura care există în contrast cu viaţa iluzoire – dorinţa de plăcere cu toată puterea ei.

De fapt, această dorinţă există numai ca noi să o transformăm în dorinţa de dăruire. Creatorul o sprijină în această formă artificială, dar ea nu are nicio esenţă reala proprie. Numai forţa dăruirii există în lume.

De aceea Zoharul ne descrie toate varietăţile forţei dăruirii, pe care o revelăm în toate formele, ca şi forţele primirii care stau în opoziţie cu ele, fiind baza pe care aceste forţe ale dăruirii sunt revelate în procesul războiului interior al omului.

Acesta este singurul lucru la care trebuie să ne gândim în timp ce citim Cartea Zohar, făcând eforturi astfel încât revelaţia acestor nivele spirituale să ne ajute şi să devină revelate în noi, astfel încât să le includem înăuntrul nostru.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/23/11, Zoharul

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: